Interviu

Cătălin Teniță: „ORICINE TREBUIE SĂ ÎNCERCE, CU PROPRIILE MIJLOACE, SĂ SCHIMBE CEVA”

La inițiativa lui, profesioniști din IT, digital, comunicare și ONG-uri au format un grup de acțiune – Geeks for Democracy (G4D), cu scopul de a impulsiona viața civică din România. A reușit să mobilizeze 1.300 de observatori independenți la alegerile din iunie 2016 și a inițiat Fondul pentru democrație, prima punte” pentru cetățenii dispuși să susțină financiar inițiativele civice și proiectele destinate dezvoltării societății.

Are o bibliotecă de vreo 8.000 de volume. Citește în jur de 100 de cărți pe an. Lectura este modul lui obișnuit de a-și petrece timpul liber, încă de când era copil. A studiat informatica la Spiru Haret. Prin `87, ai lui i-au cumpărat un calculator Spectrum, cu casete. I-au făcut rost și de o carte de profil, așa că printr-a cincea a început să învețe programare. Și-a zis că nu vrea să facă informatică și să fie doar „tehnic”, așa că s-a înscris la Facultatea de Drept. Fiindcă se consideră un om foarte liber, la absolvire, s-a hotărât că nu vrea să fie avocat: „Partea mea bună este și partea mea rea − mă consider un om foarte liber și nu pot să fac decât ceea ce vreau.”

A fost printre primii angajați ai Best Jobs. A lucrat la site împreună cu un programator, de la momentul zero, până când site-ul a început să meargă. După un an și jumătate, în 2002, la 25 de ani, și-a făcut propria firmă, TreeWorks, companie de web development pe care o conduce și acum. A început prin a face programare alături de doi foști colegi de liceu. Au căutat clienți, au încheiat contracte și au reușit să renunțe la statutul de angajați.

La TreeWorks, Cătălin și echipa lui dezvoltă proiecte pentru clienții din străinătate. Unul dintre partenerii lor este TripAdvisor, pentru care fac integrări de baze de date, filtrări, back end-uri de analiză pentru echipele de vânzări. Înainte de criza economică, au dezvoltat soluții de publishing pentru ProTv, Prima, România Liberă și Adevărul și pentru partea de business a Mediafax. Până în 2008, se așteptau ca piața de presă și de online să crească mult, dar n-a fost așa. Piața românească sucombase și au decis să meargă pe soluții pentru clienții externi. Acum, în portofoliul de clienți români le-a rămas doar BRAT-ul. Ei sunt cei care au creat însă ZeList / ZeList Monitor (unul dintre cele mai folosite servicii de monitorizare a presei și a social media), forumul TPU.ro și portalul Gustos.ro.

GEEKS FOR DEMOCRACY

Am vrut să aflu de la Cătălin Teniță cât de implicat este în mișcarea #rezist. M-a atenționat că nu există nici o „mișcare” cu numele ăsta. Ca să fie o mișcare, spune el, ar trebui să aibă un set de lideri recunoscuți. Să propună revendicări, pe care restul societății să nu le susțină. Care este revendicarea mișcării #rezist: să nu se mai fure în România?! Este ea în contradicție cu ceea ce vrea societatea? Nu. Deci nu este o „mișcare”. Sunt grupuri mici de oameni, spune el, care fac ce pot, după voința lor, necoordonați.

Teniță, unul dintre inițiatorii reformei legilor electorale, a dezvoltat inițiativa „Fiecare vot contează” – legată de observarea alegerilor − inițiativă care tinde să se instituționalizeze. La alegerile din 2016, au fost mai mulți observatori decât oricând înainte, odată cu introducerea unui soft de numărare alternativă a voturilor și în urma unei mai bune campanii de comunicare. La aceste demersuri se adaugă strângerea de fonduri pentru proiecte civice, prin platforma „Fondul pentru democrație” − primul fond civic din România care finanțează inițiativele civice prin donații individuale.

„În România, există o discrepanță între valoarea generată de zonele privată și academică, pe de o parte, și cea publică, pe de alta. În loc să potențeze zona privată ca să genereze mai mulți bani, mai multă valoare, și zona academică ca să genereze mai multă știință, mai multă cunoaștere; zona publică le trage în jos. Degeaba ne chinuim noi ca antreprenori să creștem zona comercială, fiindcă nu facem decât să îngrășăm zona aceasta, care le va omorî pe celelalte în curând. Tu, ca antreprenor, dai bani la stat. Să zicem că dai la stat jumătate din ceea ce produci: impozite pe salarii, pe dividende, taxe, TVA. Dacă tu produci din ce în ce mai multă valoare, jumătatea care se duce la stat este din ce în ce mai mare… Cu cât statul beneficiază de mai mulți bani – păstrând același nivel de competențe – cu atât va angaja mai mulți nepricepuți, hoți, nepoți. Noi ar trebui să anulăm genul acesta de acțiuni ale statului român, astfel încât pe termen lung să avem o dezvoltare corectă.”

„Cea mai eficientă acțiune este să schimbăm statul, să facem cetățenii să voteze. Să susținem acele inițiative, cum este Fondul pentru democrație, prin care statul este analizat, cercetat și limitat.”

Fondul pentru democrație, printre ai cărui inițiatori se află, susține jurnalismul de investigație, mecanismele de monitorizare a cheltuielilor publice, pe o platformă online care găzduiește cel puțin 18 proiecte în curs. „E important să dezvoltăm partea civică. Dacă nu o avem, nu facem decât să ne grăbim sfârșitul!”

„REAUA FOLOSIRE A CUVINTELOR NU ESTE DOAR O GREŞEALĂ DE LIMBĂ, CI ŞI UN MOD DE A FACE RĂU SUFLETELOR“ (Phaidon, 115, e)

Problema majoră a leadershipului în România este că liderii nu știu să citească. „Avem o falsă elită, fiindcă nu generează valoare pentru societate și nu are nici măcar o cunoaștere minimală a lucrurilor, darămite una profundă. Liderii politici nu citesc, și stăpânesc limba la nivelul vocabularului de bază. Nu te poți aștepta să citească un articol din Foreign Policy, să zicem, chiar și versiunea în limba română, și să îl înțeleagă.”

La întâlnirea la care a participat în cadrul The International Visitor Leadership Program (IVLP), unde s-au reunit reprezentanți din zona politico-civică din mai multe țări, a aflat că partidele din Europa de Vest au programe de educație politică pentru viitorii lideri. Nu se limitează la întâlnirile de tipul „școli de vară”, cum se întâmplă la noi: hai să ne întâlnim la Mamaia sau la Sibiu, să bem o bere, să ascultăm trei lideri joi și vineri, să bem trei beri sâmbătă, și duminică să plecăm acasă. Modul de a educa politicieni și lideri civici, lideri de opinie publică în alte țări presupune un parcurs foarte structurat, pe un interval de un an sau doi, în anumite situații. A remarcat modelul finlandez. „Are o școală de un an pentru politicieni, deschisă inclusiv oamenilor care vor să fie implicați civic sau să ocupe posturi de consilier, în orașe mici. Pe parcursul unui an, viitorii lideri merg la cursuri de sâmbătă până duminică, timp de opt ore, 30 de weekenduri. Li se dau teme, li se explică lucruri, de la doctrine până la modalități de funcționare și politici publice. Dacă se prezintă bine, mai există un al doilea an, pentru cei care își doresc să fie parlamentari, consilieri în orașe mari, primari etc.”

„Partea de educație formală este foarte importantă pentru leadership, iar la noi lipsește. Liderilor noștri le lipsește educația politică și cea care ține de politici publice.”

Dacă un român inteligent ar avea parte de o astfel de pregătire formală, ar deprinde obișnuința de a gândi în avans, nu de a rezolva lucrurile din mers. Ar avea timp să își creeze un ethos, spune el, o viziune. Pentru că le lipsește educația formală, mulți politicieni români sunt inconsistenți. „Un neajuns derivă și din faptul că adversarul este, la rândul său, foarte slab. Dacă nu te lupți cu un adversar priceput, nici tu nu o să îți dezvolți acest mușchi. Poate de aceea, cei mai mulți nu și-au propus să învețe politici publice, pentru că oricum, nici adversarii lor nu le stăpânesc. De aceea, nici nu vin cu un program mai bun; oricum nici ceilalți n-au program”.

LOIALITATE VS PROFESIONALISM

Cătălin Teniță evită cuvântul lider. Preferă să-i spună „un om care vrea să facă treabă”. Iar un om care vrea să facă treabă are nevoie de o echipă. Acesta este dator să înțeleagă că există un trade-off: să iei echipa cea mai pricepută sau echipa cea mai loială. „Dacă mă întrebi pe mine, un jucător foarte bun în chestiuni publice, care țin de administrație, ONG-uri, dar și care țin de sectorul privat este cel care își ia cea mai bună echipă pe care o poate însufleți. Dacă îți iei cea mai bună echipă, dar membri ei nu cred în tine, te vor părăsi. Dacă îți iei o echipă incapabilă, nu să reușești nimic. Situația ideală este să îți iei o echipă care poate să își facă treaba foarte bine și în care să ai încredere. Ideal este să îți iei o echipă mai bună decât tine”.

