Articol preluat din Newsletterul din data de 31 iulie 2018

Când a fost ultima schimbare pe care ai făcut-o în cariera ta? Deja te gândești la următoarea? Este în regulă, nu ești singur.

Potrivit statisticilor privind schimbările de carieră, o persoană va schimba jobul de cinci până la șapte ori pe parcursul vieții profesionale. Motivele pentru care apar aceste schimbări pot fi legate de schimbarea unor obiective personale, redefinirea valorilor personale sau dorința de a încerca ceva nou. Dorința de schimbare apare astfel inevitabil și de multe ori cu o energie copleșitoare.

În întâlnirile de orientare în carieră pe care le facem cu elevi și studenți apare de multe ori întrebarea: când voi ști că ceea ce am ales este cel mai potrivit lucru pentru mine? Întrebarea are de fapt asociată teama de schimbare și de eșec, dorința de a nu investi efort și resurse pe un anumit parcurs de carieră care ar putea să se schimbe brusc.

John L. Holland, psiholog american și profesor emerit la Universitatea Johns Hopkins, a lansat în 1958 teoria care spune că preferințele vocaționale sunt o expresie a caracterului și personalității. Teoria lui Holland a devenit astfel cel mai răspândit model de evaluare a preferințelor de carieră. Conform acestuia, oamenii care au personalități similare și care lucrează împreună determină apariția unui mediu de lucru care se potrivește stilului lor.

Astfel, există șase categorii de personalitate / medii de lucru: investigativ, artistic, social, întreprinzător și convențional.

Dorința de schimbare la job poate să arate și faptul că nu mai există o potrivire din punct de vedere al personalității, iar curiozitatea care ne îndeamnă către un nou pas în carieră poate să vină tocmai din interior.

Oricât de mult ne-am opune, indiferent de vârsta, experiență și ierarhie, dorința de schimbare va evolua odată cu personalitatea noastră și se va manifesta în mod direct.

What’s next? Răspunsul corect o să-l găsești mereu în interior.

join.booking.com

Comentarii

Adina Sandu
Adina este trainer LEADERS și creator de content pentru​ programele noastre. S-a specializat, în cei 9 ani de LEADERS, în sponsorship management, parteneriate strategice și în organizarea de evenimente. Gândește în imagini, este pasionată de teatru de improvizație și de pian și veți descoperi aceste pasiuni în toate training-urile sale.

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.