[#eischimbălumea] Rotița care schimbă sistemul: “Vrem să tăiem de la rădăcină prejudecata că oricum nu poți schimba nimic”

Beatrice Alexandrescu spune despre ea că este un produs 100% LEADERS. Și asta pentru că a fost participantă în unul din programele pentru liceeni ale fundației, apoi voluntar LEADERS, membru în echipa de organizare în același program-șansă pentru elevii din România și acum a ajuns să conducă proiectul care a format-o. Astăzi, Beatrice este project manager al programului LEADERS Explore pentru elevi. Hotărâtă, specializată în multi-tasking și mereu cu zâmbetul pe buze, Beatrice aduce acel aer de prospețime și fermitate necesar unui proiect inovator pe piața programelor de gen din țară.

641
0

Era o zi însorită în capitala Italiei și Beatrice, aflată în vacanță, s-a dus să vadă una din minunile Romei: Fontana di Trevi. A admirat uimită capodopera apoi, mai în glumă, mai în serios, a scos o monedă din portofel, s-a întors cu spatele și a aruncat-o în apă. În câteva zile, dorința pe care și-o pusese i s-a îndeplinit: lui Beatrice i s-a propus să conducă cel mai inovator program de leadership și educație non-formală pentru liceeni. A spus „da” fără să ezite. Numai că, în realitate, norocul și bănuțul aruncat în fântână au contribuit foarte puțin la această reușită.

100% LEADERS
Beatrice e omul care-și face viitorul cu mâna ei și a muncit enorm pentru a ajunge aici. În gimnaziu și în anii de liceu a coordonat o mulțime de activități extrașcolare. Așa că nu putea rămâne indiferentă când, într-o zi din ultimul an de liceu, a auzit că Fundația LEADERS organizează un program de leadership pentru elevi. A scris celor de la fundație cu intenția de a aduce Leadership Autentic, programul de la acea vreme, și în liceul ei din București, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. „Atunci m-am îndrăgostit iremediabil de Adina (n.r. Sandu) care era Project Manager, și de Elena, care mi-a fost trainer și călăuză în această experiență”, își amintește cu emoție.

După liceu, a intrat la Politehnică, dar a păstrat legătura cu fundația. Simțea că vrea să facă mai mult, să ofere și altceva societății. Iar educația i s-a părut mereu cheia multora dintre problemele cu care ne confruntăm. Astfel, a fost voluntar LEADERS, lucrând pe partea de parteneriate și vânzări, apoi a devenit om de bază în echipa programului pentru liceeni. „Și, la un moment dat, după ce am fost în vacanță și am aruncat un bănuț în Fontana di Trevi, mi s-a propus să conduc programul. Practic, în mai puțin de o săptămână mi s-a îndeplinit visul, dar am plătit scump: am aruncat o monedă de doi euro pentru asta”, povestește amuzată.

Beatrice este și trainer în cadrul programului și visul ei este de a oferi o șansă la educație copiilor din medii defavorizate.

Practic, în comunitate, inovator
LEADERS Explore pentru elevi nu este un program gândit în laborator și aplicat de-a valma. Este suma celor zece ani de experiență în programe educaționale pentru elevi a fundației, timp în care peste 6000 de liceeni din peste 60 de comunități rurale și urbane la nivel național și-au dezvoltat abilitățile de leadership. Anul acesta, pentru că multe lucruri s-au schimbat: generațiile, lumea, modul de învățare și de asimilare a informației – programul s-a dezvoltat și s-a adaptat nevoilor tinerilor care vor să se cunoască, sunt curioși cu privire la lumea din jur, dar care vor și să lase ceva în urmă.

“A fost o creștere naturală, a fost un moment în care ne-am dat seama că ni se cere mai mult și că trebuie să dăm mai mult. Un exemplu concret: adolescenții din programele noastre beneficiază de orientarea vocațională încă de acum 5 ani de zile. Identificam împreună niște direcții, dar, până terminau facultatea, n-aveau cum să afle dacă ce au ales li se potrivește sau nu. Că nu luau contact cu mediul respectiv. Asta facem acum la Explore: dacă la chestionarele de orientare vocațională descoperă ca domeniu de interes Medicina și își doresc să se facă medici chirurgi, merg să vadă cum e să fii chirurg. Că poate își dau seama la timp că nu e de ei și li se potrivește altă meserie”, explică Beatrice de ce Explore este un produs original LEADERS.

