Oamenii se conformează din două motive diferite: unul de natura cognitivă, celalalt de natură normativă. Prin influenta informațională, oamenii se conformează deoarece doresc să judece corect si presupun că, atunci când ceilalți sunt de acord asupra unei chestiuni, ei trebuie să aibă dreptate.
Influența normativa îi face pe oameni să se conformeze pentru că le este teamă să pară devianți. Dorind să fim acceptați și plăcuți de către ceilalți, evităm adesea un comportament care ne-ar scoate iritant în evidență. Firește, oricăruia dintre noi îi place să se considere o ființă unică. Însă dezacordul poate fi apăsător. E ușor de înțeles de ce. Cercetările arată că indivizii care se abat de la normele grupului sunt antipatizați, respinși sau ridiculizați de către ceilalți – mai ales atunci când grupul trebuie să ajungă la consens. De multe ori, influențele informaționale și cele normative se exercită împreună, producând efecte combinate. Totuși, distincția dintre cele două tipuri de influență este importantă, deoarece fiecare produce alt tip de conformitate: privată și publică. Ca și frumusețea, conformarea poate fi de suprafață sau iradiind din suflet.
Conformarea privată, numită și acceptare sinceră sau convertire, se referă la situațiile în care ceilalți ne fac să ne modificăm nu numai comportamentul exterior, ci și modul de gândire. A te conforma la acest nivel înseamnă a fi realmente convins de faptul că ceilalți au dreptate.
Conformarea publică se referă la o modificare superficială a comportamentului afișat.
Oamenii răspund adesea presiunilor normative prefăcându-se că sunt de acord cu ceea ce ei, în sinea lor, dezaprobă. Aceasta se întâmplă îndeosebi atunci când vrem să obținem anumite favoruri din partea celorlalți.
Dar cum se poate stabili diferența dintre cele două tipuri de conformare, o dată ce ambele se manifestă prin același comportament exterior? Spre deosebire de cineva care se conformează numai de ochii lumii, cel care o face din convingere își păstrează schimbarea de comportament și multă vreme după ce ceilalți au ieșit din scenă.
Într-un studiu din 1996, care demonstrează ambele procese, Robert S. Baron a pus participanții în grupuri de câte trei persoane (dintre care doi erau complici) să acționeze ca martori oculari. Mai întâi, subiecții au privit fotografiile unor bărbați, după care li s-a cerut să recunoasca figura prezentată dintr-un șir de chipuri aliniate. În unele grupe experimentale, sarcina era dificilă, deoarece participanții au putut să vadă fotografia numai o singură dată, timp de numai jumătate de secundă. În celelalte grupe, sarcina a fost ușoară, întrucât participanții au putut privi fotografia celui ce trebuia recunoscut de două ori, timp de zece secunde. Cât de des s-au conformat participanții atunci când complicii au făcut o identificare incorectă? Răspunsul a depins de motivația participanților. Atunci când experimentatorul a prezentat îndeplinirea sarcinii ca pe un „studiu pilot“, rata de conformare a fost de 35% în cazul sarcinii dificile și de 33% in cazul celei facile. Dar atunci când participanților li s-a oferit un stimulent material pentru rezolvarea corectă a sarcinii, conformitatea a crescut la 51% în cazul sarcinii dificile, respectiv a scazut la 16%, în cazul celei ușoare.