Victor Țăpeanu – Actorul care a înțeles că viitorul înseamnă să-ți crești propriul public

În urmă cu un an, într-o sală prăfuită de la etajul III din Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) din București, zeci de spectatori urmăresc cu sufletul la gură trei actori pe o scenă. Printre ei e Victor Ţăpeanu, carismatic și cu zâmbet cuceritor, cel care a avut ideea nebunească să dea teatru gratuit elevilor și studenţilor care vor cultură. Așa, tânărul împușca doi iepuri dintr-un foc: își potolea foamea de a juca teatru, căci în facultate nu prea a avut parte, și fideliza un public care nu e foarte prezent în sălile de teatru. 20 de zile la rând, în fiecare seară, cei trei actori din proiectul “Cuibul Artiștilor” au jucat piesa „Cine sapă groapa altuia” de Ion Băieșu, cu sala plină.

„Sincer, n-am crezut că ideea noastră va atrage atât de mulţi oameni. Iniţial, am zis ca în aceste 20 de zile să ne vadă măcar 1000 de oameni, dar deja am ajuns la aproape 3000 și mai avem două reprezentaţii”, explică Victor Ţăpeanu. N-a crezut, dar a sperat din tot sufletul. Și-a pus în acest proiect toată energia, toată priceperea și tot entuziasmul de care ești capabil la 23 de ani. Astăzi, la un an de la reprezentaţiile-maraton, proiectul lui Victor a prins aripi.

Victor nu și-a dorit dintotdeauna să facă teatru. În copilărie era foarte bun la sport, așa că le-a încercat pe majoritatea: a făcut fotbal, handbal, volei, judo, echitaţie. Mama visa să-l vadă preot, bunica îl tot îndemna să se facă dentist, iar el se gândea că poate i-ar sta bine avocat. În clasa a IX–a, un coleg l-a întrebat într-o zi dacă n-are cumva chef să vadă un spectacol de teatru: trupa liceului juca în aer liber în centrul orașului. I-a plăcut atmosfera, iar coordonatorul trupei i-a remarcat entuziasmul și figura interesantă. „Nu vrei tu să dai o audiţie? Vino mâine!,” i-a spus. Și Victor s-a dus. L-a jucat pe Rică Venturiano al lui Caragiale și a fost primit în trupa liceului. A făcut de toate: a pus lumini, a cărat costume, a urcat pe scenă. Așa a luat microbul actoriei și, după Bacalaureat, a dat examen la UNATC.

„Mama mă întreabă mereu din ce o să trăiesc, bunica e supărată că nu i-am urmat sfatul să am o meserie liniștită și bănoasă. Dar eu asta vreau să fac.”

Prima dezamăgire a trăit-o în facultate când și-a dat seama că învaţă actorie doar din cărţi și ruginește din punct de vedere artistic. Se făcuse actor ca să fie pe scenă, dar nimeni nu-i dădea o șansă. „În timpul facultăţii, nu joci foarte mult. Câmpul muncii în zona teatrului e zero, termini facultatea, dar știi că termini cu o diplomă de șomer. Din frustrarea asta apare o nevoie și ai două variante: să te plafonezi sau să ieși la suprafaţă. Și așa mi-a venit ideea Cuibului Artiștilor. Era 22 februarie și plecam la munte cu Vlad, prietenul meu. Eu eram în ultimul an, nu mai voiam să dau la master, mi se părea inutil. Și i-am zis în tren ce tare ar fi să facem asta. Că eu vreau să joc, să joc, asta vreau să fac în viaţa asta. Mă gândeam și la marii actori care au jucat enorm, de-aia au ajuns monștri sacri, căci teatrul e pe făcute, nu pe predate”, povestește cu entuziasm. Și a început să acţioneze pentru ca ideea lui să devină realitate. În noaptea respectivă, a căutat date statistice despre câţi studenţi sunt în București, publicul lor potenţial. A făcut niște estimări optimiste, o schiţă de proiect și asta a fost: Cuibul Artiștilor urma să joace timp de o lună de zile o piesă gratis. „Toţi cei din jur au fost foarte sceptici: n-o să reușesc, nu s-a făcut niciodată la noi așa ceva, cum să joci atâtea zile fără întrerupere și gratis? Singurii care m-au încurajat au fost Claudiu Bleonţ și Marius Bodochi cu care am avut șansa să joc într-o piesă la Teatrul Naţional”, spune Victor cu emoţie.”

