Opinie

Apel la Adevăr

În 1919, în contextul Primul Război Mondial și al efectelor negative asupra oamenilor, Romain Rolland, Albert Einstein, Herman Hesse și multe alte minți luminate ale vremii, publicau un manifest inedit numit Declarație a independenței minții. Cei care au semnat afirmau că: “Ne angajăm să nu slujim niciodată altceva decât Adevărul liber, care nu are frontiere și nici limite și nu are prejudecăți împotriva raselor sau castelor”.  Adevărul la care aceștia făceau apel era unul absolut, universal, o virtute care bate legile impuse de mintea umană, care este un instrument limitat în sine, de multe ori de spațiul din care privește. Mai mult, adevărul la care aceștia apelau era un Adevăr pe care liderii vremii nu și-l asumau, iar manifestul ar fi trebuit să fie o palmă puternică pentru aceștia. Realitatea, însă, a făcut ca după 20 de ani, un alt război de o dimensiune și mai monstruoasă să apară.

Universalitatea adevărului

Adevărul nu este parțial. El nu ține partea lui X sau partea lui Y. El descrie ceea ce este. De cele mai multe ori nu este confortabil să îl auzi, căci astea poate implica să pierzi poziția pe care o ai. Însă este o armă foarte puternică, căci descrie obiectiv (cât de aproape, cel puțin) realitatea. Pentru oamenii de știință adevăruri sau realități, precum Legea Gravitației sau faptul că toți oamenii au aceleași organe și funcționează după legi similare, îi determină pe aceștia să treacă peste micile diferențe, care sunt reconcialiate de faptul ca legile universale sunt mult mai puternice și cu toții ne supunem acestora. Nu este despre cine este mai frumos sau mai urât, mai deștept sau mai prost, ci despre cum suntem toți parte a aceleiași comunități, locuitori ai planetei Pământ. Oare nu ar trebui ca liderii noștri să meargă după principii similare? Atunci când devii lider (sau ești propus într-o postură care presupune leadership) nu “conduci” doar pe cei frumoși, sau doar pe cei deștepți, sau doar pe cei “sănătoși”, ci ai o pleiadă de oameni diferiți. Iar “legile” după care “conduci” ar trebui să unifice contradicțiile, să creeze punți de comunicare între acestea.

 Mai multe adevăruri?

Auzim de multe ori că sunt mai multe adevăruri. Și așa este. Adevărul meu este că eu văd prin “ochelarii mei” și îți vorbesc privind prin ei. Perspectiva mea generează realitatea adevărului meu. Iar perspectiva mea este mare parte a ceea ce mi s-a întâmplat în trecut, oamenii pe care i-am întâlnit, provocările prin care am trecut, limitările pe care le-am avut. Însă, agățându-ne doar de adevărul propriu, considerându-l pe acesta ultimul, nu facem decât să limităm realitatea (ceea ce este) la filtrul nostru. Dar noi suntem limitați. Nu înseamnă că adevărul propriu nu este validat, ci doar nu este complet și poate că este util doar pentru mine. Oamenii de știință ştiu că pentru a afla poziția unui punct ai nevoie de alte două puncte de referință, a căror poziție este cunoscută. De altfel, și în jurnalism există o regulă similară – pentru a afla mai multe despre un subiect, află răspunsuri de la cel puțin 3 surse de încredere.

Leadershipul autentic

În leadership este despre armonizarea adevărurilor tuturor. Și pleacă de la leadershipul personal. Și poate că de asta liderul are mai multe responsabilități decât ceilalți, iar prima este să se cunoască pe sine. Dacă acesta nu poate fi un punct de referință pozitiv, un model pentru ceilalți, atunci cum pot cei din echipa lui să aspire spre ceva mai mare? Mergând mai departe, liderul are nevoie să își armonizeze propriul Adevăr (mai plăcut, mai neplăcut) cu Adevărul universal, liber, capabil să vadă în afara limitărilor de orice fel. Să își armonizeze gândurile, emoțiile, cuvintele și acțiunile la virtuți, la idealuri. Tocmai de aceea leadershipul (adevărat) pleacă de la leadershipul personal, de la căutatea autentică a liderului de a fi mai bun, de a avea o viziune mai armonioasă, mai integratoare. Că va fi urmat sau nu, depinde de actul acestuia de a influența și de capacitatea celorlalți de a vedea “lumina” interioară a liderului.

Mergând spre adevărurile noastre zilnice, spre presiunea societății care ne “cere” să fim într-un fel sau altul, dar și spre presiunea morală, interioară și universală, de a integra și urma virtuți precum Adevăr, Smerenie, Înțelepciune, Integritate, liderii par a fi niște jongleri. Niște jongleri care muncesc, care se uită uneori pe sine în a servi Marele Bine, Adevărul Liber și Universal.

Am intervievat câteva zeci de tineri de elită ca să îmi imaginez viitorul

E marți seară și in biroul de pe Mihai Eminescu pășește cu hotărâre o tânără de 23 de ani. E studentă în anul patru la medicină generală și de data asta “s-au aliniat astrele” să poată participa la Leaders. “Am niște idei de proiecte și am nevoie de voi ca să le pun practică. Vreau să fac cercetare pentru că am descoperit o proteină care vindecă verucile, dar nu știu de unde să încep.” Și aceiași determinare am văzut-o desfăsurându-se iar si iar, în cele câteva zile de interviuri. Studenți la Politehnică care câștigă competiții de idei de afaceri în tehnologie sau programează mașini care învață, tineri care construiesc case ecologice, absolvenți de matematică care fondează ei școala în care vor să predea, medici prieteni cu inovația.

Pe cât de diferite au fost persoanele pe care le-am întâlnit de partea cealalată a mesei, pe atât de evidente au fost asemănările. Uneori aveam chiar impresia că primesc pe furiș același text. Fără prea multă procesare a datelor, vă las mai jos ideile principale pe care le-am desprins.

1. Dezvoltare multidisciplinară

Un lucru e cert pentru studenții de azi – în viitor roboții vor fi principala mână de muncă, așa că fie îi programează chiar ei, fie înveță să îi folosească și cum să le facă concurență. Toți tinerii pe care i-am întâlnit mi-au spus că nu e suficient să știi bine un domeniu, că vor să profite de perioada asta în care au cea mai multă energie și până la 30 de ani sâ învețe lucruri din cât mai multe arii. Nu au un răspuns la întrebarea de ce, dar vor să știe din toate câte puțin. “Mi-am ales radiologie pentru că mi s-a părut cea mai tehnologizată latura a medicinei și visez ca într-o zi să găsesc o nouă metodă de fotografiere în domeniu”, mi-a povestit un medic rezident care lucrează la vreo cinci proiecte în paralel. Locuiește încă în cămin și acum a luat “niște bani, puțini, vreo 40.000 de euro, pentru a dezvolta un proiect de inventică.”

2. Surse de venit pasiv

Dacă îî întrebi care e visul lor, tinerii României se văd pensionari precoce, doar că pensia nu e “plătită” de stat și nici de vreo companie privată. Ei își dedică prezentul și lucrează cu intensitate la a-și asigura surse de venit pentru care să nu mai facă vreun efort în viitor, ori își doresc să muncească acum în domenii foarte bine plătite, care să le genereze suficienși Â()bani și pentru viitor. Iar apoi, pe la treizeci și puțin de ani, hai poate 40, să se dedice familiei, hobby-urilor și cauzelor sociale.

