Opinie

Pas spre autenticitate cu Corneliu Bodea și Radu Nemeș

Invitații mei de astăzi sunt doi antreprenori români pe care îi admir foarte mult atât pentru performanțele lor profesionale, cât mai ales pentru valorile lor. Corneliu Bodea este cofondatorul uneia dintre cele mai valoroase afaceri de familie din România, Adrem – o companie specializată în produse, soluții și servicii dedicate industriei de energie. Corneliu este și Președinte al Centrului Român al Energiei și parte a Board of Advisors al Fundației LEADERS.

Susţine cu pasiune tinerii şi start up-urile româneşti, prin proiecte de leadership şi mentorat. Radu Nemeș este avocat, managing partner al ONV LAW, o firmă de avocați cu peste 20 de ani vechime, o firmă care funcționează după principii, mai puține reguli, și care are ca filozofie ideea centrală că acțiunile noastre, nu numai că trebuie să țintească scopuri pozitive, dar să lase o amprentă pozitivă asupra oamenilor, societății și a mediului în care își desfășoară activitatea.” Veți asculta o conversație sinceră, plină de armonie în idei și valori, despre darurile pe care ni le oferă criza, cât de important este să ne cunoaștem și cum ceea ce trăim astăză, ne va ajuta să devenim oamenii de mâine. Am vorbit și despre prețul plătit pentru aroganță, decizii cu rezultat neașteptat și cum singura certitudine pe care o avem acum este incertitudinea.

Alex Gavan: Îmbrățișați-vă fricile, iubiți-le, nu fugiți de ele

Meet the leader este doza de inspirație dedicată comunității absolvenților Leaders. În mod normal se întâmplă lunar și offline, însă pe durata perioadei cât stăm acasă, am decis ca Meet the leader să se întâmple săptămânal, în fiecare luni seara, de la ora 20:30 și să fie deschis pentru toți cei care își doresc să participe.

Înregistrarea integrală a evenimentului Meet the leader la care a fost invitat alpinistul Alex Găvan

„Sunt în tabăra de bază. Nu în tabăra de bază unde ar fi trebuit să fiu în mod normal în primăvară asta, pregăteam ascensiunea unui nou munte de peste 8000m, fără oxigen, în Nepal. [..] Acum sunt la base camp-ul meu de lângă București, ne-a spus Alex Găvan în deschiderea evenimentului de aseară.

IZOLAREA ÎN TIMPUL PANDEMIEI

L-am suprins cu o întrebare la care spune că nu crede că s-a mai gândit – Ce îți lipsește zilele astea?

„Cred că niciodată nu ne lipsește absolut nimic. Sentimentul că ne lipsește ceva îl avem când părăsim adevăratul nostru base camp, care este centrul conștiinței noastre. Și o luăm așa pe niște câmpii care nu au legătură cu sinele nostru cel adevărat și atunci ni se declanșează sentimentul ăsta de lipsa, că ceva nu este complet.”

Alex nu crede că zilele astea experimentăm cu adevărat izolarea. Pentru el izolarea înseamnă să stai doar tu cu tine, iar acum, în secolul 21, ai acces la o grămadă de lucruri în propria casă.

POTENȚIALUL ASCUNS

„Perioada asta pe care noi o trăim, dând la o parte tragedia contextului, are un potențial enorm pentru viată noastră. Brusc suntem în situația să punem pause la ce făceam înainte și să putem analiză sensul vieții noastre, rostul vieții noastre, ceea ce își dorește sufletul nostru să realizeze.”

„Poate e un moment bun să înțelegem planetă, să înțelegem ce vrea să ne spună, să descoperim ce avem noi de învățat din pandemia asta. În sfârșit, planetă începe să respire cât de cât. Este un prilej bun să reconsiderăm comportamentele noastre de consum, ceea ce ne este cu adevărat necesar.

A avut norocul să își petreacă copilăria într-un sat de la baza munților Făgăraș. De pe deal vedea vârful Negoiu, așa că natura a făcut parte din peisajul lui interior și alpinismul a venit ca un fel de progresie firească. „Când eram mic și mă plimbam prin grădina aia mare a fost ideea și sentimentul că binele meu depinde de sănătatea copacilor care mă înconjoară.”

Își dorește să ieșim din case într-un mod total asumat – cu fiecare celulă din noi, cu fiecare gest pe care îl facem, fiecare acțiune pe care o facem, fiecare cuvânt pe care îl spunem să fie total asumat.

PRACTICĂ PREZENȚA

Ia-ți câteva minute dimineață și gândește-te pentru ce ești tu recunoscător.

„Este ceva extrem de puternic, ne aduce în prezent, ne centrează.”

Astăzi, Alex nu a urcat un munte de 8000m cum plănuise de câteva luni bune, ci și-a tăiat trandafirii din curte și e foarte recunoscător pentru asta.

În meseria lui e esențial să fii 1000% prezent, pentru că asta face diferența dintre a supraviețui sau nu a supraviețui.

Nu pierde din vedere obiectivul, îl are bine întipărit în minte, dar pentru a ajunge acolo, trăiești fiecare pas.

IMBRĂȚIȘEAZĂ FRICA

„A-ți fi frică uneori poate să aibă o cauză foarte obiectivă și atunci să aibă un impact foarte pozitiv. Te ajută să nu îți pierzi viață.”

„Îmbrățișați-vă fricile, iubiți-le, nu fugiți de ele.”

„Ești la 7500m, ești în ultima tabăra, începe să ningă și trebuie te decizi dacă să coborî sau să urci. Analizezi extrem de obiectiv și decizi. Doar că uneori, în cazurile în care noi vrem să renunțăm, de cele mai multe ori cauzele nu au legătură cu exteriorul. Ține de lucruri subiective care au legătură cu propriile noastre traume, cu mindset-ul nostru.”

 „Cum facem cadin fiecare monstru, pentru că monstrul reprezintă frica, să reușim sămaicreștem noi în interiorul nostru un pas? Nu e niciodată ideea să creștem în altitudine. Poți să urci toți optmiarii din lume. Singurul rost e că să teînalte pe tine în interior.”

„Munții sunt niște mari maeștrii spirituali. Este vorba de tot procesul ăla prin care treci pentru a putea să ajungi pe vârf – antrenamente, finanțare, strategie, etc”

FRUMUSEȚEA INCERTITUDINII

„Dacă eu aș știi că merg în următoarea expediție și că o să urc vârful, în secundă doi vârful va deveni neinteresant pentru mine. Dacă știu că cu siguranță îl voi urcă, atunci vârful ăla nu reprezintă o provocare suficient de mare pentru mine, așa că de ce să îmi mai bat capul?”

