Caută
cele mai importante lecții din acești 4 pași, pentru a-ți oferi o resursă utilă ție și echipelor tale în 2021

Echipa în 2021: rețele de echipe

Au mai rămas doar câteva zile din probabil cel mai neobișnuit an pe care l-am trăit cu toții. Viețile noastre s-au schimbat considerabil, iar modul în care lucrăm în echipe este unul pe care cu greu ni-l imaginam înainte de martie 2020.

Cei care experimentăm o dinamică nouă cu organizațiile din care facem parte, poate că am început deja să observăm, sau chiar să implementăm, strategia care face trecerea de la echipele tradiționale, la rețelele de echipe configurate pe task-uri noi, cu multe necunoscute și cu roluri la nivel de individ într-o continuă schimbare. Schimbarea a pornit de la clasicele modele organizaționale ierarhice, modele care au fost deconstruite în această perioadă pentru a le permite organizațiilor să țină pasul cu provocările acestui an pandemic. Un exemplu de organizație care funcționează încă de la început pe acest model este chiar Uber, o afacere care se bazează pe un model cu trei funcții de conducere, un director general, un manager de comunitate și un manager de operațiuni pentru șoferi. Restul organizației este construită pe baza nevoilor unice pe care fiecare oraș/țară le are. 

McKinsey vorbește despre rețelele de echipe și ne oferă 4 pași foarte clari pe care îi putem urma dacă decidem să trecem la acest model. Împărtășim cu tine astăzi cele mai importante lecții din acești 4 pași, pentru a-ți oferi o resursă utilă ție și echipelor tale în 2021.

Construiește echipele rapid și din mers

Configurează-ți resursele pe modelul unui hub central care coordonează activitatea și echipe conexe care să-i fie asociate acestui hub central. Fiecare echipă este important să aibă lideri care în primul rând sunt orientați spre a rezolva probleme, care au demonstrat capacitatea de a gândi critic și chiar de a lua decizii nepopulare. Este important ca aceste echipe să fie mici pentru ca procesul de decizie și implementare să funcționeze cât mai rapid. Jeff Bezos, CEO Amazon spune că “Dacă văd mai mult de două pizza la prânz, echipa este prea mare”. Echipele mici permit îmbunătățirea unei gândiri colective și ajută foarte mult la procesul de împărtășire de cunoștințe și construcția de relații puternice. 

Ferește-te de micromanagement, rămâi totuși conectat

Permite echipelor să își stabilească propriul drum către succes. Dacă task-urile sunt deja alocate, modul în care acestea sunt îndeplinite trebuie ales de fiecare echipă în parte. Chiar dacă s-ar putea să descoperi în aceeași organizație abordări foarte diferite în rezolvarea problemelor și task-urilor. Rolul tău este important în a te asigura că are loc o comunicare multidirecțională – între toate echipele din rețea și organizație. Poți face asta prin scurte întâlniri zilnice în care fiecare echipă are un timp alocat. Echipele au manageri proprii și trebuie să pui accent pe asta în calitate de lider de organizație, iar noul tău rol pe care trebuie să ți-l asumi este mai degrabă unul de catalizator și coach, să te asiguri că echipele au toate resursele și sprijinul de care au nevoie.

Asigură transparența la nivel de rețele de echipe și organizație

Dacă oamenii se vor simți în siguranță, atunci și comunicarea, colaborarea, schimbul de informații între ei vor fi mult mai ușoare. Este important ca organizația să-și asume acest nou model în totalitate, iar asta înseamnă poate să-și schimbe și modul de a gestiona eșecurile. Dacă vrei ca rețelele de echipe să fie mereu pregătite să testeze ceva nou, trebuie să le oferi siguranța asumării riscurilor. 

Permite echipelor să devină independente

După ceva timp de funcționare, vei observa un grad mult mai ridicat de independență în organizație. Ceea ce trebuie să faci acum este să susții în continuare acest proces. Să încurajezi conexiunile între echipele și să fii cel care dă tonul, modelând acțiunile și comportamentele pe care vrei să le vezi în organizație. Nu te teme de pierdera controlului, tocmai ce ai trecut la următorul nivel 

Vechiul model ierarhic începe să dispară încet, iar noua formă de organigramă s-ar putea să-i sperie momentan pe cei dependenți de control. Dacă tot ne-a aruncat 2020 în necunoscut, poate că acum mai mult ca oricând este important să provocăm structurile organizaționale tradiționale, să delegăm, să încurajăm și să responsabilizăm oamenii pe care-i avem alături de noi, tocmai pentru a construi un 2021 cu o cultură, viziune și energie comună. 

Publicat prima dată în Newsletterul LEADERS #146.

Photo by Nathan Dumlao on Unsplash

Articole similare

Reziliența – individuală sau de grup?

Colegii mei m-au provocat să reflectez asupra termenului de reziliență cu impact în formarea liderilor. În programele LEADERS dedicate tinerilor profesioniști adresăm reziliența psihologică  ca fiind o competență esențială în

Bine ai venit în echipă!

despre câteva metode prin care poți să-i faci pe noii colegi să simtă că aparțin, să cunoască și să se identifice culturii organizației pe care o conduci.

Începe să construiești încredere

Cum stai cu încrederea în organizația din care faci parte? În echipele în care lucrezi? În perioada asta în care suntem foarte presați de context, în care ne vedem mult

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.