Liderii rezilienți

Vorbeam zilele trecute despre caracteristicile cele mai importante pentru un lider, mai ales în această perioadă de criză. Studiile recente au arătat o schimbare în topul celor atributelor necesare unui lider, schimbare influențată puternic de context (spre exemplu, viziunea nu mai este în acest moment foarte utilă deoarece o viziune în care crezi foarte mult s-ar putea să-ți îngusteze perspectiva și să te îndepărteze de la ceea ce se întâmplă aici și acum).

Conceptul care se regăsește cel mai des și care îi scoate în evidență pe liderii care s-au remarcat este reziliența. În DEX acest cuvânt este descris ca fiind rezistență la șoc a unui metal sau aliaj. Un concept pe care, metaforic, îl căutăm la liderii din jurul nostru și în organizațiile din care facem parte: vrem să știm că avem lângă noi oameni rezistenți la șoc care vor putea prelua efectele pe care noi le resimțim și ne vor asigura stabilitate și putere chiar și în momente de incertitudine. 

Din punct de vedere psihologic, reziliența este procesul de adaptare în urma adversităților, traumelor, amenințărilor sau surselor semnificative de stres. Atunci când suntem rezilienți reușim să revenim cu bine din aceste experiențe dificile, iar revenirea în sine reprezintă o creștere personală profundă.  Problema principală este că situațiile care presupun dezvoltarea rezilienței de cele mai multe ori cresc probabilitatea unor erori de gândire sau a unor reacții puternice în corp manifestate prin eliberarea unor hormoni și substanțe chimice care par că funcționează împotriva noastră. Center for Creative Leadership vorbește despre patru pași clari pe care îi putem face pentru a ne antrena reziliența, antrenament potrivit atât liderilor, cât și membrilor echipei: 

Pasul 1 – Schimbă-ți modul în care gândești

Găsește o perspectivă diferită de a te uita la o situație: de exemplu, o schimbare majoră cum ar fi plecarea unui membru dintr-o echipă poate fi văzută și ca o amenințare / pierdere, dar în același timp poți să-ți schimbi modul prin care te raportezi la această situație și să o vezi ca pe o oportunitate de a atrage un nou talent în echipă. Poți să faci asta punându-ți o serie de întrebări precum “Care sunt avantajele acestei situații?” sau “Ce nu am luat în considerare despre această situație specifică?”.

Pasul 2 – Dormi!
Da, somnul este un instrument esențial în dezvoltarea rezilienței și s-a demonstrat că un somn echilibrat te poate face un lider mai bun. Am scris într-un articol de anul trecut o odă a somnului, iar acum revenim cu argumente puternice: somnul are o importanță vitală deoarece permite creierului să treacă de la preluarea de inputuri noi la codificare, procesare și integrarea experienței zilnice într-un mod în care să ți-o facă disponibilă pentru o viitoare utilizare. Practic este un fel de update al software-ului de care ai mare nevoie: știi foarte bine cum se comportă un gadget căruia nu i-ai mai făcut de mult timp un update. Cercetările au demonstrat că somnul este o sursă biologică de reziliență pe care o avem cu toții încorporată dar pe care o folosim foarte puțin. Un somn adecvat poate duce la o atenție sporită și o creștere a creativității, abilități foarte importante într-o poziție de conducere. 

Pasul 3 – Ia-ți timp pentru tine și pentru o pauză
Nu ai mereu condițiile necesare să tragi un pui de somn în timpul activității la birou (deși work from home ne-a creat toate condițiile necesare și din acest punct de vedere este un avantaj). Alternativa pe care ți-o propunem vine sub forma unei plimbări, o pauză de meditat, de ascultat melodiile care te relaxează sau pur și simplu de petrecut timp doar tu cu tine. Aceste practici îți vor îndepărta atenția de la situația specifică în care te afli și îți oferă o șansă de a trece dincolo de gândurile stresante. 

Pasul 4 – Gândește pozitiv
Gândirea pozitivă este un termen despre care am mai vorbit în articolele noastre și pro și contra. În relație cu reziliența, cercetătorii au descoperit că atunci când oamenii se gândesc la lucrurile pozitive dintr-o situație vor avea o viziune și o perspectivă mai completă asupra situației respective. Aici îți dăm o provocare simplă – cum ar fi să le mulțumești zilnic celor din echipa ta pentru munca depusă? Sau atunci când simți o emoție pozitivă față de rezultatele, eforturile și implicarea colegilor, să le spui asta, de fiecare dată?
Emoțiile pozitive vor juca rolul unor surse de reziliență pe care le poți acumula într-o rezervă pe care să o accesezi atunci când ai nevoie. 

Articol preluat din Newsletter-ul Leaders din 16 iunie 2020

Photo by Karim MANJRA on Unsplash

Când te simți singur

Am scris destul de mult despre autoizolare și în următoarea perioadă se pare că experimentăm o ușoară revenire în viața socială. Totodată, multe dintre companii și-au prelungit perioada de work from home și este din ce în ce mai clar că viețile noastre vor fi mai mult la distanță unii față de ceilalți, fie că vorbim de distanța de siguranță de 2m sau de întâlnit mai mult în spatele calculatoarelor.

Tot în această perioadă, în urmă cu două săptămâni, pe 30 mai, echipa formată din NASA și SpaceX au trimis doi astronauți pe Stația Spațială Internațională, urmând ca aceștia să petreacă aproximativ 4 luni pe orbită, efectuând lucrări de întreținere și verificare. Interacțiunea lor va fi limitată, la fel ca a noastră, în cazul lor fiind vorba de o interacțiune în maximum 4 persoane (pe stația spațială aflându-se doar alți doi astronauți), în cazul nostru fiind vorba de măsurile de siguranță care încă încurajează distanțarea socială.

Nimic neobișnuit pentru cei care merg în spațiu, iar cu această ocazie cei de la World Economic Forum au stat de vorbă cu astronauți și cu oameni care și-au petrecut mult timp în adâncul oceanelor în submarine, și au extras o serie de elemente care ne pot face izolarea mai ușoară:

1. Un scop foarte clar:

Peggy Whitson, prima femeie comandant a Stației Spațiale Internaționale a petrecut în spațiu în total 665 de zile cumulate. Printre primele sfaturi pe care ni le oferă referitor la izolare este cel legat de existența unui obiectiv care să te țină ancorat în perioadele de izolare. Fie că este vorba de un proiect nou la care ai început să lucrezi în această perioadă, fie că este ceea ce faci cu timpul tău pe care nu-l dedici vieții profesionale, sau pur și simplu faptul că îți propui să călătorești mai mult cu bicicleta / pe jos, aceste obiective vor da sens sacrificiului pe care ești nevoit să-l faci.

2. Ocupă-ți timpul cu ceva:

Perioadele de inactivitate pot fi dificile. Cu atât mai mult cu cât interacțiunea ta socială este limitată. Gândește-te la lucrurile pe care ți le doreai să le faci dacă ai fi avut mai mult timp? Anul trecut pe vremea asta, care sunt lucrurile pe care le-ai pus pe pauză și ai spus că va veni și timpul lor. Cu siguranță poți începe aici și acum.