„Outcome-ul trebuie să rămână deschis, pentru că până la urmă asta e ideea unei călătorii de tip inițiatic. Dacă știi dinainte care este outcome-ul, în momentul ăla nu ai ce să mai înveți.”

„Universitatea mea personală, PHD-ul meu personal, MBA-ul meu este să urc muntți de peste 8000m”

EȘEUL

„Ce vedeți voi la mine e vârful iceberg-ului. În expedițiile mele eu m-am întors de mai multe ori decât am urcat pe vârf.„

„Dacă te duci în Himalaya și te gândești că poate e singură șansă să fii acolo, atunci e foarte posibil să nu mai analizezi bine riscurile.”

„Noi considerăm ca fiind succes atingerea vârfului și considerăm ca fiind eșec orice se termină sub vârf.”

„Mie mi se pare că eșecurile din viața mea sunt momentele în care am dat mai puțin de 1000%.”

„Dacă știu că am făcut 1000% din ce a ținut de mine , atunci nu am nicio problemă să mă întorc fără să urc un vârf.”

„Dacă te gândești ce va zice X sau Y înseamnă că știi că puteai da mai mult din tine . Că te- ai lăsat copleșit de frici. Altfel nu ai cum să eșuezi , chiar dacă te-ai oprit la 100m înainte de vârf.”

„Când nu sunt aliniate mintea ta cu sufletul tău și cu inima ta, alea sunt momentele în care tu îți furi clipe din viața ta. Îți desconsideri darul numit viață .”

DĂ MAI DEPARTE

La sfârșitul evenimentului Alex Găvan ne-a invitat să ținem minte un număr de 8000m

8862 –SMS prin care să donăm 4 euro către Asociația Zi de bine

„Suferința fiecărei ființe este propria noastră suferință și bucuria fiecărei ființe este propria noastră bucurie. Nu donăm pentru spitale, ci donăm pentru noi toți .”

Urmăreste înregistrarea integrală a evenimentului Meet the leader cu Alex Găvan și nu uita să te abonezi la canalul nostrum de Youtube.

Despre Alex Găvan
Performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, Alex a escaladat șapte vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără oxigen suplimentar și fără serpasi

Alex foloseste cea mai buna scena posibila, varfurile celor mai inalti munti ai planetei, pentru a face diferenta in cauzele de mediu sau sociale in care a fost sau este implicat. Printre ele se numără oprirea tăierilor ilegale de păduri, protecția ultimelor pădurilor virgine, Parcul Natural Văcărești, Centura Verde a Bucureștiului, salvarea Aspretelui (cel mai rar pește din lume) sau interzicerea utilizării cianurii în minerit.

După ce, pe 25 aprilie 2015, a supraviețuit cutremurului și avalanșei din Everest, a inițiat împreună cu echipa sa ”Bucurie pentru Nepal”, o campanie umanitară în urma căreia au fost construite trei școli în comunități izolate din Himalaya, unde acum învaţă aproape 300 de copii.

Identitatea națională și stilul de leadership

Te-ai întrebat vreodată cum identitatea națională a României, valorile, tradițiile și cultura influențează stilul de leadership, al tău și al celor din jur? Dacă tot am avut în centrul atenției zilele acestea multe elemente de tradiție și cultură îți propunem o conversație despre cum România poate fi văzută ca o organizație și care sunt elementele care influențează cultura noastră organizațională.

Primul  element care ne influențează stilul de leadership prin filtrul identității naționale este influența încă prezentă a sistemului socialist care încă se resimt, influențe care ne poziționează către un stil de leadership mai uman, mai puțin orientat spre performanță, cu multă birocrație, puține riscuri asumate și inițiativă. Cu toate acestea, sistemul trecut influențează doar o mică parte din stilul tău de leadership, însă mulți alți factori / predictori culturali, vor determina modul în care identitatea națională influențează stilul de leadership preferat dintr-o anumită țară. Dacă ești curios care dintre aspectele culturale din România îți influențează stilul de leadership, iată o scurtă listă a acestor elemente:

  • Limba vorbită: care va influența ușurința cu care se comunică;
  • Proximitatea: care va determina frecvența interacțiunilor între grupuri;
  • Colonizarea: care va determina modul în care interacționăm cu noi culturi și modul în care le integrăm atunci când avem un rol de leadership;
  • Religia: care influențează sistemul de valori la nivel de individ;
  • Economia locală care va influența atât schimburile, modul în care ne raportăm la universul și contextul din jur, cât și modul în care ne poziționăm față de diverse alte culturi;
  • Tipurile de industrie predominantă care vor determina practicile, comportamentele și stilurile de conducere și lucru în echipă prin influența idustriei, a stilului de lucru din industriile respective cât și a modului de învățare / dezvoltare tipic industriei respective.

Companiile sunt mereu preocupate de modul în care este asimilată și integrată cultura organizațională de către angajați, valorile, misiunea și stilul de leadership fiind elementele care îi vor diferenția pe piață, care vor oferi sentimentul de siguranță și apartenență. Cultura și identitatea națională funcționează similar, atât la nivel macro influențându-ne pe toți prin factorii mai sus menționați, cât și la nivel de companii și organizații deoarece se aplică mereu ca un filtru prin care sunt dezvoltate apoi elementele ce țin de cultura proprie a fiecărei instituții.

În acest context, un element foarte important de avut în vedere de către liderii din orice colț al lumii este inteligența culturală. Fiind conștienți de modul în care identitatea națională va influența stilul de leadership și aflându-ne într-un context global, multicultural, inteligența culturală te va ajuta să păstrezi combinația potrivită de flexibilitate și rigiditate, să îmbrățișezi culturi locale fără a face abateri de la propriul tău sistem de valori.

Și pentru că tocmai a trecut 1 decembrie te lăsăm cu o provocare. Știind care sunt predictorii culturali, gândește-te cum ți-a modelat România stilul tău de leadership. Acest exercițiu de autocunoaștere te va ajuta să fii mai conștient atât de propriul tău stil, cât și mai vigilent în a identifica și deschis în a colabora cu persoane cu o influență culturală diferită.

Photo by paul mocan on Unsplash

Puterea efemeritatii

In timp ce astern aceste cuvinte in articol, ma gandesc cum m-as simti daca ceva s-ar intampla si as pierde tot ceea ce scriu. As lua-o de la capat? M-as enerva? As ramane indiferenta? Sunt convinsa ca si voua vi s-a intamplat de multe ori sa pierdeti ceea ce ati construit. Amintiti-va ce tip de emotii ati trait atunci. Si probabil deja in minte va si gasiti explicatia – “E normal sa ma frustrez, doar am muncit pentru lucrul respectiv.”