3. Ajutorare

– Ce știi despre tine?
– Că vreau să lucrez cu oamenii și că vreau să ajut. Vreau să construiesc o școală pentru copiii fără posibilități materiale și să predau.
Cam așa decurgeau interviurile. A ajuta probabil că a fost cel mai repetat verb pe care l-am auzit. Fie că vorbeam cu IT-isti, lingviști, farmaciști, profesori, ori tineri antreprenori, cu toții își doreau să ajute. Este un rol pe care aceste generații simt că îl au în această lume, apropo de faimoasă replică a lui Mark Twain, cum că există două momente importante în viața unui om – ziua în care se naște și ziua în care își dă seama de ce.

4. Libertate

Pe cât de dispuși sunt să lucreze voluntar, uneori mai multe ore pe zi decât la un job, pe atât de stricți sunt atunci când vine vorba de program fix și lucrat exclusiv de la birou. Ce mi s-a parut și mai interesant este faptul că această liberate de acțiune nu se aplică deloc atunci când vine vorba de felul în care lucrează și cum se raportează la ierarhii. Ligi peste ligi, organizații care se supun altora, proceduri mai ceva ca în corporație, how to pentru orice, iar acolo unde nu există procedură, blocaj total.

5. Banii – subiect tabu

Un singur intervievat ne-a mărturisit, jenat ce-i drept, că pentru el e foarte important să câștige bine, să își permită lucrurile la care visează. Altul a menționat banii fugitiv, iar apoi și-a cerut scuze. Cu toate astea, când i-am rugat să spună o suma de bani pe care chiar ar fi fericiți să o primească lunar, au spus 2000 euro. Le-am dublat suma și i-am întrebat pentru ce job ar plăti ca să îl facă. Și toți au ales job-ul pe care îl fac deja sau intenționează să îl facă. Ceea ce demonstrează că fac deja ceea ce le place cu adevărat. Nu se întreabă însă cât generează munca lor și tocmai d-asta nu se jenează deloc să ceară o anumită sumă, că doar banii nu sunt importanți.

 

In biroul de pe Mihai Eminescu s-a așternut liniștea când tânăra care părea că știe exact unde a venit și de ce, a aflat că s-a înscris într-un program care durează 6 luni și costă 750 de euro. Nu a citit exact, recunoaște cu dezinvoltură, a zis că vine și află detalii la interviu. Se grăbea când a completat formularul. Am întrebat-o spre ce gonește cu așa viteză și iar s-a așternut liniștea. Nu a avut timp și răbdare să se gândească la asta. Vede ea când ajunge.

 

Aceste interviuri au avut loc în cadrul procesului de selecție pentru porgramul LEADERS Experience, primul accelerator de experiențe din România. După o pauză de vreo doi ani, după vreo 10 în care am avut șansa să intervievez căteva mii de tineri români de elită din diverse domenii, mi s-a ivit ocazia să am aceste întâlniri și am simțit că am șansa să îî fac o radiografie viitorului. Sper să vă ajute si pe voi, dacă nu să vă imaginați România peste câțiva ani, cel puțin să îi înțelegeți mai bine pe acești tineri.

Cum ajung liderii, lideri?

Am scris acest articol cu scopul de a da un răspuns, parțial dar clarificator, unei întrebări care apare frecvent în discuții colocviale sau în ședințele top-managementului: “Cum ajung liderii, lideri?” Răspunsul se bazează pe o cercetare care a avut loc la începutul anului 2018, când am sprijinit Fundația Leaders să realizeze interviuri cu absolvenți ai Programului Leaders Academy 2009-2016 despre drumul lor de la poziția de coechipier la cea de lider. Această poveste a dezvoltării lor era parte dintr-una mai largă, despre impactul Programului asupra absolvenților și dezvoltarea a noi direcții în armonie cu nevoile noilor lideri.

Din interviurile realizate cu liderii de azi s-au desprins 3 lecții:

1) Leadershipul înseamnă un efort de schimbare de atitudine;

2) Dezvoltarea abilității de lucru în echipă este întotdeauna precedată de dezvoltarea unor abilități personale;

3) Învățarea leadershipului este un proces continuu căci avansarea în carieră înseamnă schimbarea echipelor și a relaționării cu celelalte structuri ale firmei și adaptarea la noi provocări de echipă.

Prima lecție spune povestea celor care devin lideri organic, adică plecând de pe poziția de coechipier și nu artificial, impus de un top-management autoritar. Dar ce au schimbat cei care au devenit lideri? Și-au schimbat atitudinea față de echipă. Au învățat să devină coechipieri mai buni. Aparent contraintuitiv, liderul învață să devină un coechipier deschis spre ceilalți, abordabil și flexibil în gândire. Aceasta este o înțelegere cheie pentru cei care intenționează să pășească pe drumul unui leadership autentic. Eroarea ce rezistă în percepția generală asupra liderului și se trădează în limbajul pe care îl folosim, este că această persoană nu face parte din echipă, ci că el este cel care o conduce, cel care “are” o echipă și vine de undeva, parcă de udeva de sus, să rezolve conflictele și problemele și să dea o direcție. Ei bine, din rememorarea parcursului lor și din dezvăluirea provocărilor și a poveștilor eșecurilor și succeselor pe care le-au experimentat, transpare clar că liderul este de fapt un coechipier, dar un coechipier mai bun, iar datorită acestei schimbări de atitudine ajunge să coordoneze și să optimizeze echipa,  cum spun ei, ‘mai subtil’. Leadershipul presupune dezvoltarea continuă a abilității de lucru în echipă “Leadershipul se învață, sunt convinsă de asta, doar că fiecare trebuie să muncească un pic, să devină mai bun.”

Lecția a doua poate fi cea mai revelatoare pentru mulți. Cum învață liderii să devină coechipieri mai buni? Studiul dezvăluie că avansarea sau schimbarea poziției în carieră s-a datorat dezvoltării unor aptitudini personale și nu a celor sociale, care îi ajută în munca de echipă. Cei care au rămas pe aceeași poziție și care încă își confruntă rolul de lideri sunt cei pentru care procesarea și sedimentarea abilităților de dezvoltare personale este încă în curs.

Dintre cei intervievați, la începutul drumului, coechipierii erau echipați cu aptitudini personale precum: gândirea strategică, analiza de risc, curiozitatea, capacitatea de analiză a micro-gesturilor, dorința de a învăța mereu, și aptitudini sociale precum: sociabilitatea, abordabilitatea și flexibilitatea. Pășind pe drumul spre leadership au apărut provocări ce țineau de munca de echipă:

  • A-i lăsa pe ceilalți să-și spună punctul de vedere;
  • Modalitățile potrivite de abordare a conflictelor;
  • Dezvoltarea empatiei;
  • Nevoia de limite clar stabilite.

Aceste provocări apărute în munca de echipă au fost depășite printr-un efort personal, prin dezvoltarea a noi aptitudini personale decât a celor cu care erau echipați când au intrat în echipă.