3. Analizeaza-ti relațiile din viața ta

Cu siguranță acum mai mult ca oricând au ieșit la iveală aspectele emoționale din relațiile pe care le ai cu prietenii / colegii. Fostul ofițer de război, John Faffety, a petrecut o lună la bordul unui submarin care călătorea din Europa în SUA și a declarat că în izolare, ceea ce l-a ajutat cel mai mult a fost menținerea relațiilor. Mai ales în mediul profesional, în contextul în care suntem prinși în acest context împreună, este important să fim confortabili unii cu ceilalți. Ce-i de făcut? Conversații mai deschise și mai sincere, implicarea vieții personale în discuțiile de la birou și o descărcare emoțională în echipă din când în când s-ar putea să fie cel mai bun team building pe care echipa ta l-a avut.

4. Fă-ți un program

Astronautul Scott Kelly a petrecut un an în spațiu la bordul ISS, din martie 2015 până în martie 2016. NASA a observat că timpul petrecut i-a afectat inclusiv structura ADN-ului și a determinat schimbări în corpul său cum ar fi îngroșarea retinei și a arterei carotidă. Kelly a spus că pentru el cel mai important sfat pentru izolare este existența unui program stabil, un program care să cuprindă toate activitățile, atât cele din sfera profesională, cât și cele de rutină precum somn, relaxare, lectură.

Photo by Mohammad Asadi on Unsplash

Dragos Anastasiu: Cea mai mare oportunitate acum este să uniți forțele

Meet the leader este doza de inspirație dedicată comunității absolvenților Leaders. În fiecare luni seara, de la ora 20:30, pe Zoom.

,,Eu nu muncesc, nu simt că muncesc, mă duc cu plăcere către echipa mea, fac lucrurile cu plăcere, îmi încarc bateriile. Eu nu pot să zic că muncesc 14 ore pe zi pentru că eu mă distrez 14 ore pe zi.”

DE LA MEDICINĂ LA ANTREPRENORIAT

“Să renunț la medicină nu a fost o decizie luată cu un plan de business în față sau datorită unui mentor. Dacă stau și mă gândesc acum la ce se întâmpla în 1995 când am luat această decizie, pot spune că a fost o decizie nebună, cred că foarte puțini oameni ar fi făcut asta atunci.”

“Cum nu se poate să faci politică și business în același timp, așa nu se poate să faci nici medicină și business în același timp, decât dacă faci din medicină un business. Nici nu eram atât de pasionat, pentru că altfel aș fi făcut medicină.”

“Habar nu am ce a fost în capul meu, dar am zis DA! Hai să mergem!”

“Nu știam nimic despre management, nu știam nimic despre antreprenoriat, dar știam că vreau să fac ceva!”

“Pasul către antreprenoriat trebuie făcut conștient și atunci când simți că lucrurile sunt pregătite.”

,,Antreprenoriatul nu este pentru toata lumea și e bine că nu este așa. Din punctul meu de vedere, în antreprenoriat există două elemente definitorii: să îți pese, adică să mergi cu ochii deschiși, să îți pese de mizeria de pe jos, să-ți pese de ce se întâmplă în jurul tău. Al doilea, dacă îți pasă, să acționezi! Antreprenoriatul este despre acțiune! În acest mediu, unde lumea așteaptă ca lucrurile să se întâmple, puțini au stofă de antreprenori. Antreprenorii sunt cei care au inițiativă.”

Când să devii antreprenor?
Eu nu cred că există un răspuns ferm. Ar fi bine ca mai întâi să fi intraprenor, să câștigi experiență. Când știi ce îți place, când ai adunat suficientă experiență, este momentul să faci pasul spre antreprenoriat.”

“Mie mi-a plăcut mereu ideea de think big. Niciodată nu mi-am imaginat să lucrez într-o agenție de turism sau să am un autocar. Toată viziunea mea a fost de rețele, de internaționalitate, dar asta nu înseamnă că nu am început cu o agenție de turism. Cred că trebuie un model mic, validat, de clienți, apoi scalat cu curaj.”

VALORI ȘI ECHIPĂ

“O echipă cu aceleași valori, cu o cultură organizațională bine pusă la punct va trece prin pandemie și prin crize cu zâmbetul pe buze.”

“Învățătura pe care am acumulat-o în această perioadă de 25 de ani este cât de importantă este echipa, cât de important este ca oamenii din jurul tău să fie aleși după același set de valori și să fie totuși diferiți de tine. Diferiți în sensul în care să te completeze, să te combată. Să dezbată cu tine.”

“M-aș fi asociat cu persoane complementare de la început. O să îmi spuneți că e greu. Eu o să vă zic să căutați suficient de mult.”

“Am fost de la început adeptul parteneriatelor, în companie fiecare trebuie să simtă că are bucățica lui, pentru că o bucățică dintr-un tort mare, poate fi mai mare decât un tort mic.”

Am povestit cu Dragoș despre ce a însemnat această perioadă pentru el și pentru echipa lui, despre decizii și greutăți.

“Le-am spus că o să vină o perioadă grea, în care toată lumea pierde, dar eu nu vreau să iau deciziile singur, ci prefer să îi întreb pe ei ce vor să facă. Am luat deciziile împreună cu ei, o să ieșim împreună din asta, o să ieșim suferind, dar dacă o să ieșim cu bine, o să recuperăm.”

“Noi ca antreprenori ne-am obișnuit cu problemele. Asta e partea bună a antreprenoriatului, te antrenează extraordinar pentru lipsa de predictibilitate.”

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O REVOLUȚIE A MENTALITĂȚILOR!

“E foarte greu să schimbi mentalități, foarte greu, dar nu imposibil! Vestea bună e că cei 10% care au simțit schimbarea au fost suficienți pentru a face diferența, pentru a deveni numărul unu în România în servicii turistice. A fost o coincidență? Poate. A fost faptul că ne-am dat silința în ceea ce privește mentalitatea? Mai degrabă, da!”

“De idei nu ducem lipsă, ducem lipsă de oameni care să implementeze acele idei. Ideea în sine nu are valoare, ci implementarea ei.”

LIDERUL SE FACE SAU SE NAȘTE?

“Eu cred că se face, dar se face într-o perioadă a vieții în care nu suntem foarte conștienți de ceea ce ni se întâmplă. Cred că ține foarte mult de educație, despre cum părinții te lasă sau nu să ai inițiativă, despre greșeli. Contează foarte mult primii câțiva ani din viață.”

“Liderul este cel care este urmat de oameni, este cel care inspiră, este cel care împărtășește, este cel care se lasă să fie văzut vulnerabil.”

“Ei sunt oameni ce nu au complexe, ce au o stimă de sine sănătoasă, sunt modești.”

