







Gânduri
de la studenții exploratori
Experiența Leaders este o recomandare pe care aș face-o cu drag tuturor celor care își recunosc potențialul de lider, dar nu au avut încă ocazia să îl valorifice pe deplin. Este potrivită pentru cei care își doresc să iasă din zona de confort, să evolueze și să își depășească limitele.
În cadrul acestui program, vei avea oportunitatea de a întâlni oameni remarcabili, de a interacționa cu persoane care îți vor inspira parcursul și de a construi conexiuni valoroase cu invitații prezenți la fiecare training. Vei învăța cum funcționează o echipă eficientă, care sunt responsabilitățile unui lider adevărat și, cel mai important, vei avea parte de momente pline de bucurie pe tot parcursul experienței.
Participarea a fost o experienta transformatoare, atat pe plan profesional, cat și personal.
Prin workshop-uri interactive am invatat cum sa abordez problemele complexe din domeniul sanatatii si cum sa implementez solutii care pun pacientul în centrul deciziilor. De asemenea, programul m-a ajutat sa inteleg mai bine importanta colaborarii interdisciplinare și a leadershipului adaptativ intr-un sector atat de dinamic.
Recomand acest program oricui doreste sa devina un lider in domeniul sanatatii, fie ca este la inceput de drum sau are deja experienta.Este o oportunitate unica de dezvoltare, invatare si conectare cu oameni care isi doresc sa faca o diferenta reala.
Cu siguranță aș recomanda Leaders Explore oricărei personae care își dorește să participe la o experiență care să o dezvolate pe multiple planuri fie că este cineva care își dorește să acumuleze competențe în leadership sau o persoană care doar are nevoie de niște inspirație sunt sigur că fiecare om care vine cu dorința sinceră de a învăța ceva nou va pleca din acest program îmbogățit din punct de vedere emoțional și intelectual . Din păcate nu pot rezuma suficient de bine în cuvinte cât de împlinit din punct de vedere profesional și personal m-a făcut să mă simt timplul petrecut cu oamenii faini pe care i-am întâlnit în cadru acestui program. Tot ceea ce pot spune este un sincer și mare MULȚUMESC tuturor celor care au făcut și fac ca acest program să se deruleze în continuare.
Această experiență m-a ajutat să devin mai organizată, să am mai multă încredere în mine și în capacitatea de a coordona o echipă. Faptul că toți membrii echipei proveneam din orașe diferite și că întâlnirile noastre s-au desfășurat online, prin platforma Meet, a fost o provocare în sine. Totuși, împreună, am reușit nu doar să ne atingem obiectivele, ci chiar să le depășim.
Am învățat că, atunci când ceilalți nu cred în mine, trebuie să-mi găsesc puterea în interior și să nu renunț la visul meu, indiferent de dificultăți.
Vă mulțumesc pentru această oportunitate deosebită! Îmi doresc să colaborăm din nou în viitor!
LEADERS a reprezentat pentru mine încă o cărămidă pe care mi-am asumat să o pun la construirea viitorului meu.
Am avut de-a lungul anilor poziții de lider, am coordonat echipe și fac asta și în prezent. Am văzut LEADERS o oportunitate excelentă de a-mi șlefui aceste calități și de a învăța mai mult, astfel încât să îmi văd echipa reușind.
Am aplicat unele tehnici învățate la LEADERS în cadrul ședințelor cu Biroul de Conducere al Asociației de Studenți pe care o coordonez și au fost de mare ajutor. De asemenea, mi-am îndeplinit scopul pentru care m-am înscris în program, și anume să învăț să deleg.
Am cunoscut oameni frumoși, am învățat câte ceva de la fiecare omuleț cu care am interacționat – fie că vorbim de traineri, speakeri, echipa LEADERS sau ceilalți participanți. Este un program excelent pentru partea de networking și foarte valoros, fapt pentru care îl recomand oricui – fie că vrei să ieși din zona de confort sau vrei doar să îți confirmi unele valori, practici, LEADERS Explore este locul unde poți face asta.
Cum mă simt acum, după ce am parcurs acestă călătorie? Am un singur cuvânt – recunoscătoare. Vă mulțumesc și mă înclin!