Frecvent, coechipierii spun că noile aptitudini pe care și le-au dezvoltat sunt autocontrolul și disciplina.

Autocontrolul și disciplina i-au adus mai aproape sau chiar în poziția de lideri. Datorită autocontrolului și disciplinei, liderii au reșușit să se cizeleze, să devină mai subtili și să tacă mai des. Aceste noi aptitudini personale i-au făcut să se dezvolte ca lideri-coechipieri mai buni și să optimizeze munca de echipă pentru că: au ascultat mai mult, sunt capabili să analizeze din perspectiva celuilalt și au mai multă răbdare.

Povestea însă nu se încheie aici. În prezent, schimbându-și poziția în cadrul firmei, deseori ei schimbă și echipa și interrelațonarea cu toate celelalte structuri ale firmei. În calitate de lideri formează noi echipe și se confruntă din nou, la un alt nivel de data aceasta, cu noi provocări de echipă pe care au nevoia de a le rezolva. Interrelaționarea cu ceilalți, diversitatea, comunicarea și motivarea echipei sunt provocările cele mai frecvente. Mai precis, armonizarea diversității, diversitate ce ține de vârsta, de sex, de cultură și de experiență, încurajarea inovării și dezvoltarea profesională a personalului sunt nevoi stringente ale noilor lideri.

Lecția a treia ne spune că cei care s-au antrenat în leadership continuă să devină coechipieri mai buni și pășesc „cu pași mărunți”, pe drumul “lung”, care “continuă chiar și zilele astea“. Toți cei care au devenit lideri vorbesc de un proces de de dezvoltare a lor sau de o corectare a unor neajunsuri și deseori menționează că acest proces nu s-a încheiat definitiv, este un proces de continuă dezvoltare, “un drum lung și anevoios de a accepta, înțelege și a fi mai empatic, astea sunt work in progres.”

În urma cercetării întreprinse, noul Program Leaders Challenge, înțelegând povestea liderilor  caută să răspundă provocărilor liderilor de azi, întrebărilor lor și să îi însoțească, câțiva pași, spre învățarea leadershipului.

Ce poți face tu pentru noua generație?

Recent am luat parte la un eveniment care m-a readus în contact cu multe dintre personaje care fac parte din sistemul educațional românesc. Inițial părea că acest sistem este format din mai multe tabere, cu interese și abordări diferite. La acestea se adaugă și diferența de generații, pe alocuri foarte vizibilă.   După două zile intense pline de inspirație, am ajuns la o concluzie comună: toți ne dorim să contribuim pozitiv la dezvoltarea noii generații și pentru noi toți, rezultatul final și relevant este reprezentat de felul în care arată nouă generație, ce știe, ce face cu ceea ce știe și care îi sunt valorile definitorii.   

Astăzi lucrăm cu tinerii care vor intră pe piață muncii peste 5-10 ani și voi fi prezenți aici până în 2070. Noi cei care îi pregătim prin diverse forme, îi pregătim pentru job-uri care încă nu s-au inventat. Având asta în minte, trebuie să le dezvoltăm două  competențe cheie: adaptabilitate și cooperare.

Educația este la baza societății armonioase spre care tindem. Cu siguranță sunt multe lucruri care pot fi îmbunătățite în sistemul educațional românesc. De mulți ani căutăm modele, reforme în educație care sa ne ducă acolo unde sunt și alții. Din fericire, după multe încercări de tip încercare-eroare, întelegem că modelele nu pot fi copiate. Ele rămân la nivel de inspirație și solicita adaptare și răbdare. Admirăm ceea ce se întâmplă în țările nordice, ne luam notițe și începem sa aplicăm.

Poate că nu putem să contribuim cu toții direct la reforma în educație dar cu siguranță putem să dăm un exemplu pozitiv, putem face o schimbare la nivel individual care să inspire.

Schimbarea începe la nivel de individ urmând să se propage în jurul nostru, “Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” asta cum spunea Mahatma Gandhi în perioadă în care iniția revolta nonviolentă din India.

Educația este cel mai intens joc al încrederii. Este regula de bază  pentru ca acest lucru să se întâmple și pe care de multe ori o trădăm. Cu o multitudine de stakeholderi implicați, profesori, traineri, părinți, administrație etc. încrederea și obiectivul comun sunt cele care pot face toate părțile implicate să performeze în interesul direct, cel al elevului.

Iar dacă te întrebi ce poți face tu, iată care sunt cele 4 lucruri pe care le poți face pentru a contribui la dezvoltarea noii generații, pentru a o pregăti pentru viață:

  1. Evită să critici școală sau profesorii de față cu învățăceii.
    De ce? Pentru că, așa cum menționam mai sus, educația este jocul suprem de încredere, încredere care este pierdută imediat ce adulții pun la îndoială profesorii sau instituția. În fond și noi suntem produsul sistemului educațional românesc, imperfect așa cum este el;
  2. Oferă mentorat pentru un tânăr!
    Te pricepi de minune la ceva? Indetifică un tânăr care are nevoie de exeperiența ta și ia-l cu ține în călătoria mentoratului;
  3. Promovează călătoriile realizate în mod organizat, prin programe de tip Erasmus+ , stagii de practică, schimburi de tineret, excursii sau individual, cu grupul de prietenii;
  4. Lucrezi într-o companie? Convinge-ți echipă să organizați stagii de practică sau job shadowing la voi în companie.
    În acest fel, o să contribui la o societate formată din adulți mai fericiți cu propriile alegeri profesionale, poate nu azi, dar cu siguranță mâine.

Îți place sau nu să o crezi, peste 20 de ani, lumea o să fie condusă de copiii de astăzi. Cum vrei să arate lumea?

Urcarea pe munte și construirea rezilienței psihologice

Fără să îmi propun neapărat, atunci când urc pe munte mă simt ca atunci când dau un test. Dacă inițial pregătirea și ideea urcării sunt sub semnul entuziasmului, urcarea efectivă și coborârea aferentă sunt însoțite de tot felul de teste și aha-uri.

De data aceasta scriu inspirată de urcarea pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România, care s-a întamplat în acest weekend alaturi de alți 14 iubitori de munte, pe durata unei zile întregi. Urcarea în sine nu a fost dificilă, în schimb, partea psihologică a fost foarte interesantă: în funcție de ce conținea bagajul psihologic al fiecăruia, au început să iasă la suprafață fricile, gândurile, proiecțiile și reacțiile nepotrivite.

Dacă data trecută spuneam că a fi lider este ca o urcare pe munte, de data aceasta am să spun că pentru a urca pe munte ai nevoie de multă tărie psihică. Poate de aceea nu sunt mulți aceia care practică acest sport. În același timp, tăria psihică sau reziliența psihologică, așa cum este mai nou cunoscută în literatura de specialitate, poate fi și un rezultat, un atribut care se formează în timpul unei astfel de călătorii.

Termenul de reziliență psihologică este împrumutat din limba engleză – resilience – și se referă la capacitatea de a trece prin momentele dificile din viață, traume, experiențe negative, eșecuri. Cu alte cuvinte, la capacitatea noastră interioară de a gestiona constructiv gândurile și emoțiile care decurg din acele momente dificile.

Pe dexonline, cuvântul reziliență înseamnă proprietatea unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri. Destul de similar, doar că oamenii nu sunt metale.