“Poți face dintr-un om de 35 de ani un lider? Greu. Poți să faci dintr-un copil de 4 ani un lider? Răspunsul este 99%, da!”

ASTA FACE DIFERENȚA!

,,Eu nu mai cred că educația are rolul primordial de a transmite informații. Informația o găsești pe internet, în cărți, ești la un click distanță de orice fel de informație. Mai ai nevoie de profesori pentru așa ceva? Eu nu cred neapărat. Ai nevoie de un profesor care să te inspire, pentru a te motiva, pentru a fi un model, pentru a fi mentorul tău, pentru a te ghida.”

,,Hai să nu mai dăm vina pe alții. Hai să ne uităm în curțile noastre și dacă ceva nu ne convine, hai să schimbăm! Lider fără funcție. Preia leadershipul!”

,,A întoarce scaunul, a sta la o cafea, a-l privi pe cel din fața ta ca pe o ființă umană, nu ca pe un obstacol, asta face diferența!”

OPORTUNITĂȚI

,,Eu cred că vom uita foarte repede și ne vom întoarce la normalitate. Cred că oportunitățile sunt învățăturile pe care putem să le tragem din această perioadă. Încrederea este ceva ce putem să învățăm din toate acestea. Solidaritatea se clădește pe încredere, încrederea necesită timp.”

,,Oportunități apar destul de multe, dar ca să mă păstrez la nivel general, cred că cea mai mare oportunitate acum este să uniți forțele, câte doi, câte trei, câte cinci, câte șapte…Este o oportunitate de a porni afaceri în echipă, de a uni echipe. Asta trebuie să învățăm, că echipa iese ușor din probleme, nu individul.”

Poți să urmărești întreaga conversație cu Dragos Anastasiu la Meet the leader pe canalul Leaders de Youtube  și nu uita să dai Subscribe pentru a nu rata întâlnirile viitoare cu lideri de succes din diverse domenii.

 Iar dacă vrei să începi prin a citi cărțile pe care Dragoș le-a recomandat, găsești mai jos link-urile. 

Alexandru Dumitru, bucătarul-șef al anului: Trebuie să ne uităm la anii din spate, când nu eram o persoană cunoscută și munceam ca acum, pentru că acolo e perioada de care ești mândru

Meet the leader este doza de inspirație dedicată comunității absolvenților Leaders. În fiecare luni seara, de la ora 20:30, pe Zoom.

COPILĂRIA

“Când am citit Tom Sawyer și Huckleberry Finn, m-am regăsit acolo pentru că eram tot timpul pe câmp, pe teren, în natură, iar bunicii tot timpul asta au făcut, au muncit pământul și au avut animale, au avut grijă de gospodărie. Au avut o gospodărie activă tot timpul. De mic mi-a plăcut să observ genul acesta de viață. Eram între ei acolo tot timpul.”

PRIMII ANI ÎN BUCĂTĂRIE

“În primii ani trebuie să absorbi cât mai mult. În 2011, cu un job de Work and Travel în SUA, spălam vase într-un restaurant. A fost un mic incident între 2 bucătari și au fost concediați. Următoarea zi am ajuns eu în bucătărie, pentru că au rămas fără oameni, chiar dacă nu aveam nicio experiență.”

“Primii ani mi-a zis cineva ce să fac și eu executam.

“În 2014, mă aflam în Berlin, într-un restaurant de mic dejun. Rămâneam peste program ca să văd cum lucrează cei de seară. Nu eram plătit, pur și simplu rămâneam și mă trimiteau pe mine unde aveau nevoie de ajutor și așa reușeam să trec prin fiecare rol din bucătărie. În bucătărie, fiecare este responsabil de partea sa: de pește, de sosuri, de deserturi. Eu eram în bucătărie ca un Joker. Deși eram neplătit și fără mare experiență, mă trimiteau în fiecare zi la altcineva. Îmi convenea pentru că învățam de la fiecare câte ceva.”

“Și da, eram neplătit, dar ce câștigam, ce învățam eu de la ei, era mult mai presus de partea financiară.”

ÎNTÂLNIREA CU LEONTIN

“În 2016, în mai, m-am întors din California în România și am preluat un restaurant în Valea Doftanei. În primele zile, am căutat să merg la piață, așa că am fost în Câmpina. În jurul pieței, m-am întâlnit cu acești doi țigani care, ulterior, mi-au devenit cei mai buni prieteni. Aveau un coș mare de ciuperci și un coș mare de leurdă. În California, aceste ciuperci erau foarte scumpe. Am aflat de la ei că le-au cules din pădure. După ce am aflat prețul, am zis wow și am luat tot coșul. Avea vreo 30kg. Am făcut schimb de numere de telefon.”

“Întors la restaurant, oamenii din bucătărie, care erau oameni din sat, au fost puțin speriați, că poate sunt otrăvitoare. […] Era prima mea zi acolo, urma să întâlnesc proprietarii în seara aceea. Am gătit un dish cu ciupercile propriu-zise, la prima masă cu ei. A trebuit să duc muncă de convingere cu ei ca să mănânce. […] A durat mai mult de câteva zile ca să îi conving să le folosim în restaurant.”

“Oamenii ăștia sunt profesioniști (Leontin și prietenul său), fac asta de 40 și ceva de ani, aveam încredere în ei.”

“Să vii după 6 ani de lume occidentală într-un sat nu foarte dezvoltat din România, ai nevoie de o chestie care să te țină pe loc. Aveam 26 de ani, voiam să stau în București, voiam să merg și eu marți în Control, sau să ies în oraș. Vedeam oamenii cu care începusem să am legături că ies și eu sâmbătă stăteam între brazi. Și atunci aveam nevoie să am oameni pozitivi lângă mine, de la care am ce învăța și care să mă țină pe loc acolo.”

DESPRE ÎNCREDERE ȘI EMPATIE ÎN BUCĂTĂRIE

“Sunt un om care acordă încredere direct. Dacă fac o sumă a ultimilor 4 ani (2016-2020), am avut mult mai multe reușite decât dezamăgiri.”

“Proba practică e cea mai bună. Eu sunt foarte emotiv și am fost în situația în care am avut probe, mai ales când eram în România la început și mă timoram foarte tare și nu reușeam, chiar dacă eu știam că pot face chestia aia. Din cauza emoțiilor, nu puteam să fac și văd când cineva e timorat și e clar că nu vreau să-l pun să continue pentru că știu exact cât de greu e.”

“O discuție de câteva minute este suficientă ca să-ți dai seama dacă omul acela poate sau vrea să muncească, dacă are dorințe de a avansa în carieră.”

ANIKA ÎN VREMURI DE PANDEMIE

Restaurantul Anika este plăsmuirea unei viziuni care l-a “bântuit” de ceva timp – cea a unei bucătării experimentale de improvizație, care are ca punct de pornire ingredientele locale și ca inspirație rețetele rare, vechi românești pe care doar localnicii le cunosc, dar realizate într-un stil mai actual, mai fin. Restaurantul a fost deschis la sfârșitul lunii februarie și peste doar două săptămâni a fost închis temporar din cauza pandemiei.

