Nimic nu are mai mult succes ca eşecul

Dacă ai avea în fiecare zi oportunitatea de a te dezvolta personal şi profesional ce ai fi deschis sa înveţi pentru asta?

Am antrenat pâna acum câteva sute de conducători şi am observat că salturile cele mai mari vin odată cu asumarea unor riscuri şi schimbări mari. Însă deschiderea faţă de schimbare şi asumarea de riscuri noi aduce cu sine şi greseala, eroarea, nereuşita. Capabilitatea noastră de a vorbi despre eşecuri este limitată în mediul de afaceri dar şi în cel personal. Cunosc mulţi oameni care işi doresc să fie lideri buni însă fără să cunoască sau să se apropie de eşec, nereuşite, explorare şi greşeală. Multe din acţiunile şi proiectele noastre, la nivel inidvidual sau în relaţie cu alţii, eşuează, atât profesional cât şi personal, însă capabilitatea noastră de a vorbi,  unii cu altii, pe subiectele aceastea, din perspectiva mea, este foarte mică, chiar lipseşte. Conversaţiile despre eşec sunt conversaţii dificile însă sunt conversaţii pe care ar fi util să devină normalitate: în organizaţii, acasă, în şcoli, la cafea, pe stradă … Din practica de coaching de peste 10 ani am învăţat că aici este una dintre cheile pentru măiestrie personală: capabilitatea de a fi conştient şi responsabil pentru ceea ce sunt şi ceea ce fac şi a învăţa lecţiile relevante pentru evoluţie.

Frica de eşec este o “lecţie” bine învăţată

Frica de eşec este o “lecţie” bine învăţată şi transmisă din generaţie în generaţie, din preistorie,  când pe vremea aceea eşecul înseamna să fii izolat, să nu aparţii unei comunităţi, unui trib, sat şi să nu reuşeşti să supravieţuiesti, astfel. În vremurile noastre, frica de eşec este strâns legată de bani – banii sunt cei care asigură supravieţuirea acum.  Nevoia de a acumula bani, cât mai mulţi bani, în variatele ei forme, este strâns legată de crearea unui sentiment de siguranţă – credinţa că astfel nu va mai fi nevoie sa iţi fie frică. Din perspectiva mea, a face bani este un lucru firesc, sănătos, însă frica este tot acolo. Degeaba facem bani dacă nu cucerim frica. Frica are mereu nevoie de ceva cu care să se hrănească, indiferent câţi bani am facut. A ne cuceri frica nu înseamnă să o negăm, să ne prefacem că nu o vedem, că nu o simţim, să ne “închidem” inima, să ne “împietrim” stomacul, ca să nu simţim frica. Atunci când nu simţim frica, nu simţim nici bucuria, fercirea, iubirea … A ne cuceri frica presupune acceptarea ei, îmbrăţişarea ei, împrietenirea cu ea, astfel încât reacţiile noastre să fie din altă stare decât din cea de frică. Lecţia măiestriei personale este de a acţiona din încredere, din calm, din relaxare, din iubire, din respect … Putem lăsa circumstanţele vietii noastre să ne împietrească şi să devenim din ce în ce mai plini de resentimente şi frică sau le putem lăsa să ne îmblânzească, să ne faca mai blânzi cu noi inşine şi cu cei din jur, mai smeriţi.

Natura cunoaşte eşecul şi succesul

Nimic nu are mai mult succes ca eşecul” mi-a reamintit de curând o colegă. Frica de eşec, precum şi cealalată faţă a monedei, frica de succes, ne pun faţă în faţă cu noi înşine – ambele ne cer să învăţăm ceva, să devenim cineva, altcineva. Ambele sunt oportunităţi de evoluţie personală şi profesională. Vă invit să ne uităm în natură, care de miliarde de ani ne învaţă câteva lecţii relevante pentru o creştere sănătoasă şi sustenabilă: deşi sunt multe seminţe răspândite de vânt sau plantate de oameni, nu toate răsar sau, din cele care răsar nu toate ajung la maturitate … Natura cunoaşte eşecul şi succesul, însă nu aceste 2 “forţe” sunt cele care guvernează natura, este mai degrabă un continuum: eşec – reuşită – eşec – reusită …

În calitate de coach, antrenez mulţi conducători şi am observat cum succesul consolidează o anumită imagine de sine: sunt perfect, pot face faţă la orice, sunt în control, nimic nu mă poate doborî …Dar nu este asta oare o formă de orbire? Sau o formă de închidere? Dacă suntem în control, perfecţi, nu intră nimic nou – adică nu învăţăm nimic nou. Noi ştim deja totul – iar când crezi că ştii totul s-ar putea să nu ştii nimic. Cred că eşecurile sunt cele care ne învaţă smerenia.

Capabilitatea noastră de a avea conversaţii pe tema eşecului dar şi a succesului, pe exprimarea a ceea ce simţim, trăim în situaţiile respective pentru a învăţa continuu, eu o văd corelată şi cu orientarea atenţiei în locurile relevante pentru evoluţie: când ne concentrăm pe durerea eşecului, va continua să ne doară; când ne concentram pe lecţia pe care o putem învăţa, vom continua să creştem.

In calitate de coach, am învăţat că avem nevoie de echilibru pentru evoluţie: echilibrul între un set de princiipii care ne centrează, ne dau stabilitate şi nevoia de a ne actualiza, revoluţiona, extinde, explora noul. Echilibru între conservarea stăpânirii de sine şi asumarea riscurilor şi a schimbărilor.

  • Ce ai nevoie să adaugi/înveţi, pentru a fi în echilibru?
  • La ce ai nevoie să dai drumul?

Sunt foarte recunoscătoare pentru lecţiile pe care le-am învăţat. Greşind am învăţat şi cred că a venit timpul să “normalizăm” practica eşecului ca parte a călătoriei evoluţiei noastre către măiestrie – sau, cum spunea un antreprenor: “Fail. Fail again. Fail better. Fail cheaper”

Comentarii

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.