Cristina Bâtlan, Musette: “Mulți oameni nu creează și nu acționează de frică. Nu trebuie să vă fie frică deloc”

Dacă ar fi să se întoarcă în timp, Cristina Bâtlan, unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din România și creatoarea brand-ului de încălțăminte și genți de lux Musette, ar schimba un singur lucru: ar risca mai mult. Aceasta a fost lecția pe care a dorit să o dea mai departe celor 24 de tineri care au absolvit programul LEADERS Experience, după șase luni în acceleratorul de experiențe.

Pentru creatoarea brand-ului Musette, un om care și-a descoperit pasiunea pentru antreprenoriat devreme și a urmat această pasiune în ciuda tuturor greutăților, hotărârea și lupta pentru ceea ce-ți dorești sunt condiții esențiale ale unei vieți împlinite și pentru a crea valoare pentru cei din jur. Așa că discuția animată cu absolvenții noștri la ceremonia de absolvire a fost esența transpusă în practică și experiență de viață.

Și, energia creată de ambele părți a fost pentru noi confirmarea că întâlnirile cu astfel de oameni sunt neprețuite pentru toți cei implicați. “Cred că e nevoie de comunicare. Roboții ar putea să scrie mai bine decât noi, să facă multe lucruri mai bine. Dacă nu vreți să fiți asociați cu un robot, ar trebui să faceți lucrul ăsta cât mai des, real. Să vă întâlniți, să vă atingeți, să fiți împreună, să luați energie”, a spus Cristina Bâtlan la începutul întâlnirii.

De ce ar trebui să profite tinerii în acest moment al vieții lor, când încă nu și-au ales drumul?

Ăsta e momentul pe care trebuie să-l folosiți intens, cu astfel de momente nu vă veți mai întâlni. Nu se repetă. Trebuie să înțelegeți ce aveți valoros: tinerețe, idei noi, energie și nu vă interesează că cineva spune “nu e bună ideea ta”.

Când ești tânăr, nu numeri zilele state la birou și orele în care ai lucrat la un proiect. Nu vă așteptați ca cineva să spună “wow, ce ați mai lucrat, cât ați stat”! Nu trebuie să vă opriți, trebuie să încercați până ajungeți la rezultat. Nu știi când ai ajuns la rezultatul cel mai bun, dar atunci când vei ajunge, îl vei simți. Simți că ești împlinit, când te scoli dimineața, te duci la oglindă și spui: “astăzi îmi doresc să fac lucrul ăsta, în continuare. Încă o dată și încă o dată.” Dacă începi să-ți dai de multe ori răspunsul, “nu, nu mai vreau să fac asta”, sau nu-mi place, e bine să schimbi. Să înțelegi că nu ești acolo unde e locul tău. Consider că fiecare avem locul nostru, că fiecare este lider.

Cum v-ați descoperit pasiunea?

Eu n-am absolvit facultatea, mi-am dat seama prin anul III că pierd vremea, că nu mă interesează ceea ce fac acolo. Societatea te împinge mereu către o zonă de modă, se poartă să mergi la Medicină, se poartă să fii avocat, așa am ales eu și colegii mei să ajungem la Drept chiar dacă am făcut mate-fizică. Mi-am dat seama că n-o să practic niciodată, că nu-mi place deloc și nu asta-i pasiunea mea. Și am început să caut, am început să fac. Și cred că despre asta e vorba, pasiunea o descoperi numai făcând și îți dai seama de adevărata ta valoare atunci când ai succes.

Gândiți-vă că dacă faci ceva în fiecare zi și nu-ți place, ajungi să o faci fără nicio dorință, fără nici bucurie. Ca o mașină, ca un robot. Atâta timp cât faci lucruri care-ți plac și în care crezi, pe care ți le-ai dorit, chiar dacă e greu, chiar dacă e imposibil, chiar dacă stai în locul ăla și muncești până la 12 noaptea în fiecare zi, tot o să o faci. Pentru că atunci când îți place și e pasiunea ta, nu simți greul.