„Lui Roland Reagan, care fusese guvernatorul Californiei în perioada 1967-1975 i se reproșa că fusese actor și n-avea cum să fie un președinte bun. Răspunsul lui a fost că își va lua cei mai buni oameni din fiecare domeniu. Aceasta era mantra lui. La fel și John F. Kennedy: în momentul în care a reformat Departamentul de Stat și Departamentul de Securitate Națională, a luat oameni de la Harvard, oameni citiți, cu idei, cu strategie.”

„Din păcate, modelul ancestral de a construi lucrurile la noi este să îți iei oamenii care să facă cel mai mult pentru tine, să fie de partea ta. Eu cred că ar trebui desfăcut sistemul în direcția inversă. Să avem liste deschise la alegeri, cum au finlandezii. Oamenii care candidează pentru funcții publice să fie independenți în gândire, să aibă un set de idei și să nu se raporteze la ideile șefului.”

HYBRIS – MÂNDRIE NEMĂSURATĂ

Cea mai mare capcană în care poate cădea un lider este hybris-ul. „Excesul de încredere, credința că ești mai breaz decât ești, tentația de a crede mai mult în individualitatea ta decât în echipa din care faci parte, de a uita că oamenii te-au investit cu încredere − nu încrederea pe care o deții tu, ci aceea pe care ei ți-au acordat-o. Toți suntem pasibili de hybris, depinde de controlul fiecăruia. Fiecare se crede mai breaz sau mai priceput decât cei din jurul lui, în anumite momente. Dacă pui doi oameni să vorbească despre ideile lor, fiecare va avea impresia că a lui este mai bună. Acesta este un argument în plus în sprijinul educației formale în politici publice.”

PRIMUS INTER PARES

Calitatea de lider rămâne o chestiune „locală, punctuală, circumstanțială”. Cel puțin, așa ar trebui să o privim. „S-a nimerit să fiu lider. Dacă pornești de la premiza asta, ca să confirmi, trebuie să faci lucruri bune pentru ceilalți. În felul acesta, scapi și de hybris, dar și de constrângeri. Cum era la romani: ești primul între egali. Asta trebuie să vedem în orice formă de leadership. În felul acesta, nu doar liderul este dator, fiecare este dator: să își împărtășească viziunea, să ajungă la o viziune cât mai armonizată cu a celorlalți, pentru ca lucrurile să meargă.”

„Când toți au o viziune aliniată este bine: asta face lucrurile să se întâmple. Leadershipul nu presupune o datorie morală și nici o ierarhie (de sus în jos). Cel puțin, nu în genul lui Moise care vine cu tablele să arate uite, ce mi-a dat Dumnezeu, asta facem. Liderul, mai degrabă, vine și spune: Uite cum văd eu treaba, criticați-mă! Și, după ce ne criticăm unii pe alții, vedem unde ajungem. Este de dorit ca liderul să comunice, astfel încât toată echipa, toți cei care își asumă jocul, să știe că o fac în primul rând pentru ei, nu pentru lider.”

Ideea de a dialoga, de a discuta liber despre subiecte, nu despre oameni, fără atacuri la persoană, i se pare esențială. Își amintește că petrecea timp la cursurile Facultății de Filosofie când era student la Drept și că lecturile din vremea respectivă l-au modelat. Un alt gânditor pe care îl pomenește este Karl Popper, cel care a scris „Societatea deschisă și dușmanii ei”. „Popper a introdus conceptul de falsificabilitate în filozofia științei și a propus ca orice teorie să fie întotdeauna supusă dubiului, falsificabilității. Așa funcționează metodologia științei. Este recomandabil să acceptăm că s-ar putea să greșim și să fim dornici să ne spună cineva unde greșim. Dacă nu faci asta, tinzi să devii absolutist și să accepți doar argumentele care trec prin sita ta. Dacă tu zici: sunt dispus, măcar, să ascult argumentele contra ale celorlalți, o să alegi să spui doar acele lucruri pe care poți să le susții. O să menții un dialog la nivelul argumentelor, nu la nivelul injuriilor. Și n-o să te deranjeze injuriile. Dacă cineva se mulțumește să te înjure, te salvează, câștigi timp. Este mai puternic un adversar care vine cu argumente decât unul care te înjură.”

“UN CITITOR TRĂIEȘTE O MIE DE VIEȚI. CEL CARE NU CITEȘTE NICIODATĂ TRĂIEȘTE DOAR UNA.” GEORGE R.R. MARTIN

Dacă un om citește de plăcere, și nu din obligație sau pentru că așa fac alții, va trăi mai multe vieți. La un moment dat, își va da seama exact cine este el. Cea mai bună resursă pe care o poți folosi pentru dezvoltarea proprie este să citești cărți, nu doar postări de Facebook sau articole de Wikipedia. Lecturi relevante despre ce se întâmplă în jurul tău, de la biologie la istorie, de la literatură la poezie.

„Un lider trebuie să aibă o meserie. Dacă nu o are, nu este un lider adevărat. Trebuie să știe fie să programeze, fie să predea matematică, fie să știe contabilitate. Dacă nu știe o meserie, nu este lider adevărat, este doar un vorbăreț. ”

Un lider bun își va pune problema ce poate să facă el pentru societate, fără să se autolimiteze: dacă aș avea mulți bani, dacă aș fi stăpânul lumii… Discursul lui nu se poate rezuma la o neputință prezentă, care să nu se transforme în acțiune. „Oricine trebuie să încerce, cu propriile mijloace, să schimbe ceva. Din punctul meu de vedere, liderul este cel care face ceva, știe să muncească ceva. Chestiunea cu viziunea este complicată, nouă ni se spune că liderul trebuie să aibă viziune. Toți avem viziune! Un lider trebuie să știe cum poate să își aleagă o viziune, dar să facă și niște pași în direcția aceea. Altfel nu este, iarăși, decât un vorbăreț.”

CE AR FI CURIOS SĂ ȘTIE DESPRE ELON MUSK

Dacă ar fi să îl întâlnească pe Elon Musk la o cafea, ar fi curios să afle ce cărți a citit, ce bere a băut. Ar purta cu el o discuție despre inteligența artificială. Ar vrea să știe ce îl face pe Musk să creadă că IA ar putea prelua într-o zi controlul planetei. Cătălin Teniță nu vede în asta un pericol real: suntem mult prea departe de Inteligența Artificială, probabil, la o distanță de 200 de ani.

„Inteligența oamenilor nu este înțeleasă încă. Nu avem o teorie a minții, nu știm cum gândește ea. După 150 de ani de știință serioasă, încă nu știm. Avem variante, dar nu știm cum funcționează mintea în raport cu substratul ei și de ce lucrurile se întâmplă așa. Peste zece ani o să avem, poate, o simulare neuronală a creierului unui șoricel. Dar și dacă am avea o simulare neuronală a creierului unui câine, n-ar fi suficient.”

De ce îi este frică, lui Musk, de fapt? De o hiperinteligență pe care să nu o putem controla?! Ar avea conștiință, în sensul de reprezentare a sinelui ei, sau n-ar avea?

„În lipsa unei teorii a minții, problema rămâne complicată. Înaintea lui Pascal, fost un german, Wilhelm Schickard, care, la 1600, avea o reprezentare despre cum ar putea să fie o mașină de calcul. După aceea, Pascal a făcut și el un calculator; în 1932 au venit unii care au făcut o teorie generală a calculatoarelor și Alan Turing, considerat părintele informaticii și inteligenței artificiale teoretice. Abia după aceea s-au făcut calculatoarele așa cum sunt. O punere în practică a unei idei nu poate să funcționeze decât după ce ai un model abstract despre ideea respectivă: ce vrei să faci cu ea. Dacă îi spui unui copil că un jaguar este mai mare decât o pisică și mai mic decât un tigru și are petele ca de girafă, poate să și-l închipuie. Mintea umană nu poate fi depășită adăugând niște harduri la un calculator. Mai degrabă o să avem calculatoare neconștiente care încearcă să optimizeze lucruri, fără să înțeleagă ce fac.”

BANII CA MIJLOC PENTRU PROPRIA DEZVOLTARE. NU UN SCOP ÎN SINE

Compania pe care a cofondat-o, TreeWorks face o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro anual. Când firma era la început, se pare că le-ar fi spus asociaților săi că în trei ani vor avea suficienți bani încât să își cumpere fiecare câte un BMW. BMW nu și-a luat nici unul. „Când faci bani munciți, îți dai seama care este valoarea și sensul lor. Dacă îi primești gratis, poate nu înțelegi − este ca și când primești puncte nelimitate la un joc. ”

Important, crede el, este să ai suficienți bani, încât să te poți dezvolta. Dacă ai puțini, nu te poți dezvolta, fiindcă te gândești tot timpul la cum să achiți ceva. Dacă banii pe care îi faci nu te ajută să te dezvolți, nu te ajută să îți pui întrebări, ci mai degrabă să îți astupi mintea, nu e bine. „Relația mea cu banii este pur liberală: fiecare are dreptul să creadă orice despre ce vrea să facă el cu banii. Ei sunt proprietatea omului și numai a omului care îi face. Noi convingem societatea să primim ceva în schimbul unei valori pe care o dăm. Dacă nu oferim valoare, e tragic, vorbim despre «bani furați». Pe de altă parte, nici o opțiune de folosire a banilor nu este mai bună decât cealaltă: poți să îi donezi pentru o cauză, să îți iei un Ferrari sau să asiguri existența a încă zece generații.”