Se merită din simplul fapt că întâlnești oameni cu percepții, comportamente și valori diferite, însă care vin cu același scop, de a se dezvolta pe ei înșiși și de a-și întrece propriile limite. Astfel, în cazul meu, am reușit să mă dezvolt într-un mediu cât se poate de frumos și de constructiv. De asemenea, am reușit să îmi trec peste toate inhibițiile, la care acum un an nu m-aș fi gândit că aș putea renunța.
Este mediul perfect în care o persoană fără experiență poate, într-un mod sigur, să-și exerseze abilitățile de organizare, planificare, lucru în echipă și comunicare. Este o activitate plăcută și utilă și pentru cei care au mai participat la astfel de proiecte, pentru că suporturile teoretice și ghidurile sunt mereu utile în propria dezvoltare. Totodată, prin biblioteca vie, apare o ocazie facilă și valoroasă să discuți cu persoane care au deja o carieră și sfaturi de dat, aspect ce nu se întâlnește așa ușor. Personal, sunt recunoscător pentru că am avut șansa să iau parte la acest proiect și voi recomanda cu drag participarea oricărei persoane care îmi va cere părerea.
Pentru mine Explore a fost o experiență plăcută, care a însemnat o ieșire din zona de comfort pentru că am luat parte atât la activități individuale, cât și la activități de echipă, în care noi am aplicat ceea ce am învățat în cadrul sesiunilor.
LEADERS Explore a reprezentat pentru mine un vis îndelung așteptat, dar care o data început, mi-a oferit o viziune nouă asupra lucrurilor ce mă înconjoară. Acele zile intense petrecute alături de oameni implicați, entuziaști și plini de idei inedite au fost un dar de la viață și un impuls important pentru deciziile ce urmau în curând să apară. Acest program modelează participantul atât în tranziția spre exteriorul zonei de confort cât și spre interiorul său, o data cu (re)descoperirea valorilor și a sinelui.
Zâmbesc larg de fiecare dată când vorbesc despre cele șase zile de transformare și recomand oricărui om la început de drum și de ce nu chiar și celor care au parcurs mai mult din el să intre în aceast dans la care cei din Fundația Learders ne invită. Pe măsură ce se învață pașii dansului, pe chipul fiecăruia va aparea progresiv o serie de expresii ce vor transmite de la curiozitate la entuzism și la mirare.
Mi-am ridicat nivelul de cunoștiințe si mi-am potolit „setea de cunoastere. Cu siguranta Leaders Explore este cel mai tare program la care am participat!
Tot ce am învățat la Leaders Explore, de la organizare, sfaturi, jocuri, idei și dorințe de dezvoltare, le voi da mai departe, pentru că dacă reții ce înveți doar pentru tine, atunci n-ai învățat nimic!
COMPETENȚE ANTRENATE
INIȚIATIVĂ
Ai idei bune și soluții eficiente, dar îți e greu să le pui în aplicare sau uneori te pierzi pe parcurs?
Învață cum să evaluezi contextul, să preiei inițiativa și să pui ideile în practică pentru a-ți atinge obiectivele, urmărindu-le cu perseverență.
LUCRU ÎN ECHIPĂ
Echipele stau la baza societății, fie că vorbim despre cele de la școală, job sau din viața privată.
Hai să afli care sunt acele competențe care te fac ”a team player”, chiar MVP.
ABILITĂȚI DE COMUNICARE
Ți s-a întâmplat să discuți cu cineva și apoi să constați că nu ai fost înțeles? Sau să vrei să spui ceva într-un grup, dar să te abții și să fii de acord cu majoritatea? Ori poate ți-a fost greu să vorbești cu cineva necunoscut?
Abilitățile de comunicare te vor ajuta să te faci pe deplin înțeles, să vorbești cu oameni noi sau în public și chiar să îi convingi pe ceilalți de propriile idei.
INTELIGENȚĂ EMOȚIONALĂ
Atunci când te cerți cu un prieten, ce te supără de fapt? De ce uneori te simți copleșit de tot ce ți se întâmplă, iar alteori parcă zbori și totul e ușor?
Emoțiile ne dictează în mare măsură reacțiile, iar înțelegerea lor te ajută să poți gestiona orice situație în care te vei afla.
SELF-LEADERSHIP
Privește noul cu încredere și curiozitate! Preia frâiele! Motivează-te în momentele dificile și ai încredere în tine și în inițiativele tale. Completează atitudinea cu eficiența personală: gestionarea resurselor de timp, energie, entuziasm.
