Antreprenoriat

Cristina Pogorevici – La 17 ani are prima afacere și vrea să cucerească New York-ul

Cristina era în clasa a X–a, la Mate-Info, la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr, în mai 2014, când un prieten de-ai ei, Virgil, și-a pictat tenișii, transformându-i într-o galaxie albastră. Pogo (așa cum îi spun prietenii Cristinei) l-a rugat să-i picteze și pe ai ei, cei mov, pe care nu-i mai purta de mult timp. A început să-i poarte și toată lumea din școală o întreba cine i-a pictat. Așa, celor doi prieteni le-a venit ideea să facă o pagină de Facebook unde să posteze fotografii cu teniși pictaţi și să aștepte comenzi.

 

GO-style

 

Nu și-au pus multe întrebări – dacă vor sau nu să facă o afacere, dacă le va merge sau, și mai practic, cum vor livra tenișii. Părinţii lui Pogo au încurajat-o să meargă mai departe și să-și facă un site pentru mica antrepriză numită GO-style. Iar tatăl i-a promis că, dacă strâng 25 de comenzi, vor putea să administreze shop-ul online prin firma lui.

Pogo și Virgil s-au jucat cu template-uri de site și i-au dat drumul. Iar, la scurt timp, au avut prima comandă de la cineva din Craiova, care voia o pereche de teniși Converse noi, pictaţi în stilul galaxie, primul lor model postat pe site. A fost șoc și groază. Le era teamă că au investit 350 de lei să-i cumpere, să-i picteze și să-i trimită, și nu vor primi banii înapoi, la ramburs. I-au primit după câteva săptămâni, cât a făcut prin poștă pachetul și returul banilor București – Craiova. Așa au prins curaj să ia și alte comenzi.

Totul a pornit de la o pereche de tenisi pe care Virgil a pictat o galaxie

Și-au dat seama, cu surprindere, că majoritatea clienţilor nu erau din București și nu erau nici adolescenţi ca ei, ci adulţi, părinţi care făceau un cadou copiilor. Când un client le-a cerut, spre sfârșitul verii, să-i picteze pe lângă teniși și un tricou, au zis „de ce nu?” Li s-a mai alăturat o prietenă la pictat, iar Pogo s-a ocupat de relaţia cu clienţii și de partea administrativă. Îi venea ușor, mai ales că la micul dejun și-a ascultat adesea părinţii vorbind despre afaceri sau resurse umane.

 

Leadership Autentic

 

După experienţa GO-style, a aplicat la programul Leadership Autentic al fundaţiei Leaders, un training intens în care elevii între 14 și 18 ani află noţiuni teoretice despre leadership, comunicare și dezvoltare personală și-și exersează abilităţile, valorile și potenţialul de leadership. (mai aplicase într-a IX-a dar nu fusese selectată). Pogo a fost fascinată de ce afla, își nota non-stop lucruri și nu-i venea să creadă că niciodată nu i-a trecut prin minte să-și pună pe o foaie valorile. Atunci și-a dat seama că cele mai importante pentru ea sunt curajul, inteligenţa și libertatea.

Leaders i-a dat trei lucruri. „Knowledge, informaţie, am aflat de la cum stai în faţa publicului, cum să vinzi la cum să trimiţi un mail sponsorilor. Mi-a mai dat networking. Unul dintre oamenii cunoscuţi prin Leaders m-a sunat că are nevoie de un voluntar, la mare, la ColorRun. Și când am ajuns acolo am aflat că sunt coordonator de voluntari. Dacă nu ar fi fost cu mine în programul Leaders, nu ar fi avut niciodată curaj să-mi dea o asemenea funcţie. A treia chestie este cea mai importantă dintre toate.”

Lui Pogo i-a plăcut să-și umple anii de liceu cu cât mai multe activităţi care să-i aducă experienţă personală și profesională. A fost voluntară la Shakespeare School, unde a predat engleză vinerea dimineaţa unor copii de 12 ani. A călătorit în schimburi de experienţă prin Europa, schimburi în care ar pleca și mâine, dacă ar putea.

De mică, a ales doar ce e mai greu. Așa a fost și-n gimnaziu, când a ales mate-info pentru liceu fiindcă toate celelalte specializări erau prea simple. Când trecea într-a VI–a, a călătorit la New York, unde mama ei lucrase pentru șase luni, și s-a îndrăgostit atât de tare de oraș, încât a decis să dea la facultate la New York University. De atunci visul nu i s-a schimbat, și-ar dori să facă specializarea de Business la NYU, dar a decis să încerce și alte variante de facultăţi din afară.