Când am luat inițial locul, am vrut să facem o terasă mare la intrare. Ne transformăm acum restaurantul în interior în aprozar. Avem o grădină pe care am gândit-o pentru restaurant, dar cum restaurantul nu funcționează, noi avem atâtea legume care o să se irosească dacă nu le folosim. Încercăm să vindem online lădițe cu legume care să meargă la oameni acasă sau să le donez cuiva, dacă nu se vând. Sper ca oamenii să vină la terasă când se va putea. Trebuie să fii mereu în alertă și atent la știri ca să te asiguri că nu arunci mâncare.”

“Un partener este important, pentru că atunci când ai o zi mai proastă, atunci intervine el. Și în industria asta este nevoie să ai o echipă. Noi suntem practic doi lideri (vorbind de Andrei în cadrul restaurantului Anika).”

MOTIVAȚIA ȘI SUCCESUL

L-am întrebat pe Alexandru ce-i dă energie ca să se trezească dimineața din pat.

“Seara, mă culc cu un oarecare plan și lucruri cheie pe care trebuie să le fac ziua următoare. Îmi fac planuri mari și acestea depind de multe alte lucruri mici, iar în fiecare zi este alt lucru mic ca să ajung la planul meu.”

Meritele sale au fost recunoscute în 2018, când a fost premiat de către Ghidul Gault & Millau România cu distincția Terroir – pentru colaborarea cu producătorii locali. În 2019, aceeași entitate l-a desemnat Bucătarul-șef al anului, iar o altă recunoaștere a venit din partea celor de la The World’s 50 Best Restaurants, care au introdus Bistro Ateneu – restaurant la care Alexandru era Chef – în lista 50 Best Discovery.

“Trebuie să ne uităm puțin la anii din spate, la anii de anonimat, pentru că acolo e perioada de care ești mândru. Acum este ușor să fii mândru, toată lumea te aplaudă și toată lumea te invită la evenimente. E vorba de anii din spate când nu eram o persoană cunoscută și munceam ca acum.”

VIZIUNE

Viziunea lui Alexandru Dumitru este inspirată de bunici, care își cultivau și pregăteau singuri toate ingredientele și produsele, foloseau tot ce aveau la îndemână fără să irosească nimic.

“Atunci când ți le pui tu singur, când ai o grădină și te chinui să o ții în viață, te doare un pic când trebuie să arunci ceva, așa că te gândești la modalități să le păstrezi cumva, să le prezervi, să le folosești pe viitor.”

“Viața bunicilor mei este acum la modă, ceea ce făceau în termeni de mâncare, asta este exemplul meu de acum.”

Partea negativă a psihologiei pozitive

De câte ori ai auzit în ultima perioadă: gândește-te la lucrurile pozitive! Vezi partea plină a paharului! Tu ești bine, alții sunt mai rău! Totodată multe dintre programele de învățare și team building mutate în online sunt construite în jurul teoriilor de gândire pozitivă, wellbeing și echilibru. Acum aș vrea să împărtășești cu noi un secret. Cum funcționează pentru tine această filozofie? Ai avut momente în care pur și simplu ai vrut să trăiești niște emoții negative și te-ai simțit vinovat/vinovată că altora le este mai greu?
Vorbim astăzi despre presiunea asupra individului, asupra ta și a mea, atunci când intră în joc teoriile din psihologia pozitivă și despre cum efectele acesteia pot fi mai dăunătoare ca emoțiile negative care vor să fie trăite și simțite în această perioadă, cât și despre efectele pe care toate acestea le au asupra echipelor și leadershipului. 

Susținătorii psihologiei pozitive cred că acest domeniu a fost mult prea mult concentrat asupra problemelor pe care le poți identifica și nu asupra sănătății mintale. Deși termenul de psihologie pozitivă a fost introdus de către psihologul Abraham Maslow în 1964, acesta nu a devenit cu adevărat important decât în momentul în care psihologul Martin Seligman în 1998 a preluat președinția Asociației Americane de Psihologie. De atunci, termenul a devenit din ce în ce mai popular, fiind propulsat de către scriitori moderni precum Daniel Goleman care face adesea referire la aceste tehnici în cărțile sale despre inteligența emoțională. 

Ce se întâmplă astăzi este faptul că aceste tehnici tind să ignore uneori contextul, care în cazul nostru influențează poate mai mult de 50% din viața noastră în acest moment, și să pună foarte multă presiune pe individ și eforturile sale de a ieși triumfător din orice situație. Credem că uneori gândirea critică poate să aducă mai mult echilibru decât a forța o viziune optimistă asupra vieții, gândire critică prin care se iau în considerare atât lucrurile care ne dau sens și bucurie, cât și părțile negative ale vieții de zi cu zi. Pentru că puterea nu este întotdeauna 100% la noi, iar dacă se întâmplă să ne aflăm în perioade în care să avem nevoie și de emoții negative, scepticism sau pur și simplu mai multă precauție – cel mai bine este să ne dăm voie să trecem prin fiecare dintre acestea.

Când vine vorba de leadership, atitudinea este contagioasă. Pozitivă sau negativă, echipa ta va adopta atitudinea ta. În timp, această atitudine va da tonul întregii echipe și cel mai important va constitui filtrul prin care echipa ta alege ceea ce este acceptabil sau nu. Chiar și atunci când nu îți dorești asta, atitudinea ta va fi atitudinea echipei tale. Până în acest moment pare că facem o pledoarie pentru gândirea pozitivă, însă echilibrul este mereu undeva la mijloc. Todd Kashdan, profesor de psihologie la Universitatea George Mason consideră că efectele negative ale psihologiei pozitive vin din ideea că există un raport științific între pozitiv și negativ, gânduri și interacțiuni care duc la fericire. Clasicele exemple de tipul “gândește-te pozitiv la obiectivele tale pentru ca ele să devină realitate”, iar când realitatea nu corespunde așteptărilor tot tu te vei simți vinovat că poate nu ai reuși să fii suficient de optimist, poate ai atras partea negativă chiar tu însuți. Recomandarea noastră în acest caz, mai ales în contexte de leadership, este să-ți dai viață emoțiilor pe care le simți, fie pozitive, fie negative, iar acestea îți vor informa deciziile și comportamentul, informându-i la rândul lor și pe ceilalți și ajutându-te să rămâi autentic.

Photo by Andreas Haslinger on Unsplash

Am lansat următoarea ediție LEADERS Explore

Am lansat următoarea ediție LEADERS Explore pentru studenți, online, împreună cu London Stock Exchange Group, în care vom recruta participanți la nivel național. Vorbim despre schimbări de comportamente care pot aduce pe termen lung rezultate dorite, descoperim împreună unelte prin care putem să rămânem dedicați unui obicei și lucrăm în echipe pentru a ne monitoriza și a ne bucura de un peer to peer learning. Înscrierile și mai multe informații sun aici.

