Cunoaște-ți modelele la LEADERS Explore pentru studenți!

647
0

La LEADERS, inspirația vine cu nume și prenume la sesiunea de primăvară a programului LEADERS Explore pentru studenți. Vino să cunoști lideri de necontestat și vârfuri în domeniile lor.

Mihai Constantinescu – directorul Festivalului Internațional “George Enescu”, Iulian Stanciu – CEO eMAG, Florin Talpeș – fondator Bitdefender, dr. Ștefan Florian, director Clinica de Neurochirurgie Cluj și omul de afaceri Marcelus Suciu, patron Marty, sunt invitații care își vor spune povestea în fața tinerilor din Cluj și din București. Afli chiar de la ei care sunt valorile care i-au ajutat să reușească, dacă au avut momente de cumpănă și cum au învățat să le depășească.

LEADERS Explore pentru studenți este, în primul rând, despre tine. În cele patru zile de training, descoperi cine ești, ce ți se potrivește, de ce abilități și competențe dispui pentru a-ți împlini visurile. Cu ajutorul a trei instrumente psihometrice, vei benficia de un screening al personalității, vei putea discuta cu specialiști în HR un plan de carieră și, la final, vei primi certificarea Explore, primul nivel în leadership. Cele două sesiuni ale programului, de primăvară și de toamnă, se desfășoară în universități din București, Cluj și Timișoara.

Înscrie-te acum pe www.leaders.ro/student și vei intra într-un program în care te vei cunoaște și vei cunoaște modele autentice.

LEADERS Explore este un program al Fundației LEADERS, un accelerator de experiențe și inspirație prin care declanșăm potențialul tinerilor și formăm lideri responsabili și vizionari, începând cu anul 2000. Fundația LEADERS este o organizație care susține oamenii cu valori și principii și ne dorim ca prin programele noastre, Explore, Experience și Challenge, să desăvârșim procesul de formare a liderilor.

Comentarii

Previous articleExcepționalii lui Malcolm Gladwell sau leadership-ul ca exercițiu de voință
Next articleDincolo de CV: Jaak Mikkel, CEO Coca-Cola HBC, și rețeta propriului succes
LEADERS este o organizație care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili care fac România puternică la toate nivelurile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.