Opinie

Spune-mi ce planuri ai de sărbători ca să îți spun ce să practici în 2020

Așteptările de la noi și de la ceilalți am putea spune că sunt mult mai mici în perioada sărbătorilor, dar proba realității e proiecția pe care ne-o tot facem de câteva luni bune pentru zilele ce vor urma.

Realitatea are, de obicei, 3 scenarii:

1. To Do list-ul arată ca într-o săptămână încărcată la birou
Personal, de pe la final de octombrie, încep ușor-ușor să îmi umplu lista lucrurilor pe care le voi face în vacanța de iarnă. Tot ce nu am timp sau nu vreau să îmi fac timp să fac, tot ce îmi doresc și tot amân de ceva vreme, tot ce nu îmi permit să fac – toate se duc spre perioada în care timpul pare că stă în loc. Și iată-mă pe 24 decembrie, cu agenda și laptopul printre făină și scorțișoară. Testez cele 3 prăjituri pe care sigur nu le vom putea mânca, dar eu visez de prea mult timp să le fac, plătesc între reprize câte o factură restantă, bag sandalele la iernat și mai scriu câte o propoziție la articolul de pe blogul de travel pe care anul ăsta l-am cam abandonat. Vă recunoașteți în personajul descris? Eu sigur da. Povestea e a mea, dar dacă schimbăm puțin activitățile, e și a multor oameni pe care îi cunosc.

2. Netflix, Facebook, Youtube, TV, Instagram, combinate cu reprize de somn
Urmează categoria celor care de sărbători nu vor să facă nimic. Sunt acei prieteni pe care îi suni și abia reușesc să vorbească de oboseală pentru că s-au culcat la trei dimineața ca să termine și ultimul sezon din Narcos. Și doar nu credeți că au terminat. Mai au câteva seriale pe listă, plus că nu le scapă nicio postare de pe rețelele de socializare și îi frustrează la maximum când intră pe Instagram și nu mai mișcă nimeni nimic. Ai zice că pentru prietenii ăștia 1 ianuarie e previzibil. Ei bine, nu. Începutul de an îi prinde la fel de obosiți și frustrați că între timp și-au amintit că erau câteva lucruri pe care totuși voiau să le facă. Poate cel puțin wishlist-ul pe 2020. Ups, tocmai s-au prins că nici pe ăla de anul trecut nu l-au făcut, doar i-au dat Duplicate celui din 2018.

3. Maratonul petrecerilor și al vizitelor
Urmează party people. Ei știu sigur ce vor. Visează la sarmalele mamei și nu spun “nu” nici la cele pe care le-au gătit bunicii, prietenii, prietenii prietenilor. Chiar pot face un top la sfârșit de sezon. Plus că nu au apucat să vadă cum i-a ieșit lu’ unchiu’ vinul anul ăsta. Încălzirea o fac la petrecerile de îngropat anul și stretching-ul la after party-urile de Sfinții Vasile și Ioan. Dacă nu cumva sunt chiar ei sărbătoriții. Nu au știu ei părinții ce nume să le pună? Acești prieteni sigur mai au nevoie de o vacanță de recuperare și de un detox serios după Sărbători.

În “Eseuri de duminică”, Constantin Noica vorbește de vacanță, dar niciunde nu apare ideea de nisip fierbinte, pârtii bune, obiective turistice faimoase sau mâncăruri alese. În schimb, mantra eseului său e următoarea: momente de răgaz. Iar dacă am traduce-o în limbajul contemporan, atunci probabil i-am spune mindfulness. 2019 e un an bun pentru a ne dezvăța de goana după experiențe care ne fac creierul să alerge haotic. Uneori și el are nevoie de repaus, nu doar corpul. Și abia atunci putem începe să vorbim despre momente de răgaz. E timpul să potolim toată alergarea exterioară și interioară și să avem curaj să stăm față în față cu trăirile noastre, cu fricile noastre, să acceptăm că sunt goluri pe care nu le putem umple cu “diamantele” pe care ni le punem pe exterior.

Practici pentru 2020:

1. Fii prezent(ă). Momentele de răgaz sunt cele în care poți să îți auzi bătăile inimii, când simți adierea vântului lin, când vezi roua de pe frunzele copacilor, când admiri vrednicia furnicilor, când numeri stelele sau admiri norii pufoși. Nu te întreb când ai făcut ultima dată asta, dar te invit să îți iei zilnic o pauză de 10 minute, ideal la jumătatea zilei, să ieși din casă sau să te deconectezi de la orice ai de făcut în momentul ăla și să te concentrezi pentru câteva minute asupra unui singur lucru. Fie unul dintre cele menționate mai sus, fie o acțiune pe care poate o faci în mod repetat și ai ajuns să o faci pe pilot automat, cum ar fi băutul cafelei. Ai savurat vreodată cu atenție un flat white până la ultima picătură?

2. Blochează-ți în calendar spațiile libere. Întrebarea pe care le-o puneam zilnic părinților când eram mică era “Unde mergem azi?”, iar dacă răspunsul era “Nicăieri”, întrebarea imediată era “Atunci cine vine pe la noi?”. Astfel de comportamente validate în copilărie ajung să se transforme într-un adevărat inamic pentru viitorul adult. Agenda încărcată devine indicatorul stării de bine, când de fapt ești în echilibru abia în momentul în care nu ai nevoie de nimic exterior (oameni, obiecte, mâncare, locuri, experiențe) pentru a fi fericit.

3. Ține un jurnal zilnic al emoțiilor. În urma cu câțiva ani, în Guatemala, am întâlnit o americancă care de la 17 ani ținea un jurnal zilnic, ea având peste 50 de ani. În America e o practică des întâlnită, mai ales că ei nu au aversiune la rutină. De atunci mi-a rămas in minte ideea că în felul ăsta poți știi ce ai făcut într-o zi specifică, oricât de îndepărtată ar fi de prezent. Dar nu a fost un motivator suficient pentru a mă ține de treabă. In schimb, m-a cucerit ideea de a derula in fiecare seara filmul emoțiilor pe care le-am trăit în ziua respectivă. Fără să le premiez, fără să le reneg, pur și simplu să le conștientizez, să le înțeleg și să le accept. Te invit să îți iei 5 minute în fiecare seară și să îți notezi emoțiile într-un jurnal, eu folosesc un app – Grid Diary. Nu e nevoie să te gândești la formă, poți șterge toate notițele la sfârșit de săptămână, lună, an. Exercițiul în sine se concentrează pe prezent și minunile se întâmplă fix în momentul în care pui în cuvinte ceea ce ai simțit în ziua respectivă.

4. Practică yoga. Știu că ai auzit de multe ori sfatul ăsta și probabil simți că nu e pentru tine, dar dacă îți spun că nu e nevoie să te expui prea mult și nici să te deplasezi? Îți recomand să urmezi un program de yoga chiar la tine în sufragerie. Se numește 30 Days of Yoga with Adriene și, așa cum îi spune și numele, sunt 30 de sesiuni de yoga de 15-20 de minute fiecare, iar Adriene e un bun exemplu de walk the talk, așa ca o sa ai de învățat pe doua direcții.

“Tratamentele” de mai sus sunt o combinație între ce am citit în diverse cărți și articole și ceea ce am testat eu sau oameni apropiați mie. Am început la rândul meu să le practic și, pentru că deja văd rezultate, îndrăznesc să le dau mai departe în acest spațiu.

Și nu uita – LESS IS MORE!

Exercițiu civic

Zilele acestea suntem parte dintr-un proces complex care va avea efecte asupra fiecăruia dintre noi. Când vorbim despre alegeri de multe ori ne concentrăm asupra celor care pot vota, însă acest proces vizează toți membrii unei societăți și este important să ne dăm seama cum ne putem implica activ, orice vârstă, background educațional sau profesie am avea și cel mai important, este un proces care merge mai departe de vot în sine și presupune o implicare activă și continuă.

Conversația pe care vrem să o avem astăzi nu este despre politică în mod direct, ci despre un rol de leadership pe care fiecare dintre noi îl avem și pe care de multe ori nu știm cum să-l manifestăm, rolul de cetățean.