Desi sunt multe citate din categoria “Drumul conteaza, nu destinatia”, creierele noastre sunt dresate inca din primii ani sa aleaga mereu durabilitatea, beneficiile pe termen lung. Imi amintesc ca prima pereche de pantofi pe care mi-am cumparat-o fara maica-mea langa mine au fost roz, cel mai turbat roz posibil, si dintr-un material rezistent la doua purtari. Urmeaza apoi alegerile pe care, citez, “le iei pentru toata viata”: ce facultate urmezi, ce faci cu banii pe care ii castigi – ii cheltui pe experiente, ori te gandesti sa ii investesti intr-un apartament? Plus alte decizii mici, pe care le luam constant folosindu-ne instinctul deja antrenat de a calcula costul de oportunitate pentru orice.

Mai e loc in toata povestea asta pentru efemeritate? Ori e de fapt ceva de care creierul nostru fuge fara sa se mai uite in urma? Gandeste-te cand a fost ultima data cand ai facut ceva doar pentru bucuria momentului? De exemplu, sa stai cateva ore sa faci un puzzle complicat si dupa ce pui ultima piesa, sa il asezi la loc in cutie.

Puterea efemeritatii am observat-o la mine in timp ce gatesc. Petrec suficient timp pentru a face un research temeinic cu scopul de a identifica cea mai potrivita combinatie de retete pentru ceea ce vreau sa fac, adaug mereu si o nota personala, imi doresc sa fac un produs aproape de perfectiune si rezultatul de cele mai multe ori este si foarte apreciat. Doar ca nu imi notez niciodata retetele si nici la cateva ore nu pot sa stiu exact ce am pus si mai ales cat. Traiesc tot acest proces cu scopul de a obtine cel mai bun rezultat pentru momentul respectiv, dar nu am niciodata presiunea identificarii unei retete pe care sa o folosesc si in viitor. Si oricat de nebunesc ar parea drumul asta, e de fapt foarte relaxant.

Ceea ce se intampla acum in social media, vezi Instastories, e de fapt tot o forma a efemeritatii. Generatiile actuale vor ca lucrurile sa se intample acum si nu au rabdare sa faca astazi pasi pentru rezultate pe care de fapt le vor vedea poate in cativa ani. Extrema insa se observa din schimbarea focusului de la propria persoana, la ceilalti, si se manifesta prin dependenta de social media, care a primit numele de FOMO (Fear Of Missing Out) si care te constrange sa consumi acum.

Pledoaria mea pentru efemeritate se rezuma insa la lucruri simple. La bucuria de a trai in prezent, la a spune multumesc exact atunci cand simti, la fel si imi pare rau. La a te intreba din cand in cand care sunt lucrurile de care te bucuri pentru ca le faci, nu pentru ceea ce iti inchipui ca vor genera in viitor.

Spune-mi ce planuri ai de sărbători ca să îți spun ce să practici în 2020

Așteptările de la noi și de la ceilalți am putea spune că sunt mult mai mici în perioada sărbătorilor, dar proba realității e proiecția pe care ne-o tot facem de câteva luni bune pentru zilele ce vor urma.

Realitatea are, de obicei, 3 scenarii:

1. To Do list-ul arată ca într-o săptămână încărcată la birou
Personal, de pe la final de octombrie, încep ușor-ușor să îmi umplu lista lucrurilor pe care le voi face în vacanța de iarnă. Tot ce nu am timp sau nu vreau să îmi fac timp să fac, tot ce îmi doresc și tot amân de ceva vreme, tot ce nu îmi permit să fac – toate se duc spre perioada în care timpul pare că stă în loc. Și iată-mă pe 24 decembrie, cu agenda și laptopul printre făină și scorțișoară. Testez cele 3 prăjituri pe care sigur nu le vom putea mânca, dar eu visez de prea mult timp să le fac, plătesc între reprize câte o factură restantă, bag sandalele la iernat și mai scriu câte o propoziție la articolul de pe blogul de travel pe care anul ăsta l-am cam abandonat. Vă recunoașteți în personajul descris? Eu sigur da. Povestea e a mea, dar dacă schimbăm puțin activitățile, e și a multor oameni pe care îi cunosc.

2. Netflix, Facebook, Youtube, TV, Instagram, combinate cu reprize de somn
Urmează categoria celor care de sărbători nu vor să facă nimic. Sunt acei prieteni pe care îi suni și abia reușesc să vorbească de oboseală pentru că s-au culcat la trei dimineața ca să termine și ultimul sezon din Narcos. Și doar nu credeți că au terminat. Mai au câteva seriale pe listă, plus că nu le scapă nicio postare de pe rețelele de socializare și îi frustrează la maximum când intră pe Instagram și nu mai mișcă nimeni nimic. Ai zice că pentru prietenii ăștia 1 ianuarie e previzibil. Ei bine, nu. Începutul de an îi prinde la fel de obosiți și frustrați că între timp și-au amintit că erau câteva lucruri pe care totuși voiau să le facă. Poate cel puțin wishlist-ul pe 2020. Ups, tocmai s-au prins că nici pe ăla de anul trecut nu l-au făcut, doar i-au dat Duplicate celui din 2018.

3. Maratonul petrecerilor și al vizitelor
Urmează party people. Ei știu sigur ce vor. Visează la sarmalele mamei și nu spun “nu” nici la cele pe care le-au gătit bunicii, prietenii, prietenii prietenilor. Chiar pot face un top la sfârșit de sezon. Plus că nu au apucat să vadă cum i-a ieșit lu’ unchiu’ vinul anul ăsta. Încălzirea o fac la petrecerile de îngropat anul și stretching-ul la after party-urile de Sfinții Vasile și Ioan. Dacă nu cumva sunt chiar ei sărbătoriții. Nu au știu ei părinții ce nume să le pună? Acești prieteni sigur mai au nevoie de o vacanță de recuperare și de un detox serios după Sărbători.

În “Eseuri de duminică”, Constantin Noica vorbește de vacanță, dar niciunde nu apare ideea de nisip fierbinte, pârtii bune, obiective turistice faimoase sau mâncăruri alese. În schimb, mantra eseului său e următoarea: momente de răgaz. Iar dacă am traduce-o în limbajul contemporan, atunci probabil i-am spune mindfulness. 2019 e un an bun pentru a ne dezvăța de goana după experiențe care ne fac creierul să alerge haotic. Uneori și el are nevoie de repaus, nu doar corpul. Și abia atunci putem începe să vorbim despre momente de răgaz. E timpul să potolim toată alergarea exterioară și interioară și să avem curaj să stăm față în față cu trăirile noastre, cu fricile noastre, să acceptăm că sunt goluri pe care nu le putem umple cu “diamantele” pe care ni le punem pe exterior.

