Programe educaționale adaptate realității din România

Programe educaționale adaptate realității din România
Antrenăm abilități esențiale de leadership
Prin adaptarea conținutului la realitatea și cultura locală, programele Leaders sunt locul în care te vei putea conecta cu tineri români cu potențial de lider pentru sesiuni de training cu specialiști, întâlniri cu liderii pe care îi admiri în podcast-uri și dezvoltare de abilități esențiale pentru secolul 21.
Totul se află la un click distanță de tine, cea mai mare comunitate de tineri lideri din România te așteaptă, indiferent dacă locuiești sau nu în țară.
ALEGEM OAMENI BUNI
ȘI ÎI GHIDĂM SĂ DEVINĂ LIDERI RESPONSABILI
De 22 ani suntem cea mai importantă resursă de competențe în leadership și un factor activ de schimbare în societatea românească.
PERFORMANȚĂ
PRIN DIVERSITATE
Programele Leaders sunt locul în care inginerii, arhitecții și medicii se dezvoltă alături de economiști, artiști sau juriști. Credem că doar împreună vom reuși să avansăm către performanță.
ÎNȚELEGEM
REALITATEA ROMÂNEASCĂ
..și o integrăm în fiecare program Leaders. Echipa, trainerii și invitații noștri sunt permanent conectați la trend-urile din educația, societatea civilă și mediul de business românesc.
Caută programe
Răspunde la trei Întrebări și găsește rapid,
programul de care ai nevoie!
NEWSFEED
Accesând platforma nostră de resurse de leadership, LEADERS Newsfeed, vei găsi peste 300 de articole aplicate, opinii, recomandări, portrete de lider sau recenzii de carte.
ORA DE CARIERĂ
Proiect online de orientare vocațională adresat elevilor de liceu. Se întinde pe durata a 3 zile.
Leaders Challenge
Programul de leadership adresat profesioniștilor cu 2-5 ani experiență în conducerea de echipe, proiecte sau organizații.
LEADERS EXPLORE
Program național online de leadership personal și autocunoaștere pentru elevi, studenți și absolvenți.
TESTIMONIALE
Ce spun cei care ne cunosc
Founder FrontEnd.ro
Student ETH Zurich
Studentă HEC Montreal
Elev Târgu Mureș
Medic rezident, Absolventă UMF Gr T Popa din Iași
Elevă, Colegiul Naţional de Informatică "Grigore Moisil", Braşov
Elev, Moinești
Founder Adeona Wanderlust
Software Engineer Microsoft
Elevă, Colegiul Național "Emanuil Gojdu", Oradea
EVENIMENTE
următoare sau în curs
LEADERS EXPLORE
Primul pas în călătoria cu LEADERS.
Avem sesiuni adaptate pentru elevii de liceu, studenți sau proaspăt absolvenți și le dăm un ajutor să își răspundă la întrebarea “Eu cine sunt?”.
Event Type
Toate
leaders explore
leaders experience
Meet the Leader
#4 Programe și evenimente speciale
demo si caravane
Event Type 2
Toate
experiences
explores
explorestudenti
futureelevi
landing
odc
studenti
Online/Offline
Toate
OFFLINE
ONLINE
Event Location
Toate
Acasă la tine
Brașov, Romania
Bucuresti
București, Romania
Cluj Hub, Sala Mare
Cluj-Napoca, Romania
Constanța, Romania
Constanta,Romania
Hotel Alpin, Poiana Brasov
IAȘI, Romania
MSM & LEADERS
Online
Râșnov
Timisoara, Romania
ZOOM
LEADERS EXPERIENCE
Al doilea nivel din parcursul tău în leadership. Ai multe idei și știi că ești capabil/ă, dar parcă lipsește ceva?
Ai multe idei și știi că ești capabil/ă, dar parcă lipsește ceva?
Știi că ești mai mult decât vezi cu ochii tăi, iar o zonă călduță de confort nu te descrie nicicum?
Event Type
Toate
leaders explore
leaders experience
Meet the Leader
#4 Programe și evenimente speciale
demo si caravane
Event Type 2
Toate
experiences
explores
explorestudenti
futureelevi
landing
odc
studenti
Online/Offline
Toate
OFFLINE
ONLINE
Event Location
Toate
Acasă la tine
Brașov, Romania
Bucuresti
București, Romania
Cluj Hub, Sala Mare
Cluj-Napoca, Romania
Constanța, Romania
Constanta,Romania
Hotel Alpin, Poiana Brasov
IAȘI, Romania
MSM & LEADERS
Online
Râșnov
Timisoara, Romania
ZOOM
PROGRAME ȘI EVENIMENTE SPECIALE
Inițiative specifice, complementare cu programele noastre principale. De exemplu, programul național de orientare vocațională – Ora de carieră sau Bursele Grow with Google.
Event Type
Toate
leaders explore
leaders experience
Meet the Leader
#4 Programe și evenimente speciale
demo si caravane
Event Type 2
Toate
experiences
explores
explorestudenti
futureelevi
landing
odc
studenti
Online/Offline
Toate
OFFLINE
ONLINE
Event Location
Toate
Acasă la tine
Brașov, Romania
Bucuresti
București, Romania
Cluj Hub, Sala Mare
Cluj-Napoca, Romania
Constanța, Romania
Constanta,Romania
Hotel Alpin, Poiana Brasov
IAȘI, Romania
MSM & LEADERS
Online
Râșnov
Timisoara, Romania
ZOOM

MODELUL DE LEADERSHIP
propus de Fundația LEADERS este un model de leadership colaborativ aflat la intersecția a trei axe importante: menire, colaborare si gândire sistemică
ȘTIRI
Iată ultimele noutăți din cadrul programelor Leaders
oameni care te vor inspira
Toți au fost în etapa în care tu ești acum, și sunt dispuși să-ți împrumute din experiența lor pentru ca tu să accelerezi.
Autor al cărții ”Cum învață oamenii”, fondator la școala online Book-To-Courses | Fellow ODCB2 la On Deck
Profesor Universitar și Rector UBB
Country Manager, Google
Fun Science-Ciencia Divertida- Nutty Scientists Romania Master Franchisee și fondator SciKiDS România
Antreprenor
Founder Meșteshukar ButiQ și co-founder Co/rizom
CEO Nhood
Medic
Medic
Antreprenor
Stickr - Marketing of people
Fondatoare, Transylvania College
CEO, Regina Maria
Trainer
General Manager, Microsoft Romania
SUNTEM AICI
PENTRU TINE!
DĂ-NE UN
SEMN!
office@leaders.ro
telefon
0744 481 963
AFLĂ CUM POŢI FOLOSI PENTRU TINE
EXPERIENŢA LEADERS©
Copyright © 2022 Fundația LEADERS
Toate drepturile rezervare
Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi în această pagină.
CONTACTEAZĂ-NE
NEWSLETTER
Doza ta de informație! În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.