Prima dată când ne gândim la organizații nonguvernamentale, ne pot veni o sumedenie de cuvinte cheie care să fie reprezentative, cum ar fi: simț civic, responsabilitate socială, beneficii aduse societății, responsabilitate, conservarea naturii, asistență socială, educație, justiție socială etc.
Dar ce ar fi dacă ne-am concentra asupra cuvântului “altruism”? Cred cu tărie că altruismul poate deveni o forță extrem de mare, o resursă benefică pentru antrenarea constantă a motivației intrinseci de a face bine în lume. Asta, bineînțeles, vine la pachet cu facerea de bine interioră deoarece noi putem da în exterior ce este deja în interior. Așadar, aș pleca de la întrebarea “Cât de mare este organizația nonguvernamentală din interiorul meu ca să știu cât de mult pot să ofer celorlați?”. Nu e nevoie aici neapărat de un răspuns, uneori este suficient să lăsăm ca o întrebare să se decanteze în timp.
Am avut ocazia să îmi pun această întrebare acum patru ani și jumătate când m-am implicat într-un proiect extrem de frumos în Organizația AIESEC, un spațiu cu oameni la fel de frumoși care m-au condus spre o experiență mai mult decât frumoasă. Iar atunci când spun “frumoasă” mă refer la faptul că am luat din plin în brațe, în acea perioadă, altruismul de care vorbeam mai sus. În acele momente mi-am dat seama că ăla era sensul pentru mine în viață sau cel puțin unul dintre ele: de a face bine celorlați. Ei bine, mă bucur extrem de tare că acesta a rămas încă un sens foarte important pentru mine în viață, sens pe care îl împărtășesc și cu Fundația Leaders acum.
“Astăzi nu ai trăit cu adevărat până nu ai făcut ceva pentru cineva care nu te va putea răsplăti niciodată” spune John Bunyan, citat care mi se pare că poate, cu succes, să fie lozinca organizațiilor nonguvernamentale. Pe data de 27 februarie mă voi bucura și mai mult de “facerea de bine” alături de echipele din care fac parte, oameni care țes aceeași pânză de paianjen, care se extinde tot mai mult și de care “se lipesc” emoții pline de magie precum fericirea, iubirea, recunoștința.
Voi încheia printr-un paragraf ce merită ținut în buzunar, la loc cald pentru a putea fi folosit ori de câte ori este nevoie:
“Declarând că omul este responsabil și că trebuie să actualizeze sensul potențial al vieții sale, vreau să subliniez că adevăratul sens al vieții trebuie descoperit mai degrabă în lume decât în om sau în propriul său psihic, ca și cum ar fi un sistem închis. Am numit această caracteristică constitutivă „depășirea de sine a existenței umane”. Ea denotă faptul că a fi uman indică și este direcționat întotdeauna către ceva sau către cineva, altul decât tine însuți – fie că este vorba despre ceva de împlinit sau de o altă ființă umană de întâlnit”. (Viktor Frankl)
Să facem bine în continuare!