Pornim călătoria de la primele lecții de educație civică: civic, un cuvânt derivat din latinul civics care înseamnă legătură cu un cetățean. Educația civică reprezintă astfel studiul aspectelor teoretice, politice și practice ale cetățeniei, cât și drepturile și obligațiile acesteia. Include de asemenea și studiul dreptului civil și al codului civil, studiul rolului cetățenilor în funcționarea și supravegherea guvernului. 

Care sunt acele comportamente prin care ne putem manifesta rolul de cetățeni activi?

  1. Fii activ în comunitatea ta

Un bun cetățean este activ în comunitatea din care face parte. Participă la viața socială a comunității și caută modalități de a face comunitățile lor un loc mai bun pentru toți ceilalți. Atunci când apar probleme în comunitate, cetățenii activi caută modalități de a o rezolva. 

În fiecare zi poți face mici alegeri pentru a-ți manifesta acest rol de cetățean activ: poți alege să cumperi de la producători locali și să susții micile afaceri din comunitatea / cartierul / orașul tău, poți participa la evenimentele din comunitate pentru a te conecta mai ușor cu oamenii și preocupările locale, poți să propui și implementezi proiecte în micro comunitatea din care faci parte – de ex. în blocul în care locuiești, poți propune inițiative care să-ți îmbunătățească viața atât ție, cât și vecinilor tăi.

  1. Asigură-te că ești informat corect

Când acționezi ca un cetățean activ, devii un lider pentru cei din jurul tău și astfel ești responsabil de informațiile pe care le transmiți mai departe. Este important să rămâi deschis mai multor puncte de vedere, să verifici informațiile din multiple surse și să te asiguri că aceste surse sunt credibile. Totodată, atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău, te va ajuta să rămâi conectat atât la știrile locale, cât și la cele internaționale pentru context și perspectivă, să-ți menții un interes ridicat pentru literatura istorică și politică a lumii.

  1. Fii un exemplu pentru ceilalți

Îți spuneam că rolul de cetățean activ este un rol de leadership pe care fiecare dintre noi îl primim atunci când suntem parte dintr-o comunitate. Din acest motiv, pentru toți ceilalți, putem servi drept exemplu, reper, putem să manifestăm comportamente pe care la rândul nostru ne-am dori să le vedem la ceilalți.

Gândește-te la o persoană pe care o admiri din comunitatea ta, poate fi o persoană cunoscută, un vecin sau un coleg, imaginează-ți cum ar fi dacă fiecare dintre noi am împrumuta din ceea ce face acea persoană?

Putem începe cu un set de valori personale pe care să ni le cultivăm, valori precum onestitate, integritate, responsabilitate, bunătate, autodisciplină. Poți începe cu un proces de autocunoaștere și autoevaluare – verifică ce abilități poți adăuga pe lista ta personală pentru a deveni un bun cetățean.

Când vom înțelege că acest rol trebuie manifestat zilnic, nu doar o dată la patru ani, și lumea din jurul nostru se va transforma odată cu noi.

Publicat prima dată în Newsletterul LEADERS #137.

Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash

Încrederea ȋn mine și ȋncrederea ȋn ceilalţi


Încrederea ȋn propria persoană se alimentează. Cum anume ne putem alimenta sănătos și pe termen lung?

Pentru mine, ȋncrederea este un subiect sensibil. De foarte multe ori mă găsesc ȋn situaţia ȋn care nu știu de unde să o iau și cum să acţionez mai departe. Într-un astfel de moment, mă opresc din tot ce fac și analizez ce opţiuni am, iar apoi iau o decizie.

Momentul cheie este acesta, de a lua decizia ȋn ce direcţie merg! Din acest punct, ȋncrederea ȋn mine o alimentez prin acţiuni mici, clare, ȋn direcţia stabilită. Deși am dat doar un telefon sau doar un e-mail sau doar am discutat cu cineva nou, simt cum ȋmi crește gradul de ȋncredere că voi reuși ȋn ceea ce mi-am stabilit. Acţiunea este cea care alimentează ȋncrederea, gȃnditul fără acţiune alimentează ȋndoiala.

Iată că zilele acestea am mai ȋncheiat un capitol al carierei mele și din nou o iau de la capăt. Aș spune că mă definește acest „luat de la capăt”, ȋnsă ceea ce mă definește mai degrabă, este modul ȋn care mă reinventez după fiecare obstacol ȋntȃlnit.

Da, este dureros să ȋnchizi și să o iei de la capăt. Mă aflu ȋn faţa unei noi provocări și realizez că pe agenda mea alba pot scrie exact ceea ce ȋmi doresc să se ȋntȃmple. Notez acţiuni ce au legătură cu a crea, cu a dezvolta și sunt pusă ȋn faţa realizării propriului meu obiectiv, asta pentru că am agendă. Frumuseţea este că „pietrele de moară” ce le aveam ȋnainte dispar, rămane doar una mică, un pitic acolo, care ȋmi spune că nu voi reuși; scap de el prin: Da Pot, destul de greu uneori.

O altă metodă prin care ȋmi alimentez ȋncrederea ȋn mine este să ȋmi evaluez, zilnic, săptămȃnal (asta cȃnd nu am făcut mare lucru), acţiunile ȋntreprinse și rezultatele acestora. Este o acţiune de care ȋmi este încă teamă, pentru că realizez că ȋn anumite zile efectiv am pierdut timpul. Şi, ghici ce? Rezultatele nu există. Trag aer ȋn piept și mă apuc din nou de lucru consistent și concentrat pe ce mi-am propus. Aleg să merg mai departe ȋn locul ȋnvinovăţirii și minunatei replici: „Iar nu ai făcut nimic!”.

Atunci cȃnd sunt recunoscătoare simt că ȋncrederea ȋn mine este la cote maxime. Doar prin simplul fapt că sunt recunoscătoare pentru scrierea acestui articol, că fac parte din această comunitate, mă face să zȃmbesc și să spun…Da se poate! Piticul meu de acum 6 ani (nu mă părăsește de mulţi ani), ar fi spus: „vezi de treaba ta, că visezi prea mult ;i citești prostii”. Să vă mai spun că sunt de scris 5000 de caractere și habar nu am cum Dumnezeu le voi scrie! Vă rog să nu le număraţi la finalul articolului:).
Fiind recunoscătoare, ȋmi forţez mintea să ȋși amintească ceea ce am realizat deja, ce ȋmi dovedește că sunt ȋn stare să fac ceea ce ȋmi propun. O scot din zona de confort, nu este tocmai fericită, mintea mea, că trebuie să depună efort și ȋn mod deosebit să recunoască, „da, așa este! uite câte ai realizat! „.

Poate voi sunteţi printre cei norocoși și aţi fost invăţaţi cu reușita din copilarie, eu insă, nu. Abia acum mă acomodez cu ce inseamnă succesul ȋn adevăratul sens al cuvȃntului, paradoxul momentului actual. Fiecare zi mă duce spre ceea ce reprezintă succesul meu, ȋn modul ȋn care mi l-am definit și ȋn modul ȋn care ȋmi doresc să ȋl trăiesc și să ȋl experimentez.

Când vine vorba de ȋncrederea ȋn ceilalţi, funcţionez pe sistemul: acord ȋncredere de la ȋnceput oamenilor, nimeni nu trebuie să mi-o câștige sau să facă minuni să pot avea ȋncredere ȋn ei. Oare de ce aș avea nevoie ca cineva să ȋmi câștige ȋncrederea?

Cineva mă poate face să mă simt bine și ȋi mulţumesc pentru asta, sau prost – doar atȃt cȃt ȋi permit. Modul ȋn care eu reacţionez cu privire la cei din jur, ţine 100% de mine, de modul meu de a gȃndi și mai ales de starea ȋn care sunt.
Nu am fost dintotdeauna așa, ȋnsă atunci cȃnd ușor, ușor renunţi la așteptări viaţa devine mult, mult mai ușoară, mai plină de energie, de vitalitate și de sens.