Un self leadership bine dozat înseamnă să știi să identifici resursele de care ai nevoie și să planifici pentru a-ți îndeplini obiectivele, cu atenție la echilibrul tău interior.
GÂNDIRE CRITICĂ
Cum pot să-mi dau seama dacă ce am citit pe social media e real sau nu? Cum fac conexiuni logice între idei și argumente? De este important să analizez contextul?
Gândirea critică te antrenează nu doar pentru a descoperi lacune de raționament, ci mai ales pentru a-ți susține cu argumente ideile și a lua cele mai bune decizii.
AUTOCUNOAȘTERE
Cine sunt eu? Ce mă definește? Care îmi sunt valorile și ce limite am? Cum devin mai bun?
Abilitatea de autocunoaștere te ajută să îți dai seama cine ești, cu bune și cu rele, și începi să-ți dai seama ce-ți dorești pe viitor.
Închidem înscrierile în:
CONCRET CU CE PLECI
DIN LEADERS© EXPLORE
Competențe valoroase pentru viitorul tău
Parcursul în Leaders Explore îți oferă claritate pentru a-ți defini valorile și stilul de comunicare și te îndeamnă să faci o schimbare în societate.
Experiență practică pentru CV
Programul te ajută să te dezvolți multi-disciplinar prin dobândirea competențelor necesare unui lider în domeniul sănătății.
Networking
Îți aducem în față lideri și traineri cu experiență, din domenii diverse, pentru interacțiuni sincere în cerc restrâns
Acces la comunitatea Leaders
La finalul programului, vei face parte din comunitatea Fundației Leaders, ce numără peste 36.000 de absolvenți. Pregătim lunar oportunități și activități pentru comunitate.
Certificat recunoscută de peste 40 de companii
Partenerii Leaders recunosc certificarea Explore ca pe un plus de experiență și skill-uri esențiale, ce sunt antrenate în cele 2 luni ale programului.
ei sunt cei care te vor pregăti pentru viitor
specialiști în orientare vocațională, senior
managers-ei vor fi profi tăi
Liviu Vasilescu se implică activ în programele Fundației LEADERS, unde susține traininguri de comunicare, valori, branding personal și public speaking pentru liceeni și studenți. Este Trainer certificat ANC și are o experiență de 10 ani ca Brand Designer și Consultant în comunicare, ajutându-și clienții să comunice cât mai eficient.
Denisa Jecan susține training-uri de orientare în carieră și dezvoltare personală pentru liceeni și studenți, cu accent pe abilitățile de leadership (Ora de Carieră, LEADERS Explore Elevi, Exploratori de Viitor, Branding Personal). Este acreditată ANC ca Formator și Specialist coaching. A absolvit Facultatea de Business din cadrul UBB Cluj-Napoca.
Cu experienta de peste 15 ani in training si managementul echipelor. Are un instoric de peste 15 ani compania Servier, pornind ca reprezentant medical si ulterior regional manager. A absolvit Facultatea de Medicina, dar e pasionat de lucrul cu oamenii si business, directii in care a crescut de-a lungul experientei profesionale.
Adrian Sandu este trainer specializat în Personal Branding, Working in Teams și Project Management. Cu o vastă experiență în vânzări, a facilitat numeroase traininguri de Comunicare, Leadership și Dezvoltare personală. A absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE București, și are un master în Management și Marketing Internațional.
Elena crede în capacitatea oamenilor de a evolua şi de a-şi descoperi calea. Se implică în educație, în cultivarea comportamentelor sănătoase și cele de leadership. Este consilier vocațional autorizat ANC și utilizator licenţiat al instrumentului psihometric Jackson Vocational Interest Survey (JVIS), absolvent al masterului de Psihodiagnoză, Psihoterapie Experiențială și dezvoltare personală (PEU) din cadrul Universității București.
Mădălina este trainer, designer de training și coach. Rolul său în cadrul programelor Fundației LEADERS este de a crea și livra un continut educațional cât mai eficient, prin metode creative. Are expertiză în training, risc de creditare, vânzări și HR. Practică coaching sistemic. Realizează programe de educație ghidată de cai.
