Comunicare

Comunic, deci exist!

Jacques Seguela, cunoscutul “fiu al publicității” franceze a secolului XX, reinventează definiția comunicării și a publicității, pornind de la premisa că arta unui bun comunicator constă în reușita de a nu lăsa un spațiu la fel cum l-a găsit când a intrat.

Indiferent dacă ești jurnalist, pictor, politician sau lider trebuie să fii cel care schimbă. Marfa ta va fi noutatea, iar materia prima va fi ideea. Scopul tuturor este într-un final acelasi: să ne facem înțeleși cât mai bine cu putință și să reușim să ne prezentăm pe noi înșine ca și cum am dori să vindem ceva irezistibil de cumpărat.

Folosindu-se de jocuri de cuvinte și trucuri publicitare, Jacques Seguela ne dezvăluie în cartea “Un fiu al publicității” de la strategiile unei campanii politice de amploare la reclame pentru detergent, toate sub același scop: să ne învețe să comunicăm și să înțelegem publicitatea și rolul ei.

“Omul este creația dorinței, nu a nevoii!”, spune convins Seguela. De ce crede cu tărie acest lucru?

În secolul trecut, construirea unei flote în Japonia nu era o necesitate, dar era dorința împăratului Țării Soarelui Răsare, ce nu suporta ideile apuse ale celor care îl inconjurau, aspirând ca imperiul său să stăpânească viitorul. Douăzeci de ani mai târziu, prin încăpățânarea unui singur om, Japonia devenea una dintre cele mai mari puteri maritime ale lumii. Viziunea liderului despre viitor și puterea dorinței de a crea nu au avut ca sursă nevoia, dar au fost pionii principali de pe tărâmul transformării și inovației.

Împărțită în 14 “spoturi” despre publicitate, cartea reprezintă pentru autor ancora din oceanul efervescent al senzaționalului. Fără a exagera percepția sa asupra publicității, Seguela ne arată că în discuțiile cu presedinți de state, directori de companii sau amici din copilărie, cu toții suntem “victimele” publicității mediului în care trăim.

Asemănând liderul cu un publicitar, Seguel spune că vremurile de criză vor fi depășite cu succes doar prin cuvintele potrivite adresate oamenilor conștienți de faptul că pasiunea domină rațiunea, iar intuiția reglează reflecția. Autorul îi mai îndeamnă pe lideri să uite de era clasicului și să creeze era oamenilor care iau decizii înțelepte, oameni capabili să comunice, să înțelegă și să transforme prezentul în reclama viitorului.

Tu îi spui negociere – eu simt manipulare

Indiferent de rolul, compania sau domeniul în care activezi cu siguranță te-ai regăsit în situații în care ai avut de negociat: salariul, implicarea într-un proiect, parteneriate strategice, prețuri sau echipe.

Să definim puțin termenul de  negociere – dicționarul oferă două explicații: 1. Încercarea de a ajunge la un acord sau un compromis prin discuții. 2. Găsirea unei căi prin care să depășești un obstacol / parcurgerea unui drum dificil. Oricare ar fi situația în care te-ai afla, momentul negocierii va presupune o pregătire în prealabil, pregătire pe care o putem numi strategia de negociere. Cu siguranță este un pas pe care l-ai făcut, conștient sau nu, fiind momentul în care tu fie singur, fie alături de echipa ta, îți stabilești exact modul în care îți dorești să arate pentru tine rezultatul ideal al negocierii, ce vrei să obții, unde poți să lași de la tine și care vor fi argumentele cu care vei intra în bătălie. Strategia te va ajuta să-ți stabilești proprii indicatori de performanță care-ți vor spune la finalul negocierii cât de aproape sau departe ești de obiectivul pe care ți l-ai propus. De cele mai multe ori simpla listare a elementelor din strategia de negociere îți oferă un sentiment de claritate și liniște pentru că pare că lupta este deja câștigată.

Se apropie momentul decisiv: confruntarea. Ai toate argumentele în favoarea ta și dansul începe. Undeva, pe la mijlocul conversației, realizezi că te-ai îndepărtat mult de lista cu care ai venit pregătit și ești într-o luptă deja emoțională care te consumă mult mai mult decât te-ai fi așteptat. Ce se întâmplă? Cel mai probabil partenerii tăi de negociere au jucat printre tacticile de negociere și tehnici de manipulare, iar noi o să-ți oferim câteva exemple și moduri în care puteți împreună să aduceți înapoi conversația în zona argumentelor raționale.

Tacticile de negociere, spre deosebire de strategiile de negociere sunt manevre pe care le folosești în plină luptă: o mișcare sau o ajustare folosită în timpul discuțiilor pentru a obține cel mai bun rezultat în orice moment. Tactica poate fi folosită manipulativ de oricare dintre negociatorii de la masă, iar ținta este de fiecare dată emoționalul – mutarea interlocutorului dintr-o poziție de siguranță într-una vulnerabilă.