Pragmatic, tânărul a simţit că lipsește un ingredient ca proiectul lui să poată deveni realitate. Intuia că are nevoie de sprijin, așa că a început să-l caute. A găsit pe Internet informaţii despre LEADERS și a rezonat cu ideea de program care nu te învață, ci îți arată cum să faci lucrurile și te pune să le faci. „Întâmplarea m-a făcut actor, destinul m-a adus la LEADERS. Pur și simplu am găsit informaţia pe net și mi-am zis, de ce nu? Simţeam nevoia asta de mentorat, de leadership, de valori umane după care să te ghidezi. La interviu, le-am vorbit despre educaţie, ce mi-ar plăcea mie să schimb prin teatru în societatea în care trăim, cum mi-am propus să aduc tinerii la teatru.” Și a fost acceptat cu bursă. La Leaders a învăţat multe despre el, că este idealist, vizionar și un bun strateg. A învăţat că cea mai mare teamă a lui este de eșec, a învăţat că trebuie să-și canalizeze toate forţele spre un scop, nu să se risipească în zeci de scopuri mai mici, a întâlnit oameni care l-au inspirat și a înţeles că, până la urmă, să greșești nu e un capăt de lume. Doar așa poate învăţa mai multe despre sine însuși.

Hai să trăiești și tu experiența acceleratorului care i-a dat curajul și structura necesare lui Victor: LEADERS Experience. A început ultima perioadă de înscrieri!

Cu toate aceste date a pornit la drum. Toată energia și tot talentul erau acum canalizate spre un singur obiectiv: Cuibul Artiștilor. Iată cum arăta programul lui în urmă cu un an: „Mă trezesc la 8 dimineaţa, fac duș, plec la facultate, am repetiţii la Naţional, mănânc ceva, de la ora 3 p.m. am cursuri la un alt proiect, la 6 vin în sala de la UNATC. Mă relaxez o oră, apoi aranjez sala, verific luminile. Jean Louis Barrault spunea că dacă vrei cu adevărat să faci meseria asta, faci de toate, de la contabilitate, la dat cu mătura și jucat. Apoi joc piesa Cine sapă groapa și plec la repetiţii. Până la 3 noaptea sunt la repetiţii pentru alt spectacol, mă pregătesc de avanpremieră.”

La Leaders a învăţat multe despre el, că este idealist, vizionar și un bun strateg. A învăţat că cea mai mare teamă a lui este de eșec, a învăţat că trebuie să-și canalizeze toate forţele spre un scop, nu să se risipească în zeci de scopuri mai mici, a întâlnit oameni care l-au inspirat și a înţeles că, până la urmă, să greșești nu e un capăt de lume.

Treptat, Cuibul Artiștilor a devenit cunoscut. S-au promovat pe reţelele de socializare, prin facultăţi. Aveau mulţi spectatori. Au început chiar să câștige câteva premii prin ţară, au fost chemaţi să joace la Ploiești, Piatra Neamţ, Focșani, Moinești, locuri unde tinerii sunt avizi de cultură dar n-au de unde alege sau nu-și permit. „Simţi o altă energie în orașele mici. Este diferenţa dintre un copil care are totul, cum e publicul din București, și unul care nu are nimic și apreciază din tot sufletul ce primește. Ultimul premiu pentru Cuib a fost la Festivalul de la Câmpina, unde am luat Marele Premiu „Mircea Albulescu”. Am avut șansa să vin spre București în aceeași mașină chiar cu Mircea Albulescu și i-am povestit despre proiect și despre cum vrem să ajungem la 100 de zile de teatru gratuit pentru tineri. Mi-a spus să-l sun când ajungem la ziua 85 și săptămâna trecută l-am sunat. Îl așteptăm la spectacol curând”, spune Victor zâmbind.

Pe lângă talent, Victor a mai avut nevoie de viziune și obiective clare pentru a-și împlini visul.