Rolul urcării pe munte este odată acela de a-ți crește capacitatea de a fi rezilient psihologic, dar și acela de a-ți testa tăria interioară pe care o ai tu la momentul călătoriei pe munte. Cum?

Emoțiile puternice accelerează învățarea.

Muntele te invită să trăiești puternic emoțiile, mai ales atunci când ești la o mișcare de o prăpastie de 100 de metri. Cu alte cuvinte, te învață să îți trăiești și să îți înfrunți temerile. De multe ori ai senzația că nu vei mai ajunge în vârf, că nu mai poți urca sau că nu poți trece peste obstacol. Dar încercând să treci peste acel obstacol, descoperi că nu a fost greu și că ce te bloca era în mintea ta, în proiecțiile tale despre acel obstacol. La un moment dat, foarte aproape de vârful Moldoveanu, este o zona de lanțuri. La urcarea noastră se pare că a fost mai ușor, având în vedere că zona de trecere era acoperită de zăpadă. Însă, uitându-mă în jos, vedeam doar gol, iar eu aveam de facut un pas deasupra acelui gol. Mi s-a făcut gol în stomac și m-au trecut fiori prin picioare, deși ghidul nostru, care era și salvamont, mă ținea de mână.

Dar ce este mai important din trecerea prin emoțiile puternice este să reușești să le gestionezi, astfel încât să cazi tot pe 2 picioare, cu zâmbetul pe buze, ceea ce mă duce la următoarea afirmație: Nu poți controla nimic în viață, cu excepția felului în care tu reacționezi la ceea ce ți se întâmplă.

Trecând printr-o experiență precum urcarea pe munte vei accepta că sunt atât de multe lucruri pe care nu le poți controla (vremea, traseul, animalele care pot apărea, felul în care se comportă ceilalți din grup etc.), dar ce poți controla este atitudinea ta în raport cu ceea ce ți se întâmplă.

Dacă ești foarte obosit și ai aflat că ai făcut doar o cincime din traseu, ai două posibilități: 1) să te frustrezi și să începi să te enervezi, 2) să tragi aer în piept, să zambești și să zici că mai ai încă 4 cincimi de acum înainte.

Ca să poți să ai o atitudine cât mai sănătoasă, o doză de gândire rațională îți poate veni în ajutor: 

Stabilește-ți obiective. La urcarea pe munte nu ai cum să urci fără să stabilești obiective. Știi că vei sta X zile/ ore și te pregătești pentru asta. Știi că vei urca pe muntele Y, în luna Z, și asta îți determină condițiile pregătirii tale.

Dar mai mult de atât, te învață să îți respecți obiectivele puse sau să le stabilești mai realist. Dacă ai stabilit că vei urca o singură zi și nu ai luat cu tine cort și nici nu ai norocul să ai aproape un refugiu, atunci vei face tot posibil să ajungi la bază până la înserare. Nerespectarea obiectivelor se poate traduce în pierderea vieții. Astfel, viața capătă sens prin simpla ei trăire.

În leadership, obiectivele realiste pentru sine, dar și pentru ceilalți, sunt de maximă importanță. În plus, trebuie să fii pregătit să îți schimbi planurile, căci “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”.

Fii adaptabil și caută soluții. Pe munte nu ai timp de pierdut. Dacă a apărut o problemă, trebuie să cauți imediat o soluție la problema respectivă. Nu ai timp să te plângi sau să găsești vinovați, muntele oricum nu îți ascultă plânsul. Tot ce ai nevoie este să îți faci un plan și să îl pui în practică.

Dacă în fața ta urmează o zona de stânci, vezi care este cel mai potrivit traseu sau ia o scurtă pauză înainte de a începe să urci.

Ai ajuns într-un dead-end, întoarce-te rapid de unde simți că te-ai pierdut și nu dispera.

Dacă traseul a fost blocat de o avalanșă, abadonează sau reconfigurează.

Muntele nu acceptă nepregătiții și nici pe cei care se opresc din a lupta și a căuta rezolvări. Este implacabil, la fel ca viața, precum un părinte care te învață, fie blând, fie cu multă duritate, despre viață, despre cum să fii mai puternic la interior. Și te mai învață ceva:

Să te accepți și să ai grijă de tine așa cum ești, cu limitele tale. Pe munte ai nevoie să te urci odihnit, să ai o alimentație sănătoasă și să îți cunoști limitele. Muntele îți cere încredere în sine și bucurie pentru explorare.

Dacă ești la prima urcare pe munte și nu ai pregătire, nu fi arogant, acceptă că ești la început și alege un traseu ușor! Dacă, din aroganță, alegi ceva pentru care nu ești pregătit și te accidentezi, colegii tăi de călătorie sunt și ei afectați. Cum oare te vor transporta ei peste stânci, când vă aflați la 5 ore depărtare sau mai mult de orice urmă de civilizație?

La coborârea de pe Moldoveanu am reușit performanța de a-mi uda toate hainele de schimb, geaca de iarnă și unul dintre hanorace. M-am supărat atât de puternic pe mine, încât pentru câteva zeci de minute bune nu mai reușeam să ma bucur de minunata călătorie și provocările, durerea degetelor la coborâre începuse să devină insuportabilă. Nu acceptam că tocmai eu am greșit. Tocmai eu. În momentul în care am reușit să mă iert pentru greșeala mea, pasul mi-a devenit vioi și excursia mai ușoară. Cât de ușor te poți demotiva singur.  Cât am fost supărată pe mine, nici măcar nu am reușit să cer ajutorul. Începuse să mi se facă frig și aveam nevoie de o haină care să nu fie umedă. Ceea ce mă duce spre ultima observație:

A fi rezilient sau a avea tărie interioară înseamnă că atunci când ai nevoie, să ceri ajutorul celorlalți. Să nu te simți deconectat de restul. De cele mai multe ori, muntele nu este accesibil singur, ci în echipă. Cei mai frumoși munți nu sunt cuceriți individual.

Personal, îmi place mai mult echivalentul în română al rezilienței psihologice, acela de tărie, pe care o doresc tuturor celor ce citesc acest articol. Tărie de a trece prin această viață cu fruntea sus, cu zâmbetul pe buze, spre vârfuri înalte, indiferent de provocări.

Muntele este învățător extraordinar și sper ca expunerea mea de observații despre cum o urcare pe munte te face mai puternic la interior să te facă să pleci într-o călătorie pe vârfurile României și nu numai. Sau să cauți în călătorii nu doar plăcerea, ci și sensul, formarea ta interioară.

 

Cui îi place să învețe?

Învățarea este un proces prin care acumulăm cunoștințe sau abilități prin studiu sau experiențe, este de când lumea și va exista mereu. Oricine poate să învețe: oameni, animale, inteligența artificială, chiar există dovezi științifice de procese de învățare întâlnite la plante.

Deși începem să învățăm încă de înainte de a ne naște, asociem de multe ori învățarea cu școala: momentul în care suntem organizați în grupuri omogene de vârste, suntem evaluați pe baza unor standarde (note) și parcurgem aceeași materie indiferent de cine suntem.

Având parte de astfel de experiențe ajungem în punctul în care….nu ne mai place să învățăm.