 

Erasmus+

 

Anul ăsta are în plan câteva schimburi de experienţă prin programul Erasmus+  și să descopere România împreună cu prietenii. Ţintesc către Iași, Timișoara, Sighișoara, Alba Iulia și Cluj. Planul pentru Go-style este ca din primăvară produsele imprimate să poată fi achiziţionate și din magazine, iar promovarea produselor pictate manual să o facă printr-o serie de evenimente de pictat live on the spot.

În septembrie anul viitor, imediat după ce începe clasa a XII–a, se va înscrie la mai multe facultăţi. NYU rămâne facultatea de suflet, dar, pe lângă ea, a mai pus alte zece variante, printre care Columbia, Boston, UPenn și Harvard.

Provocarea lui EU le știu pe toate

Mi se întâmpla sau mi se întamplă, destul de rar în ultima perioadă, să cred că le știu pe toate și că pot reuși indiferent de situație. Se pare însă că uneori lucrurile se pot rezolva mult mai simplu doar ascultând și găsind o soluție împreună cu echipa alături de care lucrezi în proiect.

Atunci când le știi tu pe toate, nu ai cum să reușești să formezi o echipă, cu atât mai puțin o echipă performantă. Tu poți să știi, în linii mari, atât ce este de realizat, cât și rezultatul așteptat, însă rareori vei ști concret fiecare etapă a procesului de realizare a obiectivului postului sau sarcinile de îndeplinit la nivel de zi. Aplicând acest sistem poate fi mai simplu pentru gestionarea relațiilor într-o echipă.

Echipa se dezvoltă odată cu obiectivele, se formează în timp ce se muncește pe rupte să se predea proiectul, atunci când se primesc laude sau atunci când se depășesc situații limită în urma unor probleme cu clienții, colegii, șefii. Modul prin care poți să pui în valoare fiecare membru al echipei este prin a-l asculta, indiferent de situație. Ai răbdare cu colegul tău și acorda-ți ocazia de a folosi informațiile oferite de acesta pentru a vedea o alta perspectivă a situației în discuție. Oferă-i recunoștința pentru suportul acordat în cadrul proiectului, iar în contextul în care informația nu a putut fi utilizată, explică motivele. În acest mod se evita lipsa de implicare.

Chiar dacă pare că îți ia mult timp, implicarea echipei în procesul de dezvoltare și îndeplinire a obiectivelor poate aduce rezultate inovatoare.

Fă-ți timp pentru oamenii tăi așa cum îți faci timp și pentru tine!

Timpul nu este o resursă, timpul este limitat
Când crezi că ai toate răspunsurile, cu greu găsești timp să îți îndeplinești propriile sarcini, să predai noua strategie, să gândești cum să eficientizezi munca depusă atât de tine, cât și de echipa ta. Din acest motiv este important să-ți gestionezi energia și să definești încă de la început care sunt parametrii în care vrei să se desfășoare proiectul. Nu-ți fie teamă să ceri suport în domeniile în care nu este specialist, acesta este unul dintre principalele motive pentru care ai o echipă alături de tine.

Gestionează întreruperile
Colegii extra implicați pot și ei să abuzeze de timpul tău prin discuții ori de câte ori vă întâlniți sau la fiecare jumatate de oră dau buzna in biroul vostru pentru a vă propune o nouă idee!!!
Fii asertiv și explică, încă de la prima ședință, când și cum pot fi propuse ideile și care este modul de lucru și implementare al lor. Ideile/propunerile se analizează în acord cu toate constrângerile și/sau avantajele și se implementează sau nu.

Astăzi, în echipele eficiente, fiecare își cunoaște rolul, expertiza și așteptările pe care ceilalți le au de la el/ea. Trecem de la Eu le știu pe toate la Hai să aflăm împreună, o trecere care chiar dacă este greu de realizat, va aduce multe beneficii pe termen lung. Ascultă, înainte de a vorbi, iar dacă îți dorești într-adevăr să faci parte dintr-o echipă, fii pregătit să-i valorizezi pe cei din jurul tău. Până la urmă, avem două urechi și o singură gură, hai să le folosim proporțional.