Deciziile sunt ȋntotdeauna la noi. Chiar și atunci când ȋncrederea scade, tot la noi este decizia de a rămȃne ȋn starea respectivă sau de a ȋncepe să ne creștem ȋncrederea. Da, este adevărat că pot exista factori favorabili sau mediu favorabil ce pot ajuta extrem de mult ȋn a depăși momentul-momentele de neȋncredere, ȋnsă pe cȃt de mult ne dorim să ţină de altcineva, revenirea ȋncrederii ȋn propria persoană, aceasta este o decizie ce ţine strict de noi ca indivizi.
Îmi este mult mai ușor să ȋmi cresc ȋncrederea cȃnd ȋn jurul meu sunt oameni care mă susţin, au ȋncredere la rȃndul lor ȋn mine, că pot reuși sau cȃnd pur și simplu sunt alături de mine, ȋnsă nu ȋmi spun nimic.

Ştiţi ce nu ajută? Încăpăţȃnarea de a nu cere ajutor atunci cȃnd avem cea mai mare nevoie. Cȃnd avem milioane de gȃnduri care ne „dovedesc” de ce nu suntem ȋn stare să reușim și cȃnd acestea nu ne părăsesc deloc. Atunci apelez la ajutor specializat, trebuie artilerie grea la tonele de gȃnduri ce mă năpădesc. Ajută discuţiile cu prietenii, ȋnsă cȃnd discuţi cu cineva din afara problemei și care ȋși poate menţine obiectivitatea, rezultatele sunt imediate și ai parte de claritate ȋn a putea lua decizii imediate.

Vă invit să ne ȋnconjurăm de decizii clare, de acţiuni concrete, să ne evaluam evoluţia (zilnic) și să fim recunoscători pentru tot ceea ce suntem și ceea ce avem. La finalul cărții ce o scriem zilnic este o frază de final, a voastră, care vă doriţi să fie? A mea ȋmi doresc să fie : Da pot, sunt dovada că am reușit!

Încrederea ȋn mine ȋnseamnă să știu că o pot lua de la capăt ȋn orice moment și, ȋn mod deosebit, că ȋmi pot gestiona cariera, viaţa, dorinţele.

Curajul înseamnă miză importantă și risc asumat

Care este diferența între curaj politic și sinucidere politică? De câte ori ai auzit directori generali care spun că vor manageri care au coloană vertebrală? Sau care au o voce în organizație? Sau de câte ori nu ți-ai dorit să ai curajul să spui ceea ce gândești, de fapt, într-o ședință sau unui manager anume?

Un manager nou promovat care refuză să implementeze un proiect care nu este în linie cu obiectivele si principiile agreate la început, un director operațional care a urgentat executarea unui proiect, luptându-se cu un consiliu de administrație rezistent la schimbare și la a disponibiliza sume mari de bani, un director de divizie care “rupe pisica în două” și pune pe masă tot ceea ce fusese agreat și nerespectat într-o alianță strategică, un CEO care confruntă CEO-ul grupului pentru presiunea pe care o pune pentru atingerea rezultatelor. Ce au toate aceste acțiuni in comun? Curajul.

Curaj – “puterea sufletească care ne face să înfruntăm pericolele”, “energie stăruitoare” sau “îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor” (DEX). Poate părea că scriu despre eroi precum Avram Iancu sau Horea, Cloșca și Crișan care, instinctiv, spontan si împotriva tuturor așteptărilor, iau poziție și acționeaza ferm în direcția dreptății. Desigur, curajul este uneori o chestiune de viață și moarte. Mă gândesc aici la pompieri, polițiști, piloți care își riscă viața frecvent. Însă curajul din mediul de afaceri este mai puțin impulsiv. În mediul de afaceri, acțiunile curajoase, îndrăznețe sunt, mai degrabă, asumări de riscuri calculate. Acei oameni care ajung lideri foarte buni au o disponibilitate mare de a-și asuma miscări îndrăznețe, având alianțe care să sprijine acțiunile lor, având o pozitie consolidată – evitând astfel suicidul politic – prin pregătire anterioară. Curajul în business nu este o caracteristică înnăscută a unui lider vizionar, cât mai degrabă un comportamant învățat în procese din ce în ce mai eficiente de luare a deciziilor.

Antrenând executivi pentru a căpăta o voce fermă și respectată în interiorul organizațiilor sau pentru a-și dezvolta asumarea de riscuri în mediul profesional, sunt profund recunoscătoare pentru drumul parcurs împreună, dar și pentru că m-au ales să fiu martorul trecerii prin câteva etape importante – de la setarea obiectivelor și pe parcurs asumarea și clarificarea lor, punctul critic în care fie faci ceva diferit, fie lași lucrurile așa cum sunt, cântărirea și asumarea riscurilor, găsirea momentului potrivit, dar și dezvoltarea planurilor de rezervă.

Propun câteva întrebări care te pot acompania atunci când o abordare curajoasă, îndrăzneață este ceea ce ai nevoie într-o anumită perioadă a vieții tale sau o situație specifică.

  • Cum arată succesul în aceasta situatie de risc? Este realizabil?
  • Dacă obiectivul meu prioritar este unul organizațional, este aliniat cu valorile și principiile mele/sau ale echipei mele?
  • Dacă obiectivul meu prioritar este unul personal, derivă el din ambițiile mele de carieră sau din dorința de a contribui la un bine mai mare?
  • Dacă îmi pot atinge obiectivul prioritar, care este cel secundar?

Deși succesul unei decizii poate fi greu de estimat, uneori poate să te ajute să ai în minte obiectivul tău personal, pe termen lung. O astfel de situație am întâlnit-o antrenând un manager care a ales să lucreze cu mine în rolul de coach pentru a lua o decizie importantă pentru cariera sa.

În firma în care lucra de peste 6 ani, avea o reputație de “om cu care se lucrează greu”, deși el ca angajat era un bun profesionist, centrat pe rezultate. Cei din echipa îl „bârfeau” periodic în fața șefilor, dar managerul nu spunea nimic, din teama de a nu fi și mai tare catalogat ca “om dificil” – alegerea lui era de a munci din ce în ce mai sârguincios. Până la un moment când și-a dat seama că nu mai poate continua așa. Nu acesta este profesionistul care vrea el să devină. O modalitate diferită a fost de a confrunta jocurile de manipulare ale colegilor săi, dezvoltând totodată relații de încredere cu câțiva actori-cheie în organizația respectivă. Și a pornit ferm și îndrăzneț pe drumul către obiectivul său principal și prioritar – să ocupe o poziție înaltă în organizația respectivă pentru care simțea că este pregătit.

  • Cât de important pentru tine este să-ți atingi obiectivele?
  • Dacă nu faci nimic și lași lucrurile așa cum sunt, cum va afecta acest lucru compania?
  • Cariera ta va fi afectată?
  • Vei mai putea să te privești în oglindă?
  • Situația aceasta cere acțiuni imediate, curajoase sau ceva mai nuanțate și mai puțin riscante?

Un “mușchi” fin care poate fi antrenat aici este cel al conștientizării situațiilor critice, cu presiune și stres mare in care posibilitatea de a avea un comportament deraiant este foarte mare. Curaj în business nu înseamnă irosirea capitalului politic pe lucruri de importanță mică.

Foarte frecvent oamenii gândesc că puterea în organizații este legată de poziția ocupată în organigramă. În încercarea de a-i mulțumi pe cei de deasupra sa, mulți oameni aleg să nu își asume un punct de vedere sau o opinie fermă și clară. În realitate însă, cei din vârful piramidei investesc cu putere pe cei de care depinde îndeplinirea obiectivelor sau mandatului lor: fie pentru că îi respectă, fie pentru sfaturile pe care le primesc de la ei, fie pentru prietenie, apreciere sau afiliere la aceeași comunitate. Văzută astfel, puterea într-o organizație este și în responsabilitatea noastră. Stabilind relații, alianțe strategice care să îți consolideze încrederea în tine și care îți pot crea siguranța pentru a face miscări îndrăznețe.

