Măiestria personală sau despre arta învățării continue

Mă uit cu multă admirație la tablourile lui Klimt sau ascult ce frumos interpretează cele 4 anotimpuri Janine Jansen, privesc cu interes performanțele sportive ale lui Usain Bolt și mă las inspirată de ceea ce spunea Charles Bukowski despre arta sa: ”Cineva m-a întrebat odata: Ce faci? Cum scrii, cum creezi? Nu scrii, i-am răspuns. Nu încerci să scrii. Este foarte important: să nu încerci , fie ca este vorba de Cadillac-uri, de creație, de imortalitate. Astepți și, dacă nu se întamplă nimic, mai aștepți un pic. La fel și cu gândacul de sus de pe tavan. Aștepți până vine el la tine. Când ajunge destul de aproape, îl prinzi, îi dai o palmă și îl omori. Sau, dacă îți place cum arată, faci din el un animal de casă”.

Cred că sunt oameni din zona de artă, muzică, sport care au exemplificat și aprofundat perspectivele noastre despre măiestria personală. Oameni care s-au ridicat la niveluri înalte de excelență și au creat cu curaj și autenticitate. Adevărata provocare pe care o văd este cum putem duce măiestria personală și în mediul organizațional actual, dar și în practica de leadership.

Îmi place definiția lui Peter Senge despre măiestria personală – disciplina de a-ți clarifica și aprofunda continuu viziunea personală și a-ți concentra energia în dezvoltarea răbdării și înțelegerii obiective a realității.

Măiestria personală este expresia pe care o folosim pentru disciplina creșterii personale și a învățării. Oamenii cu niveluri înalte ale măiestriei personale își extind continuu abilitatea de a crea acele rezultate pe care cu adevărat le doresc în viață. Măiestria personală trece dincolo de competențe și abilități, deși își are fundamentul în acestea. Trece dincolo de înțelegerea și deschiderea spirituală, deși cere dezvoltare spirituală. Înseamnă abordarea propriei vieți ca pe o lucrare creativă, trăirea vieții într-o manieră creativă, în locul uneia reactive.

Atunci când măiestria personală devine un angajament, o disciplină, o activitate pe care o integrăm în viețile noastre, poate lua 2 direcții de profunzime.
Prima direcție, ne clarificăm în mod continuu ceea ce este important pentru noi. Ne clarificăm continuu care este potențialul nostru. Adesea suntem atât de ocupați să rezolvăm problemele care se ivesc în calea noastră, încât uităm să ne gândim mai întâi de ce suntem pe calea respectivă. Îmi aduc aminte din școala primară de problemele de aritmetică pe care le rezolvam. Începuse să-mi placă, iar pe măsură ce rezolvam o problemă bine, căutam în culegerea de matematică o altă problemă. Aceasta mentalitate de “rezolvator de probleme” este foarte prezentă în mediul organizațional. Ne petrecem viața rezolvând problemele care apar în calea noastră. Rezultatul este că avem o perspectivă incompletă asupra a ceea ce este important pentru noi.

O intrebare relevantă, poate chiar o “mantră” pentru aceasta direcție poate fi:
– Ce îmi doresc cu adevărat?

A doua direcție este să învățăm să vedem realitatea din ce în ce mai clar. Mai specific, să învățăm să luăm în considerare, să acceptăm ceea ce este acum și aici. A accepta ceea ce este, realitatea așa cum este, nu înseamnă că ne resemnăm. Acceptând ceea ce este și rolul nostru în crearea condițiilor care au dat naștere și continuă să sprijine circumstanțele prezentului, ne asumăm responsabilitatea de a alege să creăm ceva diferit. Cu toții am văzut oameni angajați în relații contraproductive, rămânând blocați în acestea pentru că se încăpățânau să pretindă că totul este bine. Sau poate că am fost la întâlniri de afaceri unde toată lumea spunea că lucrurile se desfășoară conform planului, deși o privire sinceră asupra realității demonstra contrariul. În timp ce te miști către destinația dorită, este vital să știi unde te afli!