 În cadrul unui proces de interviuri realizat cu peste 60 de elevi din mediul rural, în conversațiile purtate cu elevii am descoperit că există o împărțire clară: cei cu rezultate bune la școală care verbalizau elemente de tipul îmi place să învăț, îmi place să am note mari, și cei care nu excelau în sistemul de învățământ formal și care declarau cu resemnare că nu le place să învețe. Stând de vorbă cu ei, am putut descoperi multe elemente comune, indiferent de categoria în care se aflau: toți aveau hobby-uri, fiecare dintre ei avea o lume despre care era pasionat, în care investea timp și energie …așadar învăța.

Învățarea – un proces și nu o destinație

Putem spune cu ușurință că învățăm chiar și atunci când refuzăm să citim cursurile, când amânăm acea carte pentru că găsim ceva mai interesant de făcut. Dacă reușim să ne deschidem toate simțurile vom fi capabili să învățăm multe lucruri despre noi în aceste momente.

Dacă privim învățarea ca pe un proces natural ci nu ca pe un obiectiv în sine, vom reuși să ne găsim propriile metode de a asimila informații și cunoștințe și de a ni le organiza.

La fel ca evoluția, învățarea are propriul mod de a acționa: este inteligentă, celulele comunică între ele și se adaptează schimbărilor din mediul înconjurător. Astfel, în acest proces, un rol foarte important îl au autonomia și capacitatea de autoorganizare.

Dacă privim învățarea ca orice proces natural, firesc, autonom, care ne ghidează pe tot parcursul vieții, vom deveni conștienți că tuturor ne place învățarea, pentru că o facem tot timpul.

 Drumul către rezultat trece printr-o….profeție

Dar ce se întâmplă cu cei cărora chiar le place învățarea? Putem oare să le negăm legătura directă dintre rezultate și emoțiile asociate procesului formal de învățare?

Cred că aici putem identifica efectul Pygmalion, sau Rosenthal, care îi determină această legătură. Efectul poartă numele lui Pygmalion, un personaj mitologic cipriot, un sculptor care s-a îndrăgostit iremediabil de creația lui: o femeie de fildeș căreia Zeița Afrodita i-a dat viață.

Prin acest efect iau naștere profețiile auto-împlinite și anume: dacă cei din jurul tău proiectează asupra tă că ești un student exemplar, că ai capacități mult mai dezvoltate decât cei din jurul tău atunci vei ajunge să te ridici la înălțimea așteptărilor lor.

Astfel, dacă te afli în categoria studenților cărora le place să învețe, cel mai probabil cei din jurul tău se așteaptă ca tu să fii bun și să ai rezultate.

Plăcerea învățării o putem câștiga dacă ne lăsăm Inspirați de natură, privind totul ca pe un proces de învățare organic: acceptarea schimbării, o lecție pe care natura ne-o oferă cu fiecare anotimp, inovația și spargerea barierelor de orice tip pe care păsările ni le-au inspirat cu zborul lor, importanța comunităților și puterea colectivă care pentru albine și furnici este un stil de viață.

Pentru că dacă îi vom întreba pe toți cei mai sus menționați, cui îi place să învețe, probabil că răspunsul ar fi: tuturor.

Fii arhitectul dezvoltării tale personale!

Ești în fața calculatorului într-o dimineață și cauți printr-o listă de cursuri, workshop-uri și ateliere care pare interminabilă. Ești conștient de limitările de timp și buget pe care le ai și simți că orice ai alege nu te mulțumește 100%. Ai auzit că atelierul acela de Time Management este foarte bun, dar se suprapune cu workshop-urile de Vorbire în Public pe care le ai seara, iar pentru Tabăra de Programare încă n-ai strâns bani suficienți.

E ok, nu trebuie să te îngrijorezi, nu ești tu de vină. Cauți într-un loc nepotrivit doar. Și nu, nu e vorba de un site-agregator cu mai multe opțiuni, e vorba chiar de tine însuți. Așa că închide browserul, ia-ți o foaie și un pix și hai să găsim împreună ce ți se potrivește.

Vom studia modul în care se aplică acest proces de căutare și potrivire în cadrul programului LEADERS Experience, acceleratorul de experiențe reale dezvoltat de Fundația LEADERS pentru tinerii cu potențial de leadership cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani.

Programul potrivit pentru tine nu trebuie să-l cauți, te va găsi el

Începe căutarea unui curs cu o hartă personală. Orice bun explorator are mereu la îndemână o hartă. Alege-ți o destinație pe hartă plecând de la întrebarea De ce?

De ce ai nevoie de un curs de dezvoltare personală? Care sunt nevoile tale în acest moment? Care sunt lucrurile pe care le faci cu ușurință și care sunt cele pe care le lași mereu la final pentru că nu te simți în flow când le faci?

Pentru ce apelezi la ajutorul celorlalți?

Ce ai vrea să știi și cine ai vrea să fii pentru ca tu să te simți împlinit din punct de vedere personal și profesional?

Oricât de specifice ar fi nevoile, ele se pot grupa în cinci categorii mari de programe care le adresează, iar aceste categorii te vor ajuta să restrângi orizontul de căutare:

  1. Programe pentru dezvoltarea unui anumit tip de inteligență:
  • Verbală-lingvistică;
  • Logică-matematică;
  • Intra personală;
  • Inter personală;
  • Vocațional-artistică;
  • Kinestezică.
  1. Programe pentru dezvoltarea unor competențe specifice: planificare, ascultare, programare, problem-solving, lucru în echipe;
  2. Programe care țin de managementul stilului de viață: creativitate, spiritualitate, dezvoltare emoțională;
  3. Programe care presupun o schimbare comportamentală: instalarea unor obiceiuri noi, sau renunțarea la obiceiuri vechi;
  4. Programe pentru dezvoltarea personalității: programe bazate pe instrumente psihometrice precum DISC sau Myers-Briggs care contribuie la descoperirea conștientă a propriei personalități.

Așa cum ne alegem hainele pe dimensiunea propriului corp, este recomandat să alegi programele care vor fi pe măsura ta.

LEADERS Experience, acceleratorul de experiențe reale pe care Fundația LEADERS îl dezvoltă în România începând cu anul 2017, este o metodă autentică ce combină cele cinci tipuri de programe, bazându-se pe experiență ca fiind elementul central pentru învățare. 

Programul este un mix de situații reale care adresează: dezvoltarea intra și inter pesonală prin situații de lucru în echipe mixte cu oameni cu background-uri foarte diverse (ex. business, artă, antreprenoriat, medicină), dezvoltarea unor competențe specifice precum Viziune, Credibilitate, Planificare, Gândire în perspectivă, Gândire strategică, Adaptare la mediu, Performanță constantă, Responsabilitate, toate contribuind la obținerea certificării oficiale Leading Yourself; Susține dezvoltarea comportamentală prin unelte de monitorizare constantă a schimbării unui comportament, mentorat și implicare în proiecte sociale;

Găsește-ți un program care nu-ți promite o soluție

Poți să elimini din start programele care îți spun că îți vor divulga o rețetă a succesului. Mergi către acele programe care vor avea rol de călăuză în dezvoltarea ta și care vor fi alături de tine pe o perioadă de timp suficientă pentru a putea să-ți conștientizezi transformările și să te poți bucura de ghidaj în acest proces.