În tot acest an, nu a mers totul strună. După un timp, conducerea UNATC nu a mai permis Cuibului să continue serile de teatru în sala de la etajul III al facultăţii. Nu li s-a mai aprobat cererea, fără să li se dea vreun motiv anume. „În ultimele luni am jucat cu lumina închisă să nu ne vadă nimeni că suntem încă acolo. Underground total. Să ajungi să te ascunzi într-o facultate de teatru că joci teatru, e un pic absurd pentru mileniul în care trăim. Și mai absurd este că am ajuns să ne mutăm în Facultatea de Instalaţii, unde decanul ne-a susţinut, a venit să ne vadă, ne-a dat toată încrederea lui când a văzut cât suntem de serioși”, ridică din umeri.

În timpul mutării, reprezentaţiile au luat o pauză de 10 zile. Nu s-a putut altfel. Apoi Victor a decis că tot răul a fost spre bine: sala e mult mai generoasă și o pot dota profesionist. De la trei oameni într-o sală cu scaune așezate alandala plus o lopată drept recuzită, au ajuns să facă investiţii serioase în lumini și decor. Cu toţii simt că și-au găsit până la urmă cuibul. Acum, trupa a ajuns la 6 actori profesioniști și 13 liceeni pe care-i cresc și-i formează pentru viitor. Copiii au fost parte din publicul lor fidel din primele luni de la lansare și entuziasmul lor e vital pentru proiect. „Ei respiră praful scenei cu noi, au o șansă pe care eu nu am avut-o la vârsta lor. Cei mici înţeleg cel mai bine viziunea mea și sper să o ducă mai departe.

Pentru că nu toată lumea înţelege. Unii vor repede și mult, pentru alţii e inconfortabil să joace 3 luni continuu.

Victor e convins că a adunat în jur oameni cu care a reușit să încheie un contract emoţional puternic, cu toţii au știut de la început în ce se bagă – muncă și sacrificii pentru rezultate pe termen mediu și lung. „Sunt niște sacrificii pe care le fac acum pentru ca mai târziu să fie așa cum vreau. Momentan mă întreţin din banii pe care-i câștig dintr-un rol la Teatrul Naţional. La Cuib vin bani din donaţii, dar îi reinvestim galopant. Vrem să oferim o întreagă experienţă, nu doar o piesă de teatru. Am fost de curând la Amsterdam și am văzut că la Operă se dădea vin. Dăm și noi câte un pahar de vin, când intră spectatorii – sala miroase într-un fel, luminile creează o anumită atmosferă, apoi le oferim piesa”, explică evoluţia ideii.

Până acum, peste 3000 de oameni au trăit experienţa Cuibul Artiștilor. Dar Victor nu se oprește aici: vrea să ajungă la performanţa de a avea o trupă privată de teatru, să facă turnee în afara ţării, să meargă la școli de vară, să facă spectacole-dans, să existe chiar și un festival Cuibul Artiștilor. Inspiraţi de noul lor cuib de la Facultatea de Instalaţii, Victor vrea chiar să profite de o casă demontabilă în care să experimenteze un proiect avangardist. N-ai cum să nu-l crezi când vezi câte a făcut într-un singur an și cum a evoluat dintr-un actor oarecare într-un lider. „Totul e un vapor, iar eu sunt o rotiţă mică ce se uită cu binoclu în zare. Dar suntem mulţi cei care facem vaporul să meargă înainte: cei care bagă cărbuni, cei care șterg mesele, cei care distrează lumea pe vasul ăla. Eu sunt cel care vede aisbergul, vede orizontul, vede malul. Și am o anumită energie și atitudine care-i face pe oameni să mă urmeze.”

Hai să trăiești și tu experiența acceleratorului care i-a dat curajul și structura necesare lui Victor: LEADERS Experience. A început ultima perioadă de înscrieri!

Alina Popescu – De la exerciții de matematică pe șervețele de masă la Harvard, via Barack Obama

Când a văzut prima oară Washingtonul, în anul 2005, Alina Popescu avea 14 ani. Era o copilă introvertită, uneori chiar timidă, cu multe întrebări și puţine răspunsuri. Avea o pasiune pentru matematică – într-atât de mare încât și-n serile de Revelion rezolva exerciţii pe șerveţelele de pe masă. Venea din Turnu Severin, un oraș liniștit, de 80 000 de locuitori, care se oglindește în Dunăre, dintr-o familie așezată, unde părinţii – tata, judecător și mama, învăţătoare – i-au vorbit adesea despre cât de important e să înveţi bine și au încercat să o crească liber, să-și aleagă singură la ce materii e bună, în ce programe să fie voluntar.

