Caută

Fără granițe

Atunci când ne gândim la o țară, o cultură, o religie, ne este ușor să ne imaginăm că acestea se întind în limitele delimitate geografic și că influențele și că ceea ce se întâmplă acolo rămâne acolo. 

Noua realitate este că suntem interdependenți cu toți ceilalți și trebuie să învățăm să acționăm în consecință. Când președintele unui stat se adresează cetățenilor spunându-le că va face acea țară să fie din nou o putere, trebuie să înțeleagă că ceea ce proiectezi în acea țară se va reflecta în întreaga lume. Nu există granițe, ziduri de protecție pentru protejarea climei sau a economiei globale, nici pentru a îngrădi o cultură sau o religie. Fie că recunoaștem sau nu, trebuie să învățăm să coexistăm.

Același lucru se întâmplă și la nivel de organizații unde acțiunile unei echipe, ale unei companii, se reflectă mai departe în piață, iar efectele sunt resimțite la nivel macro. Ceea ce dezvolți în interior nu cunoaște limitele clădirii de birouri unde îți desfășori activitatea și trebuie întotdeauna ancorat în contextul general al lumii.

Cum te influențează pe tine această perspectivă? Din punct de vedere al leadershipului credem că este important ca liderii de echipe, organizații și proiecte să fie conștienți de efectele propriilor acțiuni, cât și de efectele exteriorului asupra lor. De 19 ani de când ne-am asumat misiunea de a contribui la dezvoltarea viitoarelor generații de lideri am căutat să păstrăm în modelul de leadership pe care îl dezvoltăm, tendințele și influența contextului exterior, iar acest lucru se vede acum foarte clar în modul în care abordăm leadershipul în toate programele LEADERS și componenta esențială de gândire sistemică.

Conștientizarea contextuală, viziunea și gândirea în perspectivă, abordarea  multidisciplinară VS. supra-specializarea, toți aceștia sunt termenii care se află în concordanță cu era în care ne aflăm. Organizațiile migrează către structuri bazate pe proiecte și fără titluri, unde un membru al unei echipei este și liderul altei echipe – astfel se antrenează flexibilitatea și agilitatea dorite iar liderii devin mai conștienți de interdependența acțiunilor lor.

Percepția despre ce înseamnă conducerea unei organizații trece astfel de la individ la organizație ca sistem și de la intervențiile orientate către management la intervenții care au efect în întreaga organizație. Un prim pas care poate ajuta în dezvoltarea acestui leadership conștient de interdependență este cunoașterea și stăpânirea de noi subiecte, o abordare multidisciplinară în opoziție cu supra-specializarea, înțelegerea complexității sistemelor și dezvoltarea abilităților de a gândi în perspectivă.

Articole similare

Erorile de gândire dau formă realității noastre

Mai bun cu fiecare gând! În urmă cu câțiva ani, la un curs dedicat adolescenților în Constanța, unul dintre participanți fusese foarte demotivat de activitatea în care fusese implicat. “Cum

Feedback-ul – o perspectivă diferită

Vorbim despre feedback și vrem să împărtășim cu tine câteva tehnici descoperite de noi într-un articol recent, povestindu-ți aici ce ne-a surprins și pe noi. 

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.