La Fundația Leaders, credem cu tărie că este esențial ca liderii să accepte eșecurile și să le privească dintr-o perspectivă care să le permită să învețe de pe urma acestora. În programele LEADERS, aducem în fața participanților lideri români care să le relateze eșecurile din parcursul lor, dar și modul în care au trecut peste ele și învățăturile pe care le-au deprins după ce s-au confruntat cu acestea.

Ne bucurăm că suntem alături de I Love Failure EDUCATION – The biggest failure conference in the world, conferința care reunește peste 40 de surse de inspirație pe 23-24 octombrie, la Opera Națională din București.

Poți afla de la sursele de inspirație poveștile lor și lecțiile pe care le-au învățat din propriile greșeli. Speakerii pot să relateze doar pe baza experienței personale, urmând regula de aur – „Dacă nu ți s-a întâmplat ție, atunci nu poți vorbi despre asta la I Love Failure”.

Ia-ți inspirația din discursurile speakerilor și conectează-te cu alți participanți care vor să învețe cum să îmbrățișeze eșecul și să îl folosească în beneficiul lor. Prin discuțiile pe o temă precum eșecul, ai șansa să treci mai rapid de la „small talk” la „medium talk” și să creezi cu mai mare ușurință legături strânse cu cei din comunitate.

Pentru că orice lucru nou pe care îl înveți trebuie celebrat, la final de conferință poți să sărbătorești alături de ceilalți participanți parcursul vostru spre îmbrățișarea eșecului la Party-ul I Love Failure – o seară de neuitat, plină de bucurie, râsete și inspirație.

De la antreprenori de top, investitori sau influenceri, până la sportivi și artiști de înaltă performanță, iată câteva dintre numele deja confirmate care vor urca pe scena I Love Failure EDUCATION anul acesta:

Ana Maria Branza, Alex Certantescu, Radu Georgescu, Magor Csibi, Dragos Anastasiu, Mihai Morar , Andreea Raicu, Adrian Dragomir, Cristian Onetiu, Tedy Necula, Alexandra Violin, Cristian China Birta, Alex Găvan, Mester Catalin, Irina Obushtarova, Aluziva, Raluca Anton, Alex Bogdan, Andra Pitican, Simona Sandru

Pentru mai multe detalii despre programul conferinței și pentru a achiziționa bilete la eveniment, accesați https://ldrs.me/ilovefailure

Comentarii

Previous articleGloria Steinem pentru prima dată în România
Next articleDescoperă Industria Tech la Her Webinars Summer 2023
LEADERS este o organizație care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili care fac România puternică la toate nivelurile.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.