Cătălin Teniță vede banii ca pe „timp înmagazinat”. „Ai bani ca să cumperi timp pentru tine, pentru firma ta, pentru familia ta, pentru orice altceva.” Dacă pentru el banii constituie timp înmagazinat, pentru alții pot să însemne „status înmagazinat” sau „ziduri de protecție” față de societate.

Tudor Iacob, Native Box: “Eu vând, de fapt, niște obiceiuri mai bune.”

PUNCTUL DE COTITURĂ

Cum ai ajuns de la online marketing la a vinde semințe și nuci?

În 2014, lucram la o agenție de digital. Făceam două ore dus-întors până la birou în Pipera și simțeam nevoia să fac ceva care să implice mai multă mișcare, să umblu, să alerg. Aveam niște obiceiuri alimentare… De exemplu, luam pauza de ștrudel când mâncam două ștrudele, de fapt, și așa am ținut-o un an și ceva. Erau niște impulsuri care să mă facă să mă simt bine. Așa, m-am îmbolnăvit la stomac. Totul se lega și de stresul pe care-l aveam atunci, interiorizat, cu niște lucruri care nu erau ok în viața mea, dar și cu alimentația. Și, m-am trezit într-o noapte, am picat lat. Am făcut multe analize, am ajuns să iau 24 de pastile pe zi și, timp de trei luni de zile, am ținut regim. A fost o perioadă în care mi-am pus multe întrebări. Băi, ce naiba fac?

Și, în perioada aia, cu dietă, cu fierturi, cu toate nebuniile naturale, mi-a spus un medic din Piatra Neamț, orașul meu natal, că n-am nevoie de 24 de pastile care se completau una pe alta. Și am început un tratament exclusiv naturist cu plante de 5 lei pe care le găseam la orice Plafar. Și așa mi-am revenit.

Din tot amalgamul ăsta de întâmplări, m-am gândit să fac ceva pe alimentație. Am început să fiu mai atent în marketuri, oriunde mergeam, la produse din astea, în special în zona de gustări pentru că astea îmi erau și accesibile. Am început să le văd la raft, să fiu curios, să văd ce înseamnă nișa asta, industria asta de gustări sănătoase la noi în țară.

ANTREPRENOR NATIV

Cum ți-ai descoperit spiritul de antreprenor?

Am urmărit mereu zona asta antreprenorială, dar niciodată n-am fost sigur pe mine să încerc ceva. Am mai avut tentative, înainte de ultimul job am început un business cu doi parteneri, dar nu era ceva oficial, era mai mult o încercare, tot în zona de online. A durat un an de zile, n-am câștigat nimic. Dar lucram nopțile, era dorința de a vedea ce se întâmplă. Am mai avut idei, dar n-am avut încredere să concretizez ceva. Cumva aici am simțit ideea și am vrut să mă duc mai departe.

Mi-a luat cam 6 luni de zile să mă apuc efectiv de treabă, că eram și angajat. Și făceam pași mici, dar care mă încurajau. Am lansat un landing page în care povesteam ce o să fac, povestea. Nu aveam nimic concret, doar povestea asta. Și primeam răspunsuri, mesaje de la oameni care mă încurajau. Și se și înscriau pe site, obiectivul era să creez o bază de date cu oameni interesați de povestea asta. Asta m-a încurajat să iau în serios, să fiu full time în treaba asta.

Și, pe traseul ăsta, s-au potrivit lucrurile: am primit o invitație de la niște prieteni de-ai mei care erau deja în al doilea an de organizat un incubator de afaceri și am fost acolo un cobai. Și eu aveam nevoie de asta. Apoi s-au întâmplat foarte multe lucruri bune, era un incubator de un an de zile și mi-am luat angajamentul de a intra în el. Am trecut prin validarea ideii, design-ul de produs, furnizori, practic toate etapele.

Cum ai găsit numele?

Numele l-am găsit prin oameni, și rețetele și numele le-am găsit prin oameni. Business-ul ăsta a fost creat prin feedback-ul acelor prime persoane care se înscriau pe site-ul meu. Le trimiteam mailuri, îi întrebam diverse, inclusiv asta cu numele a fost parte dintr-un chestionar. Hei, cum vi se par astea trei nume, a reieșit că Native Box și asta a fost. N-am stat să fac branding, să investesc în zona asta. Logo, nume, site, am făcut totul de unul singur la început, pentru că, în capul meu, erau toate parte din etapa de validare.

Care e profilul clienților Native Box?

În momentul ăsta, am depășit 1000 de clienți finali, care vin online și 7 companii pentru care livrăm. Sunt companii din zona de tehnologie. Clientul e și el din companii. Cumva, persoanele fizice care cumpără din online pot deveni un ambasador pentru serviciile din companie. Asta a fost o nișă, pe un public-țintă educat, care vrea să investească în obiceiurile lui, în stilul lui de viață mai sănătos. Și aici sunt mai multe categorii, sunt oamenii care fac mișcare, sunt oamenii care merg la sală sau aleargă, merg la maratoane, sunt părinții care sunt atenți la alimentație, oameni de la birou care în loc de prăjitura casei vor niște gustări să fie mai ok.

Am vrut să construiesc un produs puțin diferit față de ce e pe piață. E destul de greu, că la prima vedere nu vezi diferența, dar produsele astea sunt trecute printr-un proces de selecție, e o diferență în a te duce și a lua vrac. La noi face cineva asta manual, totul se întâmplă manual acum: etichetare, ambalare, selecție, cântărire.

Ce înseamnă pentru tine acest business?

Simt că fac ceva în acord cu mine și valorile mele. Categoric, câștigam mai bine înainte, aș fi putut fi un marketer de succes, dar nu contează lucrul ăsta pentru mine. Contează că, după 2 ani și jumătate de antreprenoriat, încă se păstrează lucrurile și entuziasmul de la început. Și chiar vreau să construiesc ceva care să aibă impact în sănătatea oamenilor, în alimentație, prin educație. Și, da, prin schimbarea unui mindset. Eu vând mixuri sănătoase, dar de fapt, vând niște obiceiuri mai bune.

Viața de antreprenor e ca o viață de ziler. Cel mai important lucru într-un business este cash flow-ul. Asta ține o afacere în picioare. Și, având mulți furnizori, de etichete, pungi, materie primă, am avut mari probleme: la un moment dat vânzările scad și lucrurile astea te țin în loc, te blochează. Trebuie să fii pregătit, să fii cu moralul sus pentru tine și pentru alții care lucrează cu tine. N-a fost simplu să fac asta: e cea mai importată lecție pe care am învățat-o.
E un clișeu, dar să ai propria afacere seamănă cu un roller-coaster emoțional, chiar așa e. Trebuie să te stăpânești foarte bine, să nu fugi de lucrurile astea. Mindset-ul ăsta de a fi ok emoțional și moral într-un business cred că te-ajută foarte mult.

ARE YOU NUTS?

Ai vrut vreodată să renunți?

Am avut un moment în iulie anul trecut când am simțit că trebuie să închei business-ul. Și asta se întâmpla din cauza unei presiuni foarte mari pe cash-flow. E un cerc vicios. Vorbind cu mai mult lume despre asta, mi-am dat seama că se întâmplă foarte des. Ăsta e momentul în care trebuie să ceri ajutor. Am fost cumva destul de lent în etapa asta. Aveam lângă mine foarte mulți oameni capabili și puteam să le cer ajutorul mult mai repede.

Am fost norocos să pot să cer ajutorul unei persoane care mi-a limpezit gândurile și, da, mi se pare cel mai important lucru, să ai lângă tine mentori, oameni care au business-uri, să nu te bazezi pe ajutorul apropiaților și familiei. Nu e suficientă încurajarea, hai că o să fie bine, hai că o să treci peste asta. Asta nu ajută. Trebuie să-ți spună cineva “fă asta!” Un om care vede din afară, te va pune să faci lucrurile pe care le tot amâni.

Un business de care te apuci este un organism viu și se schimbă constant din momentul în care ai ideea. Se metamorfozează în multe lucruri și trebuie să fii deschis, să nu rămâi blocat în viziunea de la început.

Cum au văzut cei din jur schimbarea din viața ta?

Mi-a fost greu să renunț la un job de online marketer, investisem timp și efort, ajunsesem să fiu într-o industrie unde voiam să cresc și mi-era destul de greu să mă gândesc la mine ca la un vânzător de nuci. Dar mi-e atât de bine acuma.
Pentru părinți, schimbarea a fost cu un val de emoții. Aveau niște proiecții despre mine, mă vedeau cu un job sigur. Cum? Ai făcut facultate, master și acuma vinzi nuci? Dar după ce au văzut cum vreau să fac lucrurile, s-au liniștit.

Cristina Bâtlan, Musette: “Mulți oameni nu creează și nu acționează de frică. Nu trebuie să vă fie frică deloc”

Pentru creatoarea brand-ului Musette, un om care și-a descoperit pasiunea pentru antreprenoriat devreme și a urmat această pasiune în ciuda tuturor greutăților, hotărârea și lupta pentru ceea ce-ți dorești sunt condiții esențiale ale unei vieți împlinite și pentru a crea valoare pentru cei din jur. Așa că discuția animată cu absolvenții noștri la ceremonia de absolvire a fost esența transpusă în practică și experiență de viață.

