fbpx

Sergiu Teodosiu

Parte din echipa Ascendis din 2008, Sergiu are o experiență de peste 20 de ani în afaceri, în opt domenii diferite, adică a lucrat în companii multinaționale, în companii naționale și în companii de stat. Mai mult, are experiența de a fi gestionat patru afaceri înființate. În consecință, el a câștigat experiență și expertiză în management, vânzări, negocieri și relații cu clienții, dezvoltarea parteneriatelor, dezvoltarea echipelor, leadership și antreprenoriat.

În perioada petrecută cu Ascendis, a condus peste 300 de sesiuni de training, centre de evaluare și dezvoltare și peste 350 de sesiuni de team building, conferințe de vânzări sau management.

Cu o activitate extinsă și constantă în voluntariat, Sergiu crede în schimbare prin implicare activă. A generat sau s-a implicat activ în diferite proiecte ale Leaders România, ProDemocratia, Aser, cu impact asupra dezvoltării capitalului uman în România. El caută permanent să transmită și să inspire dinamism, responsabilitate și inovație.

Sergiu a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Management al Companiilor și Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale. De asemenea, deține un master în Administrarea Afacerilor.

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.