Competențe valoroase pentru orice angajator
Workshop-urile îți dezvoltă abilități prețioase pentru cariera ta, indiferent în ce domeniu activezi
Experiență practică pentru CV
Project management, marketing sau leadership, experiența Explore te ajută să te dezvolți multi-disciplinar
Experiența a peste 20 de invitați
Îți aducem în față lideri cu experiență, din domenii diverse, pentru interacțiuni sincere în cerc restrâns
Orientare în carieră și branding personal
La finalul programului, vei știi care sunt abilitățile tale forte și în ce job-uri își găsesc aplicabilitatea
Certificat recunoscut de peste 40 de companii
Partenerii Leaders recunosc certificarea Explore ca pe un plus de experiență și skill-uri
PROFILUL PARTICIPANTULUI
Este Explore potrivit pentru mine?
Dacă îți dorești ca informațiile și abilitățile practice din facultate, să fie completate cu abilități de leadership care să te ajute să conduci echipe și să livrezi performanță în domeniul sănătății, atunci da!
Această ediție a Leaders Explore Sănătate este adresată special studenților la medicină și farmacie din TÂRGU MUREȘ.
agenda
Alege ediția la care vrei să participi și vezi agenda completă.
Timișoara
FIZIC - START Leaders Explore power by Servier & Personal Values | 29 martie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Comunitatea este mai puternică când membrii acesteia împart aceleași valori și au o viziune comună. Grupa din care vei face parte este definită prin inițiativă, schimbare, impact și dezvoltare personală, iar evenimentul de lansare este momentul 0 al programului, momentul în care vei cunoaște oamenii alături de care vei petrece următoarele 2 luni, dar și organizatorii și partenerii ce investesc în dezvoltarea ta ca viitor lider.
Auzi des că trebuie să îți descoperi valorile personale, dar ce sunt acestea oare? Valorile personale sunt busola interioară ce ne ghidează comportamentul și acțiunile zi de zi. Identificarea, înțelegerea și interiorizarea valorilor personale sunt primul pas spre conturarea unui leadership personal.
FIZIC - Mastering The Art Of Communication Styles | 30 martie, duminică, 10:00 - 15:00
În Leaders Explore înveți să vorbești pe limba fiecăruia, conform teoriei conturate de Merrill si Reed (Directiv, Expresiv, Analitic, Amabil). De câte ori te-ai întrebat de ce comunicarea poate fi atât de diferită de la persoană la persoană? Fiecare dintre noi are un stil de comunicare natural. Identificarea propriului stil și antrenarea celorlalte sunt cheia gestionării interacțiunilor de zi cu zi.
FIZIC - Mastering The Art Of Building Your Team | 12 aprilie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
De la organizarea unei vacanțe, pregătirea unui proiect pentru facultate până la activitatea de zi de zi de la job, lucrăm în echipe chiar dacă uneori nu ne dăm seama. Orice lider responsabil va ști în ce etapă de formare este echipa sa sau ce rol i se potrivește fiecărui membru din echipă. Astfel, descoperim și antrenăm împreună spiritul de echipă, dar aruncăm privirea și către sine, emoții și interacțiunea cu cei din jurul nostru.
FIZIC - Engaging Communities Through Projects | 13 aprilie, duminică, 10:00 - 15:00
Programul Leaders Explore îți oferă oportunitatea de a implementa de la 0 un proiect pentru comunitatea din care faci parte, sub îndrumarea unui mentor, într-o echipă de oameni cu care împărtășești aceeași viziune.
ONLINE - Reality check: Emotional intelligence | 3 mai, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Într-o lume din ce în ce mai complexă și interconectată, inteligența emoțională devine o abilitate esențială pentru succesul personal și profesional. Dar ce înseamnă cu adevărat să fii inteligent emoțional? Explorăm împreună tehnici pentru a dezvolta empatia, autocontrolul și conștientizarea de sine, elemente esențiale pentru un leadership autentic.
FIZIC - Living Library | 17 mai, sâmbătă, 12:00 - 15:00
Cărți, podcast-uri, postări pe social media, oamenii ne inspiră zilnic. Dar cum ar fi să ai în fața ta persoane cu ani de experiență profesională și personală, care îți vor răspunde punctual și sincer la acele întrebări despre carieră, viață, brand personal la care tu încă nu ai găsit un răspuns? Biblioteca Vie este despre oameni și poveștilor lor, despre cum au reușit să treacă peste provocări și despre cum am putea să ne proiectăm peste 5, 10, 15 ani.
ONLINE - Building Bridges: Leadership and Community Projects Debrief | 24 mai, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Un crash course de leadership și două luni intense de antrenare și dezvoltare al acelor competențe esențiale oricărui lider în devenire se încheie cu un training de concluzii personale, debrief al proiectelor în comunitate și evaluare al obiectivelor îndeplinite pe parcursul programului.
