Caută

Ionela Vârban, participant LEADERS Experience: „Sunt ca un puzzle alandala. Vreau să-mi pun piesele în ordine”

E din Giurgiu, are un simț civic ieșit din comun și a făcut voluntariat toată facultatea. A terminat Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS), secția Kinetoterapie, și e fascinată de oameni. Din toamnă, Ionela Vârban va începe un master, așa că și-a rezervat vara unei experiențe care să-i clarifice viitorii pași. „Vreau să ies din zona de confort, să trăiesc o experiență unică și să descopăr dacă pot începe propria afacere. Dar, cel mai mult, vreau să mă dezvolt ca om”, spune Ionela. În domeniul în care e specializată, teoria fără practică nu înseamnă nimic, așa că Ionela a căutat mult timp un program în care să facă lucruri concrete.

Așa a descoperit LEADERS Experience și acceleratorul de experiențe. Pentru a plăti costul programului, Ionela a ales varianta „I work for my education”. Mai exact, timp de o lună, opt ore pe zi, Ionela va lucra la boutique kebab-ul Calif, unul dintre partenerii Fundației LEADERS.
După o săptămână de acomodare, o întâlnim pe Ionela la restaurantul Calif Militari, îmbrăcată în uniforma Calif, cu o insignă pe care scrie „Azi învăț!” Se mișcă sigură pe ea prin bucătărie, prăjește falafel și curăță suprafețele cu zâmbetul pe buze. Colegii fac glume și o tratează ca pe o soră mai mică de care trebuie să aibă grijă. Și, deși e cald și are multă treabă de făcut, Ionela nu-și pierde nicio clipă seninătatea și buna dispoziție. Știe că fiecare oră lucrată aici o aduce mai aproape de acceleratorul de experiențe și de un nou început.

„Când e de muncă, nu avem timp de discuții, dar mai sunt momente în care glumim, vorbim lucruri de viață. Trece repede timpul, zilele trecute am stat fără să vreau peste program, de a venit șeful să mă dea afară, că e gata tura”, spune râzând, după ce abia am convins-o să ia o pauză. Ionela taie legume, prăjește cartofi și falafel (specialitatea ei), face salata tabouleh, umple recipientele celor care fac kebab cu ingredientele necesare. E responsabilă și hotărâtă și deja numără zilele până pe data de 16 august, data oficială la care începe programul LEADERS Experience.

Multă muncă și motivație pe măsură. Ionela crede că nimic valoros nu se poate obține fără efort.

Pasionată de desen, de lectură și de oameni, Ionela crede că nimic nu e întâmplător și spune că tot ce se întâmplă acum sub umbrela LEADERS o ajută să conecteze anumite lucruri și idei, să găsească sensul și logica unor aspecte ale realității pe care școala și experiențele de până acum nu au reușit să i le lămurească. “Acum mă simt ca un puzzle alandala, trebuie să-mi pună piesele în ordine. LEADERS e oportunitatea de care am nevoie” Și, investind în propria educație, simte că tabloul viitorului va fi complet și limpede.

Articole similare

2023 Wrapped – Leadership

Cu siguranță în ultimele zile ai rememorat momente și aspecte importante ale anului 2023, fie că e vorba de topul tău unic din Spotify, colecția de fotografii sau topurile Google

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.