Conform unui studiu, în Statele Unite, tinerii petrec mai mult timp în activități de învățare extra școlare decât în cele formale sau universitare. Ceea ce înseamnă că interesul pentru programe de dezvoltare personală este din ce în ce mai crescut. Trend-ul este unul natural și previzibil, cu cât vei învăța mai mult cu atât vei avea o percepție diferită asupra lumii. Teoria se confirmă și cu ideea de Auto-Depășire a lui Maslow. Așadar, cu cât te vei expune mai mult într-un program de învățare cu atât vei dori să știi mai mult. Iar dacă această dorință este focalizată pe nevoile tale atunci ești sigur pe drumul cel bun.

LEADERS Experience se desfășoară pe parcursul a 6 luni, timp în care ești parte dintr-un intens proces de urmărire, feedback și mentorat.

Prin intermediul activităților de tip Simulare de business ai șansa să treci direct la acțiune și să cunoști toți parametrii care contribuie la funcționarea unui business, a unei idei.

Experiențele de tip Laborator au cel mai avansat grad de aplicabilitate întrucât au loc într-un mediu care păstrează toate variabilele din viața reală, iar în tot acest timp te poți urmări atât tu, cât și specialiștii facilitatori care pot să-ți pună o oglindă asupra comportamentelor. Este ca și cum ai avea o telecomandă în viața reală cu care ai putea să dai pauză și play și să reiei situațiile după ce le-ai analizat și ai extras lecțiile valoroase.

 

Care este costul programelor
Fiecare curs, workshop, atelier, tabără, are un cost. Chiar și cele gratuite presupun un cost foarte important pe care ar trebui să-l conștientizezi: costul de oportunitate, la ce renunți din timpul tău în momentul în care alegi să participi în anumite inițiative.

Din acest motiv am început călătoria noastră către a-ți lege programele de dezvoltare personală cu o călătorie interioară către cine ești tu, ce nevoi ai și de ce vrei să urmezi aceste inițiative.

Pentru că forța unui efort concentrat strict în direcțiile pe care le alegi este mult mai mare, iar costul de oportunitate pe c are îl plătești în acest caz este mult mai mic.

Referitor la partea financiară, aici ai mai multe opțiuni. Poți alege să-ți concentrezi eforturile și să-ți strângi fondurile necesare pentru cursuri, ceea ce înseamnă că te va ajuta să ai p previziune clară încă de la începutul anului cu o listă specifică de inițiative alese.

Există și alte moduri creative prin care poți să-ți asiguri participarea la programe care au un cost pe care nu ți-l poți permite:

  • Poți să încerci să obții o bursă de participare: fie de la organizatori, dacă structura programului permite, fie de la oamenii/organizațiile pe care le cunoști și care ar putea înțelege cât este de important pentru tine să iei parte la acel curs.
  • Dacă lucrezi, poți să alegi să apelezi la angajatorul tău pentru a-ți acoperi taxa de participare, mai ales dacă cursurile presupun dezvoltarea unor competențe care îți vor fi de folos și la job.

Încheiem studiul de caz pe LEADERS Experience cu poate cea mai creativă formă de finanțare a participării într-un program de dezvoltare personală, I work for my education. Fundația LEADERS are ca posibilitate de finanțare pentru programul LEADERS Experience varianta „I work for my education”. Concret, tinerii care nu dispun de suma necesară și nu vor să facă fundraising pot alege să lucreze o perioadă determinată la unul dintre partenerii organizației, iar valoarea muncii prestate se transformă în taxă de participare.

La final, datoria ta este să te implici  cu responsabilitate în alegerea făcută și să construiești pas cu pas pe planul pe care ți l-ai făcut.

Acum, care este următoarea destinație din harta ta personală?

 

 

Provocarea lui EU le știu pe toate

Mi se întâmpla sau mi se întamplă, destul de rar în ultima perioadă, să cred că le știu pe toate și că pot reuși indiferent de situație. Se pare însă că uneori lucrurile se pot rezolva mult mai simplu doar ascultând și găsind o soluție împreună cu echipa alături de care lucrezi în proiect.

Atunci când le știi tu pe toate, nu ai cum să reușești să formezi o echipă, cu atât mai puțin o echipă performantă. Tu poți să știi, în linii mari, atât ce este de realizat, cât și rezultatul așteptat, însă rareori vei ști concret fiecare etapă a procesului de realizare a obiectivului postului sau sarcinile de îndeplinit la nivel de zi. Aplicând acest sistem poate fi mai simplu pentru gestionarea relațiilor într-o echipă.

Echipa se dezvoltă odată cu obiectivele, se formează în timp ce se muncește pe rupte să se predea proiectul, atunci când se primesc laude sau atunci când se depășesc situații limită în urma unor probleme cu clienții, colegii, șefii. Modul prin care poți să pui în valoare fiecare membru al echipei este prin a-l asculta, indiferent de situație. Ai răbdare cu colegul tău și acorda-ți ocazia de a folosi informațiile oferite de acesta pentru a vedea o alta perspectivă a situației în discuție. Oferă-i recunoștința pentru suportul acordat în cadrul proiectului, iar în contextul în care informația nu a putut fi utilizată, explică motivele. În acest mod se evita lipsa de implicare.

Chiar dacă pare că îți ia mult timp, implicarea echipei în procesul de dezvoltare și îndeplinire a obiectivelor poate aduce rezultate inovatoare.

Fă-ți timp pentru oamenii tăi așa cum îți faci timp și pentru tine!

Timpul nu este o resursă, timpul este limitat
Când crezi că ai toate răspunsurile, cu greu găsești timp să îți îndeplinești propriile sarcini, să predai noua strategie, să gândești cum să eficientizezi munca depusă atât de tine, cât și de echipa ta. Din acest motiv este important să-ți gestionezi energia și să definești încă de la început care sunt parametrii în care vrei să se desfășoare proiectul. Nu-ți fie teamă să ceri suport în domeniile în care nu este specialist, acesta este unul dintre principalele motive pentru care ai o echipă alături de tine.

Gestionează întreruperile
Colegii extra implicați pot și ei să abuzeze de timpul tău prin discuții ori de câte ori vă întâlniți sau la fiecare jumatate de oră dau buzna in biroul vostru pentru a vă propune o nouă idee!!!
Fii asertiv și explică, încă de la prima ședință, când și cum pot fi propuse ideile și care este modul de lucru și implementare al lor. Ideile/propunerile se analizează în acord cu toate constrângerile și/sau avantajele și se implementează sau nu.

Astăzi, în echipele eficiente, fiecare își cunoaște rolul, expertiza și așteptările pe care ceilalți le au de la el/ea. Trecem de la Eu le știu pe toate la Hai să aflăm împreună, o trecere care chiar dacă este greu de realizat, va aduce multe beneficii pe termen lung. Ascultă, înainte de a vorbi, iar dacă îți dorești într-adevăr să faci parte dintr-o echipă, fii pregătit să-i valorizezi pe cei din jurul tău. Până la urmă, avem două urechi și o singură gură, hai să le folosim proporțional.