Scrisoare către Moș “Șef”

“Dragă Moșule,

Te rog ca anul ăsta care vine – și dacă s-ar putea și de-acum încolo – să îmi îndeplinești următoarele dorințe:

– să mă tratezi ca pe un adult;

– să mă tratezi cu respectul cuvenit și să-mi vorbești frumos;

– să-mi vorbești de la egal la egal, nu ca de la Șef la subaltern;

să înțelegi că tonul face muzica de cele mai multe ori;

– să mă lauzi când găsesc soluții ingenioase chiar dacă nu sunt cele intuite sau sugerate de tine;

– să înțelegi că nu sunt responsabil de faptul că afacerea ta merge bine sau nu, mai mult decât ești tu însuți;

– să înțelegi că dacă mă mișc mai încet nu înseamnă că sunt leneș;

– să înțelegi că dacă nu vin în week-end la birou, nu înseamnă că sunt neloial sau neasumat;

– să înțelegi că, dacă uneori nu fac bine ceea ce fac, este poate și pentru că tu nu mi-ai transmis ceea ce trebuie, cum trebuie;

– să înțelegi că mi-aș dori mai degrabă un lider și nu un șef;

– să înțelegi că uneori nu mă simt bine (sau nu am chef), întocmai ca și tine, iar asta nu înseamnă că nu fac parte din echipă;

să nu mă ameninți cu “datul afară”, la fiecare greșeală;

să știi că dacă vrei să știi totul și să mă controlezi, nu mă lași să evoluez;

Scrisoarea continuă mai jos

Acum e momentul. Dacă aveți de bătut un apropo șefului, adică lui Moș Crăciun, trimiteți vorbele Elfului nostru destinatarului potrivit. Foto credit: Adelina Maria

– să nu-ți fie teamă că aș putea să te depășesc profesional, poate că e firesc să fie așa;

dacă vrei să fiu creativ, mai lasă-mă cu procedurile și formalismele exagerate;

– micromanagementul e util doar în criză;

– să înțelegi că problemele tale personale nu trebuie să îți influențeze conduita la muncă;

– să înțelegi că uneori nu respect dead-line-ul fiindcă tu nu mă lași să-mi fac treaba și mă întrerupi;

– îmi doresc să fii integru; fă ceea ce spui că faci; respectă-ți promisiunile;

– și eu îmi doresc la fel de mult ca tine să ne meargă bine și înțeleg că dacă ne merge bine tuturor e valabil și pentru mine;

să știi că atunci când nu înțeleg, nu sunt prost, incompetent, millennial, etc. Poate doar trebuie să îmi mai explici o dată;

– să înțelegi că nu trebuie să aștepți un an ca să mă “evaluezi” și să-mi comunici dacă ești nemulțumit; așa am șansa să rectific eventualele neconcordanțe.

Cam asta e pentru anul care vine și promit că nu te mai deranjez cu scrisori, ci o să te abordez direct ori de câte ori o să am ocazia.

Semnat,
Elful Tău”

Nimic fără educație: cum putem combate sărăcia și stresul prin învățare continuă

Timp de două zile, evenimentul Business Days aduce în fața celor aproximativ 1000 de participanți speakeri cu perspective diferite asupra unor subiecte precum antreprenoriatul, noile tehnologii, educația.

Educația este un joc infinit, crede Dan Berteanu, Managing Partner Equatorial, prima companie de învățare prin joc din România. “Marasmul în care suntem azi are de-a face cu teoria jocului, oricât de puțin probabil vi se va părea acest lucru. Mai puțin decât are de-a face cu cei care au condus educația în acești 28 de ani, fie că ei a fost nepregătiți, ticăloși sau idioți de-a dreptul”, a spus acesta tranșant.
Tenisul este un joc finit, iar geo-politica sau războiul dintre Est și Vest sunt jocuri infinite, în care regulile nu sunt acceptate de toți jucătorii, nu avem un câștigător clar, iar rațiunea lui este să se întâmple, să existe. Noi trebuie să avem o mentalitate de jucător infinit și să vedem educația astfel, a fost îndemnul lui Berteanu.

“Educația a existat, există și va exista. Pentru că nu-ți poți opri creierul să învețe, din tot ceea ce facem și ni se întâmplă – învățăm. De aceea e un joc infinit. Primul palier al acestui tip de joc ține de valori, principii și o anumită filosofie a jocului: viziunea. Al doilea plan al jocului infinit ține de interese, planuri și acțiuni. Orice decizie a unui jucător infinit trebuie să treacă prin acest filtru al valorilor. Finlanda de câțiva ani tratează educația ca un joc infinit și se vede în rezultatele incredibile. Noi am avut în ultimii 28 de ani 23 de miniștri ai educației, Legea Educației a fost schimbată de aproape 70 de ori, avem rată mare de abandon școlar, nu mai avem forță de muncă calificată pentru că modelul este cel al omului faimos, care a făcut bani. Filosofia n-ar trebui să fie cine moare cu cei mai mulți bani în buzunar. Trebuie să încercăm să ieșim din jocul finit al zicalei românești “ai carte, ai parte”, deci centrat pe obiective, și să fim jucători infiniți. Pentru că educația poate schimba totul în jur,” a explicat acesta.