Ce este un lider?

Liderul nu este un lucru pe care îl ai – cred că grupul te face lider – depinde în ce grup ne manifestăm. Grupul te consideră mai puternic, mai pregătit în zona respectivă, în conflicte. Liderul este și cel care știe să și facă, nu doar să arate, să spună ce să se facă. Pentru că “se face” nu există. Nu se face nimic singur. Dacă nu s-a făcut, noi n-am făcut. Noi suntem primii responsabili. Trebuie să vedem unde am greșit și să reparăm.

Cum lucrați cu oamenii din echipă, mai ales cu cei din producție?

Pe oamenii din producție îi iubesc. Ei muncesc mult și comunică prin munca lor. Dacă unui om din producție îi spui cât de frumoasă e cusătura asta, pentru că el coase, asta face, i-ai făcut cea mai bună zi. Tu ca observator, nu ești mai bun ca el, dar poți să-i dai încredere că ce face este bine. Partea emoțională este cea mai importantă și ea trebuie întreținută. Pentru că nu știi în ce stare a venit omul ăla la serviciu, dacă cineva l-a lovit cu geanta în metrou, cum e acasă. Noi avem 600 de angajați, îi cunosc pe toți, lucrez cu toți. Avem oameni care lucrează la noi din prima zi și până acum, e extraordinar.

Sunt oameni care de 20 de ani fac același lucru în fiecare zi, cos la mașină. Se schimbă materiale și culori, dar lucrul rămâne același. Nu e asta extraordinar și aproape imposibil pentru oricare dintre noi? Trebuie să-i admirăm pentru asta, să-i iubim și să ne mândrim cu ei. Lucrăm cu oamenii ca și cum ar fi familia noastră, nu ca și cum sunt niște angajați. Am fost foarte mult judecați de modul nostru de conducere, relația noastră cu angajații a fost contestată de prieteni și alții. De ce facem așa? Așa am considerat noi că trebuie să facem și asta este atitudinea noastră. Acum lucrurile arată că n-a fost rău. Ca să fim duri, ar fi trebuit să ne antrenăm pentru asta.

Orice producător, orice businessman are un milion de probleme cum n-a avut niciodată. În fiecare zi veți avea o problemă pe care n-ați avut-o niciodată. Doar să o luați ca atare și să știți că trebuie să-i găsiți o soluție. Și o să-i găsiți, să nu vă fie frică.

Cum v-ați dat seama că industria modei vi se potrivește?

Am ales cea mai dificilă industrie, industria asta de modă, de fashion. E o zonă extrem de superficială, dar și o zonă foarte subiectivă. E ceva care-ți poate scăpa printre degete foarte ușor, dar dacă te antrenezi, poți să fii foarte-foarte bun. Am început cu țesături, lucram cu două-trei sezoane înaintea modei – asta înseamnă materie primă pentru toată industria confecțiilor la nivel mondial. Și eu eram antrenată să știu ce urmează, lucram cu cei mai mari furnizori și am ajuns să lucrăm și cu cei mai mari producători de confecții. H&M au fost clienții noștri, e cea mai etică companie cu care am lucrat.

Practic, trebuia să găsim o țesătură ca aia din trend, dar la jumătate din preț. Ăsta era rolul meu, să găsesc țesături moderne, noi, pentru producătorii din România care să concureze prin flexibilitate, să iasă cu alte firme mari în același timp cam cu același tip de produse. Moda trece repede, dacă nu faci în trei luni, faci degeaba. Era ceva complicat. Am trăit mereu cu stresul ăsta, dacă nu o să găsesc aceste stocuri. Și m-am antrenat pentru cele mai rele situații. Dar nu există că n-o să găsești…

Acum îmi dau seama că am avut o frică exagerată și aș fi putut să risc mult mai mult decât am riscat. Când ești foarte tânăr, niciun risc nu e prea mare. Frica e ceva ce ne imaginăm, nu e ceva real. Și orice situație se rezolvă dacă gândești la rece, analizezi și nu ești cuprins de prea multe emoții. Asta pot să spun acum ca sfat.