Așa că, încă din gimnaziu, Alina s-a apucat să marcheze șansă după șansă pentru a acumula experienţă. La Washington a ajuns pentru că fusese selectată în clasa a VIII–a de către directoarea Colegiului Național Traian din Turnu Severin, alături de alţi cinci elevi, să participe la programul Youth Leaders International, care presupunea trei conferinţe internaţionale anuale, în SUA, Cehia și Anglia. Aici, tineri din întreaga lume puteau să vadă și să asculte lideri importanţi, de la oficiali la antreprenori. Prima conferinţă, cea din Statele Unite, despre leadership, a fost magie pentru Alina. Exerciţii de team-building, metode de oratorie publică, colegi din multe ţări – toate acestea au ajutat-o să se descopere, iar cei trei ani de program i-au dat aripi.

Matematica i-a rămas aproape și-n liceu, mai ales că Manuela Prajea, profesoara ei și directoarea liceului care o propusese pentru programul internaţional, îi devenise mentor. În primul an de gimnaziu, matematica i se părea Alinei o enigmă, așa că prima lucrare a fost mai mult roșie decât creionată. Dar, orele suplimentare de week‑end, pe care profesoara le făcea gratuit cu elevii ei, și listele cu probleme scrise de mână, la finalul cărora cei mici găseau citate motivaţionale și urări de succes, o motivau pe Alina. (În anul 2015, Manuela Prajea a devenit prima profesoară din România nominalizată la competiţia The Global Teacher Prize.)

Clasa a X–a i-a adus Alinei continuarea experienţei americane. A devenit exchange student al unui liceu din Montana. Spre deosebire de Washington, orășelul de câteva mii de locuitori din Montana nu avea deloc agitaţia cosmopolită a metropolelor. Programul îi încuraja pe elevi să se adapteze cât mai bine noului statut și să comunice cât mai rar cu cei de acasă, fără să fie copleșiţi de dor, o regulă care nu i-a prins bine Alinei. Dar, ca într-un echilibru, aici a descoperit un sistem educaţional de care s-a îndrăgostit total. Materiile nu erau obligatorii ca-n România, ci le putea alege. Matematică pentru facultate, diplomaţie, dezbatere, sunt câteva dintre materiile pe care și le-a ales. Așa a participat la Business Professionals of America, o competiţie naţională de business și drept american la nivel de liceu.

Alina a fost unul dintre cei doi elevi din statul Montana care a câștigat și a ajuns în etapa naţională din New York, unde a ocupat locul trei. Acolo l-a văzut prima oară pe Barack Obama, pe atunci senator, care a vorbit ca invitat principal. Alina, care a primit în acel an premiul Guvernului American pentru rezultate academice, fusese numită Ambasadoare a Tinerei Poezii, după ce, în urma unui curs de scriere creativă, a publicat o poezie într-o carte a National Art Foundation.

Mereu o prezență care inspiră, Alina Popescu este alături de LEADERS la evenimentele importante.

Înapoi acasă, Alina a intrat în Consiliul Elevilor și a încercat să-i convingă pe profesori că sistemul educaţional pe care tocmai îl experimentase, cu materii alese de elevi, ar putea să prindă și la liceul din Turnu Severin. A organizat și un club de dezbateri, făcând anunţuri de înscriere pe care le-a pus pe ușile claselor din școală. „Colegii mei aveau o inteligenţă extraordinară, spirit competitiv, analitic, creativ nemaiîntâlnit, dar le lipsea curajul. Din păcate, sistemul nostru de învăţământ este încă fixat pe memorare și nu pe formarea și reliefarea propriei păreri”, spune Alina.

