Caută

A absolvit a doua generație LEADERS Experience

Vineri, 7 decembrie 2018, în spațiul AWE, a avut loc absolvirea celei de-a doua generații LEADERS Experience.

24 de tineri și-au luat cea de-a doua certificare în leadership oferită de Fundația Leaders după ce au trecut printr-un program de șase luni, timp în care au învățat să treacă la acțiune prin simulări de business și de viață, și-au asumat rolul în echipă, lucrând la proiecte sociale 100% reale și au fost îndrumați unu-la-unu de către lideri experimentați. Absolvenții urmează să intre în comunitatea Leaders, o comunitate de elită care le va susține creșterea pe termen lung.

Invitat special la Festivitatea de absolvire LEADERS Experience a fost Vlad Voiculescu, co-fondatorul MagicCamp. “Rar am vorbit unei audiențe mai faine decat cea a abolvenților programului de leadership al Fundației Leaders”, a mărturisit Vlad pe pagina lui de socializare, după participarea la eveniment. Vlad a vorbit despre puterea de a schimba lucrurile din jurul nostru și despre dependența de a face bine.

Tot despre puterea binelui și despre resposabilitate a vorbit și Bogdan Diaconu, Public Affairs Specialist, Raiffeisen Bank, care în urmă cu șase ani a ales să sprijine formarea unei noi generații de lideri care fac România mai puternică în fiecare zi. 

Cele mai emoționante momente au fost cele create de discursurile celor 24 de tineri de acțiune. 

“La Leaders mi-am dat seama că nu trebuie să mă compar cu nimeni altcineva în afară de mine.” – Viorica Vănica, Marketing Specialist la HP și proaspăt absolventă LEADERS Experience. 

“Leaders Experience a fost despre inspirație, oameni faini și despre mine: o persoană mai inteligentă emoțional și un lider mai bun” – Anina Soreanu, fondatoarea centrului de meditații Super și proaspăt absolventă LEADERS Experience.

“A fost și continuă să fie o experiență care îmi pune viața pe repede înainte și chiar dacă mă ancorează bine în realitate îmi dă aripi să mă simt precum Croitorașul cel viteaz. De pe o bancă din Sălăjan când mă plângeam că îmi doresc să merg la Experience, dar nu am 750€ pentru taxă, la acum când port hanoracul de absolvent conștientizez că totul stă în cât de mult îți dorești.” – Ioana Vasiliev, studentă la Farmacie și viitor antreprenor.

Festivitatea a adus împreună absolvenți, parteneri, mentori, traineri și invitați, familie, prieteni și chiar viitori participanți, iar momentele de emoție au fost condimentate de prietenii de la In Bucate Catering Services, îndulcite de House of Cookies și celebrate cu vinul spumant de la Zarea.

Pe lângă toate acestea, tinerii de acțiune duc acum povestea LEADERS mai departe cu ajutorul faptelor cu impact și al hanoracelor realizate de Update Advertising.

Povestea Experience 2018 există datorită echipei dedicate și a sponsorilor care au crezut în puterea faptelor. Mulțumim Raiffeisen Bank RomaniaAdrem InvestAutonomCity Grill și Coca-Cola HBC

Articole similare

2023 Wrapped – Leadership

Cu siguranță în ultimele zile ai rememorat momente și aspecte importante ale anului 2023, fie că e vorba de topul tău unic din Spotify, colecția de fotografii sau topurile Google

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.