Caută

Nimic fără educație: cum putem combate sărăcia și stresul prin învățare continuă

Educația este un joc infinit, crede Dan Berteanu, Managing Partner Equatorial, prima companie de învățare prin joc din România. “Marasmul în care suntem azi are de-a face cu teoria jocului, oricât de puțin probabil vi se va părea acest lucru. Mai puțin decât are de-a face cu cei care au condus educația în acești 28 de ani, fie că ei a fost nepregătiți, ticăloși sau idioți de-a dreptul”, a spus acesta tranșant.
Tenisul este un joc finit, iar geo-politica sau războiul dintre Est și Vest sunt jocuri infinite, în care regulile nu sunt acceptate de toți jucătorii, nu avem un câștigător clar, iar rațiunea lui este să se întâmple, să existe. Noi trebuie să avem o mentalitate de jucător infinit și să vedem educația astfel, a fost îndemnul lui Berteanu.

“Educația a existat, există și va exista. Pentru că nu-ți poți opri creierul să învețe, din tot ceea ce facem și ni se întâmplă – învățăm. De aceea e un joc infinit. Primul palier al acestui tip de joc ține de valori, principii și o anumită filosofie a jocului: viziunea. Al doilea plan al jocului infinit ține de interese, planuri și acțiuni. Orice decizie a unui jucător infinit trebuie să treacă prin acest filtru al valorilor. Finlanda de câțiva ani tratează educația ca un joc infinit și se vede în rezultatele incredibile. Noi am avut în ultimii 28 de ani 23 de miniștri ai educației, Legea Educației a fost schimbată de aproape 70 de ori, avem rată mare de abandon școlar, nu mai avem forță de muncă calificată pentru că modelul este cel al omului faimos, care a făcut bani. Filosofia n-ar trebui să fie cine moare cu cei mai mulți bani în buzunar. Trebuie să încercăm să ieșim din jocul finit al zicalei românești “ai carte, ai parte”, deci centrat pe obiective, și să fim jucători infiniți. Pentru că educația poate schimba totul în jur,” a explicat acesta.

Cotiso Hanganu, director executiv al Centrului pentru Studii Complexe, susține că science fiction-ul se întâmplă acum în toate domeniile. Iar educația trebuie să țină pasul și să se alinieze acestui viitor.
Cosmin Chiriță, project manager la Fundația Romanian Business Leaders a adus în prim plan importanța celor care oferă educație, a profesorilor. Iar soluția unei educații mai bune este întotdeauna creșterea calității profesorilor și investiția în statutul și pregătirea lor. Florin Grosu, președinte Young LEADERS Club, susține că în antreprenoriat, cea mai bună educație sunt poveștile, storytelling-ul. Și noi, românii, trebuie să învățăm să spunem povești, asumându-ne curajul de a ne face de râs, de a ne expune. Așa apar poveștile bune, așa ne dezvoltăm în procesul de învățare.

Bogdan Comănescu, fondator Accelera, ne-a vorbit despre consecințele directe ale lipsei de educație în societate: sărăcia și stresul. Despre cum absența deprinderii de a învăța continuu, toată viața, disprețul românilor față de training-uri și alte contexte de învățare, precum și lipsa disponibilității de a aplica ceea ce învață duc la eficiență scăzută, calitate slabă a producției, servicii proaste, populație fără chef de muncă. Și asta se vede în ciclul care se repetă la infinit și care ne ține în loc ca societate. Și singurele căi de a rupe cercul vicios sunt educația și dezvoltarea și o nouă viziune asupra lor.

*** Discuțiile despre educație și dezvoltare au avut loc în cadrul unui panel din a treizecea ediție a București Business Days ce se desfășoară în zilele de 14 și 15 decembrie la Hotel Ramada Nord în capitală, eveniment la care Fundația LEADERS este partener.

Articole similare

2023 Wrapped – Leadership

Cu siguranță în ultimele zile ai rememorat momente și aspecte importante ale anului 2023, fie că e vorba de topul tău unic din Spotify, colecția de fotografii sau topurile Google

Alătura-te unei comunități de peste 8000 de abonați. În fiecare marți, îți punem noi în calendar: portrete-model, trenduri din era vitezei, recomandări de cărți și evenimente, vești din programele LEADERS.

Nume
Termenii și condițiile + Acord de prelucrare a datelor(Required)

Pentru noi este prioritar ca datele tale sa fie in maini sigure si toata experienta ta alaturi de LEADERS sa fie una excelenta.

Noi suntem Fundatia LEADERS cu datele de identificare CIF: 13136455, numar de inregistrare in Registrul Fundatiilor: 182F/2001, cu sediul social in Str. Mihai Eminescu, nr.90, apt. 8, Sector 1, Bucuresti.

Website-ul (www.leaders.ro) are scopul de a facilita inregistrarea si managementul aplicatiilor pentru selectia si accesul beneficiarilor in cadrul programelor Fundatiei Leaders si anume Leaders Explore, Leaders Experience si Leaders Challenge sau a unor initiative speciale pe care le desfasuram.

Datele tale colectate vor fi: nume, email, telefon, oras, studii, experienta profesionala si convingeri filozofice.

Aceste date vor fi stocate cu maxima responsabilitate de catre Fundatia Leaders si nu vor fi distribuite catre niciun tert, indiferent care este relatia acestora cu organizatia, fara acordul tau.

În cazul în care optezi pentru opțiunea de înscriere parțială sau completezi formularul parțial, îți vom trimite de la una pâna la 5 alerte de reminder pentru înscrierea în programul LEADERS pentru care optezi. Alertele de reminder vor consta în mesaje de tip SMS sau email.

Singurul scop in care vom utiliza datele tale personale sunt pentru analiza si selectia in cadrul programelor Fundatiei Leaders. In cazul in care nu vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul nostru doar timp de 60 de zile de la data trimiterii refuzului. In cazul in care vei fi acceptat in cadrul programului Leaders pentru care ai aplicat, datele tale vor ramane pe serverul detinut de Fundatia Leaders, insa vei putea opta oricand sa le stergi. Vom folosi aceste date pentru a comunica cu tine despre desfasurarea programului sau oportunitati Leaders viitoare.

Prin inscrierea la un program al Fundatiei Leaders poti opta separat si pentru crearea unui cont de utilizator prin intermediul caruia sa iti editezi aplicatiile si sa ai acces la stadiul acestora (admis/ respins). Contul de utilizator va stoca informatii cu privire la nume, prenume, email, telefon, studii si oras. Tot printr-o bifa separata in formular poti opta pentru a te inregistra la Newsletterul Fundatiei Leaders. Inregistrarea la Newsletter este un proces cu dubla confirmare din partea beneficiarului, iar ulterior te poti dezabona oricand folosind link-ul prezent in toate e-mail-urile trimise catre tine de Fundatia Leaders sau trimitand un e-mail la adresa [email protected] cu subiectul Vreau sa sa dezabonez.

Pentru monitorizarea traficului utilizam Google Analytics si Google Tag Manager. Pe acest site existe un pixel de monitorizare Facebook Pixel.

Serverul pe care ne gazduim datele este un serviciu oferit de Hostvision si este localizat in Romania si detine certifical SSL.

Si chiar da, confidentialitatea datelor tale si modul in care le manipulam sunt foarte importante pentru noi. Poti sa ne trimiti oricand un email pe adresa [email protected] pentru a-ti comunica ce date avem despre tine sau sa ne soliciti stergerea datelor tale din sistemul nostru.