Și, energia creată de ambele părți a fost pentru noi confirmarea că întâlnirile cu astfel de oameni sunt neprețuite pentru toți cei implicați. “Cred că e nevoie de comunicare. Roboții ar putea să scrie mai bine decât noi, să facă multe lucruri mai bine. Dacă nu vreți să fiți asociați cu un robot, ar trebui să faceți lucrul ăsta cât mai des, real. Să vă întâlniți, să vă atingeți, să fiți împreună, să luați energie”, a spus Cristina Bâtlan la începutul întâlnirii.

De ce ar trebui să profite tinerii în acest moment al vieții lor, când încă nu și-au ales drumul?

Ăsta e momentul pe care trebuie să-l folosiți intens, cu astfel de momente nu vă veți mai întâlni. Nu se repetă. Trebuie să înțelegeți ce aveți valoros: tinerețe, idei noi, energie și nu vă interesează că cineva spune “nu e bună ideea ta”.

Când ești tânăr, nu numeri zilele state la birou și orele în care ai lucrat la un proiect. Nu vă așteptați ca cineva să spună “wow, ce ați mai lucrat, cât ați stat”! Nu trebuie să vă opriți, trebuie să încercați până ajungeți la rezultat. Nu știi când ai ajuns la rezultatul cel mai bun, dar atunci când vei ajunge, îl vei simți. Simți că ești împlinit, când te scoli dimineața, te duci la oglindă și spui: “astăzi îmi doresc să fac lucrul ăsta, în continuare. Încă o dată și încă o dată.” Dacă începi să-ți dai de multe ori răspunsul, “nu, nu mai vreau să fac asta”, sau nu-mi place, e bine să schimbi. Să înțelegi că nu ești acolo unde e locul tău. Consider că fiecare avem locul nostru, că fiecare este lider.

Cum v-ați descoperit pasiunea?

Eu n-am absolvit facultatea, mi-am dat seama prin anul III că pierd vremea, că nu mă interesează ceea ce fac acolo. Societatea te împinge mereu către o zonă de modă, se poartă să mergi la Medicină, se poartă să fii avocat, așa am ales eu și colegii mei să ajungem la Drept chiar dacă am făcut mate-fizică. Mi-am dat seama că n-o să practic niciodată, că nu-mi place deloc și nu asta-i pasiunea mea. Și am început să caut, am început să fac. Și cred că despre asta e vorba, pasiunea o descoperi numai făcând și îți dai seama de adevărata ta valoare atunci când ai succes.

Gândiți-vă că dacă faci ceva în fiecare zi și nu-ți place, ajungi să o faci fără nicio dorință, fără nici bucurie. Ca o mașină, ca un robot. Atâta timp cât faci lucruri care-ți plac și în care crezi, pe care ți le-ai dorit, chiar dacă e greu, chiar dacă e imposibil, chiar dacă stai în locul ăla și muncești până la 12 noaptea în fiecare zi, tot o să o faci. Pentru că atunci când îți place și e pasiunea ta, nu simți greul.

Ce este un lider?

Liderul nu este un lucru pe care îl ai – cred că grupul te face lider – depinde în ce grup ne manifestăm. Grupul te consideră mai puternic, mai pregătit în zona respectivă, în conflicte. Liderul este și cel care știe să și facă, nu doar să arate, să spună ce să se facă. Pentru că “se face” nu există. Nu se face nimic singur. Dacă nu s-a făcut, noi n-am făcut. Noi suntem primii responsabili. Trebuie să vedem unde am greșit și să reparăm.

Cum lucrați cu oamenii din echipă, mai ales cu cei din producție?

Pe oamenii din producție îi iubesc. Ei muncesc mult și comunică prin munca lor. Dacă unui om din producție îi spui cât de frumoasă e cusătura asta, pentru că el coase, asta face, i-ai făcut cea mai bună zi. Tu ca observator, nu ești mai bun ca el, dar poți să-i dai încredere că ce face este bine. Partea emoțională este cea mai importantă și ea trebuie întreținută. Pentru că nu știi în ce stare a venit omul ăla la serviciu, dacă cineva l-a lovit cu geanta în metrou, cum e acasă. Noi avem 600 de angajați, îi cunosc pe toți, lucrez cu toți. Avem oameni care lucrează la noi din prima zi și până acum, e extraordinar.

Sunt oameni care de 20 de ani fac același lucru în fiecare zi, cos la mașină. Se schimbă materiale și culori, dar lucrul rămâne același. Nu e asta extraordinar și aproape imposibil pentru oricare dintre noi? Trebuie să-i admirăm pentru asta, să-i iubim și să ne mândrim cu ei. Lucrăm cu oamenii ca și cum ar fi familia noastră, nu ca și cum sunt niște angajați. Am fost foarte mult judecați de modul nostru de conducere, relația noastră cu angajații a fost contestată de prieteni și alții. De ce facem așa? Așa am considerat noi că trebuie să facem și asta este atitudinea noastră. Acum lucrurile arată că n-a fost rău. Ca să fim duri, ar fi trebuit să ne antrenăm pentru asta.

Orice producător, orice businessman are un milion de probleme cum n-a avut niciodată. În fiecare zi veți avea o problemă pe care n-ați avut-o niciodată. Doar să o luați ca atare și să știți că trebuie să-i găsiți o soluție. Și o să-i găsiți, să nu vă fie frică.

Cum v-ați dat seama că industria modei vi se potrivește?

Am ales cea mai dificilă industrie, industria asta de modă, de fashion. E o zonă extrem de superficială, dar și o zonă foarte subiectivă. E ceva care-ți poate scăpa printre degete foarte ușor, dar dacă te antrenezi, poți să fii foarte-foarte bun. Am început cu țesături, lucram cu două-trei sezoane înaintea modei – asta înseamnă materie primă pentru toată industria confecțiilor la nivel mondial. Și eu eram antrenată să știu ce urmează, lucram cu cei mai mari furnizori și am ajuns să lucrăm și cu cei mai mari producători de confecții. H&M au fost clienții noștri, e cea mai etică companie cu care am lucrat.

Practic, trebuia să găsim o țesătură ca aia din trend, dar la jumătate din preț. Ăsta era rolul meu, să găsesc țesături moderne, noi, pentru producătorii din România care să concureze prin flexibilitate, să iasă cu alte firme mari în același timp cam cu același tip de produse. Moda trece repede, dacă nu faci în trei luni, faci degeaba. Era ceva complicat. Am trăit mereu cu stresul ăsta, dacă nu o să găsesc aceste stocuri. Și m-am antrenat pentru cele mai rele situații. Dar nu există că n-o să găsești…

Acum îmi dau seama că am avut o frică exagerată și aș fi putut să risc mult mai mult decât am riscat. Când ești foarte tânăr, niciun risc nu e prea mare. Frica e ceva ce ne imaginăm, nu e ceva real. Și orice situație se rezolvă dacă gândești la rece, analizezi și nu ești cuprins de prea multe emoții. Asta pot să spun acum ca sfat.

Ori de câte ori ajungeți într-o situație din asta, aduceți-vă aminte ce v-am spus eu: nici un risc nu e prea mare și stați și mai analizați încă o dată și încă o dată. Care e cel mai grav lucru care se poate întâmpla? Și o să vedeți că o să puteți face lucruri foarte bune.

Aveam 19 ani și spuneam că am 23 pentru că, dacă le spuneam colaboratorilor străini câți ani am, cei care vorbeau cu mine nu mai puteau să calculeze. Le cădea calculatorul din mână când vedeau că negociez atât de bine, că știu piața atât de bine, că știu ce să cumpăr, știu să fac orice calcul matematic, să transform yarzi în metri, taxe vamale, prețuri. Lor li se părea incredibil, nouă – nu. Veneam dintr-o țară în care învățatul era singurul nostru job. N-aveam nimic de făcut. În România, când eu făceam școală, nu aveai nimic altceva de făcut, mergeam la teatru, concerte și învățam ca să ieșim din țară. Era singurul nostru gând. Să fim mai buni decât oricare din Germania, oricare din Franța: pentru asta ne antrenam.

Apoi ați mizat totul pe încălțăminte.

Despre ideea noastră n-a spus nimeni că e bună. Toți spuneau că nu se poate, e foarte greu. Să te apuci să faci pantofi în Europa!? Nu mai face nimeni pantofi în Europa. Și uitați-vă că astăzi salariile de producție în China sunt mai mari decât în Europa. S-a întors lumea complet. A fost o mentalitate după Revoluție când s-a trecut de la ideea că pe vremea lui Ceaușescu se făcea prea multă producție și acum mai bine nu mai facem deloc. Asta era optica, toți suntem consilieri. Dar n-ai cum s-o ții așa. Trebuie să creezi valoare adăugată. Și asta o realizezi numai făcând.

Eu am crescut într-un capitalism nou. Acum lucrurile sunt mult mai schimbate, atunci nu aveam modele. În afară de Gigi (n.r. Becali), Bianca (n.r. Drăgușanu), nu aveai exemple și de-asta spun mereu că nu am învățat din cărți, nu am citit, nu am citit despre business, nu am făcut o școală de business cum sunt astăzi atât de multe cursuri și atâția mentori care pot să povestească din experiență.

Atunci când ești deschis, poți să experimentezi, asta e de fapt valoarea cea mai mare: poți să analizezi ce a fost bine și ce a fost rău și poți să compari în fiecare moment cum ne transformăm. Trebuie să ai încredere că, și atunci când greșești, ceea ce ai făcut e mai important decât o stare din asta pasivă în care nu faci nimic, de frică să nu greșești. Întotdeauna trebuie să faci, căci făcutul ăsta reprezintă cam 90% din tot ceea ce ni se întâmplă în viață. Munca și pasiunea, de fapt pasiunea ta, înseamnă cam 90% din viața ta, deci e bine să o cauți și să o găsești pe cea potrivită. Și în aia să perseverezi.