Practici pentru 2020:

1. Fii prezent(ă). Momentele de răgaz sunt cele în care poți să îți auzi bătăile inimii, când simți adierea vântului lin, când vezi roua de pe frunzele copacilor, când admiri vrednicia furnicilor, când numeri stelele sau admiri norii pufoși. Nu te întreb când ai făcut ultima dată asta, dar te invit să îți iei zilnic o pauză de 10 minute, ideal la jumătatea zilei, să ieși din casă sau să te deconectezi de la orice ai de făcut în momentul ăla și să te concentrezi pentru câteva minute asupra unui singur lucru. Fie unul dintre cele menționate mai sus, fie o acțiune pe care poate o faci în mod repetat și ai ajuns să o faci pe pilot automat, cum ar fi băutul cafelei. Ai savurat vreodată cu atenție un flat white până la ultima picătură?

2. Blochează-ți în calendar spațiile libere. Întrebarea pe care le-o puneam zilnic părinților când eram mică era “Unde mergem azi?”, iar dacă răspunsul era “Nicăieri”, întrebarea imediată era “Atunci cine vine pe la noi?”. Astfel de comportamente validate în copilărie ajung să se transforme într-un adevărat inamic pentru viitorul adult. Agenda încărcată devine indicatorul stării de bine, când de fapt ești în echilibru abia în momentul în care nu ai nevoie de nimic exterior (oameni, obiecte, mâncare, locuri, experiențe) pentru a fi fericit.

3. Ține un jurnal zilnic al emoțiilor. În urma cu câțiva ani, în Guatemala, am întâlnit o americancă care de la 17 ani ținea un jurnal zilnic, ea având peste 50 de ani. În America e o practică des întâlnită, mai ales că ei nu au aversiune la rutină. De atunci mi-a rămas in minte ideea că în felul ăsta poți știi ce ai făcut într-o zi specifică, oricât de îndepărtată ar fi de prezent. Dar nu a fost un motivator suficient pentru a mă ține de treabă. In schimb, m-a cucerit ideea de a derula in fiecare seara filmul emoțiilor pe care le-am trăit în ziua respectivă. Fără să le premiez, fără să le reneg, pur și simplu să le conștientizez, să le înțeleg și să le accept. Te invit să îți iei 5 minute în fiecare seară și să îți notezi emoțiile într-un jurnal, eu folosesc un app – Grid Diary. Nu e nevoie să te gândești la formă, poți șterge toate notițele la sfârșit de săptămână, lună, an. Exercițiul în sine se concentrează pe prezent și minunile se întâmplă fix în momentul în care pui în cuvinte ceea ce ai simțit în ziua respectivă.

4. Practică yoga. Știu că ai auzit de multe ori sfatul ăsta și probabil simți că nu e pentru tine, dar dacă îți spun că nu e nevoie să te expui prea mult și nici să te deplasezi? Îți recomand să urmezi un program de yoga chiar la tine în sufragerie. Se numește 30 Days of Yoga with Adriene și, așa cum îi spune și numele, sunt 30 de sesiuni de yoga de 15-20 de minute fiecare, iar Adriene e un bun exemplu de walk the talk, așa ca o sa ai de învățat pe doua direcții.

“Tratamentele” de mai sus sunt o combinație între ce am citit în diverse cărți și articole și ceea ce am testat eu sau oameni apropiați mie. Am început la rândul meu să le practic și, pentru că deja văd rezultate, îndrăznesc să le dau mai departe în acest spațiu.

Și nu uita – LESS IS MORE!

Capcana libertăţii în antreprenoriat şi definirea eficienţei ca manager şi proprietar de afacere

Sub o forma sau alta, ca antreprenori ne bucurăm de doza de libertate oferită de această poziție însă nu de puține ori s-a întâmplat să confund a ști că pot face un lucru cu realizarea sa. “A sti că pot face” se concretizează doar după ce l-am aplicat într-un proiect sau în modul meu de a mă organiza în cadrul firmei.

Sunt zile când sunt organizată și mă concentrez pe ceea ce am de realizat, nu doar de făcut, și, într-adevăr, rezultatele sunt clare, evidente și ”se vede ceva în urma mea” . Însă provocarea apare atunci când nu îmi aranjez sarcinile și mă trezesc la final de zi spunând: Asta este…las’ că le rezolv mâine. Evident că doar mie mi se întâmplă așa ceva și, de fiecare dată, ziua de mâine sosește cu propriile situaţii de rezolvat.

Da, a fi propriul tău angajat vine cu libertatea de a-ți putea decide programul de lucru, când și cum mergi la birou, când pleci, când stai până la 22.00 să termini un proiect,când lucrezi în week-end(și se întâmplă des), când îți iei o bine meritată pauză și multe altele. Însă este de preferat să ne bucurăm de această ”libertate” cu condiția să fim manageri profesioniști, eficienți și orientați spre rezultat.

A fi antreprenor nu înseamnă că le știi pe toate și mai ales să le faci pe toate tu. Veșnica noastră afirmație: e afacerea mea, nimeni nu știe să o facă mai bine ca mine…..ei bine, sunt alții ce ar putea face din afacerea mea una cu mult mai rentabilă și mai bine organizată.
Sistemele de lucru și concetrarea pe obținerea de rezultate versus cât de multe am de făcut sunt două elemente ce converg la a conduce afacerea cu profesionalism și a face performanță, atât tu cât și echipa cu care lucrezi.

Analizarea rezultatelor obținute este un obicei pe care trebuie să îl avem cu toții. Așa vom putea fi obiectivi în modul cum ne folosim timpul, însă impactul cel mai mare îl are în a lua deciziile corecte pe viitor, cu privire la cum vom aloca timpul pe multele sarcini de realizat.

Setarea obiectivelor afacerii, analizarea acestora, monitorizarea și controlul, coeziunea echipei ar trebui să facă parte din agenda zilnică a fiecarui antreprenor, fie că este managerul acesteia, fie că nu.
La final de an, indiferent că ne place sau nu, bilanțul trebuie depus, iar cifrele vor reflecta în mod clar și concret cât de eficient am lucrat.

Libertarea antreprenoriatului este frumoasă însă devine ușor o capcană prin neaplicarea unui sistem de management orientat spre echipă și realizarea obiectivelor stabilite, atât la nivel de firmă cât și la nivel de salariat.

Care a fost ultima dată când ai gândit singur?