Numai că un zvon cum că profesorii nu sunt de acord cu clubul a făcut-o să renunţe momentan la idee. În ultimii ani de liceu, a găsit pe internet că Jim Bagnola, expert internaţional în leadership, va veni la București la invitaţia Fundației LEADERS. I-a contactat pe oamenii din organizaţie ca să le povestească despre programele în care fusese implicată, iar aceștia, impresionaţi de parcursul său profesional, i-au oferit posibilitatea de a-i cunoaște și de a participa la evenimentul lui Bagnola. „Curajul, idealismul și naivitatea mea”, crede Alina, au făcut-o să ridice mâna în timpul conferinţei. Bagnola i-a spus că este impresionat de prezenţa unui om atât de tânăr și că, la un moment dat, va ajunge un lider important.

În clasa a XII–a, se pregătea pentru Drept și Știinţe Politice în România. Voia să mai stea în ţară, pentru că abia trecuse de o experienţă în afară. Însă, când a văzut că majoritatea colegilor aplică la universităţi din afară, și-a spus că trebuie să încerce și ea. S-a gândit că, dacă tot e să plece, să aleagă guvernare și economie la Harvard, pregătindu-și relaxată aplicaţia, fără să creadă că are prea multe șanse. Răspunsul că a fost admisă l-a primit pe 1 aprilie. L-a crezut o farsă și nu l-a băgat în seamă. Abia după o săptămână, când a primit un nou mail, și-a dat seama că primise și o bursă completă, de 16.000 dolari. Înainte să plece din nou în State, a trecut prin școala de leadership a LEADERS unde tineri între 18 și 25 de ani au șansa să întâlnească lideri importanţi, de la oameni de cultură la antreprenori, dar și să lucreze la o afacere reală, în echipă, timp de o zi. Fiind singura liceană din echipă, programul a făcut-o să plece cu speranţă la facultate, pentru că i-a arătat că „este posibil să creezi o lume plină de responsabilitate și în România, pentru tinerii dornici de a deveni mai mult decât sunt”.

În facultate, Alina a fost internă în mai multe instituţii (Naţiunile Unite, Pentagon) și a ajuns și la Institutul de Politică al universităţii ei, într-un grup de studiu unde studenţii au ocazia să întâlnească lideri mondiali ca Al Gore, Hillary Clinton sau chiar Barack Obama și să-i intervieveze pentru jurnalul academic Harvard Policy Review. Profesorii îi aleg pe cei care urmează să intervieveze personalităţile, după ce consultă lista de întrebări a fiecărui student. Alina a fost cea aleasă să-l intervieveze pe Obama, o șansă în care n-a crezut, fiindcă se aștepta iniţial să fie ales cineva care se pricepe mai bine la cum funcţionează societatea americană. Dar recunoaște că acesta-i lucrul care-i mai place cel mai mult.

„În America, valoarea ta contează mai mult decât orice, nu te definește naţionalitatea, trecutul, nici măcar religia, dar te definește potenţialul”.

Alina studiază acum securitate cibernetică, într-un program doctoral tot la Harvard, o combinaţie între diplomaţie politică și matematică, chiar programare; o îmbinare între matematică și poezie, între vag și clar, așa cum îi place să-și definească tema doctoratului. Recent, când s-a întors în România în vacanţă, le-a vorbit unor studenţi dintr-un program Leaders despre cariera sa. A găsit multe din întrebările fără răspunsuri care o măcinau și pe ea în urmă cu câţiva ani. Acum, la 25 de ani, le-a răspuns studenţilor că mai important decât a avea răspunsurile corecte este a avea întrebările bune, mai important decât a vorbi este a asculta, și mai important decât a dori să conduci este să-ţi dorești să servești mai întâi. Mai devreme sau mai târziu, fiecare își va găsi povestea potrivită și nu atât răspunsul, cât întrebarea potrivită.

Ai timp până pe 8 aprilie să îți depui candidatura în comunitatea tinerilor de elită ai României și să intri în primul program de accelerare a experiențelor prin situații reale de viață – LEADERS Experience.

Valentin Radu, fondator Marketizator: “Don’t follow, don’t obey!”

Una dintre cele mai aplaudate prezențe la a 18-a ediție Leaders School (actualul accelerator de experiențe: LEADERS Experience) din această vară, programul ce se adresează studenților, tinerilor antreprenori și manageri cu vârste până în 25 de ani, a fost cea a lui Valentin Radu, antreprenor prin excelență, carismatic și de o sinceritate debordantă. Omul pe care vocea interioară nu l-a lăsat să se resemneze cu un destin de măcelar în Berceni, așa cum voiau părinții, a hipnotizat audiența timp de mai bine de o oră.

