Caută

Dhanyavad – Multumesc

În Nepal, în timpul expediției pe repede înainte din luna februarie, am învățat un cuvânt nou: expresia suna, în gura șoferului de microbuz de la care am auzit-o, ca un fel de danye bat. I-am găsit sensurile printr-o coincidență, săptămâna trecută. O invocare a recunoștinței te poate aduce, dacă este corect făcută, într-o stare de grație.

Bine-bine, și ce-i cu asta?

Mă gândesc la proastele apucături pe care noi, românii, le avem: să criticăm copiii dacă fac ceva greșit, dar să nu le mulțumim când fac bine. Să ne admonestăm angajații pentru 1% eroare și să uităm să îi credităm pentru 99% realizare. Să răspundem, la telefon, când suntem întrebați ce mai facem, plângându-ne că ne doare aia, ne supără cealaltă, nu ne merge nu știu ce.

Și care e problema? vor întreba cei care sunt obișnuiți să facă exact ce scrie mai sus. Problema este că ne creștem copiii, angajații și pe noi înșine într-o cultură negativă. Emitem, în permanență, informații negative. S-a demonstrat deja că există un câmp cuantic universal și unul personal… se vorbește despre a șasea forță în fizica cuantică… Așa încât există posibilitatea ca eu să îmi ”atrag” din supa cosmică universală ceea ce rezonează cu câmpul meu cuantic. Adică negativ, dacă emit negativitate.

Nici vorbă să picăm printre floricelele psihedelice ale perioadei hippie. În corporații se învață, din ce în ce mai riguros, mindfulness. E clar că suntem ceea ce gândim. Tragedia este că îi afectăm și pe ceilalți: copiii sau perechea noastră, partenerii, angajații și colegii. Cine ar vrea să stea lângă o persoană care nu se poate concentra pe partea plină a paharului? Mai ales că paharul se umple, magic, când ne axăm pe lichid, nu pe lipsa lui.

Soluția este una simplă: se cheamă Mulțumesc. Să îl spui cât de des poți. Iată un exercițiu mic, dar voinic: alegeți o zi în care să vă concentrați cât puteți pe lucrurile pentru care puteți spune mulțumesc. Eu, una sunt recunoscătoare vacii, fabricilor, corăbiilor și mâinilor lucrătorilor din plantația de cacao care mi-au umplut ceașca cea generoască cu o ciocolată fierbinte, desert perfect când ai de stat cin’zeci de mii de ore la computer să îți scrii toate memo-urile, documentele și emailurie.

Articole similare

Crăciunul ăsta la birou: Cadouri vs recunoștință

Mai sunt două săptămâni până la Crăciun și deja ne pregătim listele, coșurile de cumpărături reale sau virtuale, adresele unde să trimitem colegilor și colaboratorilor ceva pentru a le transmite

Erorile de gândire dau formă realității noastre

Mai bun cu fiecare gând! În urmă cu câțiva ani, la un curs dedicat adolescenților în Constanța, unul dintre participanți fusese foarte demotivat de activitatea în care fusese implicat. “Cum

Feedback-ul – o perspectivă diferită

Vorbim despre feedback și vrem să împărtășim cu tine câteva tehnici descoperite de noi într-un articol recent, povestindu-ți aici ce ne-a surprins și pe noi. 

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.