Leadership fără scenariu

Există în lume un mod de viață și de gândire prin care oamenii lucrează împreună la nivel de măiestrie. Doar prin ascultare, încredere, coordonare și conectare la o viziune co-creată și împărtășită, reușesc să miște totul. Și fiecare dintre ei își găsește de fiecare dată un loc și un rol în echipă, iar toate se întâmplă spontan, pornind doar de la o …sugestie.

Este vorba de teatrul de improvizație, o formă de artă în care actorii performează în mod spontan, bazându-se pe ideile comune, colaborare, spontaneitate și lucru în echipă. Spectacolele sunt realizate fără scenariu sau recuzită, iar actorii care joacă sunt responsabili de a crea pe loc toate elementele de care au nevoie.

Improvizația nu este un element de sine stătător, la fel ca leadershipul, ea este un proces. Ne vom uita astfel la cum cele două procese pot avea multe elemente comune și cum stilul de leadership poate fi dezvoltat prin improvizație.

Scurt istoric despre improvizație

Deși în România se practică doar de câțiva ani, improvizația își are originile încâ din Italia secolelor 16-18, când commedia dell’arte era o formă de artă spontană, prin care oamenii își trăiau realitățile pe scenele improvizate de actorii-călători.

În epoca modernă, teatrul de improvizație a fost teoretizat pentru prim dată în anii 1940-1960 de către Viola Spolin  academician de teatru, profesor și antrenor de actorie care a teoretizat pentru prima dată tehnici specifice prin care improvizația se poate preda și antrena.

De atunci s-au dezvoltat cele mai importante școli, curente și oameni  în improvizație: Del Close și The Second City în Chicago și Keith Johnstone și Theatre Machine în Londra.

Astăzi, improvizația poate fi întâlnită în orice colț al lumii, fiind un limbaj universal care creează unele dintre cele mai puternice și unite comunități, iar abilitățile unui improvizator pot transforma modul în care leadershipul este perceput.

Ce pot aplica în leadership? 

Datorita faptului că improvizația nu este un element de sine stătător, ci un proces (improvizația este un proces prin care poți crea piese de teatru, comedie, muzică jazz), poate fi privită și ca un proces către un nou stil de leadership.

Ne vom uita la cele 7 principii de improvizație care se aplică în toată lumea, din Columbia, Canada, Statele Unite, Finlanda, Germania, Franța și România, orice improvizator le cunoaște și le aplică pe scenă și de foarte multe ori și în viață. Principiile au fost inițial numite de către Dave Morris în The Way of Improvisation, iar acum ne vom uita la meta dimensiunea ce se poate aplica direct în leadership.

1. JOACĂ: o facem toți atunci când suntem copii, dar pe măsură ce devenim adulți ne pierdem abilitatea de a ne juca. Joaca este dorința de a ne alătura într-o mișcare, într-o activitate, doar pentru că ne dorim să fim acolo și pentru că ne place.

Astfel joaca = plăcere. Și alegem să o facem pentru că ne face să ne simțim bine.

Cănd devenim adulți, opusul jocului este….munca. Și de cele mai multe ori munca nu este egală cu plăcerea.

Gândiți-vă cum ar fi dacă atunci când ne implicăm în responsabilitățile zilnice, atunci când alegem ce să facem din punct de vedere al carierei, am alege cu bucuria cu care alegeam joaca?

Când ne jucăm, nu ne gândim la toate lucrurile care ne îngrijorează, suntem prezenți în moment. Munca este în schimb ceva serios. Ce ar fi dacă am trata-o cu aceeași prezență și deschidere cu care am trata joaca?

2. DĂ-ȚI VOIE SĂ GREȘEȘTI: Cel mai important este să-ți dai voie. Pentru că greșeala este inevitabilă. Și fiecare dintre noi o experimentăm pe parcursul vieții. Improvizatorii numesc greșeala o oportunitate. Un mod de a te dezvolta, de a descoperi ceva nou, de a încerca să obții un rezultat într-un mod diferit. Atunci când improvizezi și greșești, într-o scenă, în alegerea unui personaj, vei accepta că s-a întâmplat asta și o vei lua de la început. Ce ar fi dacă am trata astfel greșelile și în viața de zi cu zi.

3. ASCULTĂ: în improvizație ascultarea are o valență foarte puternică: ascultarea este disponibilitatea de a te lăsa modificat. Este deschiderea cu care asculți ceea ce ți se transmite și nu doar ca să oferi un răspuns potrivit pentru a-ți susține punctul de vedere, ci ca să îți poți schimba punctul de vedere în funcție de ce ți se spune. Este cea mai pură formă de ascultare și comunicare deoarece nu implică deloc ego-ul. Imaginați-vă o conversație cu oamenii din echipa voastră în care toată lumea vine cu această disponibilitate de a se lăsa modificați.

Altfel, dacă nu sunteți disponibili să vă schimbați, nu ascultați cu adevărat. Deja v-ați făcut un plan, aveți o idee, îi veți lăsa pe ceilalți să vorbească spre voi și apoi veți răspunde conform planului.

Improvizația este o formă de artă colaborativă. Colaborativ este similar cu a te scoate pe tine însuți din ecuație. Este despre voi, nu despre tine.

4. SPUNE DA..: o atitudine pozitivă și deschisă te va duce către nou. „Da”-ul este modul prin care lucrurile merg mai departe. „Nu”-ul este modul prin care lucrurile nu pot înainta. În leadership, a spune „Da” este similar cu a avea încredere în ceilalți, în propunerile și sugestiile lor. Bineînțeles, „Da”-ul este și metaforic. Nu ne dorim să spunem „Da” la orice. Este vorba de disponibilitatea de a asculta și de a încuraja părerile celorlalți.

5. ADAUGĂ / SPUNE ȘI…: În improvizație principiul este „Spune și…”, adică, după ce ai fost de acord cu părerea celorlalți vino și tu cu input-ul tău personal. Input-ul personal nu neagă părerea celorlalți ci o completează. Și așa am revenit la ideea de co-creare: fiecare vine cu câte o cărămidă și construim împreună ceva ce n-am fi putut construi individual. Pentru că a fost nevoie de cărămizile fiecăruia.

6. JOACĂ JOCUL: Da, și în viața de zi cu zi se aplică, nu doar în improvizație. Prin joc înțelegem orice activitate care are cel puțin o regulă de funcționare. Ceea ce fac regulile în improvizație, cât și în leadership, ne lasă spațiul în care putem să improvizăm.

7. BUCURĂ-TE DE PROCES: atât improvizația, cât și leadershipul, sunt un proces prin care facem lucrurile să se întâmple. Când te bucuri de fiecare moment având în minte viziunea de ansamblu spre care mergi începi să trăiești în prezent și nu într-o continuă expectativă. Fiecare succes și fiecare eșec sunt parte dintr-un proces de care ești responsabil să te bucuri.”Trebuie să fac asta perfect” este modul prin care mintea îți pune capcane în fața vulnerabilității momentului prezent. Oricare va fi destinația, vei rămâne cu amintirea călătoriei.