La un moment dat, businessul crește atât de mult, încât nu mai decizi tu. Astăzi, de exemplu, business-ul Musette continuă și fără Cristina Bâtlan. Orice business ajunge să te depășească. Tu lucrezi pentru business la început, apoi se schimbă rolurile. Dacă nu se schimbă și ego-ul este atât de mare, nu poți să faci lucruri valoroase. Business-ul Musette înseamnă producție pentru 100 000 de oameni pe fiecare sezon, milioane de oameni pe an – nu un om. Un business înseamnă toată comunitatea și ce amprentează într-o zonă, nu e reprezentat de o persoană.

Ați avut momente de cotitură?

O lungă perioadă nu puteam să trecem de 13 milioane în bani vechi. Cum ajungeam aici și depășeam, se întâmpla ceva. Mi s-au furat niște țesături, am făcut un accident de mașină, am pierdut, am greșit. Ăla a fost un moment în care puteam să ne gândim, băi, ce se întâmplă? Lucrurile se întâmplau foarte repede. A trebuit să scriu la un moment dat un CV al companiei și mi-am dat seama că în 2002 s-a întâmplat totul. Am făcut atâtea lucruri.

Asta e viața tânărului. Le face pe toate foarte, foarte repede. Lui nu pot să-i spun, apucă-te de business și peste 25 de ani o să ai un super business. El nu gândește așa. Putea să-mi spună oricine că o să fac și o să dreg peste 25 de ani, nu mă interesa. Pe mine mă interesa ce va fi peste o lună, două luni. Ce pot eu să fac acum? 25 de ani pentru un tânăr care are 20 de ani e ca și cum mi-ar spune mie acum că la 100 de ani o să-mi dea nu-știu-ce. Neinteresant, și e foarte bine să fie așa.

Am ales să rămân în România. Cred că puteam să încep pe orice piață de la zero, dar, fiind capitalism nou, am învățat totul o dată cu țara. Nu știam ce e ăla TVA, nimeni nu știa ce e ăla TVA și atunci am fost într-un fel o competitivitate corectă. Nu aveam bani, dar aveam încredere, nu aveam capital, dar știam limbi străine, eram capabili, știam mult mai multe decât alții care lucraseră în sistemul comunist, dar aveau foarte multe relații, aveau foarte mulți bani, dar nu erau fresh, nu erau originali. Ce aveți voi acum înseamnă originalitate, energie.

Atunci când aveam puțini ani, multe lucruri le căpătam pentru că eram tânără, îmi doream și lumea mă vedea ca pe copilul, nepotul. Astea erau asocierile și era ușor să faci business în condițiile în care erai în avantaj. Și oamenii vedeau că-ți dorești, ești inteligent și onest.

Așa că trebuie să vorbiți, să arătați că aveți cultură, nu trebuie să vă fie rușine de cunoștințele voastre, de țara din care veniți, arătați cât mai mult. Să nu țineți pentru voi. Ce n-ai arătat astăzi, mâine nu mai are nicio valoare. Dați tot și lăsați loc să vină lucruri noi.

V-ați gândit vreodată serios să renunțați?

Asta cu renunțatul nu ține. Credeți-mă, dacă vă gândiți să renunțați, nu se poate. Niciun lider nu renunță. Niciun antreprenor serios nu se gândește să renunțe. Astea sunt glume și jocuri. Nu am renunțat când chiar nu aveam nimic. De-asta n-am terminat nici facultatea ca să nu mă gândesc: a, dacă nu merge aici, o să fiu avocat, o să fiu procuror. Nu se poate.

Poți să renunți, nu pot să spun că în fiecare secundă ești profitabil. Dacă unu cu unu fac unu, poate ar trebui să faci calculele astea. Dacă ai totuși o șansă, trebuie să încerci să depășești orice obstacol. Nu cred că există business-uri neprofitabile, un business făcut bine e profitabil. Dar nu trebuie să te minți singur, să nu-ți pui o plăcere a ta de moment: îmi place să mănânc clătite, gata, fac un business de clătite – place tuturor.

Sunt mulți oameni care încearcă să facă un business doar pentru că au un bagaj, un ceva moștenit. În fața mea au venit mulți tineri, vreau să fac o pensiune pentru că am un teren, nu pentru că o pensiune e ceva rentabil în zona respectivă. Unii fac business doar așa, cifre, fără pasiune. În principiu, dacă încerci ceva, înseamnă că ai analizat, că ești capabil, că ai o șansă, că ai văzut care sunt concurenții tăi, care e piața ta. Cred că așa ar trebui făcut.

Lucian Ciolan, decanul Facultății de Psihologie: “Învățarea nu înseamnă să aștepți într-o stare zen să vină lucrurile la tine.”

CÂND ÎNVĂȚARE ÎNSEAMNĂ FERICIRE

Ce înseamnă modelul danez de educație și cum îl putem aplica în România?

Facem proiecte educaționale împreună cu parteneri din Danemarca și am încercat să aducem ceva din avantajele pe care le are în educație modelul danez.
Sunt lucruri pe care ei le fac constant de foarte multă vreme și s-au dovedit a avea beneficii foarte solide. Unul dintre proiecte vizează starea de bine a copiilor, well-being, și se bazează pe o teorie foarte simplă: aceea că pentru a învăța și a avea succes în învățare, pentru a-ți consolida învățarea, ai nevoie înainte de orice să ai o stare de bine.

Asta poate fi foarte ușor de acceptat de oricine, că dacă ești într-o stare mizerabilă nu prea poți să faci nimic bine. Eu cred că școala românească, așa cum este ea construită cultural și istoric, nu acordă o importanță foarte mare acestui lucru, pentru că la noi copiii trebuie să meargă la școală, copiii trebuie să învețe. O foarte mare cantitate de învățare se petrece sub presiune și asta are și o relevanță mai scăzută și consecințe emoționale destul de neplăcute pe termen lung și mediu.

Cum se poate defini această stare de bine?

Starea de bine e o noțiune mai complexă. Anul trecut s-a lansat în România un studiu masiv al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare care vizează o analiză comparativă a stării de bine a copiilor în diferite țări. În studiu e și conceptualizată această stare de bine. Sunt componente care țin de societate și de familie, sunt componente care țin de școală, de nevoile de bază, de nutriție, de sănătate, dar sunt și componente care țin de calitatea interacțiunilor cu cei din jur, de sprijinul pe care-l primești atunci când ai nevoie.
E un concept complex, ce cuprinde nevoi de bază și nevoi sofisticate – e greu de condus starea asta de bine către un factor sau altul, dar în mod clar în orice societate și sistem de educație există factori dominanți care facilitează sau afectează negativ starea de bine.

Cum îi poate pregăti educația pe tineri pentru viitor, mai ales atunci când, de exemplu, mai bine de jumătate din meseriile viitorului nu s-au inventat încă?

Unul dintre lucrurile pe care școala ar trebui să le facă într-o mai mare măsură și ar trebui să-i facă pe oameni să se simtă confortabil cu asta este să managerieze incertitudinea. Noi nu știm și nici n-o să știm în mod cert care sunt dominantele de piață economică pentru niște tineri care intră anul ăsta în liceu sau chiar pentru cei care încep facultatea acum. În decurs de câțiva ani apar joburi noi, apar ocupații noi chiar și în domenii mai puțin dinamice.
Acum câțiva ani, eu nu știam să le spun studenților că unii dintre ei după ce termină Pedagogie pot să fie designeri instrucționali într-o firmă de IT, pentru că nu era disponibil un astfel de job.

Capacitatea de a gestiona incertitudinea și pregătirea pentru a nu deveni anxios și pentru a nu avea frici în fața unui lucru care până la urmă e natural pentru societatea noastră e o componentă esențială a educației.

În ce măsură vom putea face față concurenței cu roboții?

E o discuție interesantă asta oameni versus roboți. Pe de-o parte, pentru că sunt țări care fac tot felul de experimente la nivel de venit minim garantat, Finlanda, Suedia. Țări care spun așa: dacă o mare parte a muncii urmează să fie făcută de mașini, noi trebuie să experimentăm cum ar arăta o societate în care oamenii să primească necondiționat un venit minim garantat. Pentru că, dacă mașinile ne fac munca, ele produc ceea ce am produce noi. Se întâmplă astfel de experimente.

Pe de altă parte, e întrebarea dacă ne putem dezvolta acele capacități unice, specific umane, care nu pot fi exercitate de roboți. Dacă ne uităm la cercetările din domeniul neuro-științei o să observăm că, în ciuda mândriei noastre foarte accentuate ca specie, capacitățile umane nu sunt foarte multe. Am descoperit atunci când codul genetic a fost cunoscut în totalitate că diferența genetică între oameni și cimpanzei este de 1%, am mai descoperit tot felul de lucruri care cred eu că ne-au prins bine, ne-au făcut să fim un pic mai modești.

