Începe să construiești încredere

0

Cum stai cu încrederea în organizația din care faci parte? În echipele în care lucrezi? În perioada asta în care suntem foarte presați de context, în care ne vedem mult mai rar și modul în care ne vedem nu este unul tocmai natural (în mailuri sau pe Zoom foarte multe mesaje nonverbale pot fi interpretate greșit), încrederea pe care o avem în colegii și echipele noastre poate fi pusă la încercare.

Încrederea este importantă în orice relație, iar într-un mediu profesional cu atât mai greu de controlat pentru că se construiește în echipe foarte diverse cu persoane cu valori și personalități diferite. În calitate de lider îți revine misiunea să construiești și să încurajezi încrederea în echipele tale pentru că s-a demonstrat faptul că organizațiile cu un nivel ridicat de încredere în rândul angajaților performează mai bine pe termen lung. 

De unde începem cu înțelegerea încrederii? Paul J. Zak, neuroeconomist, cercetător și autor, vorbește în Harvard Business Review despre experimentul prin care a descoperit legătura între oxitocină și nivelul de încredere în ceilalți. Alături de echipa sa, Zak a realizat un studiu în cadrul căruia participanții alegeau o sumă de bani pe care urmau să o trimită digital, prin intermediul unui computer, unui străin. Aceștia știau că banii fie se pot tripla, fie pot fi păstrați de către destinatar. Participanții nu au fost informați despre subiectul acestui studiu, iar printre primele descoperiri s-a numărat faptul că nivelul de oxitocină ridicat era corelat cu sume mai mari de bani primiți (arătând un nivel crescut de încredere al celor care au trimis).

Studiul a continuat cu o a doua etapă, cea în care o parte dintre participanți au primit o anumită doză de oxitocină sintetică, iar o altă parte au primit un placebo. S-a constatat astfel că cei care au primit oxitocina au trimis sume duble de bani străinilor, concluzionând astfel că acest neurotransmițător are puterea de a crește nivelul de încredere pe care îl avem față de cei din jur. 

Plecând de la acest studiu putem să identificăm o serie de comportamente și practici pe care le putem dezvolta în echipele din care facem parte pentru a crește încrederea în ceilalți. 

Oferă exemplul

Este important să respecți standardele impuse, poate chiar impuse de tine, dacă vrei ca cei din jurul tău să aibă încredere și să facă același lucru. Nu le cere oamenilor din jurul tău să facă ceea ce tu însuți nu ai fi dispus să faci. Fii deschizător de drumuri, arată-le și celorlalți. 

Asigură-te că cei din jur se pot bucura de progres

Când vă împărțiți task-urile în echipă și aveți parte și de mici victorii, acestea pot să stimuleze nivelul de oxitocină atunci când echipa reușește să îndeplinească responsabilități. Echipele care lucrează împreună pentru a atinge un obiectiv în mod eficient, un obiectiv realizabil cu o finalitate clară vor avea un nivel crescut de încredere de fiecare dată când vor avea parte de astfel de task-uri. În calitate de lider, ajustează obiectivele echipei tale astfel încât să aveți parte și de astfel de mici victorii, nu doar task-uri dificile al căror progres este greu de măsurat. 

Vorbește deschis despre realitatea în care vă aflați

La fel ca în orice relație și în viața profesională apar momente dificile și provocări. Modul în care acestea sunt gestionate poate să influențeze încrederea pe care oamenii o vor avea în echipă, lider și organizație. Indiferent de rolul pe care-l ai, asigură-te că aceste momente dificile sunt procesate, că le arăți celor din jur că-ți pasă și că deși aveți o zi plină, vă puteți lua câteva momente de pauză pentru a vă deconecta și a discuta despre astfel de probleme. 

Dacă vrei ca oamenii să aibă încredere în tine trebuie să le arăți că îți pasă. 

Încurajează autonomia

După ce ai împărtășit viziunea și obiectivele lasă-i pe oamenii din echipa ta să le îndeplinească în modul lor propriu. Un factor motivator pentru echipe este nivelul de încredere transmis de lideri, prin autonomia pe care aceștia o primesc. Această libertate de a alege cum susține și inovația, o cultură bazată pe curiozitate și pe deschiderea de a explora noi metode de a realiza proiectele organizației.

Dezvoltă o cultură organizațională orientată spre relații 

Același Paul J. Zak a demonstrat faptul că atunci când oamenii își construiesc în mod intenționat legături sociale la locul de muncă, performanța lor se îmbunătățește. De ce? Atunci când ne împrietenim cu colegii din echipă / organizație o să avem un interes direct pentru succesul și bunăstarea lor, iar în calitate de lideri această preocupare o să ne ducă spre comportamente de susținere, încurajare, comunicare deschisă. Într-un astfel de mediu, încrederea în echipă și în organizație este menținută tocmai de relațiile profesionale pe care ajungem să le dezvoltăm. 

Studiile arată că în companiile în care încrederea este cultivată la nivel de echipe, angajații raportează cu 74% mai puțin stres, cu 50% mai multă productivitate, 76% mai mult angajament și 40% mai puțin burnout.  La fel ca în cazul relațiilor personale, sau chiar în modul în care gestionăm încrederea în proprii copii, este important să fim acolo pentru ei, dar să le lăsăm cale liberă pentru a-și construi propriul cum, pentru a explora propriile reușite dar și propriile greșeli din care să învețe. 

Publicat prima oară în Newsletterul LEADERS #161. Abonează-te pentru a primi săptămânal resurse, opinii și știri de la Leaders.

Photo by Belinda Fewings on Unsplash

Comentarii

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version