Te trezești, îți pregătești micul dejun și îți bei cafeaua, pleci spre birou și îți petreci ziua acolo, pleci spre casă sau te întâlnești cu niște prieteni pentru a povesti și a uita de cotidian, iar apoi te îndrepți spre casă pentru a pregăti repetarea aceluiași ciclu a doua zi. Lipsește ceva, nu? Lipsește acel lucru care a devenit parte din noi, din firescul fiecărei zile: online-ul și tehnologia. În cele ce urmează, o să ne concentrăm pe produsul combinației celor două și pe impactul acestuia asupra noastră: social media.

 

Social media – primul cuvânt care, probabil, îți vine în minte este „like” și nu te învinovățesc, like-ul a devenit cea mai puternică monedă de schimb, monedă care, în număr mare, e capabilă să ne facă mai fericiți chiar și decât cele mai sincere și neașteptate complimente. Am un cuvânt mai bun pentru tine: life. Social media a devenit atât de puternică, încât reușește să dea contur unor noi identități, unor personalități secundare, e capabilă să schimbe președinți și guverne sau să creeze celebrități peste noapte, e capabilă să ghicească ce îți place sau ce e necesar pentru tine fără ca tu să știi că ai această nevoie.

 

E foarte greu să conștientizezi impactul pe care ceea ce vezi și auzi în online, în mediul pe care tu (împreună cu algoritmii pe care Mark și gașca îi au) ți-l construiești, îl are asupra ta, asupra percepțiilor, comportamentelor și atitudinilor tale. De aceea, am să încerc ca în cele ce urmează să explic foarte schematic modul în care o convingere ajunge să devină comportament și, mai ales, ce impact au cele auzite de tine în online.

 

Convingeri -> Valori -> Atitudini & Comportamente

 

Convingerile sunt acele lucruri pe care noi le considerăm adevărate, întâmplările pe care le-am văzut cel puțin o dată având loc. Convingerile sunt micile piese care construiesc puzzle-ul realității noastre, însă câteva dintre ele joacă rolul central, câteva convingeri, repetate în mod constant, ajung să devină motorul existenței noastre, acele lucruri pe care noi, le numim valori.

 

Valorile reprezintă combustibilul necesar existenței fiecărei persoane: după ele ne ghidăm, ele ne fac fericiți atunci când suntem aproape de a le atinge, ele ne ghidează în zilele mai puțin roz, ne definesc ca oameni și ne oferă argumente nevăzute atunci când vrem să apăsăm pe snooze, ele sunt bula noastră. Valorile sunt cele care ne dictează atitudinile și comportamentele, ele ne dau conturul personalității și ne ajută să ne găsim o identitate.

 

Concluzionând rândurile de mai sus, ne dăm seama care este rolul realității pe care noi o trăim zi de zi: ea ne oferă faptele și cunoștiințele pe baza cărora noi ne construim personalitatea și părerile, comportamentele și atitudinile. Dar cum putem defini noi „realitatea”? Un răspuns scurt și exact ar fi: tot ceea ce ne înconjoară, însă pentru analiza de mai jos vom avea nevoie de ceva mult mai specific. De aceea, vom defini realitatea ca modul în care percem fiecare lucru din jurul nostru, de la obiecte până la persoane și întâmplări, percepția asupra trecutului și a viitorului, așteptările, speranțele și obiectivele noastre, toate aceste lucruri pe care nu le putem vedea, împreună cu cele mai palpabile, precum mediul economic, politicul, mediul profesional sau personal.

 

Social Media și conținutul personalizat

 

Social media a fost într-adevăr un game-changer: comunici cu oameni oriunde pe glob printr-o apăsare de buton, organizezi un protest în doar câteva zile, strângi fonduri pentru o cauză în doar câteva ore, ajungi cu o singură știre la milioane de oameni instant. Accesul universal la informație a devenit ceva firesc, fiecare dintre noi poate afla orice, oricând și, cel mai important lucru, fiecare dintre noi își construiește propriul univers informațional. Principiul pe baza căruia rețelele social media funcționează este acela că tu poți alege să vezi doar ceea ce îți place, poți bloca orice sursă de informații oricând, trebuie doar să apeși un buton.

 

Rețelele cele mai populare ne livrează întotdeauna cel mai bun conținut, bazându-se pe comportamentul pe care îl avem atunci când petrecem timpul în online. Așadar, acestea ne construiesc propria realitate, așa cum vrem noi să fie – putem alege să vedem doar păreri conservatoare sau putem alege părerile liberale, putem alege să vedem doar videoclip-uri cu animale în ipostaze drăguțe sau putem alege să vedem și realitatea dură pe care unele dintre acestea o trăiesc, iar lista poate continua la nesfârșit, însă concluzia este aceeași: fiecare dintre noi își construiește propria bulă, propria realitate pe care o vede până la 4 ore pe zi, 120 de ore pe lună (conform agenției de research Nielsen, aceasta este media de ore petrecute în mediul online).

 

Bula și comportamentul

 

Pentru a concluziona toate cele de mai sus, vom construi și ne vom folosi de portretul unui tânăr obișnuit, care are conturi deschise pe principalele platforme online, este în permanență în contact cu tehnologia, provine dintr-o familie ce duce un trai peste medie și, cel mai important, este în perioada în care își dezvoltă propria personalitate, îl vom numi Andrei.

 

Plecând de la schema Convingeri -> Valori -> Comportamente & Atitudini, vom analiza cum conținutul pe care Andrei îl vede zi de zi, îl vor influența pe mai departe. Continuând portretizarea tânărului Andrei, vom continua prin a-i descrie profilul online: are în lista sa de prieteni, persoane ce provin din medii similare cu mediul său, se hrănește zilnic cu conținut ce descrie sau are legătură cu realitatea fericită pe care o trăiește.

 

Fără a ne arunca în comentarii asupra întâmplării, vom folosi subiectul protestului organizat de partidul de la conducere, atunci când în București au ajuns oameni din toată țara. Universul informațional al lui Andrei a fost format, în principal, din știri, păreri și postări contra oamenilor care au venit în București, contra deciziei acestora de a protesta. Printr-un exercițiu de imaginație simplu și prin intermediul schemei folosite la începutul articolului (Convingeri – Valori – Comportamente&Atitudini) putem deduce care a fost atitudinea lui Andrei față de oamenii mai sus menționați și, mai ales, cât de greu, chiar imposibil, îi e lui Andrei să empatizeze cu aceștia, să le înțeleagă deciziile, căci pentru a face acest lucru el va fi nevoit să iasă din bula în care nu își dă seama că se află. Voi încheia exemplul folosit printr-o întrebare: Dacă toate persoanele care au avut comportament similar cu al lui Andrei, ar fi ieșit din bula lor, ar fi renunțat la sentimentele negative, și ar fi fost să discute cu cei prezenți în Piața Victoriei, cum ar fi arătat atmosfera din țara noastră?

