Articol preluat din Newsletterul din data de 17 aprilie 2018
Care este cea mai recentă alegere pe care ai făcut-o în viața ta? Și cum te-a făcut să te simți?
Indiferent de cine suntem, unde ne aflăm, de funcția, vârsta sau interesul pe care îl avem, suntem expuși la o experiență universală: luarea deciziilor. Viața noastră este astfel compusă din colecția de alegeri luate și consecințele multilaterale ale acestora.
La fel ca orice alt mușchi, luarea deciziilor se comportă destul de similar: generează o forță care are efecte în jurul său, întreține locomoția și astfel ne asigură mișcare în parcursul nostru prin viață. Dacă ne antrenăm, mușchiul luării deciziilor ne va asigura stabilitate, dacă navigăm prin viață fără să ne obișnuim să-l folosim, alegerile importante vor fi poate mai dureroase.