Cântărirea și asumarea riscurilor este o etapă în care s-ar putea să ai nevoie de răspunsuri sincere la câteva întrebări:

  • Cine este cel mai probabil să câștige?
  • Cine este cel mai probabil să piardă?
  • Care sunt șansele ca reputația mea să fie serios afectată dacă merg mai departe?
  • Respectul cui îl voi pierde și al cui îl voi castiga dacă o fac?
  • Care este impactul pe care îl va avea acțiunea mea asupra altora?Desmond Tutu scria foarte frumos despre lideri “Liderul adevărat știe când să facă concesii, când să facă compromisuri, când să folosească arta de a pierde bătălia doar pentru a câștiga războiul”.Acțiunile curajoase, îndrăznețe în lumea de afaceri sunt în mare parte consultative. Adevăratele urgențe sunt rare. Cei care acționează îndrăzneț în medii organizaționale au un instinct bine dezvoltat al oportunității. “Citesc” situațiile rapid, dar nu sunt nesăbuiți. Dacă simt contextul că nu este pregătit pentru un asalt frontal sau pot întâmpina rezistență foarte mare, se dau un pas în spate, reflectează, iau in considerare altă rută sau altă dată. Sau continuă să adune resurse.
    Situațiile cu miză mare, încărcate de risc, înseamnă o ieșire din zona de confort: să fii așa cum nu ai mai fost, să gândești așa cum nu ai mai gândit, să acționezi așa cum nu ai mai acționat. Cu cât ai mai bine dezvoltate planurile de rezervă, cu atât crește probabilitatea de a-ți atinge obiectivul principal și secundar.

 

Rolul artei și creativității în învățare

Școala s-a cam terminat anul acesta dar…învățarea continuă. Vom aborda astăzi subiectul învățării, indiferent de vârstă și modul în care acesta poate fi influențat de artă. Este cunoscut faptul că expresia creativă este modul prin care copiii își declanșează dezvoltarea emoțională, prin creativitate aceștia căpătând libertatea de a explora împrejurimile și de a învăța lucruri noi descoperind lumea. 

Acest proces rămâne valabil și mai târziu, când devenim adulți, chiar dacă joaca și arta în general capătă un rol foarte diferit în viețile noastre.

Într-o măsură semnificativă viitorul nostru va fi determinat de modul în care vom gestiona toată informația prezentă în jurul nostru. În această lume în care tehnologia avansează de la o zi la alta, tindem să ne concentrăm foarte mult pe aspectele tehnice și științifice ale lumii din jurul nostru, neglijând acele aspecte care pot îmbunătăți în general calitatea vieții. Încă de când suntem studenți sau chiar elevi suntem împărțiți în două categorii: cei care merg pe profile științifice și cei care merg pe profile umane/artistice, iar această segmentare ne va creiona întreaga traiectorie de viață. Ce ar fi dacă, în acest context, am vedea arta și creativitatea ca o metodă ci nu ca un “produs” în sine – o unealtă utilă și celor care pictează, compun sau performează, dar în aceeași măsură utilă și celor care proiectează, calculează și analizează.

Studiile arată că artele viziuale spre exemplu depind de un sistem complex de funcții cognitive și motorii superioare, ceea ce sugerează un puternic potențial de transfer cross cognitiv în procesul de învățare. Acesta este motivul pentru care nou-născuții învață prin imitație și repetare, iar neuronii oglindă pot fi explicația acestei abilități care stă la baza conexiunii între artele vizuale, auditive și procesul de învățare. 

Artele și creativitatea mai au un rol important în procesul de învățare: creșterea capacității de a tolera ambiguitatea și incertitudinea. Aceste două abilități sunt foarte importante mai ales în știință și procesul de învățare al materiilor exacte. Pentru a face față complexitatilor și ambiguităților științifice, gândirea intuitivă, creativitatea, deschiderea de a descoperi și explora pot să facă echipă cu gândirea rațională, contribuind astfel la noi descoperiri și la o capacitate mult mai evoluată de a experimenta. 

Cum poți să te expui la experiențe artistice pentru a-ți susține procesul de învățare chiar de acasă? E important să începi cu pași mici: joacă-te, invită-ți colegii la un brainstorming diferit, la o întâlnire în care nu mai există răspunsuri corecte sau greșite ci pur și simplu curiozitatea de a descoperi.
S-ar putea să fi surprins de rezultatele descoperite. Dacă da, atunci povestește-ne și nouă! 

Photo by Rachael Gorjestani on Unsplash

Ce a fost mai întâi, jobul sau pasiunea?

Foarte puțini dintre noi putem afirma că am reușit să îmbinăm în mod armonios pasiunile și locul unde ne desfășurăm activitatea, sursa noastră principală de venit. Pentru restul, ne rămâne să ne bucurăm de multitudinea de avantajele pe care ni le aduce prezența unui hobby în viața noastră independent de locul de muncă.

Cum apar pasiunile/hobby-urile în viața noastră
O poveste clasică este cea pe care cu siguranță fiecare dintre noi am experimentat-o cel puțin o datâ în viață: părinții ne îndrumă de mici să urmăm diverse cursuri care ar putea deveni mai târziu interese vocaționale: balet, karate, pian, dansuri, chiar și cursurile de limbi străine pe care mulți copii le încep chiar înainte să înceapă să studieze limba maternă.

Motivul pentru care copiii sunt încurajați de mici să aibă astfel de activități în programul lor săptămânal este acela de a le oferi diverse contexte prin care să se dezvolte, să-și întărească stima de sine și să socializeze ușor în medii noi.

De multe ori nici nu contează dacă vorbim de sport, artă sau chiar gastronimie, important este după cum mulți spun “să experimenteze cât mai mult, să se dezvolte multilateral.”

De aproximativ 6 ani, sunt trainer în cadrul Fundației LEADERS și zi de zi am ocazia să lucrez cu noua generație, cei care acum sunt elevi de liceu. Vorbim despre viitorii adulți care vor intra foarte curând în câmpul muncii, un lucru care îmi dă foarte multă încredere într-un viitor progres al generației. Spun asta deoarece în virtutea rolului de trainer și consilier în carieră am purtat conversații cu sute de elevi din toată țara și m-am bucurat să aflu că una dintre principalele lor preocupări este să-și găsească o viitoare carieră plecând de la pasiunile și hobby-urile pe care le au în prezent. Vorbim de o generație care prețuiește impactul pe care îl va avea munca ei în detrimentul ideii liniștitoare de a avea un job sigur și atât.

Aceasta generatie are ocazia sa se bucure de părinți deschisi care îi expun la experinețe diferite, activități extrașcolare care îi dezvoltă atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Descopăr adolescenți care au avut ocazia să dezvolte pasiuni încă de la vârste foarte fragede.  Printe pasiunile pe care le găsesc des la noua generație cu siguranță se regăsesc actoria, sportul de performanță  și voluntariat. Părinții fiind aici principalii responsabili pentru aceste preocupări.

Hobby-urile – câștig de experiență sau pierdere de timp
Eu și colegii din generația mea nu am fost atat de norocoși, părinții mei considerând până la începerea liceului că dacă îmi mai adaugă o activitate extrașcolară, performanțele de la școală vor fi mai scăzute.

Studiile arată însă contrariul: prezența unui hobby în viața unui adult poate să-i îmbunătățească semnificativ performanța la job, conform unui studiu realizat de Journal of Occupational and Organizational Psychology, cei care au un hobby creativ reușesc să fie creativi și în viața de zi cu zi.

Totodată, un hobby prezent în viața unui  adult îmbunătățește semnificativ sănătatea (chiar dacă nu este vorba doar de activități sportive. Un studiu realizat de către o echipă mixtă de psihologi și medici pe un eșantion de 1400 de persoane arată faptul că o persoană care are un hobby/o pasiune are tensiunea mai mică, un nivel scăzut de cortizon în corp și este mult mai activă fizic (chiar dacă vorbim de hobby-uri statice precum tricotajul, confecționarea de obiecte hand-made sau cântat la un instrument).