FIZIC - From Project to STORY: Celebrate Yourself | 25 mai, duminică, 12:00 - 17:00
Absolvirea este despre comunitate, inspirație, leadership autentic și responsabil, discursuri, emoție, despre cum o etapă se încheie și alta începe odată cu ciocnitul paharelor de șampanie.
Craiova
FIZIC - START Leaders Explore power by Servier & Personal Values | 29 martie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Comunitatea este mai puternică când membrii acesteia împart aceleași valori și au o viziune comună. Grupa din care vei face parte este definită prin inițiativă, schimbare, impact și dezvoltare personală, iar evenimentul de lansare este momentul 0 al programului, momentul în care vei cunoaște oamenii alături de care vei petrece următoarele 2 luni, dar și organizatorii și partenerii ce investesc în dezvoltarea ta ca viitor lider.
Auzi des că trebuie să îți descoperi valorile personale, dar ce sunt acestea oare? Valorile personale sunt busola interioară ce ne ghidează comportamentul și acțiunile zi de zi. Identificarea, înțelegerea și interiorizarea valorilor personale sunt primul pas spre conturarea unui leadership personal.
FIZIC - Mastering The Art Of Communication Styles | 30 martie, duminică, 10:00 - 15:00
În Leaders Explore înveți să vorbești pe limba fiecăruia, conform teoriei conturate de Merrill si Reed (Directiv, Expresiv, Analitic, Amabil). De câte ori te-ai întrebat de ce comunicarea poate fi atât de diferită de la persoană la persoană? Fiecare dintre noi are un stil de comunicare natural. Identificarea propriului stil și antrenarea celorlalte sunt cheia gestionării interacțiunilor de zi cu zi.
FIZIC - Mastering The Art Of Building Your Team | 5 aprilie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
De la organizarea unei vacanțe, pregătirea unui proiect pentru facultate până la activitatea de zi de zi de la job, lucrăm în echipe chiar dacă uneori nu ne dăm seama. Orice lider responsabil va ști în ce etapă de formare este echipa sa sau ce rol i se potrivește fiecărui membru din echipă. Astfel, descoperim și antrenăm împreună spiritul de echipă, dar aruncăm privirea și către sine, emoții și interacțiunea cu cei din jurul nostru.
FIZIC - Engaging Communities Through Projects | 6 aprilie, duminică, 10:00 - 15:00
Programul Leaders Explore îți oferă oportunitatea de a implementa de la 0 un proiect pentru comunitatea din care faci parte, sub îndrumarea unui mentor, într-o echipă de oameni cu care împărtășești aceeași viziune.
ONLINE - Reality check: Emotional intelligence | 3 mai, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Într-o lume din ce în ce mai complexă și interconectată, inteligența emoțională devine o abilitate esențială pentru succesul personal și profesional. Dar ce înseamnă cu adevărat să fii inteligent emoțional? Explorăm împreună tehnici pentru a dezvolta empatia, autocontrolul și conștientizarea de sine, elemente esențiale pentru un leadership autentic.
FIZIC - Living Library | 10 mai, sâmbătă, 12:00 - 15:00
Cărți, podcast-uri, postări pe social media, oamenii ne inspiră zilnic. Dar cum ar fi să ai în fața ta persoane cu ani de experiență profesională și personală, care îți vor răspunde punctual și sincer la acele întrebări despre carieră, viață, brand personal la care tu încă nu ai găsit un răspuns? Biblioteca Vie este despre oameni și poveștilor lor, despre cum au reușit să treacă peste provocări și despre cum am putea să ne proiectăm peste 5, 10, 15 ani.
ONLINE - Building Bridges: Leadership and Community Projects Debrief | 17 mai, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Un crash course de leadership și două luni intense de antrenare și dezvoltare al acelor competențe esențiale oricărui lider în devenire se încheie cu un training de concluzii personale, debrief al proiectelor în comunitate și evaluare al obiectivelor îndeplinite pe parcursul programului.
FIZIC - From Project to STORY: Celebrate Yourself | 18 mai, duminică, 12:00 - 17:00
Absolvirea este despre comunitate, inspirație, leadership autentic și responsabil, discursuri, emoție, despre cum o etapă se încheie și alta începe odată cu ciocnitul paharelor de șampanie.