Ne diferențiem de tot ce există în domeniul programelor de educație non-formală prin faptul că la noi practica e baza. Descoperi cine ești, ce vrei, ce-ți place cu adevărat, dar vezi exact și dacă-ți place, întâlnești oameni din mediul respectiv.

Și, programul mai reprezintă o premieră și din alte puncte de vedere: numărul mare de participanți, 250 în toată țara, care sunt ghidați timp de 9 luni de zile, cât ține și un an școlar. Și proiectul social real, pe care adolescenții trebuie să-l pună în practică la ei acasă și să devină astfel agenți ai schimbării în mediul lor. Pe scurt, întreaga experiență Explore este adaptată și se învârte în jurul nevoilor tinerilor și comunităților din care fac parte.

Peste 6000 de liceeni au trecut prin programele LEADERS dedicate. LEADERS Explore este pasul către viitor.

Iar Beatrice știe cât este de important un astfel de program în anii de formare ai oricărui licean. Ea însăși este dovada vie a acestui fapt. „Ni s-a demonstrat că ceea ce facem are impact, mulți dintre absolvenții noștri din trecut sunt astăzi adulți implicați și fericiți, împăcați cu alegerile lor, care dau 100% în locul în care se află. Și, știm că rezultatele se văd în timp, însă avem certitudinea că, pentru societate, un astfel de program e un câștig pentru că formează oameni responsabili, la toate nivelurile”.

Schimbăm lumea. Câte 25 de oameni o dată
Iar, pe lângă câștigul personal și cel la nivel de societate, mai este câștigul inestimabil la nivel de comunitate locală. Programul LEADERS Explore pentru elevi ajunge în comunități mici, unde inițiativa lipsește cu desăvârșire și absența modelelor e acută. „Sunt comunități în care singurele modele pe care le poți găsi sunt mama sau tata, comunități în care totul se lasă în baza altora, toată lumea e nemulțumită de ceea ce se întâmplă, dar se dă vina pe orice factor extern fără a se căuta soluții. Se promovează ideea că oricum tu nu poți face nimic. Asta e prejudecata pe care împreună cu exploratorii vrem să o învingem prin proiectele în comunitate.”

Prin munca de Sisif a echipei LEADERS, comunitățile ajung să fie conștiente de importanța abilităților dezvoltate de tineri prin astfel de programe și lucrurile încep să se schimbe. Profesorii sunt din ce în ce mai conștienți de importanța unor experiențe diferite pentru elevii lor, mulți își doresc să stea în sală la training-uri pentru a descoperi lucruri noi, metode prin care să-și transforme orele în unele mult mai atractive pentru elevi. „Atât profesorii, directorii cât și administrația locală din orașele micuțe, mai ales, consideră că aducem plusvaloare comunității și ne încurajează să fim cât mai mult alături de ei. Au încredere că acești 25 de tineri, aleși din comunitate, vor deveni lideri care se vor implica activ.”

La Iernut, de exemplu, exploratorii LEADERS vor să rezolve o nevoie a orașului. pentru că orarul de transport către diferite orașe din jur e de multe ori o necunoscută, au decis să ia măsuri: vor să renoveze stația principală din oraș și să indexeze programul tuturor mijloacelor de transport în comun.

Cine poate fi explorator?
Liceenii care vor să facă parte din această experiență trebuie să îndeplinească câteva condiții: trec printr-un proces amplu de selecție, de la completarea formularului pe site, la interviul telefonic; ei beneficiază de bursă de participare în program care le acoperă toate costurile de participare, astfel că trebuie să-și asume responsabilitatea de a se implica total în propriul proces de învățare.

Exploratorul este curios cu privire la propria persoană, la cei din jur și la ce e în jur. Și la oportunitățile lui. Și, acest explorator se întreabă ce poate el să facă pentru a genera o schimbare, pentru a lăsa ceva în urma lui. Nu e niciodată doar despre el, e și despre ceilalți.