Consistență V.S. Intensitate

O luptă intensă între cele două variante de a ne doza eforturile, mai ales în această perioadă. Care este varianta care ne asigură rezultatele dorite și care va funcționa pe termen lung? În contextul în care toate lucrurile se întâmplă cu viteză, suntem presați să facem schimbări multe și să gândim în termeni de aici și acum. Totodată, toate deciziile pe care le luăm în această perioadă vor avea un impact în viitor și este important să înțelegem cum schimbările mici și consistente sunt mult mai importante decât eforturile intense pe o perioadă scurtă de timp.

Una dintre cele mai evidente demonstrații în favoarea disciplinei în a continua să faci lucruri este descrisă de către Darren Hardy în cartea sa “The compound effect”, concept care se traduce prin faptul că că acțiunile mici se acumulează în timp. Această teorie susține faptul că vom obține recompense uriașe dacă facem o serie de alegeri mici și inteligente.

Așadar, dacă revenim la lupta noastră, este clar că a fi consistent în acțiunile și comportamentele tale este varianta potrivită, cu atât mai mult cu cât argumentul lui Hardy este că succesul se poate obține pe un drum pavat cu obiceiuri care pot părea de rutină, plictisitoare și nesemnificative dar extrem de benefice în viitor. Acest principiu se regăsește și în teoria haosului despre care am mai vorbit, faptul că aerul mișcat de aripile unui fluture poate să determine pe termen lung apariția unui uragan.  

Esența acestui compound effect, conform explicațiilor lui Hardy, poate  fi următoarea:  “Gândește-te la asta. Tot ce există în viața ta, există pentru că ai făcut o alegerile. Aceste alegeri stau la baza fiecăruia dintre rezultatele tale. Fiecare alegere începe cu un comportament pe care dacă îl vei exersa pe o perioadă mai lungă de timp devine un obicei. Dacă faci alegeri nepotrivite, vei reveni mereu la varianta inițială unde va trebui să alegi din nou. Dacă nu iei nicio decizie, atunci ai făcut alegerea de a fi un receptor pasiv la orice va veni în direcția ta. În esență, tu faci alegerile, iar acestea te vor face pe tine.”

Care sunt lucrurile pe care le  acumulezi în această perioadă? Cum arată deciziile pe care le iei și cum crezi că îți vor influența viitorul?  Mai este un aspect interesant aici. Deciziile care ne conduc către un stil de viață nedorit de regulă sunt schimbări mici. Nimeni nu își începe un plan pe termen lung de a mânca nesănătos, sau de a face o infuzie de știri și informații toxice. Totul începe cu o zi de cheat în care ai făcut doar un lucru mic. Și de cele mai multe ori aceste lucruri mici se acumulează și te vei trezi în mijlocul uraganului pe care chiar tu, fluturele, l-ai creat.

Aplică aceeași metodă dar de data asta pentru lucruri pozitive. Ce poți face în fiecare zi, consistent și cu disciplină, aproape plictisitor de multe ori, dar care în ceva timp va determina un compound effect în care vei fi acumulat: cunoștințe, comportamente noi, bani sau chiar oameni noi în viața ta.

Photo by Kyle Glenn on Unsplash

Petronela Rotar despre încrederea în sine și nevoia de validare.

Meet the leader este doza de inspirație dedicată comunității absolvenților Leaders. În mod normal se întâmplă lunar și offline, însă pe durata perioadei cât stăm acasă, am decis ca Meet the leader să se întâmple săptămânal, în fiecare luni seara, de la ora 20:30 și să fie deschis pentru toți cei care își doresc să participe.

PIERDEM SAU CÂȘTIGĂM ÎNCREDERE ÎN SINE?

,,Cu siguranță nu ne naştem lipsiţi de încredere în sine, ne naştem şi începem să fim crescuţi atât fizic, cât şi emoţional, iar anii de la început, când primim sau nu acel “emotional nurture” își pun amprenta asupra felului în care ne vedem şi ne comportăm și asupra lucrurilor pe care le știm sau nu despre noi și pe care le proiectăm după aceea în afara noastră ca stimă de sine sau lipsa acesteia.”

,,Din punctul meu de vedere, lucrurile stau așa: pe vremuri, nu primeam deloc acea validare absolut normală de care are nevoie un copil. Eram comparați cu vecinii, frații mai mici sau mai mari, criticați, lăudați prea puțin și se cerea prea mult de la noi. Pur și simplu dacă nu am primit acea validare absolut necesară și normală, nu am avut cum să creştem având încredere în noi şi având o stimă de sine măcar suficientă.”Vestea bună vine din faptul că această încredere poate fi construită. ,,Când mă gândesc la mine și la cât de jos eram, dacă vreau să îmi măsor cumva creșterea, mă duc pe YouTube, unde există o înregistrare de la una dintre primele conferințe unde am fost invitată să vorbesc. Deși aveam o experiență de 15 ani în care apărusem la televizor, cu niște emoții teribile, de care doar eu știam, trebuia să urc pe scenă fizic. Nu știu cum nu m-am prăbușit în fața oamenilor pe scenă, atât de emoționată eram, și vreo 2-3 ani după, doar gândindu-mă la acea filmare, mi se făcea rău. Atât de tensionată am fost.” 

ÎNCEPUTURI 

În 2008, pe când comunităţile bloggerilor începeau să prindă aripi, iar mediile de viralizare erau aproape inexistente, Petronela îşi pornește primul blog, sub un pseudonim.

,,Ajungeam foarte repede la oameni fiindcă scriam despre lucruri foarte personale, vulnerabile și ajungeam să am mulți cititori, însemnând poate 700 pe zi, ceea ce este uriaș, chiar și pentru în zilele noastre. Nu înţelegeam cum se întâmplă, cum auzeau oamenii aceia de mine, cert este că eram într-un timp speriată că cineva își va da seama cine sunt.”

Atunci spune că a prins ,,microbul scrisului”, dar mai ales al scrisului cu public, al feedback-ului, pentru că oamenii comentau și îi împărtăşeau lucruri personale, creându-se o chimie la care nu îşi dorea să renunțe. 

CURAJ

După cinci ani de scris pe cinci bloguri anonime, a avut curajul de a se arunca în gol ca de pe o clădire foarte înaltă, cum descrie Petronela pasul asumării textelor pe care le scria.

,,Ce s-a întâmplat prin faptul că mi-am dat voie să vorbesc despre lucruri despre care oamenii nu vorbesc, să îmi asum personal tot ce însemna abuz, depresie, anxietate, atacuri de panică, subiecte în mod obișnuit tabu, a fost că am dat glas și adus voce multor oameni care trăiau și simțeau aceleași lucruri, dar nu aveau curaj să le exprime și se simțeau singuri în suferința lor, că sunt singuri pe lume și trăiesc o dramă pe care ceilalți nu și-o pot imagina, iar în psihologie se definește prin universalitatea emoțiilor – faptul că trăiești ceva ce simt și alții și poți să nu te mai simți la fel de singur.”