 

În exemplul anterior, tânărul portretizat a fost hrănit doar cu informații și conținut care sunt în concordanță cu mediul din care provine, în care educația și accesul neîngrădit la informație sunt două principii de bază. De cele mai multe ori, mediul din care facem parte este cel care ne închide într-o bulă, însă uneori mediul din care facem parte este motivul pentru care „ținta” anumitor bule informaționale, așa cum a fost și în anul 2017 – în timpul crizei vacinării.

 

Anul 2017 a fost unul tumultos, plin de dezbateri publice pe două teme cu un subiect comun: sunt sau nu sunt o soluție bună vaccinele anti-rujeolă? // e bine sau nu e bine ca ministerul să oblige părinții să își vaccineze copiii?

Ca orice subiect controversat, dezbaterea vaccinării a dat prilejul multor pseudo-specialiști să își exprime părerile pe rețelele de socializare și, în cele mai multe cazuri, să inducă în eroare cititorii la care informația viralizată ajunge. Continuând exemplul anterior, să presupunem că Andrei este de această dată un părinte modern, care nu vrea să își expună copilul în fața riscurilor, un părinte modern care se hrănește cu informație, în principal, din mediul online. Putem deduce foarte ușor cum arată bula informațională în care Andreiul nostru și care a fost decizia lui în cazul acesta, însă mai putem deduce un lucru foarte important: Andrei ar putea lua decizia corectă, dacă ar consulta specialiștii pe care îi poate găsi, din nefericire, doar în mediul offline. Însă pentru a face acest lucru ar trebui să își părăsească bula în care nu știe că e blocat.

 

Pentru a trage concluzii, vom urmări schema formării comportamentelor și vom analiza când intervine bula și ce rol joacă aceasta.

 

  1. Convingerile – Se formează pe baza lucrurilor pe care noi le considerăm adevărate. În cele două exemple pe care le-am folosit, am văzut că de cele mai multe ori, avem acces la o singură perspectivă, aceasta fiind dată de mediul în care noi trăim. Așa cum am arătat și la începutul articolului, impactul convingerilor asupra noastră crește atunci când acestea sunt reluate în mod repetitiv, în cazul nostru – atunci când toate sursele noastre de informații spun același lucru.
  2. Valori – La acest nivel ajung informațiile pe care le auzim în mod constant și repetitiv. Odată ajunse aici, convingerile încep să aibă impact asupra noastră, încep să se vadă în deciziile noastre, acesta este momentul în care ne este foarte greu să acceptăm păreri contrare convingerilor noastre.
  3. Atitudini – Începând cu acest nivel, impactul mediului în care trăim (sursa informațiilor, deci și a convingerilor) începe să se vadă. Începem să privim diferit oamenii ce provin din medii diferite de al nostru, oameni ce trăiesc realități diferite de a noastră.
  4. Comportamente – Poate cel mai evident rezultat al bulei din care facem parte este faptul că aceasta ne limitează comportamentul, începem să acționăm diferit, pe baza unor viziuni parțiale asupra subiectelor, iar capacitatea de a empatiza cu cei diferiți de noi scade (un soft-skill de bază într-o societate axată pe diversitate), începem să luăm decizii pe baza informațiilor livrate de pseudospecialiștii din online, care de foarte multe ori sunt greșite.

Apel la Adevăr

În 1919, în contextul Primul Război Mondial și al efectelor negative asupra oamenilor, Romain Rolland, Albert Einstein, Herman Hesse și multe alte minți luminate ale vremii, publicau un manifest inedit numit Declarație a independenței minții. Cei care au semnat afirmau că: “Ne angajăm să nu slujim niciodată altceva decât Adevărul liber, care nu are frontiere și nici limite și nu are prejudecăți împotriva raselor sau castelor”.  Adevărul la care aceștia făceau apel era unul absolut, universal, o virtute care bate legile impuse de mintea umană, care este un instrument limitat în sine, de multe ori de spațiul din care privește. Mai mult, adevărul la care aceștia apelau era un Adevăr pe care liderii vremii nu și-l asumau, iar manifestul ar fi trebuit să fie o palmă puternică pentru aceștia. Realitatea, însă, a făcut ca după 20 de ani, un alt război de o dimensiune și mai monstruoasă să apară.

Universalitatea adevărului

Adevărul nu este parțial. El nu ține partea lui X sau partea lui Y. El descrie ceea ce este. De cele mai multe ori nu este confortabil să îl auzi, căci astea poate implica să pierzi poziția pe care o ai. Însă este o armă foarte puternică, căci descrie obiectiv (cât de aproape, cel puțin) realitatea. Pentru oamenii de știință adevăruri sau realități, precum Legea Gravitației sau faptul că toți oamenii au aceleași organe și funcționează după legi similare, îi determină pe aceștia să treacă peste micile diferențe, care sunt reconcialiate de faptul ca legile universale sunt mult mai puternice și cu toții ne supunem acestora. Nu este despre cine este mai frumos sau mai urât, mai deștept sau mai prost, ci despre cum suntem toți parte a aceleiași comunități, locuitori ai planetei Pământ. Oare nu ar trebui ca liderii noștri să meargă după principii similare? Atunci când devii lider (sau ești propus într-o postură care presupune leadership) nu “conduci” doar pe cei frumoși, sau doar pe cei deștepți, sau doar pe cei “sănătoși”, ci ai o pleiadă de oameni diferiți. Iar “legile” după care “conduci” ar trebui să unifice contradicțiile, să creeze punți de comunicare între acestea.

 Mai multe adevăruri?

Auzim de multe ori că sunt mai multe adevăruri. Și așa este. Adevărul meu este că eu văd prin “ochelarii mei” și îți vorbesc privind prin ei. Perspectiva mea generează realitatea adevărului meu. Iar perspectiva mea este mare parte a ceea ce mi s-a întâmplat în trecut, oamenii pe care i-am întâlnit, provocările prin care am trecut, limitările pe care le-am avut. Însă, agățându-ne doar de adevărul propriu, considerându-l pe acesta ultimul, nu facem decât să limităm realitatea (ceea ce este) la filtrul nostru. Dar noi suntem limitați. Nu înseamnă că adevărul propriu nu este validat, ci doar nu este complet și poate că este util doar pentru mine. Oamenii de știință ştiu că pentru a afla poziția unui punct ai nevoie de alte două puncte de referință, a căror poziție este cunoscută. De altfel, și în jurnalism există o regulă similară – pentru a afla mai multe despre un subiect, află răspunsuri de la cel puțin 3 surse de încredere.