Oradea
FIZIC - START Leaders Explore power by Servier & Personal Values | 26 octombrie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Comunitatea este mai puternică când membrii acesteia împart aceleași valori și au o viziune comună. Grupa din care vei face parte este definită prin inițiativă, schimbare, impact și dezvoltare personală, iar evenimentul de lansare este momentul 0 al programului, momentul în care vei cunoaște oamenii alături de care vei petrece următoarele 2 luni, dar și organizatorii și partenerii ce investesc în dezvoltarea ta ca viitor lider.
Auzi des că trebuie să îți descoperi valorile personale, dar ce sunt acestea oare? Valorile personale sunt busola interioară ce ne ghidează comportamentul și acțiunile zi de zi. Identificarea, înțelegerea și interiorizarea valorilor personale sunt primul pas spre conturarea unui leadership personal.
FIZIC - Mastering The Art Of Communication Styles | 27 octombrie, duminică, 10:00 - 15:00
În Leaders Explore înveți să vorbești pe limba fiecăruia, conform teoriei conturate de Merrill si Reed (Directiv, Expresiv, Analitic, Amabil). De câte ori te-ai întrebat de ce comunicarea poate fi atât de diferită de la persoană la persoană? Fiecare dintre noi are un stil de comunicare natural. Identificarea propriului stil și antrenarea celorlalte sunt cheia gestionării interacțiunilor de zi cu zi.
FIZIC - Mastering The Art Of Building Your Team | 2 noiembrie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
De la organizarea unei vacanțe, pregătirea unui proiect pentru facultate până la activitatea de zi de zi de la job, lucrăm în echipe chiar dacă uneori nu ne dăm seama. Orice lider responsabil va ști în ce etapă de formare este echipa sa sau ce rol i se potrivește fiecărui membru din echipă. Astfel, descoperim și antrenăm împreună spiritul de echipă, dar aruncăm privirea și către sine, emoții și interacțiunea cu cei din jurul nostru.
FIZIC - Engaging Communities Through Projects | 3 noiembrie, duminică, 10:00 - 15:00
Programul Leaders Explore îți oferă oportunitatea de a implementa de la 0 un proiect pentru comunitatea din care faci parte, sub îndrumarea unui mentor, într-o echipă de oameni cu care împărtășești aceeași viziune.
ONLINE - Reality check: Emotional intelligence | 16 noiembrie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Într-o lume din ce în ce mai complexă și interconectată, inteligența emoțională devine o abilitate esențială pentru succesul personal și profesional. Dar ce înseamnă cu adevărat să fii inteligent emoțional? Explorăm împreună tehnici pentru a dezvolta empatia, autocontrolul și conștientizarea de sine, elemente esențiale pentru un leadership autentic.
FIZIC - Living Library | 23 noiembrie, sâmbătă, 12:00 - 15:00
Cărți, podcast-uri, postări pe social media, oamenii ne inspiră zilnic. Dar cum ar fi să ai în fața ta persoane cu ani de experiență profesională și personală, care îți vor răspunde punctual și sincer la acele întrebări despre carieră, viață, brand personal la care tu încă nu ai găsit un răspuns? Biblioteca Vie este despre oameni și poveștilor lor, despre cum au reușit să treacă peste provocări și despre cum am putea să ne proiectăm peste 5, 10, 15 ani.
ONLINE - Building Bridges: Leadership and Community Projects Debrief | 7 decembrie, sâmbătă, 10:00 - 15:00
Un crash course de leadership și două luni intense de antrenare și dezvoltare al acelor competențe esențiale oricărui lider în devenire se încheie cu un training de concluzii personale, debrief al proiectelor în comunitate și evaluare al obiectivelor îndeplinite pe parcursul programului.
FIZIC - From Project to STORY: Celebrate Yourself | 8 decembrie, duminică, 12:00 - 17:00
Absolvirea este despre comunitate, inspirație, leadership autentic și responsabil, discursuri, emoție, despre cum o etapă se încheie și alta începe odată cu ciocnitul paharelor de șampanie.
explore în imagini

















partener fondator




facem echipă cu








gazde





amplificat de

gazda programului

telefon
EXPLORE ESTE PRIMUL PAS
ÎN CĂLĂTORIA CU LEADERS©