Ori de câte ori ajungeți într-o situație din asta, aduceți-vă aminte ce v-am spus eu: nici un risc nu e prea mare și stați și mai analizați încă o dată și încă o dată. Care e cel mai grav lucru care se poate întâmpla? Și o să vedeți că o să puteți face lucruri foarte bune.

Aveam 19 ani și spuneam că am 23 pentru că, dacă le spuneam colaboratorilor străini câți ani am, cei care vorbeau cu mine nu mai puteau să calculeze. Le cădea calculatorul din mână când vedeau că negociez atât de bine, că știu piața atât de bine, că știu ce să cumpăr, știu să fac orice calcul matematic, să transform yarzi în metri, taxe vamale, prețuri. Lor li se părea incredibil, nouă – nu. Veneam dintr-o țară în care învățatul era singurul nostru job. N-aveam nimic de făcut. În România, când eu făceam școală, nu aveai nimic altceva de făcut, mergeam la teatru, concerte și învățam ca să ieșim din țară. Era singurul nostru gând. Să fim mai buni decât oricare din Germania, oricare din Franța: pentru asta ne antrenam.

Apoi ați mizat totul pe încălțăminte.

Despre ideea noastră n-a spus nimeni că e bună. Toți spuneau că nu se poate, e foarte greu. Să te apuci să faci pantofi în Europa!? Nu mai face nimeni pantofi în Europa. Și uitați-vă că astăzi salariile de producție în China sunt mai mari decât în Europa. S-a întors lumea complet. A fost o mentalitate după Revoluție când s-a trecut de la ideea că pe vremea lui Ceaușescu se făcea prea multă producție și acum mai bine nu mai facem deloc. Asta era optica, toți suntem consilieri. Dar n-ai cum s-o ții așa. Trebuie să creezi valoare adăugată. Și asta o realizezi numai făcând.

Eu am crescut într-un capitalism nou. Acum lucrurile sunt mult mai schimbate, atunci nu aveam modele. În afară de Gigi (n.r. Becali), Bianca (n.r. Drăgușanu), nu aveai exemple și de-asta spun mereu că nu am învățat din cărți, nu am citit, nu am citit despre business, nu am făcut o școală de business cum sunt astăzi atât de multe cursuri și atâția mentori care pot să povestească din experiență.

Atunci când ești deschis, poți să experimentezi, asta e de fapt valoarea cea mai mare: poți să analizezi ce a fost bine și ce a fost rău și poți să compari în fiecare moment cum ne transformăm. Trebuie să ai încredere că, și atunci când greșești, ceea ce ai făcut e mai important decât o stare din asta pasivă în care nu faci nimic, de frică să nu greșești. Întotdeauna trebuie să faci, căci făcutul ăsta reprezintă cam 90% din tot ceea ce ni se întâmplă în viață. Munca și pasiunea, de fapt pasiunea ta, înseamnă cam 90% din viața ta, deci e bine să o cauți și să o găsești pe cea potrivită. Și în aia să perseverezi.

La un moment dat, businessul crește atât de mult, încât nu mai decizi tu. Astăzi, de exemplu, business-ul Musette continuă și fără Cristina Bâtlan. Orice business ajunge să te depășească. Tu lucrezi pentru business la început, apoi se schimbă rolurile. Dacă nu se schimbă și ego-ul este atât de mare, nu poți să faci lucruri valoroase. Business-ul Musette înseamnă producție pentru 100 000 de oameni pe fiecare sezon, milioane de oameni pe an – nu un om. Un business înseamnă toată comunitatea și ce amprentează într-o zonă, nu e reprezentat de o persoană.

Ați avut momente de cotitură?