Leadershipul autentic

În leadership este despre armonizarea adevărurilor tuturor. Și pleacă de la leadershipul personal. Și poate că de asta liderul are mai multe responsabilități decât ceilalți, iar prima este să se cunoască pe sine. Dacă acesta nu poate fi un punct de referință pozitiv, un model pentru ceilalți, atunci cum pot cei din echipa lui să aspire spre ceva mai mare? Mergând mai departe, liderul are nevoie să își armonizeze propriul Adevăr (mai plăcut, mai neplăcut) cu Adevărul universal, liber, capabil să vadă în afara limitărilor de orice fel. Să își armonizeze gândurile, emoțiile, cuvintele și acțiunile la virtuți, la idealuri. Tocmai de aceea leadershipul (adevărat) pleacă de la leadershipul personal, de la căutatea autentică a liderului de a fi mai bun, de a avea o viziune mai armonioasă, mai integratoare. Că va fi urmat sau nu, depinde de actul acestuia de a influența și de capacitatea celorlalți de a vedea “lumina” interioară a liderului.

Mergând spre adevărurile noastre zilnice, spre presiunea societății care ne “cere” să fim într-un fel sau altul, dar și spre presiunea morală, interioară și universală, de a integra și urma virtuți precum Adevăr, Smerenie, Înțelepciune, Integritate, liderii par a fi niște jongleri. Niște jongleri care muncesc, care se uită uneori pe sine în a servi Marele Bine, Adevărul Liber și Universal.

Am intervievat câteva zeci de tineri de elită ca să îmi imaginez viitorul

E marți seară și in biroul de pe Mihai Eminescu pășește cu hotărâre o tânără de 23 de ani. E studentă în anul patru la medicină generală și de data asta “s-au aliniat astrele” să poată participa la Leaders. “Am niște idei de proiecte și am nevoie de voi ca să le pun practică. Vreau să fac cercetare pentru că am descoperit o proteină care vindecă verucile, dar nu știu de unde să încep.” Și aceiași determinare am văzut-o desfăsurându-se iar si iar, în cele câteva zile de interviuri. Studenți la Politehnică care câștigă competiții de idei de afaceri în tehnologie sau programează mașini care învață, tineri care construiesc case ecologice, absolvenți de matematică care fondează ei școala în care vor să predea, medici prieteni cu inovația.

Pe cât de diferite au fost persoanele pe care le-am întâlnit de partea cealalată a mesei, pe atât de evidente au fost asemănările. Uneori aveam chiar impresia că primesc pe furiș același text. Fără prea multă procesare a datelor, vă las mai jos ideile principale pe care le-am desprins.

1. Dezvoltare multidisciplinară

Un lucru e cert pentru studenții de azi – în viitor roboții vor fi principala mână de muncă, așa că fie îi programează chiar ei, fie înveță să îi folosească și cum să le facă concurență. Toți tinerii pe care i-am întâlnit mi-au spus că nu e suficient să știi bine un domeniu, că vor să profite de perioada asta în care au cea mai multă energie și până la 30 de ani sâ învețe lucruri din cât mai multe arii. Nu au un răspuns la întrebarea de ce, dar vor să știe din toate câte puțin. “Mi-am ales radiologie pentru că mi s-a părut cea mai tehnologizată latura a medicinei și visez ca într-o zi să găsesc o nouă metodă de fotografiere în domeniu”, mi-a povestit un medic rezident care lucrează la vreo cinci proiecte în paralel. Locuiește încă în cămin și acum a luat “niște bani, puțini, vreo 40.000 de euro, pentru a dezvolta un proiect de inventică.”

2. Surse de venit pasiv

Dacă îî întrebi care e visul lor, tinerii României se văd pensionari precoce, doar că pensia nu e “plătită” de stat și nici de vreo companie privată. Ei își dedică prezentul și lucrează cu intensitate la a-și asigura surse de venit pentru care să nu mai facă vreun efort în viitor, ori își doresc să muncească acum în domenii foarte bine plătite, care să le genereze suficienși Â()bani și pentru viitor. Iar apoi, pe la treizeci și puțin de ani, hai poate 40, să se dedice familiei, hobby-urilor și cauzelor sociale.

3. Ajutorare

– Ce știi despre tine?
– Că vreau să lucrez cu oamenii și că vreau să ajut. Vreau să construiesc o școală pentru copiii fără posibilități materiale și să predau.
Cam așa decurgeau interviurile. A ajuta probabil că a fost cel mai repetat verb pe care l-am auzit. Fie că vorbeam cu IT-isti, lingviști, farmaciști, profesori, ori tineri antreprenori, cu toții își doreau să ajute. Este un rol pe care aceste generații simt că îl au în această lume, apropo de faimoasă replică a lui Mark Twain, cum că există două momente importante în viața unui om – ziua în care se naște și ziua în care își dă seama de ce.

4. Libertate

Pe cât de dispuși sunt să lucreze voluntar, uneori mai multe ore pe zi decât la un job, pe atât de stricți sunt atunci când vine vorba de program fix și lucrat exclusiv de la birou. Ce mi s-a parut și mai interesant este faptul că această liberate de acțiune nu se aplică deloc atunci când vine vorba de felul în care lucrează și cum se raportează la ierarhii. Ligi peste ligi, organizații care se supun altora, proceduri mai ceva ca în corporație, how to pentru orice, iar acolo unde nu există procedură, blocaj total.

5. Banii – subiect tabu

Un singur intervievat ne-a mărturisit, jenat ce-i drept, că pentru el e foarte important să câștige bine, să își permită lucrurile la care visează. Altul a menționat banii fugitiv, iar apoi și-a cerut scuze. Cu toate astea, când i-am rugat să spună o suma de bani pe care chiar ar fi fericiți să o primească lunar, au spus 2000 euro. Le-am dublat suma și i-am întrebat pentru ce job ar plăti ca să îl facă. Și toți au ales job-ul pe care îl fac deja sau intenționează să îl facă. Ceea ce demonstrează că fac deja ceea ce le place cu adevărat. Nu se întreabă însă cât generează munca lor și tocmai d-asta nu se jenează deloc să ceară o anumită sumă, că doar banii nu sunt importanți.

 

In biroul de pe Mihai Eminescu s-a așternut liniștea când tânăra care părea că știe exact unde a venit și de ce, a aflat că s-a înscris într-un program care durează 6 luni și costă 750 de euro. Nu a citit exact, recunoaște cu dezinvoltură, a zis că vine și află detalii la interviu. Se grăbea când a completat formularul. Am întrebat-o spre ce gonește cu așa viteză și iar s-a așternut liniștea. Nu a avut timp și răbdare să se gândească la asta. Vede ea când ajunge.

