Caută

Decizii importante

Blocați în trafic, cunoscând viitorii profesori ai copiilor tăi sau planificând cum va fi și unde va fi când va fi, sau poate ești printre nostalgicii care încă își amintesc de anii de școală,  oricum ar fi trebuie să recunoaștem că subiectul ține prima pagină personală a multora dintre noi.

Și dacă tot alunecăm melancolic în perioada în care totul era mai ușor îți propunem o conversație despre decizii, un element important întâlnit cu precădere în perioada studiilor dar care ne însoțește pe tot parcursul vieții.

Decizii corecte sau decizii greșite: dacă te ghidezi după principiul ăsta probabil că te gândești că universul te va răsplăti pentru un lucru și te va pedepsi pentru altul. Ceea ce uiți să iei în considerare este faptul că “corect / greșit” sunt doar construcții mentale. Și acum vin peste tine toate amintirile și întrebările, mai ales din timpul școlii / studiilor: dar ce spui despre cea mai potrivită persoană? Sau cea mai potrivită meserie? În realitate, deciziile pe care le încadrăm ca fiind corecte sau greșite sunt pur și simplu decizii arbitrare. Persoana potrivită este una din sutele de mii de persoane alături de care ai putea să trăiești o viață împlinită. Cea mai potrivită meserie? Imposibil de definit! Mai ales că toate meseriile se dovedesc a fi bune sau rele pe baza a zeci de factori pe care îi descoperi abia după ce începi să practici meseria respectivă.

Deepak Chopra, autor american de origine indiană și o figură proeminentă a curentului New Age a lansat această teorie conform căreia universul nu are o agendă fixă. După ce iei o decizie se va modela în jurul acelei decizii, fără să ia în considerare concepte precum corect sau greșit ci o serie de posibilități care se schimbă cu fiecare gând, emoție și comportament manifestat. Te poți gândi la teoria asta printr-o analogie cu corpul nostru care prin semnalele vitale se modifică și ne transmite constant mesaje de fiecare dată când luăm o decizie. Metabolismul unui alergător nu poate fi la fel de scăzut ca metabolismul cuiva care citește o carte deoarece fără aportul crescut de aer și ritmul cardiac rapid, alergătorul s-ar sufoca și s-ar prăbuși din cauza mușchilor încordați.
În concluzie? Ne adaptăm! Deciziile din viața noastră nu sunt altceva decât moduri prin care explorăm diverse forme ale universului din jurul nostru. Da, este foarte important să fii mereu în acord cu deciziile pe care le iei, dar nu printr-un filtru al celei mai bune decizii absolute ci prin filtrul propriilor tale valori personale care-ți sunt puncte cardinale pe busola interioară. Și dacă progresul tehnologiei permite în curând călătoria în timp și te vei întoarce pe băncile școlii, acum știi că răspunsul la întrebarea ce vrei să te faci când vei fi mare poate fi:  nu există un singur răspuns corect!

Articole similare

Erorile de gândire dau formă realității noastre

Mai bun cu fiecare gând! În urmă cu câțiva ani, la un curs dedicat adolescenților în Constanța, unul dintre participanți fusese foarte demotivat de activitatea în care fusese implicat. “Cum

Feedback-ul – o perspectivă diferită

Vorbim despre feedback și vrem să împărtășim cu tine câteva tehnici descoperite de noi într-un articol recent, povestindu-ți aici ce ne-a surprins și pe noi. 

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.