O lungă perioadă nu puteam să trecem de 13 milioane în bani vechi. Cum ajungeam aici și depășeam, se întâmpla ceva. Mi s-au furat niște țesături, am făcut un accident de mașină, am pierdut, am greșit. Ăla a fost un moment în care puteam să ne gândim, băi, ce se întâmplă? Lucrurile se întâmplau foarte repede. A trebuit să scriu la un moment dat un CV al companiei și mi-am dat seama că în 2002 s-a întâmplat totul. Am făcut atâtea lucruri.

Asta e viața tânărului. Le face pe toate foarte, foarte repede. Lui nu pot să-i spun, apucă-te de business și peste 25 de ani o să ai un super business. El nu gândește așa. Putea să-mi spună oricine că o să fac și o să dreg peste 25 de ani, nu mă interesa. Pe mine mă interesa ce va fi peste o lună, două luni. Ce pot eu să fac acum? 25 de ani pentru un tânăr care are 20 de ani e ca și cum mi-ar spune mie acum că la 100 de ani o să-mi dea nu-știu-ce. Neinteresant, și e foarte bine să fie așa.

Am ales să rămân în România. Cred că puteam să încep pe orice piață de la zero, dar, fiind capitalism nou, am învățat totul o dată cu țara. Nu știam ce e ăla TVA, nimeni nu știa ce e ăla TVA și atunci am fost într-un fel o competitivitate corectă. Nu aveam bani, dar aveam încredere, nu aveam capital, dar știam limbi străine, eram capabili, știam mult mai multe decât alții care lucraseră în sistemul comunist, dar aveau foarte multe relații, aveau foarte mulți bani, dar nu erau fresh, nu erau originali. Ce aveți voi acum înseamnă originalitate, energie.

Atunci când aveam puțini ani, multe lucruri le căpătam pentru că eram tânără, îmi doream și lumea mă vedea ca pe copilul, nepotul. Astea erau asocierile și era ușor să faci business în condițiile în care erai în avantaj. Și oamenii vedeau că-ți dorești, ești inteligent și onest.

Așa că trebuie să vorbiți, să arătați că aveți cultură, nu trebuie să vă fie rușine de cunoștințele voastre, de țara din care veniți, arătați cât mai mult. Să nu țineți pentru voi. Ce n-ai arătat astăzi, mâine nu mai are nicio valoare. Dați tot și lăsați loc să vină lucruri noi.

V-ați gândit vreodată serios să renunțați?

Asta cu renunțatul nu ține. Credeți-mă, dacă vă gândiți să renunțați, nu se poate. Niciun lider nu renunță. Niciun antreprenor serios nu se gândește să renunțe. Astea sunt glume și jocuri. Nu am renunțat când chiar nu aveam nimic. De-asta n-am terminat nici facultatea ca să nu mă gândesc: a, dacă nu merge aici, o să fiu avocat, o să fiu procuror. Nu se poate.

Poți să renunți, nu pot să spun că în fiecare secundă ești profitabil. Dacă unu cu unu fac unu, poate ar trebui să faci calculele astea. Dacă ai totuși o șansă, trebuie să încerci să depășești orice obstacol. Nu cred că există business-uri neprofitabile, un business făcut bine e profitabil. Dar nu trebuie să te minți singur, să nu-ți pui o plăcere a ta de moment: îmi place să mănânc clătite, gata, fac un business de clătite – place tuturor.

Sunt mulți oameni care încearcă să facă un business doar pentru că au un bagaj, un ceva moștenit. În fața mea au venit mulți tineri, vreau să fac o pensiune pentru că am un teren, nu pentru că o pensiune e ceva rentabil în zona respectivă. Unii fac business doar așa, cifre, fără pasiune. În principiu, dacă încerci ceva, înseamnă că ai analizat, că ești capabil, că ai o șansă, că ai văzut care sunt concurenții tăi, care e piața ta. Cred că așa ar trebui făcut.

Comentarii

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.