Cotiso Hanganu, director executiv al Centrului pentru Studii Complexe, susține că science fiction-ul se întâmplă acum în toate domeniile. Iar educația trebuie să țină pasul și să se alinieze acestui viitor.
Cosmin Chiriță, project manager la Fundația Romanian Business Leaders a adus în prim plan importanța celor care oferă educație, a profesorilor. Iar soluția unei educații mai bune este întotdeauna creșterea calității profesorilor și investiția în statutul și pregătirea lor. Florin Grosu, președinte Young LEADERS Club, susține că în antreprenoriat, cea mai bună educație sunt poveștile, storytelling-ul. Și noi, românii, trebuie să învățăm să spunem povești, asumându-ne curajul de a ne face de râs, de a ne expune. Așa apar poveștile bune, așa ne dezvoltăm în procesul de învățare.

Bogdan Comănescu, fondator Accelera, ne-a vorbit despre consecințele directe ale lipsei de educație în societate: sărăcia și stresul. Despre cum absența deprinderii de a învăța continuu, toată viața, disprețul românilor față de training-uri și alte contexte de învățare, precum și lipsa disponibilității de a aplica ceea ce învață duc la eficiență scăzută, calitate slabă a producției, servicii proaste, populație fără chef de muncă. Și asta se vede în ciclul care se repetă la infinit și care ne ține în loc ca societate. Și singurele căi de a rupe cercul vicios sunt educația și dezvoltarea și o nouă viziune asupra lor.

*** Discuțiile despre educație și dezvoltare au avut loc în cadrul unui panel din a treizecea ediție a București Business Days ce se desfășoară în zilele de 14 și 15 decembrie la Hotel Ramada Nord în capitală, eveniment la care Fundația LEADERS este partener.

Monica Cadogan sau cum să găsești “la joie de vivre” în afaceri

sursă foto: arhiva personală

Când o întrebi cum de are timp să facă atât de multe lucruri într-o zi, Monica Cadogan ne zâmbește și ne citează din Leonardo da Vinci, una dintre personalitățile pe care le admiră: “Timpul este tot timpul suficient pentru cel care știe să-l folosească.” Dar tot nu poți să nu te minunezi de câte poate rezolva un om, de energia și pasiunea depusă în orice aspect al vieții sale.
Apoi îți vorbește despre structură, disciplină și bucuria de a munci cu oamenii potriviți și de la care are ce învăța. Acesta este secretul acelui joie de vivre care ține în frâu o afacere de milioane de euro și o familie cu trei copii și al patrulea pe drum.

Alegerea drumului

Monica n-a visat niciodată că va ajunge unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din România. Și-a dorit de mică să fie medic, desi dorința ei de libertate și independență în decizii și acțiuni n-o recomandau neapărat pentru așa o carieră. “Aveam o oarecare afinitate cu științele exacte și o mare disponibilitate pentru detalii, așa că mi se părea că să fiu doctor mi s-ar potrivi și la nivel de valori personale. Din fericire, pe la 16 ani, cineva din familia mea, un văr, m-a deturnat de pe drumul ăsta cu Medicina. Probabil fiind mai matur și fiind deja student, înțelegând mecanica sistemului și a parcursului până ajungi să profesezi și să faci ce vrei cu adevărat și cunoscându-mă și pe mine, mi-a spus că n-ar fi chiar drumul cel mai bun pentru mine.”

Momentul a coincis și cu decizia tatălui său, profesor de meserie în Tulcea cu un salariu modest, de a-și face o mică firmă în domeniul construcțiilor și a luat-o pe drumul nesigur al antreprenoriatului. “La nivel de aspirație, am început să-mi doresc să fac ceva în zona asta de antreprenoriat, să fac bine și să creez sisteme mici, controlabile, vizibile, un fel de minisocietăți compatibile cu idealurile mele personale”. Și, fiind orientată către rezultate, domeniul economic a devenit alegerea firească. A studiat la Facultatea de Finanțe-Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București și apoi și-a început cariera în domeniul consultanței.

DESPRE TIMP. “Dacă realizezi că timpul e limitat, singura metodă de a lua mai mult din fiecare oră, este să trăiești prin alții, să fie nu numai orele tale, ci și ale altora.”