Majoritatea tacticilor de negociere se încadrează într-una din cele cinci categorii de bază: presiune (impunerea deadline-urilor pentru luarea deciziilor), întârziere (limitarea autorității în luarea deciziilor / evidențierea necesității ca o anumită persoană să fie prezentă la masa de discuții) , manipulare (apelul la moralitate / promisiunea unui viitor mai bun / amenințări / menționarea competiției), putere (concentrarea pe faptul că toată lumea procedează la fel) și tactici colaborative (interesele comune / explorarea lui “what if”).

De regulă orice tactică, fie ea de manipulare sau putere, poate fi combătută prin revenirea la argumentele raționale. Cel care va pune întrebările va avea puterea – folosește-ți puterea și adresează partenerilor tăi de negociere întrebări de clarificare de fiecare dacă când te regăsești într-o zonă a tacticilor de manipulare. Primul pas care te ajută să “scapi” din situațiile dificile dintr-o negociere este să recunoști tacticile cu care te confrunți. Revino de fiecare dată la mentalitatea de win-win, până la urmă vă aflați într-o negociere pentru că aveți de câștigat – de ce să nu o faceți împreună?

Poți să taci?

Rodica Obancea ne explică de ce tăcerea e de aur.

Pare simplu şi banal să taci. Pe cât de simplu pare, este poate una dintre cele mai puternice tehnici pe care un manager/coach/mentor, un om, le poate folosi.

S-ar putea să vă gândiţi că glumesc, a face management/coaching sau mentoring este o artă, este un proces complex, care poate fi practicat cu rezultate bune doar de caţiva profesionisti experimentaţi. Sunt coach profesionist și văd coaching-ul ca fiind o artă – arta de a acompania schimbarea în vederea atingerii rezultatelor dorite. Totodată, în orice domeniu, sunt artiști și sunt amatori. Ambele poziții pot contribui la schimbare, atunci când ne este clar din ce poziție acționăm.

În acest articol, voi face o paralelă între capabilitatea noastra de a tăcea și a asculta și impactul pe care aceast comportament simplu îl poate avea în management, dar și în coaching sau mentoring.

În organizații, cel mai important instrument în management este însuşi managerul. Imaginaţi-vă urmatoarea situaţie: un angajat vine grăbit la managerul său, deoarece a aparut o situaţie neprevăzută în activitatea pe care angajatul o desfăşoară, iar el nu ştie ce să facă mai departe. Se întâlneşte cu şeful său, îi povesteşte cu lux de amănunte ceea ce s-a întâmplat şi cum el nu a greşit cu nimic şi aşteaptă. Misiunea lui s-a încheiat aici, mai departe este misiunea şefului. Şi şeful, cumsecade, ascultă detaliile, în mintea lui caută o soluţie şi i-o spune repede angajatului, ca să nu fie timpi morţi.
Este o interacţiune simplă, care are loc frecvent în cadrul unei echipe. Vă invit să vă uitaţi mai atent.

• Ce se întamplă cu angajatul atunci când managerul rezolvă problema?
• Ce se întamplă cu managerul atunci când angajatul îi cere (nonverbal) să rezolve problema?

Din persectiva mea de coach, eu văd următoarele: angajatul are un comportament pasiv şi îi pasează managerului responsabilitatea de a face munca pentru care a fost angajat (adica inclusiv găsirea soluţiilor la probleme). În acest fel, managerul se simte valorizat, fără el nu se poate face nimic în echipă, el este expertul, este de neînlocuit; şi angajatul se simte bine, va pune în aplicare ideea şefului, dacă ceva nu iese bine, el nu a făcut nimic greşit, nu poate fi făcut responsabil.
În acest tipar de interacţiune, nici managerul şi nici angajatul nu evoluează.

Am lucrat de curând cu o echipă de manageri şi i-am provocat să facă o schimbare în acest tip de interacţiune: să tacă atunci când angajatul spune ce are de spus. Să creeze spaţiul pentru ca angajatul să găsească singur soluţia la problema aparută, să agreeze amândoi planul de acţiune în situaţia dată, angajatul să pună în practică paşii agreaţi. Puteţi fi surprinşi aici de angajaţi: mulţi s-ar putea să înceapă să vină cu soluţii bune, inedite, eficiente, alţii s-ar putea să se gandeasca la un aspect la care până acum tu te-ai gândit.

Şi abia atunci începe evoluţia: managerul devine un facilitator al învăţării, progresului, ideilor noi, creează un spaţiu în care angajaţii îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce fac; în acelaşi timp, angajatul gaseşte soluţii, idei noi sau idei vechi, pe care le va pune în practică şi va genera rezultate.

Din perspectiva managerilor cu care am lucrat, prima lor reacţie a fost de respingere, era absurdă şi ciudată ideea: “Când vine un angajat la mine cu o problemă şi eu tac, o să creadă despre mine că sunt incompetent, că nu am o soluţie pentru el”. Şi sunt de acord cu ei, e ciudat să vezi că angajaţii tăi sunt oameni competenţi, care gândesc singuri, sunt autonomi şi își doresc la fel de mult ca tine să atingă obiectivele şi să fie bine echipei.

• Ar ajuta ca managerii să mai tacă din când în când?
• Ar ajuta ca managerii să le dea spaţiu oamenilor lor să gândească la ceea ce este de spus sau de făcut?

