Apel la Adevăr

În 1919, în contextul Primul Război Mondial și al efectelor negative asupra oamenilor, Romain Rolland, Albert Einstein, Herman Hesse și multe alte minți luminate ale vremii, publicau un manifest inedit numit Declarație a independenței minții. Cei care au semnat afirmau că: “Ne angajăm să nu slujim niciodată altceva decât Adevărul liber, care nu are frontiere și nici limite și nu are prejudecăți împotriva raselor sau castelor”.  Adevărul la care aceștia făceau apel era unul absolut, universal, o virtute care bate legile impuse de mintea umană, care este un instrument limitat în sine, de multe ori de spațiul din care privește. Mai mult, adevărul la care aceștia apelau era un Adevăr pe care liderii vremii nu și-l asumau, iar manifestul ar fi trebuit să fie o palmă puternică pentru aceștia. Realitatea, însă, a făcut ca după 20 de ani, un alt război de o dimensiune și mai monstruoasă să apară.

Universalitatea adevărului

Adevărul nu este parțial. El nu ține partea lui X sau partea lui Y. El descrie ceea ce este. De cele mai multe ori nu este confortabil să îl auzi, căci astea poate implica să pierzi poziția pe care o ai. Însă este o armă foarte puternică, căci descrie obiectiv (cât de aproape, cel puțin) realitatea. Pentru oamenii de știință adevăruri sau realități, precum Legea Gravitației sau faptul că toți oamenii au aceleași organe și funcționează după legi similare, îi determină pe aceștia să treacă peste micile diferențe, care sunt reconcialiate de faptul ca legile universale sunt mult mai puternice și cu toții ne supunem acestora. Nu este despre cine este mai frumos sau mai urât, mai deștept sau mai prost, ci despre cum suntem toți parte a aceleiași comunități, locuitori ai planetei Pământ. Oare nu ar trebui ca liderii noștri să meargă după principii similare? Atunci când devii lider (sau ești propus într-o postură care presupune leadership) nu “conduci” doar pe cei frumoși, sau doar pe cei deștepți, sau doar pe cei “sănătoși”, ci ai o pleiadă de oameni diferiți. Iar “legile” după care “conduci” ar trebui să unifice contradicțiile, să creeze punți de comunicare între acestea.

 Mai multe adevăruri?

Auzim de multe ori că sunt mai multe adevăruri. Și așa este. Adevărul meu este că eu văd prin “ochelarii mei” și îți vorbesc privind prin ei. Perspectiva mea generează realitatea adevărului meu. Iar perspectiva mea este mare parte a ceea ce mi s-a întâmplat în trecut, oamenii pe care i-am întâlnit, provocările prin care am trecut, limitările pe care le-am avut. Însă, agățându-ne doar de adevărul propriu, considerându-l pe acesta ultimul, nu facem decât să limităm realitatea (ceea ce este) la filtrul nostru. Dar noi suntem limitați. Nu înseamnă că adevărul propriu nu este validat, ci doar nu este complet și poate că este util doar pentru mine. Oamenii de știință ştiu că pentru a afla poziția unui punct ai nevoie de alte două puncte de referință, a căror poziție este cunoscută. De altfel, și în jurnalism există o regulă similară – pentru a afla mai multe despre un subiect, află răspunsuri de la cel puțin 3 surse de încredere.

Leadershipul autentic

În leadership este despre armonizarea adevărurilor tuturor. Și pleacă de la leadershipul personal. Și poate că de asta liderul are mai multe responsabilități decât ceilalți, iar prima este să se cunoască pe sine. Dacă acesta nu poate fi un punct de referință pozitiv, un model pentru ceilalți, atunci cum pot cei din echipa lui să aspire spre ceva mai mare? Mergând mai departe, liderul are nevoie să își armonizeze propriul Adevăr (mai plăcut, mai neplăcut) cu Adevărul universal, liber, capabil să vadă în afara limitărilor de orice fel. Să își armonizeze gândurile, emoțiile, cuvintele și acțiunile la virtuți, la idealuri. Tocmai de aceea leadershipul (adevărat) pleacă de la leadershipul personal, de la căutatea autentică a liderului de a fi mai bun, de a avea o viziune mai armonioasă, mai integratoare. Că va fi urmat sau nu, depinde de actul acestuia de a influența și de capacitatea celorlalți de a vedea “lumina” interioară a liderului.

Mergând spre adevărurile noastre zilnice, spre presiunea societății care ne “cere” să fim într-un fel sau altul, dar și spre presiunea morală, interioară și universală, de a integra și urma virtuți precum Adevăr, Smerenie, Înțelepciune, Integritate, liderii par a fi niște jongleri. Niște jongleri care muncesc, care se uită uneori pe sine în a servi Marele Bine, Adevărul Liber și Universal.

Comentarii

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.