,,Prin lucrul cu mine am reușit să nu mă duc în partea cealaltă, care era foarte periculoasă, respectiv căutarea înadins de validare din partea cititorilor.”

CUM GESTIONEZI FRICA

Frica există, iar curajul nu vine dintr-o lipsă a temerii, ci își trage seva din teamă. Lucrul cu frica mea am stat și l-am analizat în terapie, iar frica a fost să mă apere, ca un aliat, deși a exacerbat și a devenit frână.

,,Cum lucrez eu cu frica mea e să identific rădăcinile ei, iar acolo trebuie să mă duc și să fac, să văd de ce lucru mă tem și apoi caut, analizez și ajung la un consens cu mine. Dacă mi-aș da voie să mă oprească, nu aș mai trăi și nu aș mai face lucrurile pe care mi le doresc. Iar experiența îmi arată că de fiecare dată când mi-am învins fricile, am trăit niște lucruri extraordinare și mi-am mulțumim că am făcut pasul acela.”

 „Dacă aș avea 20 de ani astăzi, și nu aș avea bani de terapie dar mi-aș dori să lucrez cu mine, în primul rând aș începe să citesc, fiindcă există foarte multă literatură de specialitate și nu numai. Pe mine m-au ajutat foarte mult memoriile oamenilor care au plecat de undeva de foarte jos, care au crescut în medii complicate și au reușit să treacă prin situații cu potențial de traumatizare și au devenit modele (Învățare, de Tara Westover a fost una dintre ele).”

,,În plus, pentru a face terapie, cunosc terapeuți care își oferă serviciile în mod pro bono. Deși la 20 de ani poate e mai greu, de fapt lipsa prioritizării corecte îi împiedică pe oameni să facă ce e corect pentru ei. Atunci când spunem că nu avem bani pentru ceva, de fapt în spatele acestei afirmații stă faptul că pentru noi nu este suficient de important.”

,,Din păcate noi ajungem la terapie abia când ceva a pocnit pe undeva, când deja s-a ajuns la simptomatologii precum depresie, anxietate, ba chiar probleme mai grave decât atât. Nu ne ducem când vrem să ne cunoaștem mai bine sau să lucrăm la stima de sine în așa fel încât să ne construim ca oameni pe niște baze mai sănătoase, dar și pentru că există o foarte precară educație psihologică. Până și astăzi este o stigmă să mergi la psiholog.”

Se poate să ajungem să apreciem greşit încrederea pe care o avem în sine, iar Petronela adaugă: ,,Este sindromul de supracompensare, de apărare a sinelui, când te prefaci și ajungi să te crezi pe tine. Unul dintre lucrurile cele mai nasoale în terapie este că descoperi cât de mult te minți și cred că mulți oameni de asta ajung spre niciodată la terapie, pentru că nu sunt dispuși să vădă cât de mult se mint pe sine. Asta deşi cei din jur pot să vadă aceste minciuni. Una dintre aceste minciuni este cea cu încrederea în sine.”

CINE SUNT

,,Îmi place să cred că nu îmi mai spun neapărat o poveste și că am suficiente oglinzi, inclusiv în formare și terapie, încât să mă pot vedea cu mai multă acuratețe decât am făcut-o vreodată. În același timp, această deconstrucție și reconstrucție a sinelui este ceva la care munceșți toată viață și mă fascinează să văd ce e în spatele fiecărui lucru pe care îl fac sau aleg și totdeauna când reapare ceva sub diverse forme.” Acum spune că se poate uita la ea şi se poate vedea ,,destul de corect”. 

,,Prefer să cred despre mine că sunt mai puțin decât sunt, dar fără să fie disonantă treaba asta, decât să cred că sunt mai bună decât sunt. E ceva ce simt să țin în echilibru pentru mine pentru că am văzut în jurul meu cum se transformă oamenii cu care interacționam.”

,,Trăiesc niște satisfacții foarte interesante datorită acestui lucru: nu mă aștept nici să fiu recunoscută, nici că oamenii să mă citească, nici să știe cine sunt. Totdeauna plec de la premisa că eu sunt eu și de fiecare dată când se întâmplă, mă surprinde.”

DESPRE APĂRARE ŞI VALIDARE
,,Nu poate nimeni să te atace cu ceva cu care eşti în împăcare încât să poți vorbi despre acel ceva. Un lucru pe care l-am observat de-a lungul anilor în care am scris, e că vei culege ce semeni şi că funcționează foarte bine în relațiile cu oamenii. Când eram furioasă, scriam dintr-un punct de simțire violent și nu știam ce să fac cu lucrurile pe care le simțeam, așa că atrăgeam oameni în aceeași măsură de furioși, mai predispuși să mă atace în vreun fel sau altul. Când m-am împăcat cu mine și publicul s-a schimbat, în oameni care nu simt să mă atace cu nimic.”

,,Am simțit asta (nevoia de validare) și toți oamenii avem nevoie de asta pentru că altfel nu știm să ne raportăm la noi, nu suntem suficient de crescuți și avem nevoie de ea pentru că golul interior este foarte mare, iar ce simțim este că se mai astupă puțin golul acela. În spate este o nevoie foarte importantă pentru om, nevoia de a fi văzut exact așa cum ești, acceptat și în ultimă instanță, a fi iubit.”

Noi creștem în relații, și ne dezvoltăm în ele, așa că avem nevoie de relații, iar studiile arată cum calitatea vieții ține de calitatea relațiilor pe care le avem.

În prezent, spune că se află într-un punct foarte bun al existenţei ei. ,,Mă pot bucura de viață, știu ce și ce nu pot și datorez asta deciziei de a mă uita cu sinceritate în mine, am reuşit să dau la o parte bolile de autominciună și mecanismele de apărare pe care le construisem.”

Când am luat decizia să mă pun pe primul loc în viața mea și să încep să lucrez la asta, am început să ştiu cine sunt și să am încredere în mine și în viață.

,,Relația mea cu scrisul este particulară și datează de când îmi aduc aminte conștient de mine, scriu de când eram foarte mică și scrisul este o nevoie urgentă pentru mine, am scris că să mă salvez în primul rând și că să metabolizez ce mi s-a întâmplat în viață.(…)De principiu, când încep să scriu un român, este un clic, și începe să curgă peste mine, iar asta se întâmplă independent de voința mea.”

Despre Petronela Rotar

Petronela s-a născut în 1977 la Brașov, unde a trăit până acum toată viața. A fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni, are doi copii și o istorie personală zbuciumată pe care a fructificat-o literar într-o parte dintre cărțile ei.

A publicat toate cinci cărți ale sale la editura Herg Benet. Prima carte, de poezie, O să mă știi de undeva a fost publicată în 2014, iar până acum s-a vîndut în multe mii de exemplare, devenind singurul bestseller de poezie în România post decembristă. În 2017 a fost publicată a doua ediție a cărții, revizuită, adăugită și cu ilustrații semnate de artista Corina Drăgan.