Partea bună este că astăzi datorită tehnologiei avem acces la multe resurse prin care putem să ne dezvoltăm pasiuni și hobby-uri, iar majoritatea dintre noi avem cel puțin unul. După începerea liceului mi-am descoperit și eu cele mai importante moduri de a-mi petrece timpul: voluntariatul, fiind membră în trei organizații nonguvernamentale, tir pistol pe care am ajuns să-l practic de performanță și trekking-ul. Astăzi, îmi umplu timpul tot în mediul nonguvernamental fiind coordonatorul principalului program de educație nonformală pentru elevii din sistemul preuniversitar din România, iar atunci când nu sunt în fața lor să-i ghidez și să le predau, ghidez grupul montan în expediții prin toată lumea, gândindu-mă la provocarea supremă și poate cheia către o viață fericită și împlinită.

Vă las cu acest ultim gând pe care-l port cu mine mereu și pe care această nouă generație încearcă să-l exploreze: cum reușim să transformăm hobby-urile/pasiunile în modul principal de a ne câștiga existența și a ne petrece timpul?

Poți să taci?

Rodica Obancea ne explică de ce tăcerea e de aur.

Pare simplu şi banal să taci. Pe cât de simplu pare, este poate una dintre cele mai puternice tehnici pe care un manager/coach/mentor, un om, le poate folosi.

S-ar putea să vă gândiţi că glumesc, a face management/coaching sau mentoring este o artă, este un proces complex, care poate fi practicat cu rezultate bune doar de caţiva profesionisti experimentaţi. Sunt coach profesionist și văd coaching-ul ca fiind o artă – arta de a acompania schimbarea în vederea atingerii rezultatelor dorite. Totodată, în orice domeniu, sunt artiști și sunt amatori. Ambele poziții pot contribui la schimbare, atunci când ne este clar din ce poziție acționăm.

În acest articol, voi face o paralelă între capabilitatea noastra de a tăcea și a asculta și impactul pe care aceast comportament simplu îl poate avea în management, dar și în coaching sau mentoring.

În organizații, cel mai important instrument în management este însuşi managerul. Imaginaţi-vă urmatoarea situaţie: un angajat vine grăbit la managerul său, deoarece a aparut o situaţie neprevăzută în activitatea pe care angajatul o desfăşoară, iar el nu ştie ce să facă mai departe. Se întâlneşte cu şeful său, îi povesteşte cu lux de amănunte ceea ce s-a întâmplat şi cum el nu a greşit cu nimic şi aşteaptă. Misiunea lui s-a încheiat aici, mai departe este misiunea şefului. Şi şeful, cumsecade, ascultă detaliile, în mintea lui caută o soluţie şi i-o spune repede angajatului, ca să nu fie timpi morţi.
Este o interacţiune simplă, care are loc frecvent în cadrul unei echipe. Vă invit să vă uitaţi mai atent.

• Ce se întamplă cu angajatul atunci când managerul rezolvă problema?
• Ce se întamplă cu managerul atunci când angajatul îi cere (nonverbal) să rezolve problema?

Din persectiva mea de coach, eu văd următoarele: angajatul are un comportament pasiv şi îi pasează managerului responsabilitatea de a face munca pentru care a fost angajat (adica inclusiv găsirea soluţiilor la probleme). În acest fel, managerul se simte valorizat, fără el nu se poate face nimic în echipă, el este expertul, este de neînlocuit; şi angajatul se simte bine, va pune în aplicare ideea şefului, dacă ceva nu iese bine, el nu a făcut nimic greşit, nu poate fi făcut responsabil.
În acest tipar de interacţiune, nici managerul şi nici angajatul nu evoluează.

Am lucrat de curând cu o echipă de manageri şi i-am provocat să facă o schimbare în acest tip de interacţiune: să tacă atunci când angajatul spune ce are de spus. Să creeze spaţiul pentru ca angajatul să găsească singur soluţia la problema aparută, să agreeze amândoi planul de acţiune în situaţia dată, angajatul să pună în practică paşii agreaţi. Puteţi fi surprinşi aici de angajaţi: mulţi s-ar putea să înceapă să vină cu soluţii bune, inedite, eficiente, alţii s-ar putea să se gandeasca la un aspect la care până acum tu te-ai gândit.

Şi abia atunci începe evoluţia: managerul devine un facilitator al învăţării, progresului, ideilor noi, creează un spaţiu în care angajaţii îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce fac; în acelaşi timp, angajatul gaseşte soluţii, idei noi sau idei vechi, pe care le va pune în practică şi va genera rezultate.

Din perspectiva managerilor cu care am lucrat, prima lor reacţie a fost de respingere, era absurdă şi ciudată ideea: “Când vine un angajat la mine cu o problemă şi eu tac, o să creadă despre mine că sunt incompetent, că nu am o soluţie pentru el”. Şi sunt de acord cu ei, e ciudat să vezi că angajaţii tăi sunt oameni competenţi, care gândesc singuri, sunt autonomi şi își doresc la fel de mult ca tine să atingă obiectivele şi să fie bine echipei.

• Ar ajuta ca managerii să mai tacă din când în când?
• Ar ajuta ca managerii să le dea spaţiu oamenilor lor să gândească la ceea ce este de spus sau de făcut?

Când managerii au curajul să tacă, să facă un pas în spate, acest lucru poate avea impact foarte mare în colaborarea lor cu angajaţii – creează spaţiul pentru ca celălalt să spună despre sine, să fie el însuşi, să contribuie cu ideile şi gândurile pe care le are. Ca si coach profesionist, sunt frecvent uimită de puterea tăcerii, cât de creativi si plini de resurse sunt oamenii. Totodată, puţini manageri văd beneficiile acestui instrument atât de simplu şi totuşi atât de puternic.

Este important pentru un manager să îşi asculte oamenii şi tăcerea este un mod de a le arăta asta. Fiind tăcut în timp ce celălalt îţi vorbeşte arată respect şi îţi dă timp să îi dai înapoi un răspuns puternic.

Când este momentul potrivit să taci?

Tăcerea se invită singură în comunicarea dintre două sau mai multe persoane, este o pauză pentru ambele părţi implicate. Poate întrebarea potrivită ar fi:
– Când să te opreşti din vorbit?
Tăcerea înseamnă spaţiu pentru reflecţie, clarificare de idei, ordonarea gândurilor sau căutarea unei soluţii bune la situaţia dată. Tăcerea asigură oportunităţi egale pentru cele două părţi şi îi permite fiecăruia să înţeleagă, să facă un pas în spate sau să acompanieze respectiva idee – formează un echilibru între discursul verbal şi gândurile nerostite.

Comunicarea cu ceilalţi seamănă cu un joc de tenis. Mingea (şansa de a vorbi) vine de la unul la altul. Uneori însă mingea iese din teren şi acolo este o pauză, pe care o parte sau alta o simte inconfortabilă şi simte presiunea de a umple golul. Dacă te uiţi la jucătorii de tenis, observi că nici unul dintre ei nu se simte presat de pauză, nu se grăbeşte să umple golul, ci profită de spaţiul acesta pentru a se odihi, a bea apă, a gândi, a respira…

Puterea tăcerii este uimitoare. Ai nevoie de voinţă şi curaj ca să o poţi vedea. Poate fi puţin ciudat la început, dar dacă ai rabdare, îţi dai timp şi o exersezi, vei vedea schimbări în comunicarea ta cu alţii. Cel mai important este să ştii când să te opreşti din vorbit.

Vă propun un exerciţiu simplu: cu următoarea persoană cu care vă întâlniţi, ascultaţi în tăcere ceea ce spune, fără să vă gândiţi în mintea voastră ce să îi spuneţi înapoi, fiţi prezent pentru persoana din faţa voastra, fiţi curios ce vă aduce tăcerea.

Care a fost ultima dată când ai gândit singur?

Te trezești, îți pregătești micul dejun și îți bei cafeaua, pleci spre birou și îți petreci ziua acolo, pleci spre casă sau te întâlnești cu niște prieteni pentru a povesti și a uita de cotidian, iar apoi te îndrepți spre casă pentru a pregăti repetarea aceluiași ciclu a doua zi. Lipsește ceva, nu? Lipsește acel lucru care a devenit parte din noi, din firescul fiecărei zile: online-ul și tehnologia. În cele ce urmează, o să ne concentrăm pe produsul combinației celor două și pe impactul acestuia asupra noastră: social media.