 

Aceste interviuri au avut loc în cadrul procesului de selecție pentru porgramul LEADERS Experience, primul accelerator de experiențe din România. După o pauză de vreo doi ani, după vreo 10 în care am avut șansa să intervievez căteva mii de tineri români de elită din diverse domenii, mi s-a ivit ocazia să am aceste întâlniri și am simțit că am șansa să îî fac o radiografie viitorului. Sper să vă ajute si pe voi, dacă nu să vă imaginați România peste câțiva ani, cel puțin să îi înțelegeți mai bine pe acești tineri.

Cum ajung liderii, lideri?

Am scris acest articol cu scopul de a da un răspuns, parțial dar clarificator, unei întrebări care apare frecvent în discuții colocviale sau în ședințele top-managementului: “Cum ajung liderii, lideri?” Răspunsul se bazează pe o cercetare care a avut loc la începutul anului 2018, când am sprijinit Fundația Leaders să realizeze interviuri cu absolvenți ai Programului Leaders Academy 2009-2016 despre drumul lor de la poziția de coechipier la cea de lider. Această poveste a dezvoltării lor era parte dintr-una mai largă, despre impactul Programului asupra absolvenților și dezvoltarea a noi direcții în armonie cu nevoile noilor lideri.

Din interviurile realizate cu liderii de azi s-au desprins 3 lecții:

1) Leadershipul înseamnă un efort de schimbare de atitudine;

2) Dezvoltarea abilității de lucru în echipă este întotdeauna precedată de dezvoltarea unor abilități personale;

3) Învățarea leadershipului este un proces continuu căci avansarea în carieră înseamnă schimbarea echipelor și a relaționării cu celelalte structuri ale firmei și adaptarea la noi provocări de echipă.

Prima lecție spune povestea celor care devin lideri organic, adică plecând de pe poziția de coechipier și nu artificial, impus de un top-management autoritar. Dar ce au schimbat cei care au devenit lideri? Și-au schimbat atitudinea față de echipă. Au învățat să devină coechipieri mai buni. Aparent contraintuitiv, liderul învață să devină un coechipier deschis spre ceilalți, abordabil și flexibil în gândire. Aceasta este o înțelegere cheie pentru cei care intenționează să pășească pe drumul unui leadership autentic. Eroarea ce rezistă în percepția generală asupra liderului și se trădează în limbajul pe care îl folosim, este că această persoană nu face parte din echipă, ci că el este cel care o conduce, cel care “are” o echipă și vine de undeva, parcă de udeva de sus, să rezolve conflictele și problemele și să dea o direcție. Ei bine, din rememorarea parcursului lor și din dezvăluirea provocărilor și a poveștilor eșecurilor și succeselor pe care le-au experimentat, transpare clar că liderul este de fapt un coechipier, dar un coechipier mai bun, iar datorită acestei schimbări de atitudine ajunge să coordoneze și să optimizeze echipa,  cum spun ei, ‘mai subtil’. Leadershipul presupune dezvoltarea continuă a abilității de lucru în echipă “Leadershipul se învață, sunt convinsă de asta, doar că fiecare trebuie să muncească un pic, să devină mai bun.”

Lecția a doua poate fi cea mai revelatoare pentru mulți. Cum învață liderii să devină coechipieri mai buni? Studiul dezvăluie că avansarea sau schimbarea poziției în carieră s-a datorat dezvoltării unor aptitudini personale și nu a celor sociale, care îi ajută în munca de echipă. Cei care au rămas pe aceeași poziție și care încă își confruntă rolul de lideri sunt cei pentru care procesarea și sedimentarea abilităților de dezvoltare personale este încă în curs.

Dintre cei intervievați, la începutul drumului, coechipierii erau echipați cu aptitudini personale precum: gândirea strategică, analiza de risc, curiozitatea, capacitatea de analiză a micro-gesturilor, dorința de a învăța mereu, și aptitudini sociale precum: sociabilitatea, abordabilitatea și flexibilitatea. Pășind pe drumul spre leadership au apărut provocări ce țineau de munca de echipă:

  • A-i lăsa pe ceilalți să-și spună punctul de vedere;
  • Modalitățile potrivite de abordare a conflictelor;
  • Dezvoltarea empatiei;
  • Nevoia de limite clar stabilite.

Aceste provocări apărute în munca de echipă au fost depășite printr-un efort personal, prin dezvoltarea a noi aptitudini personale decât a celor cu care erau echipați când au intrat în echipă.

Frecvent, coechipierii spun că noile aptitudini pe care și le-au dezvoltat sunt autocontrolul și disciplina.

Autocontrolul și disciplina i-au adus mai aproape sau chiar în poziția de lideri. Datorită autocontrolului și disciplinei, liderii au reșușit să se cizeleze, să devină mai subtili și să tacă mai des. Aceste noi aptitudini personale i-au făcut să se dezvolte ca lideri-coechipieri mai buni și să optimizeze munca de echipă pentru că: au ascultat mai mult, sunt capabili să analizeze din perspectiva celuilalt și au mai multă răbdare.

Povestea însă nu se încheie aici. În prezent, schimbându-și poziția în cadrul firmei, deseori ei schimbă și echipa și interrelațonarea cu toate celelalte structuri ale firmei. În calitate de lideri formează noi echipe și se confruntă din nou, la un alt nivel de data aceasta, cu noi provocări de echipă pe care au nevoia de a le rezolva. Interrelaționarea cu ceilalți, diversitatea, comunicarea și motivarea echipei sunt provocările cele mai frecvente. Mai precis, armonizarea diversității, diversitate ce ține de vârsta, de sex, de cultură și de experiență, încurajarea inovării și dezvoltarea profesională a personalului sunt nevoi stringente ale noilor lideri.

Lecția a treia ne spune că cei care s-au antrenat în leadership continuă să devină coechipieri mai buni și pășesc „cu pași mărunți”, pe drumul “lung”, care “continuă chiar și zilele astea“. Toți cei care au devenit lideri vorbesc de un proces de de dezvoltare a lor sau de o corectare a unor neajunsuri și deseori menționează că acest proces nu s-a încheiat definitiv, este un proces de continuă dezvoltare, “un drum lung și anevoios de a accepta, înțelege și a fi mai empatic, astea sunt work in progres.”

În urma cercetării întreprinse, noul Program Leaders Challenge, înțelegând povestea liderilor  caută să răspundă provocărilor liderilor de azi, întrebărilor lor și să îi însoțească, câțiva pași, spre învățarea leadershipului.