Bogdan Micu sau cum să ajungi milionar în euro escaladând bolovani

Distribuie

Bogdan Micu este om de afaceri. Bogdan Micu are succes. Bogdan Micu e milionar în euro și omul din spatele sistemului IT din Ministerul Mediului, care luptă cu cei care taie pădurile ilegal. Are afaceri în 13 domenii diferite, risipite pe mai multe meridiane: energie verde, banking, comerţ, construcţii, IT, proiectări, magazine cu echipament sportiv, tabere la munte, design de bijuterii. E șef peste 100 de oameni: români, englezi, chinezi, chilieni, americani, brazilieni. Ca să îl întâlnești, trebuie să te programezi între două zboruri ale lui. Acum vine de la Berlin și urmează să plece la Londra. Apoi în Chile. Apoi în Statele Unite.

Bogdan intră în cafenea și tot ce ţi-ai imaginat după descrierea de mai sus trebuie regândit: e un tânăr cu aer mai degrabă boem, cu ochii căprui-verzi, un zâmbet de copil timid și poartă ciorapi de lână în picioare, asortaţi cu o pereche de ciocate și costum lejer. Îi dai mai puţin de 31 de ani și modestia lui te cucerește imediat. Din cuvintele lui, n-o să afli vreo reţetă-minune pentru succes: e aceeași de când lumea – multă muncă, eșecuri din care înveţi și încrederea fără limite în forţele tale. Nu degeaba Bogdan e pasionat de bouldering, o formă de căţărare pe bolovani extrem de dificilă, pe care îl practică din adolescenţă. Pentru el, asta e cea mai potrivită definiţie a succesului: să concentrezi tot efortul și resursele pe perioade scurte de timp, escaladând cei mai colţuroși bolovani, pentru a te putea bucura apoi cât mai mult de liniștea înălţimilor.

Primul bolovan
„Am crescut într-un sat de lângă Brașov. Am avut o copilărie liberă, după școală eram cu praștia pe câmp. Ai mei, mama – inginer chimist, tata – profesor de istorie, erau foarte ocupaţi. Eram firav, slab, necăjit, tocilarul tipic cu ochelari și aveam un coleg care mă tot lua la mișto și făcea glume pe seama mea, ani de zile am suferit din cauza asta. Norocul meu a fost că în clasa a IV–a s-a luat de o fată care-mi plăcea și atunci, prin prisma sentimentelor mele neîmpărtășite vreodată, am găsit energia necesară și nervii să mă bat cu el. Era mult mai solid
decât mine și mi-a făcut ochii vineţi, dar norocul meu a fost că majoritatea conflictelor din copilărie se încheie cu remiză, intervine cineva și desparte bătăușii. E așa, un fel de schimb de energie. E, după bătaia asta am simţit respectul mediului social și asta mi-a plăcut. Mi-am dat seama că pot câștiga statut prin atitudine. Atunci pot să spun că mi-am dat seama că acţiunile mele interioare, decizia de a lupta pentru ceva ce trebuie schimbat generează schimbare directă în modul în care sunt perceput. Și a fost un moment decisiv. Fetei tot nu i-am spus vreodată că o plac, nu mai știu nimic despre ea.”

După această primă trezire, Bogdan a început să fie mai atent la sine. A mai descoperit că-i place să vândă, prima dată au fost surprizele Turbo rare, pe care toată lumea le râvnea. Apoi și-a descoperit calităţile de negociator. „Eram bun și la negocieri pentru că eram în stare să fac în avans calculele care să mă ajute în cadrul procesului. Nu am izolat aptitudinile. Dar vând în stilul meu. De exemplu, nu ţin minte numele oamenilor, ceea ce este o aptitudine importantă în vânzări”, recunoaște cu simplitate.

Toate aceste calităţi și le-a descoperit și dintr-un alt motiv care l-a ambiţionat: nu avea bani. Cu alte cuvinte, nevoia te învaţă. „De-asta n-o să le dau copiilor mei niciun ban”, spune hotărât. În clasa a V–a a început să facă naveta din satul natal la Brașov și a fost nevoit să gestioneze micile sume de bani pe care le primea pentru bilet. „Părinţii îmi spuneau clar că nu au bani să-mi cumpere tot ce vreau eu, așa că economiseam banii de transport și-mi luam singur. Era un risc, dar așa nu mi-am dezvoltat calităţile de cerșetor de la părinţi, ci am învăţat să mă descurc. A mers o vreme, cât eram mai mic, dar apoi controlorii și șoferii de cursă nu mă mai lăsau să circul fără bilet. O vreme, îmi făcusem un buget special pentru amendă, în caz că mă prindeau. Dacă nu reușeam să negociez, dădeam banii”, povestește amuzat. Când voia lucruri mai scumpe, își găsea de lucru: a tuns iarba într-un cimitir și de banii câștigaţi și-a luat ghete de căţărat. Apoi a fost la săpat șanţuri o lună și jumătate ca să-și ia și coardă de căţărat.