Au urmat cartea de proză scurtă Alive, tot în 2014, desemnată de cititori cea mai bună carte a anului 2014 pe site-ul Bookaholic și un nou volum de poezie, Efectul pervers, în 2015. În 2016, a apărut Sfîrșitul nopții, o colecție de 19 povestiri scurte, care a câștigat din nou simpatia cititorilor și a devenit cea mai bună carte a anului 2016, pe același site.

În 2017, apare Orbi, primul roman al autoarei, carte ce devine în doar cîteva săptămîni best-seller și un adevărat fenomen, primul tiraj epuizându-se înainte de lansarea oficială.

În prezent, studiază psihologia și urmează o formare de psihoterapie – psihodramă.

De ce muncim mai mult?

Am auzit de la multă lume faptul că de când lucrăm de acasă lucrăm mai mult. Și multe dintre explicații nu se leagă neapărat de un volum mai mare de task-uri cât de o schimbare de mentalitate: dacă tot nu am altceva mai bun de făcut, o să lucrez mai mult.

Acest tip de gândire este corelat cu ideea de suferință. Suntem obișnuiți că pentru a ne putea bucura de rezultate, pentru a putea fi în căutarea fericirii și a împlinirii personale și profesionale plătim întotdeauna un preț. Iar genul acesta de poziționare întărește dihotomia între work și fun. Vrem să ne oferim contexte care să ne coste pentru a putea să ne bucurăm de rezultate. Mintea noastră este într-o continuă căutare a unei fericiri/împliniri absolute pe care nu reușim să o atingem niciodată pentru că avem senzația mereu că mai avem nevoie de încă puțin și ajungem acolo.

Mark Manson, autorul care a reușit într-un singur an să lanseze trei cărți, una dintre ele ajungând pe locul 6 în topul celor mai bine vândute conform New York Times, vorbește despre de ce este greșit să ne aflăm mereu în această căutare: Căutarea fericirii este o valoare toxică care ne-a definit multă vreme cultura. Este înșelător. A trăi bine nu înseamnă a evita suferința, înseamnă să treci prin suferință din motive corecte. Atâta timp cât suntem nevoiți să suferim pentru a obține lucrurile pe care ni le dorim, am putea învăța să suferim bine.”

Dacă revenim la situația actuală și faptul că mulți dintre noi ne găsim activități cu care să ne umplem timpul, ajungând astfel să muncim mai mult decât este necesar, probabil că în subconștientul nostru vrem să ne găsim modalitatea prin care să suferim bine / corect. Totodată, s-a dovedit că atunci când lucrăm de acasă suntem mai productivi, datorită pauzelor mai dese și mai lungi pe care le luăm – de aici și motivul pentru care munca se întinde aparent pe aproape toată ziua. Productivitatea este contagioasă, de la dopamina care ne face să ne simțim bine atunci când tăiem task-uri de pe listă, la faptul că simțim cu adevărat validare și faptul că avem o contribuție reală, iar toate aceste elemente ne dezvoltă un soi de dependență față de muncă.

Un studiu realizat de Airtasker cu 1004 participanți demonstrează faptul să angajații care lucrează de acasă lucrează cu 1,4 zile mai mult decât cei care lucrează la birou, rezultând în mai multe de trei săptămâni suplimentare de muncă în decursul unui an. 29% dintre aceștia au declarat că se luptă cu echilibrul dintre viața profesională și cea personală deoarece munca se întinde pe perioadă mai lungă din zi, iar 31% au declarat că au nevoie de o zi liberă pe săptămână pentru a-și îmbunătăți sănătatea mintală.

Ne regăsim mulți deja în cifrele de mai sus, fie că am picat în capcana suferinței corecte care sperăm că ne va duce către rezultatele așteptate, fie că productivitatea crescută ne dă un soi de dependență, iar pentru a găsi un echilibru îți recomandăm să încerci Tehnica Pomodoro. Unul dintre cele mai eficiente moduri în care poți să rămâi productiv și să-ți găsești un echilibru și o rutină sănătoasă este să iei pauze dese. Tehnica în sine este foarte simplă. Totuși, eficacitatea sa este incontestabilă, așa cum o demonstrează miile de oameni din întreaga lume care o folosesc cu mare succes. Este vorba de câțiva pași:

1. Alege o sarcină care trebuie îndeplinită;

2. Pune un cronometru la 25 de minute;

3. Lucrează la sarcină până sună Pomodoro, apoi bifează pe listă îndeplinirea taskului;

4. Fă pauză de 5 minute (aceasta marchează finalizarea unui “Pomodoro”);

5. La fiecare 4 Pomodoro se face o pauză mai lungă.

Un “Pomodoro” are 25 de minute, urmat de o pauză de 3-5 minute. Pauzele sunt o componentă esențială a tehnicii Pomodoro. Deși poate fi tentant să sari să iei o pauză atunci când simți că facci progrese mari, acestea sunt importante pentru a-ți menține rezistența și pentru a reduce oboseala mentală. Ceea ce în cele din urmă îți va crește productivitatea.

Așadar, toți lucrăm mai mult, hai să ne luăm perioada următoare câteva repere pentru de ce lucrăm mai mult, și câteva metode prin care să ne recăpătăm echilibrul.

Photo by Thought Catalog on Unsplash

Cum construiești o clinică de neurologie bazată pe valori și pe experiența pacientului

Meet the leader este doza de inspirație dedicată comunității absolvenților Leaders. În mod normal se întâmplă lunar și offline, însă pe durata perioadei cât stăm acasă, am decis ca Meet the leader să se întâmple săptămânal, în fiecare luni seara, de la ora 20:30 și să fie deschis pentru toți cei care își doresc să participe.

Înregistrarea integrală a evenimentului Meet the leader la care au fost invitați Dan Mitrea și Dragoș Tudorache, fondatorii Neuroaxis

Dan Mitrea și Dragoș Tudorache se cunosc din gimnaziu, de când au fost în aceeași școală. Dan este neurolog, în prezent se specializează în Franța pe neuro-oncologie, iar Dragoș a studiat marketing și administrarea afacerilor și deși drumurile lor s-au despărțit la un moment dat, în momentul de față ei sunt piesele principale ale unui mecanism foarte bine uns, Neuroaxis.

ÎNCEPUTURI
“Dan are o înclinație foarte foarte mare către business”, ne povestește Dragoș. “A și terminat o școală de profil, extra, pe lângă facultatea de medicină și ne mai întâlneam seara la el sau la mine acasă si creionam diverse proiecte[…]. Cred că la un moment dat am vrut să facem și standuri cu hotdogs.”