Când managerii au curajul să tacă, să facă un pas în spate, acest lucru poate avea impact foarte mare în colaborarea lor cu angajaţii – creează spaţiul pentru ca celălalt să spună despre sine, să fie el însuşi, să contribuie cu ideile şi gândurile pe care le are. Ca si coach profesionist, sunt frecvent uimită de puterea tăcerii, cât de creativi si plini de resurse sunt oamenii. Totodată, puţini manageri văd beneficiile acestui instrument atât de simplu şi totuşi atât de puternic.

Este important pentru un manager să îşi asculte oamenii şi tăcerea este un mod de a le arăta asta. Fiind tăcut în timp ce celălalt îţi vorbeşte arată respect şi îţi dă timp să îi dai înapoi un răspuns puternic.

Când este momentul potrivit să taci?

Tăcerea se invită singură în comunicarea dintre două sau mai multe persoane, este o pauză pentru ambele părţi implicate. Poate întrebarea potrivită ar fi:
– Când să te opreşti din vorbit?
Tăcerea înseamnă spaţiu pentru reflecţie, clarificare de idei, ordonarea gândurilor sau căutarea unei soluţii bune la situaţia dată. Tăcerea asigură oportunităţi egale pentru cele două părţi şi îi permite fiecăruia să înţeleagă, să facă un pas în spate sau să acompanieze respectiva idee – formează un echilibru între discursul verbal şi gândurile nerostite.

Comunicarea cu ceilalţi seamănă cu un joc de tenis. Mingea (şansa de a vorbi) vine de la unul la altul. Uneori însă mingea iese din teren şi acolo este o pauză, pe care o parte sau alta o simte inconfortabilă şi simte presiunea de a umple golul. Dacă te uiţi la jucătorii de tenis, observi că nici unul dintre ei nu se simte presat de pauză, nu se grăbeşte să umple golul, ci profită de spaţiul acesta pentru a se odihi, a bea apă, a gândi, a respira…

Puterea tăcerii este uimitoare. Ai nevoie de voinţă şi curaj ca să o poţi vedea. Poate fi puţin ciudat la început, dar dacă ai rabdare, îţi dai timp şi o exersezi, vei vedea schimbări în comunicarea ta cu alţii. Cel mai important este să ştii când să te opreşti din vorbit.

Vă propun un exerciţiu simplu: cu următoarea persoană cu care vă întâlniţi, ascultaţi în tăcere ceea ce spune, fără să vă gândiţi în mintea voastră ce să îi spuneţi înapoi, fiţi prezent pentru persoana din faţa voastra, fiţi curios ce vă aduce tăcerea.

Care a fost ultima dată când ai gândit singur?

Te trezești, îți pregătești micul dejun și îți bei cafeaua, pleci spre birou și îți petreci ziua acolo, pleci spre casă sau te întâlnești cu niște prieteni pentru a povesti și a uita de cotidian, iar apoi te îndrepți spre casă pentru a pregăti repetarea aceluiași ciclu a doua zi. Lipsește ceva, nu? Lipsește acel lucru care a devenit parte din noi, din firescul fiecărei zile: online-ul și tehnologia. În cele ce urmează, o să ne concentrăm pe produsul combinației celor două și pe impactul acestuia asupra noastră: social media.

 

Social media – primul cuvânt care, probabil, îți vine în minte este „like” și nu te învinovățesc, like-ul a devenit cea mai puternică monedă de schimb, monedă care, în număr mare, e capabilă să ne facă mai fericiți chiar și decât cele mai sincere și neașteptate complimente. Am un cuvânt mai bun pentru tine: life. Social media a devenit atât de puternică, încât reușește să dea contur unor noi identități, unor personalități secundare, e capabilă să schimbe președinți și guverne sau să creeze celebrități peste noapte, e capabilă să ghicească ce îți place sau ce e necesar pentru tine fără ca tu să știi că ai această nevoie.

 

E foarte greu să conștientizezi impactul pe care ceea ce vezi și auzi în online, în mediul pe care tu (împreună cu algoritmii pe care Mark și gașca îi au) ți-l construiești, îl are asupra ta, asupra percepțiilor, comportamentelor și atitudinilor tale. De aceea, am să încerc ca în cele ce urmează să explic foarte schematic modul în care o convingere ajunge să devină comportament și, mai ales, ce impact au cele auzite de tine în online.

 

Convingeri -> Valori -> Atitudini & Comportamente

 

Convingerile sunt acele lucruri pe care noi le considerăm adevărate, întâmplările pe care le-am văzut cel puțin o dată având loc. Convingerile sunt micile piese care construiesc puzzle-ul realității noastre, însă câteva dintre ele joacă rolul central, câteva convingeri, repetate în mod constant, ajung să devină motorul existenței noastre, acele lucruri pe care noi, le numim valori.

