M-am născut la Nucșoara, la 80 de km de Pitești. Știi cu ce am plecat eu de acasă? Cu independenţa. Am putut să decid foarte multe lucruri pentru mine. Dacă am vrut să mă angajez, m-am angajat, dacă am vrut să mănânc în oraș, am mâncat în oraș, dacă am vrut să-mi cheltui banii pe haine, i-am cheltuit.
Bunicii mei au fost antreprenori. Unul din ei era cel mai bine văzut om din sat. Dânșii tot timpul aveau, cunoșteau oameni, duceau lucruri de colo-colo. Tot timpul a fost „dacă am ceva, hai să văd cum îl pot valorifica”. Și probabil că din toată povestea asta am învăţat ceva.
Am făcut liceul la Domnești și apoi m-am mutat la Pitești, în gazdă. Voiam să mă fac educatoare și învăţătoare. Am făcut un singur an la Institutul de Pedagogie pentru că m-am angajat la foarte puţin timp. Eram controlor la o firmă de verificare piese auto. Știind engleza, am ajuns să lucrez în birou într-o săptămână și jumătate. Toţi clienţii vorbeau engleză. Ajunsesem să vorbesc cu top managementul partenerilor de peste tot, contractele se semnau după discuţiile cu mine, făceam legătura între ei. Marele meu avantaj a fost că am știut o limbă străină.
La foarte puţin timp, cei care conduceau firma au hotărât să plece din ţară. Atunci m-am trezit într-un apartament cu două camere, în chirie, singură, fără facultate, fără nimic, cu 8 000 de lei datorie la finanţe și cu salariile neplătite. Am hotărât să continui. Și mi-am deschis laptop-ul și am început să trimit mailuri, cu ce companie avem și ce facem. Mi-am luat un asistent care lucra la mine în apartament. Am ajuns foarte repede la 10 angajaţi și apoi nu le-am mai ţinut numărul, până în momentul în care mi-au făcut o grevă în fabrică.
În 2007, aveam 22 de ani, deţineam și conduceam o companie cu 40 de angajaţi care făcea verificări de piese auto. Manageriam oamenii din inerţie. Eram foarte vulcanică. Întotdeauna am fost cea care a decis dacă iau un contract sau altul. Am fost prima femeie manager de afaceri din România care a reușit să semneze contract direct cu Automobile Dacia.
Am căutat să aflu cum să mă comport cu angajaţii, cum să mă comport în alt mod decât cel în care eu tăiam și spânzuram. Așa am găsit cursurile Fundaţiei LEADERS și m-am înscris la Leaders School (actualul LEADERS Experience: www.leaders.ro/experience). Eu am cunoscut LEADERS-ul din dorinţa de a mă dezvolta, pentru că aveam foarte mulţi oameni în subordine și am clacat. Așa că m-am dus să învăţ. Am început apoi să investesc în oameni. I-am trimis la cursuri. Am început și eu să merg la tot felul de programe ca să mă dezvolt. Oamenii de la LEADERS au fost primii care au văzut în mine acel ceva special. Când m-am dus la ei și le-am povestit ce fac, nu pot să zic că au rămas cu gura căscată, dar au rămas impresionaţi. Am început să văd lucrurile pe care nici nu eram conștientă că le fac.
Image Business Solution este compania pe care o conduc acum. Activitatea principală este de mastermind-uri, adică formări de leadership și descoperirea omului prin leadership; a doua este coaching-ul, business coaching, pentru că pe asta m-am specializat. În anul 2012, am luat o licenţă pe programul lui John Maxwell (expert în leadership) și am zis că asta o să fac de acum înainte. Am fost între primii 30 de acreditaţi din România. După sesiunile pe care le facilitez, sunt oameni care își schimbă vieţile. Un exemplu este un băiat care și-a dat seama cât de mult se critica el pe el. A zis „Am stat și m-am gândit cât de critic sunt cu mine și cât de mult rău îmi fac”. Poate cineva care este suficient de obiectiv cu sine, reușește să înţeleagă clar ce i se întâmplă, însă pentru cineva care este la început de drum, care a trecut prin niște experienţe negative, să fii critic cu tine poate să te coste foarte mult.
Am o definiţie a leadershipului: Dumnezeu ne-a creat cu o gură și două urechi.
Este foarte important să fii capabil să asculţi oamenii, dar să-i asculţi, nu să-i auzi, să-i asculţi efectiv. Pe lângă a-i asculta legat de activitatea lor de zi cu zi, mi-am dat seama că în multe companii, o problemă este că managerul se impune fară să asculte.
Altă chestiune pe care am învăţat să o fac este să le arăt angajaţilor că pot să facă lucruri fără mine. Acord foarte multă încredere oamenilor. Este un lucru pe care îl fac și face parte din leadership-ul meu. Eu când cunosc un om îi acord toată încrederea mea, el nu trebuie să mi-o câștige. În momentul în care Matei, fiul meu mai mic, a început să meargă, să vorbească, se ducea la sora lui mai mare și-i spunea „nu pot, nu pot”, iar ea îi spunea: „Matei, poţi!”. Atunci am zis că ceva fac bine. Copiii mei sunt foarte independenţi.
Profesional vorbind, îmi doresc să devin o persoană de referinţă în business coaching-ul din România. Unul dintre obiectivele mele este să ajung în Top 500 femei de afaceri din România. Ca să ajungi acolo, cred că ai nevoie de capacitatea de a vedea oportunităţile atunci când vin. Și ce-ţi mai trebuie ca să fii acolo, este o atitudine de învingător, pe lângă multe alte lucruri: determinare, consecvenţă, analiză, studiu.
