Caută

Go with the FLOW

Starea de care ai nevoie se numește flow și cu siguranță ai experimentat-o de câteva ori până acum atunci când reușești să te concentrezi pe un singur lucru și timpul să pară că trece doar în favoarea ta. Potrivit psihologului Mihály Csíkszentmihályi starea de flow este o stare optimă a conștiinței în care ne simțim cel mai bine și performăm la cele mai înalte standarde. Acest sentiment este caracterizat de absorbția completă în ceea ce faci, unul dintre rezultate fiind pierderea simțului spațiului și timpului. 

Studiile lui Csikszentmihalyi l-au determinat să concluzioneze că fericirea este o stare internă și nu una externă. Cartea sa publicată în 1990, Flow – The Psychology of Optimal Experience, se bazează pe premisa că fericirea poate fi influențată de starea de flow.  Astfel a ajuns la teoria că fericirea nu este o stare rigidă, neschimbătoare ci dimpotrivă, la fel ca în cazul flow-ului, manifestarea fericirii presupune depunerea unui efort dedicat.

Fiecare dintre noi avem un nivel de fericire asupra căruia avem un anumit grad de control, iar prin cercetări, Csikszentmihalyi a început să înțeleagă că oamenii sunt cei mai creativi, productivi și fericiți atunci când se află în starea de flow. În cercetările sale autorul a intervievat sportivi, muzicieni și artiști pentru a corela nivelurile lor de performanță cu modul în care s-au simțit în timpul acestor experiențe. 

Toate informațiile de mai sus nu fac decât să-ți dorești să experimentezi cât mai repede starea de flow, și pentru că citești acest text chiar la început de zi, îți lăsăm mai jos câteva caracteristici care te vor ajuta să identifici momentele în care te afli în această stare de productivitate și fericire, cât și o serie de guidelines despre cum poți în mod activ să ajungi în starea de flow. 

Tot autorul cărții, Csikszentmihalyi, descrie cele opt caracteristici ale flow-ului astfel:

  • Concentrare completă asupra task-ului;
  • Claritate asupra obiectivelor și deschiderea către feedback imediat;
  • Senzația de transformare a timpului (accelerare / încetinire);
  • Efort depus cu ușurință;
  • Sentimentul unei experiențe profitabile;
  • Echilibru constant între provocări și abilități;
  • Acțiune și autocunoaștere;
  • Sentimentul de control asupra task-ului.

Tu ești pregătit să încerci astăzi starea de flow?  Urmărește cu atenție și bucură-te de momentele în care te regăsești în această stare, iar dacă simți că ai nevoie de ajutor, încearcă să atingi în mod conștient câteva dintre elementele de mai sus pentru a ajunge în starea potrivită.

Articole similare

Erorile de gândire dau formă realității noastre

Mai bun cu fiecare gând! În urmă cu câțiva ani, la un curs dedicat adolescenților în Constanța, unul dintre participanți fusese foarte demotivat de activitatea în care fusese implicat. “Cum

Feedback-ul – o perspectivă diferită

Vorbim despre feedback și vrem să împărtășim cu tine câteva tehnici descoperite de noi într-un articol recent, povestindu-ți aici ce ne-a surprins și pe noi. 

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.