Articol preluat din Newsletterul din data de 5 februarie

Leadershipul este o putere dar de multe ori este definit prin lucruri mult mai soft, care la prima vedere nu par atât de puternice. De ceva vreme am observat o tendință a echipelor de a migra către dezvoltarea competențelor soft cum ar fi empatia și compasiunea, lăsând în plan secund toate elementele care până acum erau prioritare cum ar fi strategia, asertivitatea chiar și autoritatea.

Ne întrebăm: care sunt abilitățile necesare acum și oare, empatia și compasiunea, sunt oare soft skills sau sunt un indicator al puterii interioare?

Cu siguranță importanța skill-urilor este influențată și de progresul tehnologic și de noile direcții de pe piața muncii care vin în consecința acestuia: Forumul Economic Mondial prezice că 5 milioane de locuri de muncă se vor pierde datorită tehnologizării înainte de 2020 deoarece inteligența artificială, robotica, nanotehnologia și alți factori socio-economici înlocuiesc nevoia unor lucrători umani. Vestea bună este că aceleași progrese tehnologice vor crea, de asemenea, 2,1 milioane de noi locuri de muncă.

În acest context, atât noi, cât și oamenii din echipele noastre, căutăm să ne simțim în siguranță și să simțim că ne aflăm într-un mediu de lucru sănătos. Compasiunea devine astfel un element de putere care nu doar conectează oamenii ci și consolidează echipele, oferind stabilitate și siguranță psihologică, lucruri esențiale pentru ca oamenii să poată să crească.

Harvard Business Review definește compasiunea ca fiind o acțiune – ceva ce poate deveni obișnuință, o alegere pe care o avem la îndemână și pe care ne angajăm să o facem față de ceilalți. Prin compasiune ne manifestăm intenția de a contribui la fericirea și bunăstarea celorlalți. Compasiunea este astfel proactivă și putem face din asta un obicei. Atunci când din motive de menținere a puterii pierdem din puterea de a fi empatici, compasiunea poate să permită menținerea unei conexiuni umane și o mai bună conducere.

Uită-te la cei din jurul tău și vezi care sunt lucrurile prin care trec acum. Nu doar dintr-o perspectivă empatică pasivă, ci din una de implicare și contribuție, vezi cum poți fi alături de ei în mod activ. Astfel veți împărtăși puterea leadershipului, iar pe termen lung veți fi o echipă mult mai unită.

Comentarii

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.