 

Valorile reprezintă combustibilul necesar existenței fiecărei persoane: după ele ne ghidăm, ele ne fac fericiți atunci când suntem aproape de a le atinge, ele ne ghidează în zilele mai puțin roz, ne definesc ca oameni și ne oferă argumente nevăzute atunci când vrem să apăsăm pe snooze, ele sunt bula noastră. Valorile sunt cele care ne dictează atitudinile și comportamentele, ele ne dau conturul personalității și ne ajută să ne găsim o identitate.

 

Concluzionând rândurile de mai sus, ne dăm seama care este rolul realității pe care noi o trăim zi de zi: ea ne oferă faptele și cunoștiințele pe baza cărora noi ne construim personalitatea și părerile, comportamentele și atitudinile. Dar cum putem defini noi „realitatea”? Un răspuns scurt și exact ar fi: tot ceea ce ne înconjoară, însă pentru analiza de mai jos vom avea nevoie de ceva mult mai specific. De aceea, vom defini realitatea ca modul în care percem fiecare lucru din jurul nostru, de la obiecte până la persoane și întâmplări, percepția asupra trecutului și a viitorului, așteptările, speranțele și obiectivele noastre, toate aceste lucruri pe care nu le putem vedea, împreună cu cele mai palpabile, precum mediul economic, politicul, mediul profesional sau personal.

 

Social Media și conținutul personalizat

 

Social media a fost într-adevăr un game-changer: comunici cu oameni oriunde pe glob printr-o apăsare de buton, organizezi un protest în doar câteva zile, strângi fonduri pentru o cauză în doar câteva ore, ajungi cu o singură știre la milioane de oameni instant. Accesul universal la informație a devenit ceva firesc, fiecare dintre noi poate afla orice, oricând și, cel mai important lucru, fiecare dintre noi își construiește propriul univers informațional. Principiul pe baza căruia rețelele social media funcționează este acela că tu poți alege să vezi doar ceea ce îți place, poți bloca orice sursă de informații oricând, trebuie doar să apeși un buton.

 

Rețelele cele mai populare ne livrează întotdeauna cel mai bun conținut, bazându-se pe comportamentul pe care îl avem atunci când petrecem timpul în online. Așadar, acestea ne construiesc propria realitate, așa cum vrem noi să fie – putem alege să vedem doar păreri conservatoare sau putem alege părerile liberale, putem alege să vedem doar videoclip-uri cu animale în ipostaze drăguțe sau putem alege să vedem și realitatea dură pe care unele dintre acestea o trăiesc, iar lista poate continua la nesfârșit, însă concluzia este aceeași: fiecare dintre noi își construiește propria bulă, propria realitate pe care o vede până la 4 ore pe zi, 120 de ore pe lună (conform agenției de research Nielsen, aceasta este media de ore petrecute în mediul online).

 

Bula și comportamentul

 

Pentru a concluziona toate cele de mai sus, vom construi și ne vom folosi de portretul unui tânăr obișnuit, care are conturi deschise pe principalele platforme online, este în permanență în contact cu tehnologia, provine dintr-o familie ce duce un trai peste medie și, cel mai important, este în perioada în care își dezvoltă propria personalitate, îl vom numi Andrei.

 

Plecând de la schema Convingeri -> Valori -> Comportamente & Atitudini, vom analiza cum conținutul pe care Andrei îl vede zi de zi, îl vor influența pe mai departe. Continuând portretizarea tânărului Andrei, vom continua prin a-i descrie profilul online: are în lista sa de prieteni, persoane ce provin din medii similare cu mediul său, se hrănește zilnic cu conținut ce descrie sau are legătură cu realitatea fericită pe care o trăiește.

 

Fără a ne arunca în comentarii asupra întâmplării, vom folosi subiectul protestului organizat de partidul de la conducere, atunci când în București au ajuns oameni din toată țara. Universul informațional al lui Andrei a fost format, în principal, din știri, păreri și postări contra oamenilor care au venit în București, contra deciziei acestora de a protesta. Printr-un exercițiu de imaginație simplu și prin intermediul schemei folosite la începutul articolului (Convingeri – Valori – Comportamente&Atitudini) putem deduce care a fost atitudinea lui Andrei față de oamenii mai sus menționați și, mai ales, cât de greu, chiar imposibil, îi e lui Andrei să empatizeze cu aceștia, să le înțeleagă deciziile, căci pentru a face acest lucru el va fi nevoit să iasă din bula în care nu își dă seama că se află. Voi încheia exemplul folosit printr-o întrebare: Dacă toate persoanele care au avut comportament similar cu al lui Andrei, ar fi ieșit din bula lor, ar fi renunțat la sentimentele negative, și ar fi fost să discute cu cei prezenți în Piața Victoriei, cum ar fi arătat atmosfera din țara noastră?

 

În exemplul anterior, tânărul portretizat a fost hrănit doar cu informații și conținut care sunt în concordanță cu mediul din care provine, în care educația și accesul neîngrădit la informație sunt două principii de bază. De cele mai multe ori, mediul din care facem parte este cel care ne închide într-o bulă, însă uneori mediul din care facem parte este motivul pentru care „ținta” anumitor bule informaționale, așa cum a fost și în anul 2017 – în timpul crizei vacinării.