Când vă veți bucura de proces nu o să vă mai fie teamă să jucați jocul. Veți fi prezenți, aici și acum, și vă veți da voie să greșiți pentru că greșelile sunt doar o oportunitate de a învăța ceva și a vedea lucrurile diferit. O să ascultați mai bine, o să spuneți „da” …o să spuneți „și”, o să fiți pregătiți pentru orice ar putea să vă aducă jocul în cale. Iar când veți face asta cu oamenii din echipa voastră veți ști că de astăzi, cel mai important scenariu de leadership sunteți…voi.

Rolul liderilor în calitate de profesori

Pentru fiecare lider, leadershipul este o responsabilitate de a-și extinde atitudinea și de a educa și mai departe de echipa lor. Să meargă în comunități, în școli, în media și să ajungă la tinerii (și nu numai) care sunt avizi de informație și vor să învețe și să evolueze.

Liderii se află la un nivel următor de înțelegere

Liderii ar trebui să fie (și) profesori, căci se află deja la următorul nivel de înțelegere și îi ajută și pe ceilalți să facă trecerea de la nivelul de înțelegere prezent la unul următor. Instrumentul lor cel mai de preț: viziunea. Antoine de Saint Exupery spune că “Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” Asta este viziune: dorul după marea îndepărtată. De ce? Pentru că vor găsi singuri lemnele, cuiele și alte unelte necesare și potrivite pentru a descoperi acea mare îndepărtată din inimile lor. Iar a trimite după lemne, cuie, unelte etc. poate fi sinonim cu a trimite spre metodele deja știute, pe căile bătătorite.

Liderii se află la următorul nivel de înțelegere, pentru că au demonstrat asta. Se află fie în vârful piramidei sociale, fie în domenii inovative, fie în zone de schimbare economică, socială și politică. Ei nu sunt simpli actori în lumea aceasta, sunt niște regizori, activi, care creează medii noi și contexte de învățare și transformare. Ei sunt cei care fac încă un pas. Cine oare poate face mai bine transferul de know-how către noile generații, decât aceștia, care se află deja cu un pas înainte?

Dacă cei care predau au același nivel de înțelegere cu elevii lor, același care generează problemele actuale din societate, nu înseamnă oare că suntem ca într-o roată de șoarece, în care mergem, fără să înaintăm? Așa cum zice și Einstein: “Problemele importante cu care ne confruntăm azi nu pot fi rezolvate cu acelaşi nivel de gândire pe care îl  aveam atunci când le-am provocat.” Așadar, educația nu poate rămâne în mâna celor care au creat problemele, ci în mâna celor care au văzut și care au experimentat că lucrurile pot fi făcute și altfel.

Liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă

Ce ar trebui să învețe noile generații? Informații, concepte, teorii? Doar atât? Cu siguranță, NU!  Așa cum subliniază și Einstein, liderii nu fac transfer doar de informație, ci și de perspectivă și poate că ăsta este cel mai important aspect.

Noile generații au nevoie nu doar să primească informații de calitate, ci și modalități de gândi de calitate – cu alte cuvinte, acele seturi de convingeri, valori, atitudini și comportamente, care să îi ajute pe aceștia să transforme această lume în una mai bună, iar ei să fie cu un pas mai aproape de a-și atinge potențialul. Iar noi știm deja din psihologie că una dintre metodele prin care copiii învață este acea de a observa și imita comportamentul unor adulți din jurul lor. De ce să nu le oferim cele mai bune variante ale noastre și pe cei mai buni dintre noi care să îi ghideze? Cei mai buni dintre noi nu înseamnă doar cei care au note de 10, ci cei care reușesc să-și trăiască viața armonios, împliniți, capabili să vadă schimbarea necesară pe care ar trebui să o facă în societate la toate nivelurile, pe care o și produc, de altfel. Duc asta și mai departe și afirm că și adulții învață sau fac schimbări la fel, văzând modele în ceilalți – liderul ca exemplu de urmat.

Dar dacă modelele din jurul copiilor sunt îndoielnice, incapabile să întrevadă măreția din interiorul lor sau să recunoască potențialul, adică incapabile să le fie mentori, atunci ce vor deveni aceștia? Poate nu vor reuși niciodată să își atingă potențialul sau poate că îl vor atinge după foarte multe oferturi. Am să vă spun o scurtă poveste personală: când eram mică ieşeam să mă joc foarte des la “poartă”, adică în faţa curţii bunicii mele de la ţară. Acolo era o bancă de lemn încăpătoare pentru toți copiii care veneau la poartă la noi. Aceștia erau foarte diverși, de la țară sau de la oraș. Ce nu-mi plăcea era că uneori vorbeau urât sau făceau glume neplăcute, alteori nu se dădeau din faţa maşinilor sau trişau la jocuri etc. Nu ştiu cât înţelegeam eu la vârsta aceea, dar simţeam că lucrurile ăstea puteau fi remediate.

De abia învăţasem să scriu în propoziţii cu ceva logică, când m-am gândit să construiesc o listă de reguli pentru colegii mei de joacă de la “poartă”. Regulile se refereau la joc şi la cum să ne comportăm noi la “poartă”. Una dintre reguli, pe care mi-o amintesc destul de bine era “să se dea la o parte din faţa imobilelor”. Nu am greşit, aşa era scris: i-mo-bi-le-lor. Am încercat să utilizez cuvinte pompoase, serioase, aşa cum utilizează oamenii mari.

Am lipit lista de reguli pe stâlpul de lângă gardul bunicii, ca să o vadă şi colegii de joacă. Am fost întrebată de unul dintre ei “ce înseamnă cuvântul imobile?” şi i-am spus că acestea sunt maşinile, vacile sau căruţele de pe drum, în ideea de tot ce se mişcă şi i-ar fi putut dăuna. Nu mai ştiu dacă m-a crezut sau nu.

A citit şi mama lista mea de reguli şi mi-a atras atenţia că ceea ce se mişcă sau la ce mă gândeam eu sunt lucruri mobile. Ştiu că m-am supărat foarte tare pe mine că am greşit asta, fiindu-mi ruşine cu greşeala mea. Cum am putut să greșesc așa, mințindu-i și pe ceilalți copii? Am luat lista de la poartă şi nu reţin să o fi pus la loc.

Mă întreb cum aș fi continuat povestea asta dacă aș fi avut un mentor, cineva care să vadă și să înțeleagă această dorință a mea de a mă implica și de a aduce schimbări în comunitate? Un mentor care să mă ghideze și să mă ajute să înțeleg că oamenii mai greșesc, că pot reformula și testa în continuare povestea cu “regulile de la poartă” – care, în sine, nu erau reguli, ci mai degrabă principii. Poate aș fi mers pe un alt drum.

Din acest motiv leadershipul vine cu responsabilitatea de a da mai departe. De a pune în lumină acele valori, atitudini și comportamente sănătoase, iar copiii, dar și noi toți, să putem face un salt spre un viitor mai curat.

Vă provoc pe voi, cei aflaţi în poziţii de leadership să vă asumaţi rolul de profesori, acolo unde puteţi şi puţin mai mult. Vă provoc să vă puneţi întrebarea: la câţi tineri/ oameni am ajuns eu cu înţelepciunea pe care eu am dobândit-o? Câte ore pe săptămână am alocat eu pentru a împărtăși ceea ce știu?

Nu este suficient să rămâneți în bulele voastre. Ieșiți din ele și răspândiți cât mai departe semințele voastre.