Caută
Ce presupune un sistem de lucru hibrid

Ce este și cât de pregătit ești pentru sistemul de lucru hibrid?

Suntem în ultima lună de vară și în cel de-al doilea an de pandemie, iar contextul actual nu ne dă voie să visăm la o normalitate ca-n 2019.  Dintre toate schimbările, cele profesionale și de mediu de lucru au fost și vor fi în continuare cele mai mari, iar despre asta vrem să povestim astăzi cu tine. 

Viitorul sună …hibrid… cel puțin asta vedem și auzim în jurul nostru și se pare că va fi modul în care vom interacționa și ne vom desfășura profesional. Într-un studiu realizat în luna mai a acestui an s-a descoperit faptul că vrem în continuare să lucrăm de acasă (77% dintre respondenți au declarat că își doresc să lucreze de acasă și după ridicarea restricțiilor). Acestor tendințe li se alătură și previziunile referitoare la valul 4 și la noi restricții ce pot apărea din toamnă, iar asta i-a provocat pe liderii de organizații să-și dezvolte propriile sisteme hibride de lucru.

Ce presupune un astfel de sistem? 

În primul rând, libertatea de a alege. Poți să lucrezi împărțindu-ți timpul între zilele de muncă acasă și cele de la birou. Organizațiile au început să aleagă tot mai mult acest model hibrid și se pare că un efect imediat este productivitatea crescută a echipelor. Dacă te gândești la cum va fi pentru tine și organizația ta, vrem să-ți povestim câteva lucruri interesante pe care le-am aflat despre cum funcționează o organizație hibridă. 

Definirea cadrului și evaluarea așteptărilor

Flexibilitatea este punctul cheie al unui astfel de model, iar de aici începe construcția. Asigură-te că decizia despre modul în care veți aplica flexibilitatea în echipă să fie luată în concordanță cu nevoile colegilor. Multe echipe au întâlniri / call-uri zilnice de check-in, dar fiecare organizație își poate alege când și cum se desfășoară aceste momente. Asigură-te că îți construiești o politică de lucru clară, pe care toți angajații o înțeleg și o împărtășesc. Implică-i în design-ul acestui nou mod de lucru și vezi ce vi se potrivește vouă. Sunteți în punctul în care definiți CUM va arăta viața profesională în următorii ani, fii deschis și construiește alături de echipă.

Managementul unei organizații hibride

Într-un mediu hibrid atenția se va muta de la procese, către obiective. Asta înseamnă că nu mai este vorba despre CUM sau UNDE lucrează o echipă ci despre CE face o echipă. Din perspectiva angajaților, cât timp își îndeplinesc obiectivele ei pot alege când și cât să fie prezenți, să lucreze mai mult de acasă sau să vină zilnic la birou, fiecare fiind liber să-și gestioneze responsabilitățile. Managerii vor trebui să aibă grijă să fie conectați cu echipa indiferent de cum lucrează fiecare, iar asta o să necesite poate mai multă atenție din partea lor. Este important să nu favorizeze un mod de lucru, de exemplu dacă ei sunt prezenți la birou zilnic să nu uite să petreacă timp și online cu cei care aleg să stea acasă. În organizațiile hibride managerii vor fi nevoiți să-și dezvolte noi abilități cum ar fi susținerea unor sesiuni online interactive (care să-i țină conectați și pe cei prezenți fizic și pe cei de la distanță),  comunicarea în mediul online, cât și setarea și ajustarea de obiective și responsabilități pentru fiecare membru al echipei, în concordanță cu stilul de lucru ales de aceștia. 

Menține vie cultura și energia organizației

Energia despre care vorbim este cea pe care oamenii o definesc, în momentele pe care le petrec la o cafea la birou, în clasica conversație de la automatul de apă sau în prânzurile luate împreună. Asigură-te că deși sunteți fiecare pe un program flexibil, aveți în continuare momente în care sunteți împreună. Iar aceste momente este important să le respecte dorințele colegilor tăi. Să puteți petrece timp și fizic dar și online, să aveți mereu opțiuni și să comunicați clar care sunt acestea. Capcana este că cei care lucrează de acasă mai mult să fie pur și simplu uitați, iar cei care aleg să vină la birou să fie văzuți mai mult. Asigură-te că toți beneficiază de o atenție similară din partea ta, că toți se conectează la cultura organizației din care faceți parte. 

Un mod de lucru hibrid va însemna pentru mulți cea mai potrivită alegere. Flexibilitatea este criteriul care și înainte de pandemie îi determina pe angajați să aleagă mai degrabă un loc de muncă flexibil în detrimentul unui program fix mai bine plătit. Abordarea hibridă poate aduce acel echilibru mult dorit în care reușim să fim din nou împreună, la birou, dar în ritmul și condițiile în care ne simțim confortabili și în siguranță. 

Abonează-te la Newsletterul LEADERS pentru a primi săptămânal resurse similare, opinii și știri de la Leaders.

Foto Shridhar Gupta disponibilă pe Unsplash

Articole similare

Lider și Leadership. Perspective teoretice.

Aflat sub umbrela psihologiei organizaționale, conceptul de leadership prezintă o mulțime de definiții, oferite de diferiți autori sau cercetători, bucurându-se de un interes ridicat până în prezent și indicând complexitatea

Lider la bloc | Lider în organizații

Fiecare dintre noi am trăit pe parcursul vieții în diverse forme de vecinătate. Fie că împărțim aceeași scară a unui bloc, același palier, sau că locuim pe o stradă comună,

Agilitatea în leadership

”Schimbarea este unica constantă în viață” remarca filozoful grec Heraclitus încă din anul 535 îHr. Și cât de bine se potrivește această constatare în zilele noastre! Agilitatea este fără îndoială

Reziliența – individuală sau de grup?

Colegii mei m-au provocat să reflectez asupra termenului de reziliență cu impact în formarea liderilor. În programele LEADERS dedicate tinerilor profesioniști adresăm reziliența psihologică  ca fiind o competență esențială în

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.