Dragoș și-a făcut lucrarea de disertație pe marketing strategic, bazat pe firma pe care Dan urma să o înființeze. În 2011 a apărut Intermedicas, descrisă de Dan drept “o clinică mai de nișă, era un serviciu de second opinion pe diferite patologii, și anume am dorit sa fim un integrator medical, o clinică unde se adună pacienți cu probleme mai deosebite de sanatate, pentru care sa găsim soluții”, probleme care necesită colaborare interdisciplinară și internațională. “Dragoș m-a ajutat pe partea de branding, pe comunicare.”

CUM A LUAT NAȘTERE NEUROAXIS
După un an de lucru intens la creionarea planului de business, în 2016 a fost deschisă clinica. “Cu Dragoș am conturat efectiv business plan-ul, pe care îl respectăm și acum”, ne explică Dan. “Ideea nu a apărut ca o idee de business propriu-zisă, ci ca o observație pe care am făcut-o pe când eram în rezidențiat la Spitalul Colentina și în care vedeam că foarte mulți din pacienții care veneau pentru diferite evaluări nu necesitau neapărat o internare sau nu necesitau neapărat sa stea pe pat, în spital, 5-6 zile, ca să facem o rezoluție.” 

În altă ordine de idei, Neuroaxis a apărut pentru a oferi un confort sporit pacientului, care poate veni la medicul dorit, în perioada dorită, pentru paleta de investigații necesară, iar apoi să se poată retrage în liniștea propriei locuințe în așteptarea rezultatelor.

“Ideea a venit seara, pe balconul lui Dan, la un pahar de vin. Totul a fost foarte natural. Mie îmi plac provocările, îmi place sa încerc ceva de la zero, mai ales când este vorba de a organiza, de a construi ceva”, recunoaște Dragoș. “Cu Dan am o chimie și ca prieten și colaborator veche și mă așteptam la un moment dat să se lege ceva. A fost natural pentru că el și-a văzut de atribuțiile lui și de partea lui si eu am avut mână liberă să fac ce știu eu mai bine.”

“Am avut încredere unul în altul și în capacitățile noastre de a gestiona lucrurile pe care ne pricepem să le facem”, a completat Dan.

“Ne gândeam la aceleași lucruri, conturam aceleași idei și când ni le expuneam ne dădeam seama că tot ce spunem e în completarea celuilalt. A fost poate noroc sau poate c-am lucrat mult și c-am gandit foarte bine proiectul și foarte în detaliu și asta ne-a ajutat ulterior.”

ECHIPĂ ȘI AUTONOMIE
“Colaborarea a fost de la noi către ei. Uite, noi avem o idee și vrem să dezvoltăm următorul proiect. Dacă ar fi să îți dezvolți o entitate în cadrul acestui proiect, cum ți-ar plăcea să se dezvolte lucrurile?, poveștește Dan despre cum au reușit să creeze o echipă autonomă.

“Am recrutat oamenii cu care am reușit să clădesc o relație, mai ales să am încredere în ei că în momentul în care se apucă de un caz, îl duc pana la capat, cunosc limitele pe care le au, își doresc să lucreze în echipa și sunt perseverenți în a obține un rezultat. Nu în ultimul rând, sunt foarte corecți. Astea au fost criteriile după care i-am ales.” 

Dan ne-a povestestit că fiecare medic și-a ales un domeniu, astfel încât nici acolo nu se intersectează. Ei se ocupă să se asigure ca pacienții ajung la doctorul specializat pe respectiva boală.

În echipa administrativă, ne-a spus Dragoș, “totul se întoarce și ce delegăm verificăm, într-o anumită măsură. Acum sunt anumite procese care sunt automatizate, avem încredere în cei care le fac. Mai fac semestrial sau trimestrial pe partea de contabilitate o cross-verificare ca să mă asigur că totul e ok. Partea de marketing e realizată de o firmă externă, dar totul se întoarce la mine și eu îmi dau aprobarea finală. În cazurile mai delicate unde este și o componenta medicală, este și Dan de față ca să luăm decizia împreună.”

VALORI
Dragoș ne mărturisește că primele luni au fost un proces continuu de cunoaștere, ca să vadă dacă oamenii se pliază pe valorile organizației, că e dificil. “E dificil când ești la început cu un start-up și nu ai expertiză, însă suntem pe direcția pe care am conturat-o prima dată, înainte să dăm piept cu piața, să vedem ce ne așteaptă. Expertiza lui Dan s-a dovedit a fi foarte bună și observațiile lui foarte reale.”

“Suntem supraspecializati, oferim niște servicii nișate care nu se opresc doar la actul medical. Întreaga experiență a pacientului trebuie să aibă ceva extra. Asta înseamnă că trebuie să căutăm niște oameni care respectă criteriile și valorile cu care noi am pornit la început.”

Corectitudinea – “pe baza căreia am mai și triat din echipă sau am adăugat membri noi”
Dorința de a face lucrurile până la capăt, nevoia de a săpa mai adânc
Învățarea constantă – “și dacă nu vor, îi obligăm noi” (râde complice)

Fiecare membru al echipei lor, de la medic până la recepționist, trebuie să învețe continuu. Este responsabilitatea lor să caute cursuri la care să participe, cursuri ale căror costuri vor fi acoperite parțial sau integral de companie, dar sunt și cursuri propuse direct de management. “Nu scapi de perfecționare.”

Activitatea lor reprezintă rezultatul unui mecanism bine uns, bine întreținut, perfecționat în timp. “Partea faină când lucrezi în echipă este că și cazurile se învârt în aceeași echipă și atunci poți să-ți dai seama de fiecare membru în parte cum gândește, ce aport aduce în cadrul cazului, în clinica, unde ar fi bine să-l canalizezi să se specializeze, inclusiv în partea administrativă.”

EXPERIENȚA PACIENTULUI

“Am mers foarte mult în profunzimea lucrurilor și am încercat ca experiența pe care o creăm pentru pacient (asta a fost de fapt centrul business-ului nostru) și experiența pe care o creăm pentru medicii cu care colaborăm sa fie o experiență faină, să se simtă bine, să se simtă în largul lor. […]Oamenii ne-au zis «am venit aici și m-am relaxat»”. Arhitectura clinicii este unul dintre pilonii care stau la baza acestui sentiment.” 

“Una dintre cheile care au dus la o recunoaștere de către pacienți a serviciilor e că am reușit cu Dragoș să ne îmbinăm foarte bine – el înțelege foarte bine tipologiile oamenilor și eu le înțeleg partea organică, neurologică.”

Și dacă vă era teamă că medici precum Dragoș vor pleca din România, iată răspunsul lui: “Niciodată definitiv, doar bridging între România și alte țări.” Consideră că nu trebuie să te bazezi pe un sistem medical pentru că ar fi cel mai bun. Întotdeauna poți lua părțile bune din mai multe sisteme și să creezi unul competent.  “Studenților la medicină, viitorilor colegi de breaslă le recomand să găsească ceva ce le place cu adevărat să facă, să studieze lucrul acela în diferite clinici și apoi să încerce să aplice aici, să îi învețe și pe alții.”