 

Social media – primul cuvânt care, probabil, îți vine în minte este „like” și nu te învinovățesc, like-ul a devenit cea mai puternică monedă de schimb, monedă care, în număr mare, e capabilă să ne facă mai fericiți chiar și decât cele mai sincere și neașteptate complimente. Am un cuvânt mai bun pentru tine: life. Social media a devenit atât de puternică, încât reușește să dea contur unor noi identități, unor personalități secundare, e capabilă să schimbe președinți și guverne sau să creeze celebrități peste noapte, e capabilă să ghicească ce îți place sau ce e necesar pentru tine fără ca tu să știi că ai această nevoie.

 

E foarte greu să conștientizezi impactul pe care ceea ce vezi și auzi în online, în mediul pe care tu (împreună cu algoritmii pe care Mark și gașca îi au) ți-l construiești, îl are asupra ta, asupra percepțiilor, comportamentelor și atitudinilor tale. De aceea, am să încerc ca în cele ce urmează să explic foarte schematic modul în care o convingere ajunge să devină comportament și, mai ales, ce impact au cele auzite de tine în online.

 

Convingeri -> Valori -> Atitudini & Comportamente

 

Convingerile sunt acele lucruri pe care noi le considerăm adevărate, întâmplările pe care le-am văzut cel puțin o dată având loc. Convingerile sunt micile piese care construiesc puzzle-ul realității noastre, însă câteva dintre ele joacă rolul central, câteva convingeri, repetate în mod constant, ajung să devină motorul existenței noastre, acele lucruri pe care noi, le numim valori.

 

Valorile reprezintă combustibilul necesar existenței fiecărei persoane: după ele ne ghidăm, ele ne fac fericiți atunci când suntem aproape de a le atinge, ele ne ghidează în zilele mai puțin roz, ne definesc ca oameni și ne oferă argumente nevăzute atunci când vrem să apăsăm pe snooze, ele sunt bula noastră. Valorile sunt cele care ne dictează atitudinile și comportamentele, ele ne dau conturul personalității și ne ajută să ne găsim o identitate.

 

Concluzionând rândurile de mai sus, ne dăm seama care este rolul realității pe care noi o trăim zi de zi: ea ne oferă faptele și cunoștiințele pe baza cărora noi ne construim personalitatea și părerile, comportamentele și atitudinile. Dar cum putem defini noi „realitatea”? Un răspuns scurt și exact ar fi: tot ceea ce ne înconjoară, însă pentru analiza de mai jos vom avea nevoie de ceva mult mai specific. De aceea, vom defini realitatea ca modul în care percem fiecare lucru din jurul nostru, de la obiecte până la persoane și întâmplări, percepția asupra trecutului și a viitorului, așteptările, speranțele și obiectivele noastre, toate aceste lucruri pe care nu le putem vedea, împreună cu cele mai palpabile, precum mediul economic, politicul, mediul profesional sau personal.

 

Social Media și conținutul personalizat

 

Social media a fost într-adevăr un game-changer: comunici cu oameni oriunde pe glob printr-o apăsare de buton, organizezi un protest în doar câteva zile, strângi fonduri pentru o cauză în doar câteva ore, ajungi cu o singură știre la milioane de oameni instant. Accesul universal la informație a devenit ceva firesc, fiecare dintre noi poate afla orice, oricând și, cel mai important lucru, fiecare dintre noi își construiește propriul univers informațional. Principiul pe baza căruia rețelele social media funcționează este acela că tu poți alege să vezi doar ceea ce îți place, poți bloca orice sursă de informații oricând, trebuie doar să apeși un buton.

 

Rețelele cele mai populare ne livrează întotdeauna cel mai bun conținut, bazându-se pe comportamentul pe care îl avem atunci când petrecem timpul în online. Așadar, acestea ne construiesc propria realitate, așa cum vrem noi să fie – putem alege să vedem doar păreri conservatoare sau putem alege părerile liberale, putem alege să vedem doar videoclip-uri cu animale în ipostaze drăguțe sau putem alege să vedem și realitatea dură pe care unele dintre acestea o trăiesc, iar lista poate continua la nesfârșit, însă concluzia este aceeași: fiecare dintre noi își construiește propria bulă, propria realitate pe care o vede până la 4 ore pe zi, 120 de ore pe lună (conform agenției de research Nielsen, aceasta este media de ore petrecute în mediul online).

 

Bula și comportamentul

 

Pentru a concluziona toate cele de mai sus, vom construi și ne vom folosi de portretul unui tânăr obișnuit, care are conturi deschise pe principalele platforme online, este în permanență în contact cu tehnologia, provine dintr-o familie ce duce un trai peste medie și, cel mai important, este în perioada în care își dezvoltă propria personalitate, îl vom numi Andrei.

 

Plecând de la schema Convingeri -> Valori -> Comportamente & Atitudini, vom analiza cum conținutul pe care Andrei îl vede zi de zi, îl vor influența pe mai departe. Continuând portretizarea tânărului Andrei, vom continua prin a-i descrie profilul online: are în lista sa de prieteni, persoane ce provin din medii similare cu mediul său, se hrănește zilnic cu conținut ce descrie sau are legătură cu realitatea fericită pe care o trăiește.

 

Fără a ne arunca în comentarii asupra întâmplării, vom folosi subiectul protestului organizat de partidul de la conducere, atunci când în București au ajuns oameni din toată țara. Universul informațional al lui Andrei a fost format, în principal, din știri, păreri și postări contra oamenilor care au venit în București, contra deciziei acestora de a protesta. Printr-un exercițiu de imaginație simplu și prin intermediul schemei folosite la începutul articolului (Convingeri – Valori – Comportamente&Atitudini) putem deduce care a fost atitudinea lui Andrei față de oamenii mai sus menționați și, mai ales, cât de greu, chiar imposibil, îi e lui Andrei să empatizeze cu aceștia, să le înțeleagă deciziile, căci pentru a face acest lucru el va fi nevoit să iasă din bula în care nu își dă seama că se află. Voi încheia exemplul folosit printr-o întrebare: Dacă toate persoanele care au avut comportament similar cu al lui Andrei, ar fi ieșit din bula lor, ar fi renunțat la sentimentele negative, și ar fi fost să discute cu cei prezenți în Piața Victoriei, cum ar fi arătat atmosfera din țara noastră?

 

În exemplul anterior, tânărul portretizat a fost hrănit doar cu informații și conținut care sunt în concordanță cu mediul din care provine, în care educația și accesul neîngrădit la informație sunt două principii de bază. De cele mai multe ori, mediul din care facem parte este cel care ne închide într-o bulă, însă uneori mediul din care facem parte este motivul pentru care „ținta” anumitor bule informaționale, așa cum a fost și în anul 2017 – în timpul crizei vacinării.

 

Anul 2017 a fost unul tumultos, plin de dezbateri publice pe două teme cu un subiect comun: sunt sau nu sunt o soluție bună vaccinele anti-rujeolă? // e bine sau nu e bine ca ministerul să oblige părinții să își vaccineze copiii?

Ca orice subiect controversat, dezbaterea vaccinării a dat prilejul multor pseudo-specialiști să își exprime părerile pe rețelele de socializare și, în cele mai multe cazuri, să inducă în eroare cititorii la care informația viralizată ajunge. Continuând exemplul anterior, să presupunem că Andrei este de această dată un părinte modern, care nu vrea să își expună copilul în fața riscurilor, un părinte modern care se hrănește cu informație, în principal, din mediul online. Putem deduce foarte ușor cum arată bula informațională în care Andreiul nostru și care a fost decizia lui în cazul acesta, însă mai putem deduce un lucru foarte important: Andrei ar putea lua decizia corectă, dacă ar consulta specialiștii pe care îi poate găsi, din nefericire, doar în mediul offline. Însă pentru a face acest lucru ar trebui să își părăsească bula în care nu știe că e blocat.

 

Pentru a trage concluzii, vom urmări schema formării comportamentelor și vom analiza când intervine bula și ce rol joacă aceasta.