Rezultatele unui astfel de program sunt de două feluri: cele concrete, imediate, și cele pe termen lung, extrem de prețioase, pentru cine are răbdare și e dispus să aștepte să culeagă roadele. „Pentru că vorbim de o vârstă atât de fragedă, 14-18 ani, trebuie să lași să treacă câțiva ani în care se confirmă că ce ai făcut, ai făcut bine. Că ai pus o sămânță din care a crescut un copăcel sau a schimbat ceva.”

Investiția în exploratori este o investiție în viitor
Beatrice știe că doar oamenii care cred în puterea educației au răbdare și aleg să investească într-un astfel de program. „Investiția în educație e una pe termen lung. Și e foarte greu să vezi rezultatele și beneficiile tale directe în calitate de companie care investește. Dar rezultatele merită așteptarea: 25 de elevi au ocazia să formeze o clasă a viitorilor lideri din comunitate; compania are ocazia, prin acest program, să dea ceva înapoi comunității pe care o susține și din care își recrutează viitorii angajați; sau compania investește în comunitatea în care se află cei mai mulți angajați; e o șansă de a deveni partener în acest proces de învățare, partener care oferă stagii de practică elevilor; e o ocazie ca tinerii să te cunoască în calitate de potențial angajator și îi poți pregăti din vreme așa cum ți-ai dori. De cele mai multe ori, companiile care ne susțin desfășoară activități în orașele în care LEADERS derulează programul.”

Dacă o întrebi cum arată ziua perfectă pentru cei din echipa LEADERS Explore pentru elevi, Beatrice nu ezită: „O zi reușită este una în care ne scrie un absolvent pe care l-am cunoscut acum 7-8 ani și ne povestește despre un succes pe care-l are. Și, ne spune că, fără noi și fără experiența pe care am avut-o împreună, acel succes nu s-ar fi întâmplat în viața lui.” Atunci au cu toții revelația că da, prin munca lor schimbă vieți și formează rotițe care fac lucrurile să meargă în direcția potrivită.

Pentru mai multe detalii despre programul LEADERS Explore pentru elevi, intrați aici. Prezența programului în cele 10 localități (Bârlad, Bistrița, București, Iernut, Lugoj, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Târgu Jiu, Târgu Mureș) este susținută în acest an prin programul “Împreună cu LIDL pentru un viitor mai bun”.

***Interviul e parte a campaniei de promovare a programului LEADERS Explore pentru elevi #eischimbălumea. Primele două episoade, aici și aici.

*** Suntem un accelerator de experiențe și inspirație, declanșăm potențialul tinerilor și formăm lideri responsabili și vizionari, începând cu anul 2000. Fundația LEADERS este o organizație care susține oamenii cu valori și principii și ne dorim ca prin programele noastre, Explore, Experience și Challenge, să desăvârșim procesul de formare a liderilor.

*** Lidl este prezent în 30 de țări din toată lumea și operează aproximativ 10.000 de magazine și peste 140 de centre logistice în 27 de țări din Europa. Lidl are aproximativ 215.000 de angajați, dintre care 5000 în România unde retailer-ul german are deschise peste 200 de magazine și 4 centre logistice. Misiunea Lidl în România este aceea de a le oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente.

Comentarii

Previous article[#eischimbălumea] Adina Sandu, trainer Fundația LEADERS: „Am mutat toată experiența de învățare ‘afară’, în lumea reală”
Next article[#eischimbălumea] Când ai echipă, ai valoare – LEADERS Explore pentru elevi
Ionela este jurnalist din anul 2005, lucrând la Dilema Veche, Jurnalul național, Digi24 și emisiunea În premieră cu Carmen Avram de la Antena 3. Colaborează în prezent și cu recorder.ro. S-a implicat în proiecte sociale, reușind să inițieze două proiecte legislative în domeniul sănătății și educației. Crede că educația și leadership-ul sunt cheia unui viitor mai bun și newsfeed.leaders.ro este platforma în care și-a pus speranțele unei schimbări structurale în România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.