În anul 2009, Monica Cadogan a devenit membru al board-ului Neogen, un grup de firme din domeniul IT. În 2012, din dorința de a dezvolta un proiect puternic în online într-un domeniu mai puțin explorat la momentul respectiv, patru oameni din Neogen au fondat Vivre Deco, operatorul site-ului www.vivre.ro. “Valorile mele, la fel ca valorile din companie, sunt să ai o anumită corelație în modul în care tratezi oamenii și vrei, la rândul tău, să fii tratat; să petreci timp de calitate acolo unde stai o bună parte din zi și oferi din energia ta; să devii cât mai bun față de tine însuți, față de potențialul tău”, explică Monica Cadogan atmosfera aparte din firmă.

“Dacă tot timpul sari în foc, tot timpul va fi un foc undeva”

Cum succesul a venit rapid și consistent, nu a avut timp să analizeze cum gestionează acest aspect al vieții ei. L-a luat firesc și și-a căutat satisfacțiile autentice în altă parte: “Nu mi-am dat seama că am succes din punct de vedere al profesiei. E important de spus ca am și o viață personală destul de plină prin prisma celor trei copii pe care îi am, de 9, 7 și trei ani. Acum aștept un băiat în luna martie. Aici, da, poți să simți că ai succes. În job, întotdeauna încerc să mă țin mental în zona de relativitate: unde adaug valoare, care e lucrul prioritar? Dacă tot timpul sari în foc, tot timpul va fi un foc undeva. Cred că pompierii nu simt că sunt de succes. Dar, în general nu cred că asta e ideea. Nu caut validarea succesului în titlul pe care-l am.”

“Cred că inspirația e ca flavour-ul la mâncare, este lucrul care vine mai târziu și e o chestiune de diversitate, poate fi uneori lucrul care te-a băgat în restaurant, aroma, mirosul, dar pentru ca experiența să fie completă e nevoie de o construcție. Fără o construcție structurală și fără un efort corelat totul poate rămâne doar o picătură în zadar.”

Recunoaște că business-ul e o chestiune de ambiție și, faptul că are opțiunea de a face acest lucru cu oamenii pe care-i vrea, cu rezultate frumoase, în locul și modul în care vrea, este mai mult decât poate cuprinde noțiunea de succes. “În business, vrei să câștigi, vrei să iei nota 12, dar la sfârșitul zilei știi că ai să trăiești și dacă iei nota 2 sau poți să-ți acoperi nevoile elementare și cu 4. E mai mult o chestie de la ce masă te așezi și cine mai joacă acolo ca să știi cu cât pleci acasă.”
Iar eșecul nu este pentru Monca nimic mai mult decât un risc asumat pe care, uneori, în ciuda eforturilor, n-ai cum să-l eviți. “Trebuie să înțelegem că există riscuri. Că pe unele le putem preveni, adresa, minimiza, pe altele nici măcar nu le vedem, nu le-am gândit și totuși se întâmplă. Trebuie să accepți, ca și om, că se vor întâmpla riscuri și eșecuri. Le analizez, dar nu e ceva un mecanism care să producă paralizie, nu îmi ocupă prea multă energie.”

“Mă preocupă ce las în urmă”

Această abordare realistă a ajutat-o să depășească momente de răscruce în istoria companiei. Și, dacă ar fi să o ia de la capăt, nu ar schimba nimic din ce a făcut și a decis: “Mie îmi place să văd partea bună, să cred într-un viitor mai bun. Întotdeauna mi s-a reproșat că pun prea mult suflet, că încerc să fac prea mult, că să mă mai menajez, că să mai stau, să mai aștept, să am răbdare. Întorcându-mă în timp, nu mi-aș spune mie nimic din toate astea. Consider că eu am încercat să fac față provocării și situației cât mai bine și cum puteam eu să fac. Uneori nu suntem atât de buni, dar nu cred că asta e un capăt de țară. Te ridici și o iei de la capăt.

La creionarea acestei viziuni asupra vieții au contribuit și câteva modele, fie personalități istorice precum Alexandru cel Mare, Petru cel Mare sau Cezar, dar și oameni în carne și oase din zilele noastre cu valori consistente: “Tatăl meu, soțul meu, Marius Ștefan, fondatorul Autonom-rent-a-car – mentorul meu. Mie îmi plac oamenii și mă influențează mult. Și influențez datorită energiei mele și mecanismelor expansive în care funcționez. Sunt preocupată de ce las în urmă și cred că moștenirea mea e în fiecare om cu care aleg să-mi petrec timpul, să-l ajut și să mă ajute să fim mai buni și tot ceea ce vine după asta. Mai împăcați, mai fericiți”.
Și nu e asta definiția cea mai bună a bucuriei de a trăi?