În schimb, există capacități umane importante de care cred că ar trebui legată și școala și educația. Și anume imaginația. Doar noi ca specie umană putem să visăm cu ochii deschiși, să ne imaginăm lucruri atunci când nu sunt acolo, să creăm lumi prin forța minții. Nu au fost dezvoltate astfel de comportamente la alte specii. Imaginația este o capacitate unic umană și cred că, până la urmă, capacitatea de a dezvolta roboți poate să constituie o bună nișă pentru noi, dar nu numai asta.

VORBIM MULT DESPRE LUCRURI CARE NE LIPSESC

Sunt mai mult noțiuni la modă acum: empatie, mindfulness. Ce se află în spatele lor?

Unele din conceptele astea, empatie, mindfulness, fac modă și fac carieră. Fiecare moment istoric și fiecare societate are discursuri dominante. Aceste noțiuni fac acum parte din discursul dominant. Dar dincolo de modă există motive pentru care ceva ajunge să facă parte din discursul dominant. Oamenii nu ajung să vorbească mult despre ceva dacă acel ceva nu e relevant pentru ei. Așadar, faptul că se discută mult despre stare de bine, despre mindfulness, da, sunt motive foarte serioase să se întâmple treaba asta. Și vă spun și de ce.

Experiența face diferența. Prinde viteză în programul LEADERS Experience care te pune în situații reale de viață și îți grăbește experiența și forma practică de învățare, în funcție de atuurile și valorile tale.

Dacă ne uităm la cercetările făcute în ultima perioadă pe adulți și pe tineri se observă semne alarmante cu privire la starea lor de sănătate mentală, cu privire la echilibrele lor emoționale.
Tot la capitolul sloganuri și marote se spune că depresia e boala secolului XXI, avem indici clinici de depresie la adolescenți, când de fapt conform manualului nu se poate instala depresia ca boală psihică. Avem derapaje privind starea de bine a copiilor, nivel mare de stres, de anxietate, nivel redus de coping, de rezistare în sarcină, tot felul de indicatori din ăștia care pot să descrie cum arată starea mentală pe care o au oamenii azi. Și o parte a discursului acestuia provine din anumite nevoi, probleme cu care oamenii se confruntă. Nu e doar modă și atât.

“Școala noastră abuzează dimensiunea cognitivă, uitând că oamenii au o dimensiune acțională – vor să facă, să testeze, să încerce; au o dimensiune emoțională și o dimensiune socială. Cum zicea un sociolog, noi suntem animale sociale, învățăm prin interacțiune, învățarea nu face excepție de la acest element al naturii noastre.

În ce măsură, la nivel de societate, educația non-formală poate deveni o preocupare constantă, în condițiile în care cea formală are probleme majore?

Învățarea nu e un proces prin care transferăm un bagaj de cunoștințe dintr-o parte în alta, ci, dacă o privim la beneficiar, acolo unde trebuie să se întâmple, e un proces de transformare. E un proces de schimbare din ceva în altceva. Și procesul ăsta cere timp, cere resurse, cere răbdare, cere metodă, de aceea lucrurile trebuie luate în serios când vine vorba de învățare.

N-aș spune educație formală versus non-formală, nu e niciun versus aici. E vorba de a facilita procese de învățare și de transformare ale oamenilor în contexte diferite, cu metode diferite. Granițele dintre formal și non-formal s-au subțiat puternic. Noi avem activități de educație non-formală cu studenții, dacă ies să țin un curs în curte înseamnă că sunt deja în zona non-formală? Sau dacă la un curs de educație non-formal cineva dă un certificat însemnă că intră în zona formală? Sunt convenții reale, se bazează pe concepte solide, dar până la urmă, privind din perspectiva individului și asta cred că e cea mai importantă perspectivă, contează mai puțin cantitatea experiențelor la care e supus, cât contează calitatea lor. Cât îl ajută să se transforme, să-și atingă potențialul, să se dezvolte și să fie cea mai bună versiune a lui.

Când a încetat educația să mai fie la modă?

Eu nu cred că educația a încetat să fie la modă. Ca toate domeniile, ca și economia și mediul înconjurător, suferă o criză. Vorbim de o criză mondială a educației, așa cum vorbim de o criză a încălzirii globale, de o criză a macroeconomiei și a modelelor macro-economice. Fiecare domeniu are crizele lui, dar asta nu le scoate în afara modei.

AI EDUCAȚIE, AI VALOARE?

Dacă ne uităm strict în spațiul nostru, aș spune doar că în mod nejustificat și aberant oamenii refuză să vadă potențialul transformativ al educației și faptul că, mai degrabă expuși la procese din astea, putem să avem o devenire sustenabilă și să descoperim cele mai bune versiuni ale noastre.

Toate pervertirile astea ale educației datorită climatului post-tranziție, viciat de tot felul de comportamente la limita de a fi neetice, nu sunt de natură să devieze pe termen lung înțelegerea oamenilor că transformarea lor și devenirea lor ține și de educație. A, că există foarte mulți cărora nu le place școala și n-au apetit pentru școală? Sau pentru învățare în general? Aș spune că ei sunt cei care pierd… din toată afacerea asta.

Eu ca om de școală îmi pun mai puțin problema de ce n-au unii apetit pentru școală, îmi pun problema ce putem face noi ca școală să fim interesanți, să fim relevanți, suficient de apetisanți pentru ca oamenii să vină aici. Pentru că asta e ceea ce putem controla. Eu nu pot să controlez percepția publică cu privire la educație.

Dacă vrei să te ajungi într-o manieră mioritică, unde asta înseamnă să parvii, s-ar putea ca educația să nu te ajute foarte mult. Dacă te gândești că educație înseamnă să te dezvolți și ca urmare a acestei dezvoltări să ai și un statut social economic consolidat, atunci e o altă opțiune. Ne afectează și pe noi ca instituții de educație discursul ăsta popular destul de extins, antieducațional, și care nu prioritizează și nu valorizează educația.

Care găsește cu cale să spună că există scurtături pentru a ajunge într-un loc și că educația e consumatoare de timp și de efort și atunci mai degrabă găsești alte soluții. Până la urmă, responsabilitatea individuală și capacitatea fiecăruia de a reflecta și de a înțelege ce-și dorește e cea care ar trebui să-și spună cuvântul, amatorii de short-cut-ui nu vor avea apetit prea mare pentru efort pe termen lung, pentru dedicare, și pentru învățare.

Există acum un trend al educației bazate pe valori. Înscrie-te în LEADERS Explore Studenți pentru a afla mai multe despre valorile tale și cum îți influențează acestea deciziile! Cărei nevoi răspunde această tendință?

Încă din Antichitate oamenii aveau aplecarea de a duce educația spre niște valori. Faptul că redescoperim și ne întoarcem ciclic la anumite teme, cum ar fi educația bazată pe valori, nu e o întâmplare. Având în vedere diferitele tipuri de derapaje cu care se confruntă societățile contemporane, societățile resimt nevoia de a readuce în discuție și de a reorganiza diferite tipuri de repere axiologice, de repere valorice pentru tinerele generații care, să recunoaștem, uneori nu au aceste repere sau instrumentele cu care să și le construiască.

Dinamismul extrem, toate provocările, conflicte, imigrație, catastrofe naturale, elemente de tot felul care provoacă natura umană – toate aceste lucruri justifică reflecția mai profundă asupra ideii de a pune în lumină valori, repere, sisteme de valori, axiologie.
Uitați-vă și la noi: în mediul academic, de exemplu, o mare parte a conversației se leagă de etică, de deontologie, de valori. De ce? Pentru că mediul e viciat de lipsa acestor valori și de trecerea lor între paranteze.

ÎNVĂȚAREA DE SUCCES, ÎNVĂȚAREA CARE INTEGREAZĂ CELE TREI NIVELURI: COGNITIV, EMOȚIONAL, SOCIAL

Ați avut printre preocupările dumneavoastră conceptul de învățare integrată. Ce înseamnă acest lucru și de ce ar fi necesară o astfel de abordare?

Așa cum viața nu e construită din discipline, înseamnă că și școala ar trebui să reflecteze serios la o abordare transdisciplinară care să se concentreze mai degrabă pe marile probleme și provocări ale vârstei, ale lumii contemporane pe care să le abordeze dintr-o multiplicitate de perspective. Noi ne încăpățânăm să avem modelul ăsta foarte fragmentat de școală, care cred că este extrem de dăunător și care nu cred că produce rezultatele pe care ar trebui să le producă în mințile copiilor. Noi lăsăm copiii să facă singuri corelații între fizică, chimie, biologie atunci când e vorba de un fenomen natura. Unii reușesc, alții nu reușesc.

Un alt element al integrării ține de abordarea învățării: pentru ca activitatea să aibă impact, succes, trebuie să mobilizeze din cât mai multe perspective. Noi nu suntem doar cogniție și-atât. Școala noastră abuzează dimensiunea cognitivă, uitând că oamenii au o dimensiune acțională – vor să facă, să testeze, să încerce; au o dimensiune emoțională – ei nu vin tabula rasa, fiecare vine cu lumea lui cu tot, cu istoricul, cu experiențe, cu expertize uneori.

Și învățarea are și o dimensiune socială, cum zicea un sociolog noi suntem animale sociale, învățăm prin interacțiune, învățarea nu face excepție de la acest element al naturii noastre. Oamenii învață cel mai bine atunci când o fac împreună. Când sunt puși la aceeași masă, când au ocazia să reflecteze, să dezbată, să găsească soluții împreună.

Mai ai timp până pe 5 iunie să îți depui candidatura în comunitatea tinerilor de elită ai României și să intri în primul program de accelerare a experiențelor prin situații reale de viață.