Cât timp nu o să-ţi acorzi dreptul de a visa, n-o să faci nimic. E o chestiune de antrenament. Dacă te visezi în fiecare zi conducând o anumită mașină, inevitabil vei ajunge să o conduci.

Al doilea bolovan
La 18 ani a mai trecut o bornă a maturizării. Prinsese deja gustul căţăratului și s-a ivit ocazia să vândă bocanci. A înţeles atunci că managementul riscului înseamnă multă responsabilitate. „Eram în București cu un rucsac de marfă. M-am dus la un magazin și șeful m-a întrebat unde sunt făcuţi bocancii. I-am zis că îi am de la o fabrică și omul mi-a zis că îl cunoaște pe directorul acelei  fabrici. Nu era bine deloc. Descoperisem un sistem prin care muncitorii eficientizau resturile de bocanci. La 200 de perechi, din ce mai rămânea, făceau o pereche în plus. Bocancii ăștia îi vindeam eu și puteam să aștept și un an pentru a avea cinci perechi. Și șeful magazinului din București mi-a zis: „Băieţică, dacă nu vrei să ai probleme, șterge-o!” Nu mă gândisem niciodată că ar fi putut fi vreo problemă: aveam oameni care mă promovau, aveam cash-flow, aveam reclamă plătită. Era multă efervescenţă, fără să iau în seamă riscurile. Atunci am tăiat-o de la magazin, am luat  autobuzul pe blat și m-a prins controlorul. Imaginaţi-vă: eram cu un rucsac de bocanci neoficiali, prins de controlori, ameninţat să fiu dat pe mâna poliţiei și cu cineva care putea să depună  plângere. Am plătit amenda pe loc și am plecat acasă. De-atunci am terminat cu prostiile.”


Mărirea și decăderea

Părinţii se gândeau că fiul lor va ajunge inginer sau programator. Era elev la Liceul de Informatică din Brașov și traseul profesional părea oarecum predestinat. Dar Bogdan a luat o decizie care l-a ajutat enorm mai târziu. „Am intrat al șaselea la liceu. Aș fi putut fi la cea mai bună clasă de informatică intensiv. Dar, din întâmplare, am aflat de o clasă specială de engleză și m-am dus acolo. Înfiinţarea clasei a fost o decizie pe ultima sută de metri a liceului și au reacţionat cei rapizi, deschiși la schimbare. Și asta s-a văzut mai târziu. În clasa de intensiv informatică, unde era să ajung, o clasă de oameni foarte deștepţi, principala calitate a celor de acolo era IQ-ul, nu erau oameni deschiși, veseli. Ei s-au dezvoltat prin această prismă, să fie și mai buni, și mai specializaţi, și mai inteligenţi, iar dacă te uiţi unde au ajuns, sunt în funcţii singulare. Directori pe ţară la firme importante, programatori. Din clasa mea, sunt soliști, directori de resurse umane, arhitecţi.”

Iar el a ales drumul afacerilor. Prima lui afacere mare a fost intermedierea vânzării unui teren. A durat un an și a câștigat 1000 de euro în urma tranzacţiei. N-o să uite niciodată euforia acelor zile.

Anul trecut, Bogdan Micu a fost alături de LEADERS la împlinirea a 16 ani de existență.

„Cât timp nu-ţi acorzi dreptul de a visa, n-o să faci nimic. E o chestiune de antrenament. Dacă te visezi în fiecare zi conducând o anumită mașină, inevitabil vei ajunge să o conduci. La 19 ani, m-am visat având o mașină care costa de 200 de ori mai mult decât banii pe care-i aveam la vremea respectivă. Aveam foarte puţini bani, trăiam într-o garsonieră închiriată. La parter era un bolid care-mi plăcea foarte tare și timp de un an și jumătate am trecut pe lângă ea, mă uitam la butoane, știam totul despre ea. În jur, toată lumea îmi spunea să am răbdare. Dar eu, în mod încăpăţânat, visam la ea. Și la un moment dat, inevitabil, mi-am luat-o”, spune râzând. A intrat hotărât în afaceri și își împlinea vis după vis. Dar ceva îl împiedica să aibă un succes cu adevărat consistent. „Succesul e o funcţie exponenţială. Atunci când crești foarte repede, e destul de greu să păstrezi dezvoltarea asta cu cea personală. Dacă rămâi în urmă, poţi să devii răsfăţat, mofturos, nesimţit, snob, superior. Așa, ai devenit un om mai slab ca la începutul succesului tău”, explică teoria personală despre succes.