 

  1. Convingerile – Se formează pe baza lucrurilor pe care noi le considerăm adevărate. În cele două exemple pe care le-am folosit, am văzut că de cele mai multe ori, avem acces la o singură perspectivă, aceasta fiind dată de mediul în care noi trăim. Așa cum am arătat și la începutul articolului, impactul convingerilor asupra noastră crește atunci când acestea sunt reluate în mod repetitiv, în cazul nostru – atunci când toate sursele noastre de informații spun același lucru.
  2. Valori – La acest nivel ajung informațiile pe care le auzim în mod constant și repetitiv. Odată ajunse aici, convingerile încep să aibă impact asupra noastră, încep să se vadă în deciziile noastre, acesta este momentul în care ne este foarte greu să acceptăm păreri contrare convingerilor noastre.
  3. Atitudini – Începând cu acest nivel, impactul mediului în care trăim (sursa informațiilor, deci și a convingerilor) începe să se vadă. Începem să privim diferit oamenii ce provin din medii diferite de al nostru, oameni ce trăiesc realități diferite de a noastră.
  4. Comportamente – Poate cel mai evident rezultat al bulei din care facem parte este faptul că aceasta ne limitează comportamentul, începem să acționăm diferit, pe baza unor viziuni parțiale asupra subiectelor, iar capacitatea de a empatiza cu cei diferiți de noi scade (un soft-skill de bază într-o societate axată pe diversitate), începem să luăm decizii pe baza informațiilor livrate de pseudospecialiștii din online, care de foarte multe ori sunt greșite.

Rolul liderilor în calitate de profesori

Pentru fiecare lider, leadershipul este o responsabilitate de a-și extinde atitudinea și de a educa și mai departe de echipa lor. Să meargă în comunități, în școli, în media și să ajungă la tinerii (și nu numai) care sunt avizi de informație și vor să învețe și să evolueze.

Liderii se află la un nivel următor de înțelegere

Liderii ar trebui să fie (și) profesori, căci se află deja la următorul nivel de înțelegere și îi ajută și pe ceilalți să facă trecerea de la nivelul de înțelegere prezent la unul următor. Instrumentul lor cel mai de preț: viziunea. Antoine de Saint Exupery spune că “Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” Asta este viziune: dorul după marea îndepărtată. De ce? Pentru că vor găsi singuri lemnele, cuiele și alte unelte necesare și potrivite pentru a descoperi acea mare îndepărtată din inimile lor. Iar a trimite după lemne, cuie, unelte etc. poate fi sinonim cu a trimite spre metodele deja știute, pe căile bătătorite.

Liderii se află la următorul nivel de înțelegere, pentru că au demonstrat asta. Se află fie în vârful piramidei sociale, fie în domenii inovative, fie în zone de schimbare economică, socială și politică. Ei nu sunt simpli actori în lumea aceasta, sunt niște regizori, activi, care creează medii noi și contexte de învățare și transformare. Ei sunt cei care fac încă un pas. Cine oare poate face mai bine transferul de know-how către noile generații, decât aceștia, care se află deja cu un pas înainte?

Dacă cei care predau au același nivel de înțelegere cu elevii lor, același care generează problemele actuale din societate, nu înseamnă oare că suntem ca într-o roată de șoarece, în care mergem, fără să înaintăm? Așa cum zice și Einstein: “Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate cu acelaşi nivel de gândire pe care îl  aveam atunci când le-am provocat.” Așadar, educația nu poate rămâne în mâna celor care au creat problemele, ci în mâna celor care au văzut și care au experimentat că lucrurile pot fi făcute și altfel.

Liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă

Ce ar trebui să învețe noile generații? Informații, concepte, teorii? Doar atât? Cu siguranță, NU!  Așa cum subliniază și Einstein, liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă și poate că ăsta este cel mai important aspect.

Noile generații au nevoie nu doar să primească informații de calitate, ci și modalități de gândi de calitate – cu alte cuvinte, acele seturi de convingeri, valori, atitudini și comportamente, care să îi ajute pe aceștia să transforme această lume în una mai bună, iar ei să fie cu un pas mai aproape de a-și atinge potențialul. Iar noi știm deja din psihologie că una dintre metodele prin care copiii învață este acea de a observa și imita comportamentul unor adulți din jurul lor. De ce să nu le oferim cele mai bune variante ale noastre și pe cei mai buni dintre noi care să îi ghideze? Cei mai buni dintre noi nu înseamnă doar cei care au note de 10, ci cei care reușesc să-și trăiască viața armonios, împliniți, capabili să vadă schimbarea necesară pe care ar trebui să o facă în societate la toate nivelurile, pe care o și produc, de altfel. Duc asta și mai departe și afirm că și adulții învață sau fac schimbări la fel, văzând modele în ceilalți – liderul ca exemplu de urmat.

Dar dacă modelele din jurul copiilor sunt îndoielnice, incapabile să întrevadă măreția din interiorul lor sau să recunoască potențialul, adică incapabile să le fie mentori, atunci ce vor deveni aceștia? Poate nu vor reuși niciodată să își atingă potențialul sau poate că îl vor atinge după foarte multe oferturi. Am să vă spun o scurtă poveste personală: când eram mică ieşeam să mă joc foarte des la “poartă”, adică în faţa curţii bunicii mele de la ţară. Acolo era o bancă de lemn încăpătoare pentru toți copiii care veneau la poartă la noi. Aceștia erau foarte diverși, de la țară sau de la oraș. Ce nu-mi plăcea era că uneori vorbeau urât sau făceau glume neplăcute, alteori nu se dădeau din faţa maşinilor sau trişau la jocuri etc. Nu ştiu cât înţelegeam eu la vârsta aceea, dar simţeam că lucrurile ăstea puteau fi remediate.

De abia învăţasem să scriu în propoziţii cu ceva logică, când m-am gândit să construiesc o listă de reguli pentru colegii mei de joacă de la “poartă”. Regulile se refereau la joc şi la cum să ne comportăm noi la “poartă”. Una dintre reguli, pe care mi-o amintesc destul de bine era “să se dea la o parte din faţa imobilelor”. Nu am greşit, aşa era scris: i-mo-bi-le-lor. Am încercat să utilizez cuvinte pompoase, serioase, aşa cum utilizează oamenii mari.

Am lipit lista de reguli pe stâlpul de lângă gardul bunicii, ca să o vadă şi colegii de joacă. Am fost întrebată de unul dintre ei “ce înseamnă cuvântul imobile?” şi i-am spus că acestea sunt maşinile, vacile sau căruţele de pe drum, în ideea de tot ce se mişcă şi i-ar fi putut dăuna. Nu mai ştiu dacă m-a crezut sau nu.

A citit şi mama lista mea de reguli şi mi-a atras atenţia că ceea ce se mişcă sau la ce mă gândeam eu sunt lucruri mobile. Ştiu că m-am supărat foarte tare pe mine că am greşit asta, fiindu-mi ruşine cu greşeala mea. Cum am putut să greșesc așa, mințindu-i și pe ceilalți copii? Am luat lista de la poartă şi nu reţin să o fi pus la loc.

Mă întreb cum aș fi continuat povestea asta dacă aș fi avut un mentor, cineva care să vadă și să înțeleagă această dorință a mea de a mă implica și de a aduce schimbări în comunitate? Un mentor care să mă ghideze și să mă ajute să înțeleg că oamenii mai greșesc, că pot reformula și testa în continuare povestea cu “regulile de la poartă” – care, în sine, nu erau reguli, ci mai degrabă principii. Poate aș fi mers pe un alt drum.

Din acest motiv leadershipul vine cu responsabilitatea de a da mai departe. De a pune în lumină acele valori, atitudini și comportamente sănătoase, iar copiii, dar și noi toți, să putem face un salt spre un viitor mai curat.

Vă provoc pe voi, cei aflaţi în poziţii de leadership să vă asumaţi rolul de profesori, acolo unde puteţi şi puţin mai mult. Vă provoc să vă puneţi întrebarea: la câţi tineri/ oameni am ajuns eu cu înţelepciunea pe care eu am dobândit-o? Câte ore pe săptămână am alocat eu pentru a împărtăși ceea ce știu?

Nu este suficient să rămâneți în bulele voastre. Ieșiți din ele și răspândiți cât mai departe semințele voastre.