 

Anul 2017 a fost unul tumultos, plin de dezbateri publice pe două teme cu un subiect comun: sunt sau nu sunt o soluție bună vaccinele anti-rujeolă? // e bine sau nu e bine ca ministerul să oblige părinții să își vaccineze copiii?

Ca orice subiect controversat, dezbaterea vaccinării a dat prilejul multor pseudo-specialiști să își exprime părerile pe rețelele de socializare și, în cele mai multe cazuri, să inducă în eroare cititorii la care informația viralizată ajunge. Continuând exemplul anterior, să presupunem că Andrei este de această dată un părinte modern, care nu vrea să își expună copilul în fața riscurilor, un părinte modern care se hrănește cu informație, în principal, din mediul online. Putem deduce foarte ușor cum arată bula informațională în care Andreiul nostru și care a fost decizia lui în cazul acesta, însă mai putem deduce un lucru foarte important: Andrei ar putea lua decizia corectă, dacă ar consulta specialiștii pe care îi poate găsi, din nefericire, doar în mediul offline. Însă pentru a face acest lucru ar trebui să își părăsească bula în care nu știe că e blocat.

 

Pentru a trage concluzii, vom urmări schema formării comportamentelor și vom analiza când intervine bula și ce rol joacă aceasta.

 

  1. Convingerile – Se formează pe baza lucrurilor pe care noi le considerăm adevărate. În cele două exemple pe care le-am folosit, am văzut că de cele mai multe ori, avem acces la o singură perspectivă, aceasta fiind dată de mediul în care noi trăim. Așa cum am arătat și la începutul articolului, impactul convingerilor asupra noastră crește atunci când acestea sunt reluate în mod repetitiv, în cazul nostru – atunci când toate sursele noastre de informații spun același lucru.
  2. Valori – La acest nivel ajung informațiile pe care le auzim în mod constant și repetitiv. Odată ajunse aici, convingerile încep să aibă impact asupra noastră, încep să se vadă în deciziile noastre, acesta este momentul în care ne este foarte greu să acceptăm păreri contrare convingerilor noastre.
  3. Atitudini – Începând cu acest nivel, impactul mediului în care trăim (sursa informațiilor, deci și a convingerilor) începe să se vadă. Începem să privim diferit oamenii ce provin din medii diferite de al nostru, oameni ce trăiesc realități diferite de a noastră.
  4. Comportamente – Poate cel mai evident rezultat al bulei din care facem parte este faptul că aceasta ne limitează comportamentul, începem să acționăm diferit, pe baza unor viziuni parțiale asupra subiectelor, iar capacitatea de a empatiza cu cei diferiți de noi scade (un soft-skill de bază într-o societate axată pe diversitate), începem să luăm decizii pe baza informațiilor livrate de pseudospecialiștii din online, care de foarte multe ori sunt greșite.

Networking la distanță

Vrem să explorăm cu tine astăzi câteva opțiuni prin care putem să facem în continuare networking, chiar de la distanță. Fie că este vorba de o creștere a cercului de conexiuni, de a ajunge în anumite comunități în context de leadership, pentru că ești în căutarea unui job nou și vrei să te faci remarcat sau pur și simplu pentru că jobul tău este să vinzi un produs/serviciu, rețeaua pe care o construiești este o resursă care necesită multă muncă, dar care îți va aduce și beneficii pe măsură.

Pandemia ne-a obligat să apreciem mai mult valoarea capitalului social și abilitatea noastră de a interacționa unii cu ceilalți, iar tehnologia ne pune la dispoziție numeroase platforme prin care putem să fim în continuare aproape. Cum te prezinți pe aceste platforme, care este mesajul pe care îl transmiți și comportamentul pe care îl manifești, aceste elemente vor determina măsura în care gestionezi acest networking la distanță, iar noi îți facem câteva recomandări:

  1. Reciprocitate: primul principiu al rețelelor este acela că o rețea nu este sinonimă cu un proces de vânzare. Cu siguranță că produsul sau serviciul pe care tu îl oferi poate să-i aducă multe beneficii interlocutorului tău însă întrebarea este ce aduci TU în această relație? Mai departe de vânzarea pe care intenționezi să o faci. Dacă ajungi în punctul în care îți creezi o rețea doar în momentele în care ai nevoie de o rețea nu te vei bucura de rezultatele și efectele acesteia. În schimb, poți să investești timp în mod continuu în această activitate, să-ți dezvolți conexiuni, să întrebi oamenii ce poți face pentru ei și să fii atent la nevoile expuse de aceștia. Doar așa te vei putea bucura de sprijinul lor reciproc. 
  1. Construiește-ți o rețea oricând, nu doar când ai nevoie de un job: cu siguranță că ai auzit exemple de la prieteni și cunoștințe care au fost foarte rar la interviuri, care au cariere de succes deși nu au experimentat neapărat un proces de recrutare. De cele mai multe ori elementul comun al acestor exemple este chiar rețeaua. Ceea ce este important de știut este că aceste persoane nu și-au construit o rețea cu scopul de a-și găsi un job, acesta din urmă fiind mai degrabă un rezultat al acesteia. Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, nu apela la contactele tale solicitându-le un loc de muncă, în schimb, roagă-i să te pună în contact cu persoane și companii despre care au auzit că sunt în căutare de angajați. O abordare prea directă ar putea să-i facă să se simtă inconfortabil.
  1. Fă-ți un update al profilurilor de social media: chiar dacă oficial LinkedIn este platforma destinată mediului profesional, un angajator va căuta informații despre tine pe toate rețelele unde profilul tău este public. Astfel, Facebook, Instagram sau chair și Twitter devin canale unde îți poți dezvolta brandul personal și de unde te poți face remarcat. Asigură-te că pe lângă postările pe care le faci, oamenii pot vedea și un scurt sumar al carierei tale, sumar care este la zi. În ceea ce privește LinkedIn-ul, aici este important ca activitatea ta să fie consistentă și profilul tău cât mai relevant: de la fotografia pe care ai postat-o la review-urile pe care le poți cere oamenilor, articole distribuite și subiecte de interes urmărite.
  1. Ieși din domeniul tău de activitate către noi conexiuni: acum poți folosi timpul pentru a face și mișcări pe orizontala axelor rețelei tale personale. Conectează-te cu persoane din industrii noi, cere-le opinia despre anumite puncte comune pe care le împărtășești cu ei, stabilește întâlniri online în care să vă spuneți fiecare poveștile și provocările. Uneori, o perspectivă nouă poate să-ți deschidă și noi oportunități. 

Nu doar pe LinkedIn, ci în orice acțiune pe care o întreprinzi în sensul dezvoltării unui network, cel mai important element este consecvența. Fă-ți un obicei, fixează-l în calendarul tău săptămânal și ține-te de el. Vei vedea că netowrk-ul se construiește în timp, cu eforturi mici dar consistente, doar așa te vei bucura de rezultate relevante.

Photo by Adam Solomon on Unsplash

Relațiile și imunitatea

Motivul pentru care abordăm acest subiect este legat de un alt aspect care ne poate întări sănătatea fizică și mentală în această perioadă și anume, relațiile. Se poate oare ca bunătatea, dragostea și preocuparea pentru comunitățile din jurul tău, să te facă mai sănătos și mai fericit? Cercetările confirmă o legătură directă. Conform Forumului Economic Mondial, un studiu din realizat chiar  în 1978 a analizat legătura dintre nivelul ridicat al colesterolului și sănătatea inimii și a stabilit că bunătatea contribuie activ la o inimă mai sănătoasă. Kelli Harding, profesor de psihiatrie la Columbia Medical Center, revine asupra cercetării din ‘78, completând cu descoperirile sale cele mai recente în noua sa carte, The Rabbit Effect: Live Longer, Happier and Healthier with the Groundbreaking Science of Goodness.

În ultimii ani oamenii de știință au investigat factorii biologici și comportamentali care pot influența sănătatea în raport cu relațiile umane. De exemplu, una dintre descoperiri se referă la faptul că relațiile puternice, o viață socială activă și o conexiune permanentă cu ceilalți ajuta la ameliorarea nivelului de stres, inclusiv la reglarea insulinei și la întărirea sistemului imunitar. Totodată, un element foarte important în aceste descoperiri a fost legat tocmai de grija față de ceilalți ca element esențial în valorificarea puterii relațiilor. Activitățile de tip suport social, implicare activă în a-i ajuta pe alții fie prin sfaturi sau mentorat au efecte pozitive atât pentru cei asupra cărora sunt îndreptate, cât și asupra celor care le fac.

Dacă în context personal menținerea unor relații sănătoase și armonioase pare să fie mai naturală, în context profesional calitatea relațiilor ne influențează la fel de mult sănătatea și este important să îngrijim aceste relații cu aceeași atenție cu care avem grijă de noi înșine. Astfel, îți lăsăm câteva idei care îți pot fi utile în menținerea relațiilor din această perioadă:

  1. Respectă timpul celorlalți: probabil ți s-a întâmplat să te gândești, atunci când ai auzit replica “nu pot acum” – la justificări de tipul “ce ai putea să faci, că doar suntem toți în case?”. Există un nivel de presiune socială mai ales în ceea ce privește invitațiile de a te alătura în întâlniri pe Zoom și Hangouts. Timpul este măsurat un pic diferit de când suntem toți prinși în casele noastre și este important să le lași celor din jurul tău spațiul pentru a se manifesta în propriul ritm.
  2. Comunică transparent: vorbeam săptămânile trecute despre importanța empatiei și a normalizării emoțiilor pe care le simțim acum. Fii deschis către colegii tăi / echipa ta cu tot ce simți
  3. Oferă constant feedback: de când suntem în spatele ecranelor validarea nu mai este la fel de ușoară. Din acest motiv nevoia de feedback este mult mai mare și în același timp și responsabilitatea de a-l oferi este la fiecare dintre noi. Chiar și lucruri simple de tipul “keep going” îi ajută pe ceilalți să-și mențină motivația astfel încât acțiunile lor să aibă un ecou din exterior.

Răspunsul eforturilor de a-ți menține relațiile puternice îl vei simți sub formă de încredere, putere și sănătate fizică și psihică.

Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash

Despre lupta pentru (a avea) dreptate

Articol preluat din Newsletterul din data de 8 mai 2018

Vrem să-ți spunem povestea unui erou care a plecat într-o călătorie inițiatică (bineînțeles). Este vorba de fiul cel mare, mereu apreciat de cei din jur, care a apărat victorios castelul întotdeauna și pe sfaturile căruia tot regatul se bizuia.  Eroul nostru a plecat să salveze o prințesă (bineînțeles), doar că nu a mai ajuns la ea pentru că a fost distras din drumul său: trei conversații în contradictoriu l-au făcut pe eroul nostru să piardă suficient timp încercând să le demonstreze pe rând tatălui său, ajutoarelor lui și zmeului, că el este cel mai deștept om din încăpere. Legenda spune că și astăzi, eroul și zmeul se bat în argumente ca să stabilească cine are ultimul cuvânt.

Da, tema săptămâniii este lupta pentru a avea dreptate…… că de n-ar fi….nu s-ar povesti.

Ne regăsim adesea în situații în care conversațiile aprinse își modifică scopul și subiectul foarte subtil: de la ce la cine, o transformare care ne costă. Cel mai util lucru pe care îl putem face în această situație este să revenim mereu la noi, pentru că cheia schimbării unei atitudini și a unui comportament este întotdeauna la tine.

Probabil că acum te gândești, eu oare sunt un know-it-all? Și dacă da…oare o astfel de persoană dacă le știe pe toate, de ce nu știe și că este un know-it-all? Dacă acum îți justifici faptul că vrei să ai ultimul cuvânt cu argumente de tipul am cea mai multă experiență / am o funcție mai importantă, cel mai probabil greșești.

Pentru că, în final, lupta pentru (a avea) dreptate o va câștiga cel care este pregătit să nu aibă dreptate.

Joaca de-a educația

Jean Piaget, psiholog, logician și filozof elvețian a avut o contribuție semnificativă în studiul jocului în educație. Teoria jocului (cunoscută și sub denumirea de teorie a dezvoltării) se bazează pe ideea că dezvoltarea cognitivă și, în special, învățarea limbajului, necesită stimuli și experiențe adecvate pe măsură ce copilul se maturizează. El a sugerat că există două procese cheie, asimilarea (noi cunoștințe și experiențe) și adaptarea celor deja știute și clasificarea lor în modele interne de gândire – acele comportamente organizate de când suntem copii cunoscute și sub numele de scheme. 

Pe măsură ce ne dezvoltăm, când suntem copii, creierul nostru va crea scheme pentru fiecare dintre experiențele noastre și pentru fiecare cunoștință dobândită nou, scheme pe care le va păstra ca referință atunci când ne vom confrunta cu aceleași experiențe sau experiențe similare. Astfel, schemele sunt mereu actualizate prin intermediul noilor experiențe de care avem parte. Având la bază acest mecanism, Piaget spune că schemele asamblate de fiecare dintre noi atunci când interacționăm cu lumea și cu cei din jurul nostru vor fi mai bogate cu cât mediul nostru de joc (învățare) va fi mai bogat.

În urmă cu cinci ani, Pasi Sahlberg profesor la o școală din Finlanda și William Doyle profesor la Universitatea Harvard au făcut schimb de roluri pentru a studia sistemul școlar de renume mondial din Finlanda. Printre descoperirile făcute de ei jocul a avut un rol central și mai ales modul în care în școlile din Finlanda copiii sunt încurajați să descopere lumea și să învețe prin diverse activități ludice. 

Jocul este astfel foarte important pentru dezvoltarea abilităților secolului XXI, cum ar fi rezolvarea problemelor, colaborarea și creativitatea esențiale succesului. Convenția Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului a vorbit despre dreptul copilului de a se juca, iar în articolul 21.12 din expoziția din 2012 “The Century of Child”, Muzeul de Artă Modernă a menționat “Jocul este pentru secolul XXI ceea ce a fost munca pentru industrializare. Demonstrează un mod de a cunoaște, de a face și de a crea valoare.”

Tu ce faci pentru a păstra jocul în viața ta? Te provocăm săptămâna asta să-ți alegi o activitate care să implice joacă și care să te ajute să descoperi lumea astfel.

Tu ce faci pentru generațiile viitoare?

Articol preluat din Newsletterul din data de 12 iunie 2018

Vorbim astăzi despre responsabilitate și asumare, în contextul așteptărilor pe care le avem de la generațiile viitoare. Ne imaginăm că ei, care au la îndemână tot ce n-am avut noi: tehnologie, acces la informații, accesul facil în orice colț al lumii, ei vor fi cei care ne vor transforma lumea în ceva mai bun.

Există o legături între prezentul nostru și viitorul următoarelor generații? Elementul care ne unește este educația: cei care vor determina viitorul sunt cei care astăzi învață în prezentul nostru unde clar putem fiecare dintre noi să acționăm.

