Cea mai mare parte a activităților pe care le desfășuram cu toții sunt activități care implică și alte persoane (cel puțin încă una); în acest context, liderul joacă un rol decisiv în organizarea și desfășurarea acțiunilor și se bucură de o atenție generală sporită. Multe decizii sunt luate și multe acțiuni sunt executate, cu referire la indicațiile pe care liderul le dă sau le-a dat anterior sau principii generale pe care acesta le-a imprimat în grupul respectiv.
Liderii nu se nasc, ci se formează. Întrebarea care se pune în jurul acestui concept de formare este: «Cum se formează un lider, sau, mai precis, cine formează un lider?» Indiferent dacă vorbim despre organizații profesionale (companii, asociații, universități) sau grupuri personale (un club sportiv), liderii sunt un punct important de referință. Cu siguranță, în mare parte, este vorba de o decizie personală și fiecare individ controlează propriul proces de formare personală și profesională. Pentru a învăța însă, este nevoie și de surse de informație. În prezent, informația se acumulează cu o viteză impresionantă, iar sursele sunt mai diverse ca niciodată. Există totusi o sursă sau o metodă de formare, care nu s-a schimbat de foarte mult timp, și anume, oamenii, ceilalți, cei cu care venim în contact în diversele activități pe care le desfașurăm.
Discutând despre procesul de învățare vom avea desigur perspective diferite în funcție de subiect: cel care educă și cel care este educat. Cu siguranță că procesul de învățare contribuie la dezvoltarea ambilor subiecți, însă uneori, această relație căștig-căștig este dificil de observat în mod direct. O cauză probabilă este aceea că reciprocitatea câștigului nu este întotdeauna directă și de multe ori, câștigul obținut îmbracă forme diferite pentru fiecare participant la acest proces. Diferența de câștig aparent creată este foarte bine ilustrata de o poveste pe care o mătușă mi-a spus-o. În urmă cu câțiva zeci de ani, un copil în vârstă de 8 ani se juca în fața blocului cu un prieten al său, un copil provenind dintr-o clasă socială inferioară. Când primul copil s-a întors acasă, mama sa i-a spus că nu ar mai trebui să se joace cu acel prieten al său pentru că nu prea are ce să învețe de la el. Răpunsul a venit prompt: «Poate are el ce învăța de la mine!»
Liderii se formeaza prin vointă proprie, cu siguranță, însă contribuția dedicată a unei persoane poate face ca procesul să fie mai rapid, mai eficient și capabil de a fi duplicat cândva de către cel care a fost format. Este vorba aici despre un lanț al valorii adăugate care, cu siguranță că nu se încheie după primele două elemente (liderul formator și liderul format), ci cu siguranță aduce o contribuție în viata mult mai multor persoane (un exemplu simplu ar fi grupurile conduse de cei doi lideri).
Este eficient ca liderii actuali să investească timp și energie în formarea altor lideri? Este inteligent ca acest demers să fie structurat și gestionat ca orice alt proiect de dezvoltare și/sau investiție? Cu siguranță că nu toți liderii sunt formatori dedicați, însă majoritatea formează alți lideri (uneori inconștient). Așadar, prin natura lor, liderii contribuie la dezvoltare, în general, iar în mod particular, aceștia ar trebui să contribuie continuu, la dezvoltarea altor lideri.