Organizaţiile noastre sunt încă rămase în cultura industrializării şi în acest moment nu sunt concepute să satisfacă nevoile cele mai înalte ale oamenilor, nevoile de stimă şi respect de sine şi cele de autoactualizare (aşa cum le definea Maslow). Cei mai mulţi oameni au în minte o separare foarte clară între activitatea de la serviciu și viaţă. Viaţa de după serviciu. Oricare ar fi motivele, în mediul organizaţional, nu dăm atenţie dezvoltării emoţionale în aceeaşi măsură cu dezvoltarea intelectuală sau fizică. Mă bucur să văd în organizaţii oameni care sunt foarte deschişi să facă sport, sunt foarte deschişi să citească, să meargă la training-uri. Provocarea pe care o văd este să fie din ce în ce mai deschişi la dezvoltarea personală ce vine dinăuntrul lor, din nevoia de a creşte. Faptul că suntem mai atenţi la dezvoltarea noastră intelectuală şi fizică şi mai puţin la cea emoţională este în defavoarea noastră, în sensul în care doar dezvoltarea emoţională completă ne oferă cel mai bun randament în calatoria către atingerea potenţialului nostru maxim.

– Sunt pregătit să îmi iau un angajament față de dezvoltarea mea personală și profesională? Cât de multă libertate îmi ofer mie în a experimenta, greși și învăța din greșeli?

În mediul organizațional, a vedea dezvoltarea oamenilor doar ca pe un mijloc de a ajunge la rezultatele urmărite devalorizează relaţia dintre om şi organizaţie. Cum ar fi să existe ca practică reală un “acord” între manager şi angajat pentru dezvoltarea sa completă, pe toate laturile? O relaţie transparentă, matură, completă, implică un acord bazat pe devotamentul împărtăşit de toţi faţă de valori, idei, obiective, concept, procese manageriale. Şi nu mă refer aici la contractul de muncă, ci mă refer la un nivel de acordare şi aliniere umană, care serveşte la dezvoltarea noastră, nu la limitarea noastră.
Impactul pe care îl are dezvoltarea personală asupra fericirii angajaților este unul foarte mare. Atât la nivel managerial sau la nivel de execuţie.

A căuta împlinirea personală doar în afara muncii şi a ignora importanţa porţiunii din viaţa noastră  pe care o petrecem la serviciu înseamnă că ne limităm singuri oportunităţile de fericire şi de a ne simţi oameni compleţi.

Din practica mea pot spune că este un moment crucial în evoluţia unei organizaţii acela în care suficienţi oameni adoptă atitudinea de a fi devotaţi învățării, dezvoltării, creşterii, maximizării potențialului nostru uman. Atunci când un număr suficient de oameni din organizație, cer şi caută oportunități de a creşte măiestria personală şi profesională. Învăţarea continuă, indiferent de nivelul ierarhic la care te afli acum, presupune angajamentul față de măiestria personală. Un nivel înalt de îndemânare ca manager sau ca specialist. Măiestria personală sugerează un nivel special de îndemânare în fiecare aspect al vieţii, fie ea personală sau profesională.

O companie cu adevărat angajată faţă de măiestria personală a oamenilor săi ar putea părea o idee romantică despre lume şi viață. Sau poate ca nu…
Bill O’Brien a descris frumos un indicator că toate cele spuse de mine mai sus funcţionează ”Știți că sistemul functionează când vedeți o persoană care a venit să își caute de lucru la o companie acum 10 ani şi atunci era nesigur pe sine şi avea o viziune limitată asupra lumii și sanselor sale, iar acum acea persoană conduce un department cu zeci de oameni. Se simte capabil să îşi asume responsabilitatea, înţelege idei complexe, cântăreşte diferite poziții şi dezvoltă argumentații solide înainte de a lua o decizie. Ceilalți ascultă cu atenţie ce are de spus. Ea sau el are aspiraţii mari şi pentru familia sa, pentru companie, industrie şi societate. “

Comentarii

Distribuie
Rodica Obancea

De formație psiholog, Rodica Obancea a fost fascinată de lumea organizațională, de felul în care oamenii potriviți la locul potrivit pot face companii întregi să funcționeze impecabil. Astfel, din anul 2007, s-a dedicat total vocației de coach și rolului de martor al dinamicii unei organizații, unei echipe sau unui lider.

un comentariu

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here