Alex Gavan: Îmbrățișați-vă fricile, iubiți-le, nu fugiți de ele

Meet the leader este doza de inspirație dedicată comunității absolvenților Leaders. În mod normal se întâmplă lunar și offline, însă pe durata perioadei cât stăm acasă, am decis ca Meet the leader să se întâmple săptămânal, în fiecare luni seara, de la ora 20:30 și să fie deschis pentru toți cei care își doresc să participe.

Înregistrarea integrală a evenimentului Meet the leader la care a fost invitat alpinistul Alex Găvan

„Sunt în tabăra de bază. Nu în tabăra de bază unde ar fi trebuit să fiu în mod normal în primăvară asta, pregăteam ascensiunea unui nou munte de peste 8000m, fără oxigen, în Nepal. [..] Acum sunt la base camp-ul meu de lângă București, ne-a spus Alex Găvan în deschiderea evenimentului de aseară.

IZOLAREA ÎN TIMPUL PANDEMIEI

L-am suprins cu o întrebare la care spune că nu crede că s-a mai gândit – Ce îți lipsește zilele astea?

„Cred că niciodată nu ne lipsește absolut nimic. Sentimentul că ne lipsește ceva îl avem când părăsim adevăratul nostru base camp, care este centrul conștiinței noastre. Și o luăm așa pe niște câmpii care nu au legătură cu sinele nostru cel adevărat și atunci ni se declanșează sentimentul ăsta de lipsa, că ceva nu este complet.”

Alex nu crede că zilele astea experimentăm cu adevărat izolarea. Pentru el izolarea înseamnă să stai doar tu cu tine, iar acum, în secolul 21, ai acces la o grămadă de lucruri în propria casă.

POTENȚIALUL ASCUNS

„Perioada asta pe care noi o trăim, dând la o parte tragedia contextului, are un potențial enorm pentru viată noastră. Brusc suntem în situația să punem pause la ce făceam înainte și să putem analiză sensul vieții noastre, rostul vieții noastre, ceea ce își dorește sufletul nostru să realizeze.”

„Poate e un moment bun să înțelegem planetă, să înțelegem ce vrea să ne spună, să descoperim ce avem noi de învățat din pandemia asta. În sfârșit, planetă începe să respire cât de cât. Este un prilej bun să reconsiderăm comportamentele noastre de consum, ceea ce ne este cu adevărat necesar.

A avut norocul să își petreacă copilăria într-un sat de la baza munților Făgăraș. De pe deal vedea vârful Negoiu, așa că natura a făcut parte din peisajul lui interior și alpinismul a venit ca un fel de progresie firească. „Când eram mic și mă plimbam prin grădina aia mare a fost ideea și sentimentul că binele meu depinde de sănătatea copacilor care mă înconjoară.”

Își dorește să ieșim din case într-un mod total asumat – cu fiecare celulă din noi, cu fiecare gest pe care îl facem, fiecare acțiune pe care o facem, fiecare cuvânt pe care îl spunem să fie total asumat.

PRACTICĂ PREZENȚA

Ia-ți câteva minute dimineață și gândește-te pentru ce ești tu recunoscător.

„Este ceva extrem de puternic, ne aduce în prezent, ne centrează.”

Astăzi, Alex nu a urcat un munte de 8000m cum plănuise de câteva luni bune, ci și-a tăiat trandafirii din curte și e foarte recunoscător pentru asta.

În meseria lui e esențial să fii 1000% prezent, pentru că asta face diferența dintre a supraviețui sau nu a supraviețui.

Nu pierde din vedere obiectivul, îl are bine întipărit în minte, dar pentru a ajunge acolo, trăiești fiecare pas.

IMBRĂȚIȘEAZĂ FRICA

„A-ți fi frică uneori poate să aibă o cauză foarte obiectivă și atunci să aibă un impact foarte pozitiv. Te ajută să nu îți pierzi viață.”

„Îmbrățișați-vă fricile, iubiți-le, nu fugiți de ele.”

„Ești la 7500m, ești în ultima tabăra, începe să ningă și trebuie te decizi dacă să coborî sau să urci. Analizezi extrem de obiectiv și decizi. Doar că uneori, în cazurile în care noi vrem să renunțăm, de cele mai multe ori cauzele nu au legătură cu exteriorul. Ține de lucruri subiective care au legătură cu propriile noastre traume, cu mindset-ul nostru.”

 „Cum facem cadin fiecare monstru, pentru că monstrul reprezintă frica, să reușim sămaicreștem noi în interiorul nostru un pas? Nu e niciodată ideea să creștem în altitudine. Poți să urci toți optmiarii din lume. Singurul rost e că să teînalte pe tine în interior.”

„Munții sunt niște mari maeștrii spirituali. Este vorba de tot procesul ăla prin care treci pentru a putea să ajungi pe vârf – antrenamente, finanțare, strategie, etc”

FRUMUSEȚEA INCERTITUDINII

„Dacă eu aș știi că merg în următoarea expediție și că o să urc vârful, în secundă doi vârful va deveni neinteresant pentru mine. Dacă știu că cu siguranță îl voi urcă, atunci vârful ăla nu reprezintă o provocare suficient de mare pentru mine, așa că de ce să îmi mai bat capul?”

„Outcome-ul trebuie să rămână deschis, pentru că până la urmă asta e ideea unei călătorii de tip inițiatic. Dacă știi dinainte care este outcome-ul, în momentul ăla nu ai ce să mai înveți.”

„Universitatea mea personală, PHD-ul meu personal, MBA-ul meu este să urc muntți de peste 8000m”

EȘEUL

„Ce vedeți voi la mine e vârful iceberg-ului. În expedițiile mele eu m-am întors de mai multe ori decât am urcat pe vârf.„

„Dacă te duci în Himalaya și te gândești că poate e singură șansă să fii acolo, atunci e foarte posibil să nu mai analizezi bine riscurile.”

„Noi considerăm ca fiind succes atingerea vârfului și considerăm ca fiind eșec orice se termină sub vârf.”

„Mie mi se pare că eșecurile din viața mea sunt momentele în care am dat mai puțin de 1000%.”

„Dacă știu că am făcut 1000% din ce a ținut de mine , atunci nu am nicio problemă să mă întorc fără să urc un vârf.”

„Dacă te gândești ce va zice X sau Y înseamnă că știi că puteai da mai mult din tine . Că te- ai lăsat copleșit de frici. Altfel nu ai cum să eșuezi , chiar dacă te-ai oprit la 100m înainte de vârf.”

„Când nu sunt aliniate mintea ta cu sufletul tău și cu inima ta, alea sunt momentele în care tu îți furi clipe din viața ta. Îți desconsideri darul numit viață .”

DĂ MAI DEPARTE

La sfârșitul evenimentului Alex Găvan ne-a invitat să ținem minte un număr de 8000m

8862 –SMS prin care să donăm 4 euro către Asociația Zi de bine

„Suferința fiecărei ființe este propria noastră suferință și bucuria fiecărei ființe este propria noastră bucurie. Nu donăm pentru spitale, ci donăm pentru noi toți .”

Urmăreste înregistrarea integrală a evenimentului Meet the leader cu Alex Găvan și nu uita să te abonezi la canalul nostrum de Youtube.

Despre Alex Găvan
Performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, Alex a escaladat șapte vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără oxigen suplimentar și fără serpasi

Alex foloseste cea mai buna scena posibila, varfurile celor mai inalti munti ai planetei, pentru a face diferenta in cauzele de mediu sau sociale in care a fost sau este implicat. Printre ele se numără oprirea tăierilor ilegale de păduri, protecția ultimelor pădurilor virgine, Parcul Natural Văcărești, Centura Verde a Bucureștiului, salvarea Aspretelui (cel mai rar pește din lume) sau interzicerea utilizării cianurii în minerit.

După ce, pe 25 aprilie 2015, a supraviețuit cutremurului și avalanșei din Everest, a inițiat împreună cu echipa sa ”Bucurie pentru Nepal”, o campanie umanitară în urma căreia au fost construite trei școli în comunități izolate din Himalaya, unde acum învaţă aproape 300 de copii.