De ce să învățăm toată viața?

Am prejudecata asta: așa cum somnul este necesar tot timpul vieții, și învățarea este necesară, pentru mine intră la nevoile de bază. Oamenii oricum învață pe tot parcursul vieții, fie că vor, fie că nu. Și-atunci, dacă își creează o dispoziție mentală pentru învățare, o stare de alertă mentală, cred că au o mai mare posibilitate să interacționeze cu sens, cu provocările lumii contemporane, își cresc capacitatea de a avea o viață mai ușoară, de a reuși să-și valorizeze potențialul la maximum atunci când vor să facă asta sau când e nevoie să facă asta.

Dincolo de slogan, învățarea pe tot parcursul vieții provine dintr-o realitate și, poate azi mai mult decât oricând, din accelerația transformărilor sociale și a faptului că o zi nu mai seamănă cu alta. O parte semnificativă a temerilor, anxietăților pe care schimbarea accelerată le produce la om, pentru că oamenii sunt rezistenți la schimbare, prin natura lor, ar putea fi diminuate și trecute în zona de confort dacă am conștientiza și ne-am asuma importanța învățării în procesele astea.
Pentru tineri e important să înțeleagă că mare parte din ownership, din proprietatea pe procesul lor de învățare, e la ei, nu e în altă parte.

Învățarea nu e ceva în care aștepți într-o stare zen să vină lucrurile la tine. Este o stare de alertă mentală în care te duci, cauți întrebi, conversezi, primești, dar ești coparticipant, nu ești spectator căruia i se întâmplă lucruri. Și-atunci și sustenabilitatea și impactul transformativ al acestor procese de învățare crește.

Mi se pare esențial ca tinerii care trec în zona asta de autonomie să înțeleagă lucrurile astea, să vadă care e valoarea proceselor de învățare pentru ei. Să le ia în stăpânire și să le gestioneze cu facilitatorii cu care vin în contact: cu profesori, cu traineri, cu mentori, cu coach, cu părinți, cu colegi.

Numai că nu trebuie să ne uităm la educație ca la un colac de salvare. Mai văd asta uneori la studenți care întârzie luarea unei decizii, spunând: mai fac un curs, mai fac un program, un master, un doctorat. Toate lucrurile astea până la urmă sunt instrumente. Dacă știi în slujba cărui obiectiv să le pui, e în regulă. Și e mult mai bine să ai un obiectiv de la care să te abați decât să nu ai niciunul.

Cineva învață dacă vrea și dacă e pregătit, dacă poate. Treaba noastră ca facilitatori de învățare este să-i stimulăm să vrea, să-i ajutăm să poată. Noi suntem, practic, creatori de condiții.

Radu Gologan, matematician: “Practica este o prelungire a gândirii.”

sursa foto: jurnalistii.ro

Fundația LEADERS: Ce înseamnă pentru dumneavoastră educația?

Radu Gologan: Educația este modalitatea prin care informația acumulată de-a lungul secolelor, de-a lungul mileniilor existenței omenești, se transmite generației urmatoare. Percep educația ca o chestiune foarte serioasă și total neformală și poate ar fi bine să ne aplecăm puțin peste ceea ce s-a schimbat în ultimele decenii. Materialul care e de educat, adică copiii, tineretul, și-a schimbat complet modul de abordare, probabil că s-a întamplat chiar o schimbare genetică într-un anumit sens, și el percepe altfel educatia, o realizează altfel, dorește altceva. Însă cei care oferă educația, cei care prestează, ca să spunem așa, actul de educație, au rămas încremeniți într-un model vechi și probabil că următorul pas va fi acela în care educatorii vor trebui să își schimbe modul de acțiune.

Fundația LEADERS: Cum vedeți leadershipul?

Radu Gologan: Ar fi tehnica, știința conducerii, modul de a conduce, modul de a aduna oamenii pentru un anumit crez și a-i face să mearga pe o anumită direcție. Cred că aici puțin, din ce văd, poate că eu sunt puțin de modă mai veche, se exagerează și foarte mulți din oamenii care nu au nicio legătură cu pregătirea intelectuală au început să se considere specialiști în leadership de nu știu ce fel.

Fundația LEADERS: Care credeți că sunt problemele din educația actuală?

Radu Gologan: Principala problemă este o mega problemă, o meta problemă, o problemă a societății umane în general în lume. Probabil datorită modului în care informația este transmisă în ultimii 20 de ani, anume calculatoare, televiziune, presă și așa mai departe, modul de percepere, de formare a gândirii copilului de mic, felul în care gândirea lui învață să primească această informație s-a schimbat, asta a făcut ca el să se apere, să aibă un gest de apărare, pentru că informația vine din foarte multe locuri și atunci nu o mai acceptă decât pe cea care i se pare că instinctul lui spune că este chiar utilă și imediat aplicabilă. Ori școala trebuie să folosească acest lucru, să folosească aceasta dezvoltare a copilului și să îi adauge ceea ce nu îi poate da instinctual. Școala trebuie să facă acest pas, să îl învețe să judece. Școala trebuie îmbinată cu practica, dar nu neapărat acea practică care să te facă pe tine util mai departe, deci la practică tu nu înveți să demontezi roți și să faci motoare că vei fi util. Practica trebuie să fie o aplicație a teoriei, să o ințelegi, practica trebuie să fie o prelungire a gândirii de fapt.

Fundația LEADERS: Cum reusiti să îmbinați multele activități pe care le faceți?


Radu Gologan
: Nu prea mai pot. A ajuns deja să fie plin, este greu, nu neapărat prin faptul că trebuie să alerg de colo-colo și să fiu tot timpul încărcat cu partea administrativă, dar vorbind de partea administrativă, foarte greu un matematician reușește să facă față unor activități administrative, pentru că el nu este format pentru așa ceva. Să zicem că eu fac parte din micul procent de matematicieni care acceptă și o viață să zicem,  socială, implicare în comunitate, dar nici mie nu îmi place, nu imi plac hârtiile, nu înțeleg rostul semnăturilor și tabelelor pentru tot felul de acțiuni care sunt banale. Cel mai simplu este la curs. La curs știi ce trebuie să faci, singura problema este că nivelul studentilor, nu neapărat al studenților care poate sunt mai deștepți decât acum 20 de ani, vezi că interesul lor pentru materia respectivă scade, îi mai ții doar încercând să faci ceva altfel, să le spui povești, să legi diverse părți ale matematicii cu viața, cu computerele, cu sateliții, cu fractalii, asta trebuie, cu asta îi atragi.

Un exemplu: anul trecut, m-a lăsat cineva să țin ora la clasa a IX-a în locul profesoarei respective, o lecție de geometrie în care se preda teorema sinusului și am zis să începem cu o poveste despre GPS, ce este GPS-ul, cum funcționează. Clasa era o clasă obișnuită nu cu copii foarte buni, nu olimpici la matematică, nu străluceau la matematică, era clar că dacă le spuneai asta e teorema sinusurilor, asta e formula și gata, li se părea ceva arid și nu îi interesa. Dar am început discuția despre GPS, aproape toată clasa știa ce înseamnă initialele gps, știau câți sateliți sunt pentru o poziționare, aveau anumite idei despre cum procedează și atunci, automat, când a fost vorba despre o teoremă de tipul teoremei  sinusurilor care măsoară unghiuri și o latură, automat a părut ceva interesant. Deci au participat la lecție.

Fundația LEADERS: Cum credeți că ați reușit să vă faceți urmat de-a lungul carierei?


Radu Gologan
: Urmat in ce sens? Să fiu exemplu? Păi și eu fac același lucru pe care l-am învățat, și eu îi urmez pe profesorii mei, până la urmă. În principal, pe profesorul meu de matematică din liceu îmi dau seama că îl copiez în anumite privințe, câțiva dintre profesorii mei din facultate, câțiva dintre oamenii importanți și intelectuali speciali pe care i-am cunoscut, îi copiezi, fără să vrei uneori.  Probabil și alții dacă admiră sau dacă consideră că ceva e interesant din ceea ce spun eu sau fac eu, probabil că, în viață, mă vor copia.

Dincolo de CV: Jaak Mikkel, CEO Coca-Cola HBC, și rețeta propriului succes

sursa foto: Business Magazin

1. Bun-simț. Nimic nu înlocuiește această calitate, oricine ai fi și oriunde ai ajunge.

2. Petrece timp cu oamenii. Creează încredere. Nimic nu poate înlocui relațiile directe, chiar dacă trăim în era digitală. Mi-ar plăcea să am mai mult timp să merg pe teren, să am contact cu realitatea la firul ierbii.

3. Familie. Înseamnă echilibru și forță.

4. Împinge limita, riscă! E normal să-ți dorești mai mult.

