Una dintre lecțiile pe care le-am primit cu siguranță mulți dintre noi în școală este lecția despre bunătate: muncește din greu pentru note bune ca să-ți mulțumești profesorii, nu te plânge de lucrurile care par dificile, nu-i deranja pe ceilalți cu problemele tale, și una dintre cele mai puternice afirmații pe care cu siguranță fiecare dintre noi le-am auzit: de la tine am alte așteptări!
Fără să ne dăm seama petrecem o mare parte din viața noastră învățând cum să-i mulțumim pe ceilalți și cum să ne ridicăm la nivelul așteptărilor pe care ceilalți le proiectează asupra noastră, iar în acest fel perfecțiunea devine un filtru greu de schimbat pentru fiecare dintre noi.
În leadership, căutarea perfecțiunii se manifestă printr-un sentiment constant de impostor. Într-unul dintre studiile făcute de Harvard Business Review pe o populație de câteva mii de lideri, 69% dintre aceștia se simt nepregătiți atunci când își asumă un nou rol de leadership în echipe / organizații. 45% dintre aceștia declară că nu se simt pregătiți pentru viitoarele provocări, iar 76% au declarat că în ciuda tuturor eforturilor făcute de organizațiile lor pentru a-i pregăti, orice pregătire nu este suficientă. Teama de eșec în cazul acestor lideri îi determină să compenseze prin perfecțiune: trebuie ca orice lucru făcut de mine să fie perfect / trebuie să fiu 100% corect cu toată lumea / trebuie să fiu mereu disponibil pentru echipa sau business-ul pe care îl conduc. Și tu, la fel ca noi, știi foarte bine cât de probabil este să menții cele de mai sus și mai ales cu ce cost. Întrebarea pe care ne-o punem acum, adulți fiind și regăsindu-ne câteodată într-o luptă obositoare cu propriile standarde și dorința de a ne ridica la înălțimea așteptărilor celorlalți este: de ce nu am învățat să fim buni și cu noi înșine? Haemin Sunim, călugar budist, profesor și autor internațional a definit bunătatea astfel: when we are kind to ourselves, we can become kinder to the world.
De ce atunci când învățăm să fim buni cu și pentru ceilalți nu plecăm de la noi înșine? De ce suntem învățați că standardul de bunătate se măsoară prin cât de mult spui “da” și câte sacrificii faci? În viața de adult și foarte des în rolurile de leadership avem nevoie de validarea celor din jur, iar cei a căror apreciere este dependentă de cât de bine faci lucrurile, de cât de puține greșeli faci, relațiile bazate pe cât de bine performezi tu vor eșua inevitabil nu pentru că tu ai făcut greșeli, ci pentru că fundația pe care au fost clădite a fost întotdeauna una slabă.
Ca lider și nu numai, nu ești niciodată mai demn de aprecierea celorlalți atunci când reușești decât atunci când eșuezi.