Ne place mult un citat al lui Aristotel: Suntem ceea ce facem în mod repetat; prin urmare, excelența nu este un act singular, ci un obicei.”  Motivul pentru care l-am ales în contextul responsabilității față de noile generații este acela că pune în centru individul, pe fiecare dintre noi, ca principali responsabili față de performanța pe care o avem în viață.

Astfel, progresul viitoarei generații, care-și are rădăcinile fundamentate în educație, devine inclusiv o responsabilitate a noastră, a ta.

Prin ceea ce faci, ceea ce ști și ceea ce ești, poți deveni o resursă valoroasă pentru cei care astăzi învață.

Cum? Te invităm să explorezi câteva moduri identificate de noi.

Toți trăim vânzând ceva

“Toți trăim vânzând ceva”, spunea Robert Stevenson. Și totuși, majoritatea oamenilor pe care îi cunosc, au percepția că este foarte greu să vinzi și că nu este o meserie pe care să-și dorească să o facă. Mulți nu își văd locul în acest rol de a vinde și și-au însușit deja mentalitatea “eu nu mă pricep să vând”. Profesia de vânzător a devenit una foarte încărcată de mituri și de povești despre cât de greu și stresant poate să fie să vinzi.

Sunt destul de multe organizații care au contribuit la această percepție generalizată despre vânzări: povești despre vânzători foarte stresați că trebuie să își atingă target-ul cu orice preț, povești despre oameni de vânzări care erau dispuși să facă orice doar ca să închidă contractul, povești despre compromisuri făcute sau despre agresivitatea vânzătorilor, povești despre cât de incomod se simt oameni foarte competenți în anumite activități să dea telefoane “la rece” pentru a stabili o întâlnire de vânzare.

O paralelă validă în acest context este cea a experimentului care a făcut înconjurul lumii și care ne arată cât de repede învățăm să ne ferim de experiențele negative și cât de rapid se propagă acestea. Cinci maimuțe au fost puse într-o cușcă și, în mijlocul cuștii – o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuță se urca pe scară să ia banane, oamenii de știință aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuță încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. În scurtă vreme, nicio maimuță nu se mai suia pe scară, în ciuda tentației bananelor. Oamenii de știință au înlocuit o maimuță din cușcă. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte și bătută. Rând pe rând, au fost înocuite toate maimuțele și, după câteva bătăi, niciun membru al noului grup nu se mai urca pe scară. În final, după înlocuiri succesive, oamenii de știință au rămas cu cinci maimuțe care, deși nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuțele care încercau să ajungă la banane.

Cu toții vindem ceva, chiar dacă nu avem un rol formal de vânzător, însă putem alege sa percepem acesta activitate ca fiind ceva ce ne ajută să creștem, o activitate prin care îi servim pe alții sau servim un bine mai mare decât noi înșine. Cu toții vindem: vindem ideile pe care le avem la job sau acasa, vindem în fața unui angajator. la interviu, competențele pe care le avem, vindem atunci când ne place un produs și îl arătăm și prietenilor.

Mi-a plăcut ce spunea Estee Lauder despre activitatea sa: “Nu am lucrat nici măcar o zi în viața mea fără să vând ceva. Atunci când cred în ceva, îl vând și îl vând cu putere.”

Ca și coach, am antrenat o antreprenoare care are un business în sfera serviciilor – Anca. Anca este antreprenor de 5 ani, deoarece nu i-au plăcut angajatorii pe care i-a avut. Și astfel și-a facut propriul business. Acest business a crescut, deoarece Anca este un foarte bun profesionist pe domeniul ei de activitate și a atras câțiva clienți care i-au apreciat competența. În timp, ea a ajuns să conducă o echipă și să se gândească la faptul că firma ei are un potențial mare de creștere și de rezultate superioare, dacă întreaga organizație pe care a construit-o devine o organizație de vânzări. Această viziune de a fi o puternică organizație centrată pe vânzare, pe parteneriate solide cu clienții, pe a câștiga împreună cu clienții, a fost o viziune împărtășită de majoritatea angajaților. Însă viziunea aceasta presupunea o nouă mentalitate, o nouă cultură și înțelegere a activității lor. Am lucrat câteva luni cu aceasta echipă și treptat, au reușit să-și definească o structură internă și procese prin care să poată implementa o organizație de vânzări. Schimbarea care trebuia făcută era de a trece de la “clienții Ancăi care asigurau veniturile întregii fime” la “clienți aduși și gestionați de fiecare angajat în parte”.

Temerea Ancăi era că o mare parte din echipă își va căuta un alt loc de muncă, însă nu a fost asa. Ea și-a dat seama ca parte din procesul de schimbare a mentalității este și ea: să învețe să aibă încredere în oamenii săi, să aleagă să nu îi mai protejeze, să-i lase să facă greșeli, din care să învețe împreună și, mai ales, să aleagă să-i susțină până la capăt, cu răbdare și blândețe, în procesul de transformare. După câteva luni, au început să apară rezultatele. Și aceste rezultate au început să contribuie la atmosfera de efervescență din cadrul firmei. Oamenii-cheie din compania Ancăi erau în continuare profesioniști pe domeniul lor de expertiză, iar acum erau mândri de progresul lor, iar orientarea către clienți dădea rezultate.