5. Atitudine și potențial.

6. Ia decizii calm.

7. Fii mereu curios, păstrează vie dorința de a învăța. Întreabă de ce așa și nu altfel.

8. Pasiune. Mai bine nu mai faci decât să te faci că faci.

9. Pune oamenii mai presus de orice. Oamenii întâi, rezultatele și target-urile – după.

10. Nu-ți fie teamă de eșec. Încearcă, greșește, învață!

11. Ascultă! E mult mai important decât să vorbești.

12. Spune ceea ce gândești. E important să ai simțul dreptății dezvoltat.

13. Gândește-te mereu la ce lași în urmă, care e moștenirea ta.

Dragoș Anastasiu: “Întâi am fost lider, apoi am devenit manager”

Fondator Eurolines și președinte TUI Travel Center, Dragoș Anastasiu este unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România. La orgine medic, Dragoș decidea, în urmă cu aproape două decenii, să lase deoparte halatul alb, să-și dezvolte abilitățile native de leadership și să intre în business. Chiar dacă acum nu mai salvează vieți într-un spital, alege să ajute mediul de afaceri românesc. Cum vede antreprenorul Dragoș Anastasiu leadership-ul, ce înseamnă să conduci o echipă de 20 de manageri, dar și motivele pentru care se implică în programele LEADERS, aflați din interviul de mai jos.

Fundația LEADERS: Cum ai defini liderul?

Dragoș Anastasiu: Se spune că liderul se face, nu se naște … Eu cred că exista calități native care definesc un lider, cum cred și că există calități care pot fi dobândite și rafinate. Liderul are viziunea si curajul, inspiră și își asumă riscurile, este energic și inovator, influențează și dă exemplu personal, crede în ceea ce face și trage dupa el echipele, colaboratorii, prietenii. Recunoști un lider inclusiv la vârste mici, între copiii de la joacă. Întotdeauna este unul care dă tonul la năzdrăvanii, care încalcă regulile, vrea să vadă mai departe de grădina blocului, de curtea casei, de colțul străzii, capătul cartierului.

Sursa: LEADERS

Fundația LEADERS: Cât din succesul ca manager crezi că se datorează aptitudinilor de motivare și conducere a echipei?

Dragoș Anastasiu: O foarte mare parte. Nu aș putea face farmacie și să împart în procente. Motivarea echipei, exemplul personal, energia, dinamismul, coordonarea, sprijinul – toate acestea asigură succesul. Nu merge să faci treabă stând închis într-un birou, departe de colaboratorii tăi, cu care să te întâlnești doar la petrecerea de Crăciun. Oamenii trebuie să știe că ești acolo, să aibă încredere în tine și să vadă că tragem în aceeași direcție, implicați și dedicați.

Fundația LEADERS: Unde și cum “ai învățat” ca dincolo de manager să fii lider?

Dragoș Anastasiu: Cred că întâi am fost lider, apoi am devenit manager. La joacă și la școală mi-am dat seama că eram urmat de ceilalți. Așadar, atunci nu aveam subordonați, aveam parteneri, chiar dacă era vorba de sport, tabere, joacă etc. În cazul meu, se poate spune că au existat niște calități native, pe care le-am dezvoltat ulterior.

Fundația LEADERS: Care este profilul managerului/antreprenorului cu care îți place să interacționezi?

Dragos Anastasiu: Pozitiv, optimist, curajos și decis. Îmi plac oamenii care vor să facă și care fac. Care se implică, vor să lase ceva în urmă, luptă împotriva lui „merge și așa”…. Care nu se mulțumesc cu o stare de fapt, fie moștenită din alt sistem sau încremenită în proiect. Îmi plac oamenii de acțiune și asta încerc să le insuflu și colaboratorilor mei – să acționeze, mai mult decât să reacționeze. Să-și asume responsabilități, să ia decizii, să le ducă până la capăt, să nu se poticnească într-o greșeală sau într-un eșec. Mergem înainte, învățând din ce am greșit și devenind mai buni.

Fundația LEADERS: Cum ai descrie pe scurt experiența LEADERS?

Pentru mine, personal, este o încărcare de baterii de fiecare dată când interacționez cu tinerii, în general, și cu antreprenorii, în special :). Pentru ei, cred ca este o experiență utilă în carieră și un exemplu de „best practice” în România care trebuie urmat.

Eleonora Ion – Născută pentru a conduce. Vrea să ajungă femeia de afaceri din Top 500

M-am născut la Nucșoara, la 80 de km de Pitești. Știi cu ce am plecat eu de acasă? Cu independenţa. Am putut să decid foarte multe lucruri pentru mine. Dacă am vrut să mă angajez, m-am angajat, dacă am vrut să mănânc în oraș, am mâncat în oraș, dacă am vrut să-mi cheltui banii pe haine, i-am cheltuit.

Bunicii mei au fost antreprenori. Unul din ei era cel mai bine văzut om din sat. Dânșii tot timpul aveau, cunoșteau oameni, duceau lucruri de colo-colo. Tot timpul a fost „dacă am ceva, hai să văd cum îl pot valorifica”. Și probabil că din toată povestea asta am învăţat ceva.

Am făcut liceul la Domnești și apoi m-am mutat la Pitești, în gazdă. Voiam să mă fac educatoare și învăţătoare. Am făcut un singur an la Institutul de Pedagogie pentru că m-am angajat la foarte puţin timp. Eram controlor la o firmă de verificare piese auto. Știind engleza, am ajuns să lucrez în birou într-o săptămână și jumătate. Toţi clienţii vorbeau engleză. Ajunsesem să vorbesc cu top managementul partenerilor de peste tot, contractele se semnau după discuţiile cu mine, făceam legătura între ei. Marele meu avantaj a fost că am știut o limbă străină.

La foarte puţin timp, cei care conduceau firma au hotărât să plece din ţară. Atunci m-am trezit într-un apartament cu două camere, în chirie, singură, fără facultate, fără nimic, cu 8 000 de lei datorie la finanţe și cu salariile neplătite. Am hotărât să continui. Și mi-am deschis laptop-ul și am început să trimit mailuri, cu ce companie avem și ce facem. Mi-am luat un asistent care lucra la mine în apartament. Am ajuns foarte repede la 10 angajaţi și apoi nu le-am mai ţinut numărul, până în momentul în care mi-au făcut o grevă în fabrică.

În 2007, aveam 22 de ani, deţineam și conduceam o companie cu 40 de angajaţi care făcea verificări de piese auto. Manageriam oamenii din inerţie. Eram foarte vulcanică. Întotdeauna am fost cea care a decis dacă iau un contract sau altul. Am fost prima femeie manager de afaceri din România care a reușit să semneze contract direct cu Automobile Dacia.

La LEADERS, Eleonora a învățaț să aibă încredere în oameni.

Am căutat să aflu cum să mă comport cu angajaţii, cum să mă comport în alt mod decât cel în care eu tăiam și spânzuram. Așa am găsit cursurile Fundaţiei LEADERS și m-am înscris la Leaders School (actualul LEADERS Experience: www.leaders.ro/experience). Eu am cunoscut LEADERS-ul din dorinţa de a mă dezvolta, pentru că aveam foarte mulţi oameni în subordine și am clacat. Așa că m-am dus să învăţ. Am început apoi să investesc în oameni. I-am trimis la cursuri. Am început și eu să merg la tot felul de programe ca să mă dezvolt. Oamenii de la LEADERS au fost primii care au văzut în mine acel ceva special. Când m-am dus la ei și le-am povestit ce fac, nu pot să zic că au rămas cu gura căscată, dar au rămas impresionaţi. Am început să văd lucrurile pe care nici nu eram conștientă că le fac.

Image Business Solution este compania pe care o conduc acum. Activitatea principală este de mastermind-uri, adică formări de leadership și descoperirea omului prin leadership; a doua este coaching-ul, business coaching, pentru că pe asta m-am specializat. În anul 2012, am luat o licenţă pe programul lui John Maxwell (expert în leadership) și am zis că asta o să fac de acum înainte. Am fost între primii 30 de acreditaţi din România. După sesiunile pe care le facilitez, sunt oameni care își schimbă vieţile. Un exemplu este un băiat care și-a dat seama cât de mult se critica el pe el. A zis „Am stat și m-am gândit cât de critic sunt cu mine și cât de mult rău îmi fac”. Poate cineva care este suficient de obiectiv cu sine, reușește să înţeleagă clar ce i se întâmplă, însă pentru cineva care este la început de drum, care a trecut prin niște experienţe negative, să fii critic cu tine poate să te coste foarte mult.

Am o definiţie a leadershipului: Dumnezeu ne-a creat cu o gură și două urechi.

Este foarte important să fii capabil să asculţi oamenii, dar să-i asculţi, nu să-i auzi, să-i asculţi efectiv. Pe lângă a-i asculta legat de activitatea lor de zi cu zi, mi-am dat seama că în multe companii, o problemă este că managerul se impune fară să asculte.

Altă chestiune pe care am învăţat să o fac este să le arăt angajaţilor că pot să facă lucruri fără mine. Acord foarte multă încredere oamenilor. Este un lucru pe care îl fac și face parte din leadership-ul meu. Eu când cunosc un om îi acord toată încrederea mea, el nu trebuie să mi-o câștige. În momentul în care Matei, fiul meu mai mic, a început să meargă, să vorbească, se ducea la sora lui mai mare și-i spunea „nu pot, nu pot”, iar ea îi spunea: „Matei, poţi!”. Atunci am zis că ceva fac bine. Copiii mei sunt foarte independenţi.

Profesional vorbind, îmi doresc să devin o persoană de referinţă în business coaching-ul din România. Unul dintre obiectivele mele este să ajung în Top 500 femei de afaceri din România. Ca să ajungi acolo, cred că ai nevoie de capacitatea de a vedea oportunităţile atunci când vin. Și ce-ţi mai trebuie ca să fii acolo, este o atitudine de învingător, pe lângă multe alte lucruri: determinare, consecvenţă, analiză, studiu.