„Norocul” lui a fost că l-au adus cu picioarele pe pământ șase eșecuri. În anul 2010 pierduse aproape tot, criza financiară mondială, investiţiile neinspirate, partenerii de afaceri fără cuvânt l-au adus la punctul zero. Simţea că are nevoie de un restart: boulderingul, ciclismul și tot felul de gânduri nu îl ajutau prea mult. „Atunci am auzit de Leaders Academy (actualul program LEADERS Experience: www.leaders.ro/experience) și experienţa aceasta mi-a oferit perspectivă. După un mare eșec, ca orice om, ai o oarecare depresie, eram într-un fel de gaură de energie care m-a ţinut un an. Dar, la LEADERS, am întâlnit un director de bancă, pentru el cel mai important lucru era să-și plimbe fetiţa în parc. Păi eu fac asta deja, îmi permit. Hai să apreciez ce am deja… Fiind între alţi oameni asemănători mie, școala m-a făcut să conștientizez, fără falsă modestie, că sunt un lider. Trebuie să accepţi asta despre tine. Te-ai născut în mod obiectiv cu niște calităţi, trebuie să le vezi și să le folosești”, explică Bogdan declicul trăit.


Când filosofia de viață se schimbă

Și s-a decis să reînceapă urcușul pe bolovanii businessului. A regândit jocul, și-a trasat din nou domeniile la care s-ar putea pricepe. Și-a schimbat și perspectiva de negociere. „Când am stat la masă cu oameni care învârt milioane, îmi imaginam că suntem la grădiniţă. Iată, suntem niște băieţei care stabilim la masă cum ne jucăm afară. Dacă faci chestia asta, chiar nu contează că tu dai zece bileţele, 100, că iei 50. Dacă te detașezi, n-ai treabă! Ieri am stat la masă cu cineva care valorează 150 de miliarde, cât produce ţara noastră pe un an. Dar e un om. Dacă-l abordezi așa, n-ai cum să te intimidezi.” Treptat, definiţia succesului a suferit nuanţări importante. „Succesul nu e doar datorită ţie. Succesul e în mod covârșitor datorită oamenilor pe care ai reușit să-i aduci lângă tine. E succesul oamenilor de lângă tine pus în operă de tine”, spune cu însufleţire.

Bogdan Micu iubește România. Aici își plătește taxele, deși ar fi putut să se eschiveze prin tot felul de paradisuri fiscale. De curând, a fost desemnat consilier în Ministerul Mediului și e responsabil pentru reducerea defrișărilor de păduri. A și început să miște lucrurile prin îmbunătăţirea sistemului de sesizare a neregulilor privind camioanele ce transportă lemn, „Radarul pădurilor”. Are un ONG pentru victimele traficului de persoane, un after-school. A ajuns la nivelul în care caută altfel de bogăţii, unde câștigul se măsoară în suflete salvate, în lucruri cu semnificaţie pentru ceilalţi. „Să nu crezi că dacă ai doar bani și proprietăţi o să găsești adevărata bogăţie. Dacă nu te oprești la nevoile de bază, casă, mașină, venit securizat și începi să-ţi iei „avioane”, înseamnă că n-ai înţeles nimic. Trebuie să pui tot ce ai învăţat ca antreprenor în slujba binelui, să aibă valoare”, spune cu convingere. Bogdan mai are un vis neîmplinit: acela de a înfiinţa o cooperativă cu toate firmele sale, în care angajaţii să aibă cote egale. Așa i se pare drept. Iar câștigurile obţinute prin efortul comun să fie folosite pentru a le face viaţa mai bună tuturor acestor oameni, alături de care și-a construit viaţa frumoasă: să aibă școli bune, spitale dotate, alimente curate. A văzut deja modelul în Spania, așa că nu are liniște până nu duce la bun sfârșit și acest gând. Important e să viseze cu ochii deschiși în fiecare zi la asta și restul va veni de la sine.

Comentarii

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here