“Am avut 19 joburi, am fost tehnician optometrist, am lucrat în asigurări, operator chestionare. Dar, în tot traseul ăsta am fost extrem de perseverent. Perseverența și creativitatea sunt zeițele succesului. Atunci când făceam chestionare pe stradă, mi-am propus să fiu cel mai bun. Și am depășit recordul chestionarelor completate. Asta mi-a adus bani în plus, mi-a dublat veniturile, practic, de am putut merge la mare în vara aceea, și apreciere. Ceilalți colegi m-au aplaudat și șefii m-au apreciat. Atunci am prins gustul ăsta, aprecierea și recunoștința au fost pentru mine combustil pentru următoarea etapă”, spune cu sinceritatea.

Pentru Valentin Radu, următoarea etapă a fost, de fapt marea etapa. “La 21 de ani am avut o epifanie, că vreau sa fac afaceri. Am împrumutat 300 de dolari, era anul 2001, și am deschis o firmă de internet prin fibră optică. Trei ani mai târziu, încasam 40 000 de dolari pe lună din afacerea asta și, eu și prietenii mei, deveniserăm regii Berceniului. La 23 de ani, faci toate prostiile când te trezești cu atâția bani: închiriezi cluburi, te plimbi prin Europa. Dar tot pe-atunci, am primit un mare cuțit în spate de la partenerii și prietenii mei care au vândut firma unui mare operator de pe piață.”

Și așa a intrat într-un vârtej în care “a avea”, motivația lui de până atunci, nu-l mai ajuta deloc. Și-a deschis o nouă firmă de web design, dar era urmărit de ghinion. Avea cei mai buni oameni în echipă, dar nu erau cei mai loiali, cei mai dedicați. “Timp de doi ani și jumătate, am acumulat datorii de peste 50 000 de euro. Ajunsesem să mănânc pâine în parc la ora mesei, ca sa nu ma vadă angajații. Eu eram liderul, omul care trebuia să-i motiveze și abia aveam ce să mănânc. Eram mai nefericit, aveam mai puțini prieteni, nu mă mai înțelegeam cu părinții…”, povestește Radu. Atunci a început să-și schimbe optica. Nu s-a mai gandit cu încăpățânare doar cum să facă bani, simțea cumva că asta nu e de-ajuns. A început să-și pună întrebări mai serioase, cine sunt, ce sunt, care e rolul meu în marea orchestră a lumii. “În toata istoria asta de antreprenor, m-a salvat că am schimbat mereu focusul. Îți place ce faci? Nu? Atunci schimbă! Ești cel mai bun? Cine e cel mai bun? Ia-te după el și depășește-l! Am tot căutat până la 34 de ani. Acum știu exact ce vreau să fac: vreau să creez sisteme și să inspir oameni. Cum o fac, e treaba mea!”

Puteam să fiu măcelar la Berceni în piață, acolo unde m-a dus mama în adolescență să fiu ucenic. Dar ceva din mine îmi spunea că nu ăsta este drumul meu.

Schimbarea de perspectivă trebuie să vină din interior. Sigur, crede Valentin Radu, ar fi putut să urmeze drumul lui a “avea” și ar fi sfârșit la bătrânețe pe un yacht de lux pe Coasta de Azur, înconjurat de iepurași Playboy, sau ar fi putut continua pe drumul lui “a face” și ar fi ajuns la 50 de ani epuizat, frustrat și plin de regrete. Cu “a fi” nu te păcălești niciodată. “Dacă vrei să vezi ce e o valoare și dacă ceea ce faci tu e valoros, gândește-te ce se întamplă dacă dai acel ceva. Dacă se înmulțește și la tine și la celălalt, atunci este o valoare. Și ți se va întoarce înmiit: recunoștința, aprecierea – valori. Am pornit ultima companie (Marketizator) cu 20 000 de dolari și a fost valorizată la 5 milioane de euro după doi ani și jumătate. Cel mai tare lucru nu e că vad banii din cont, niște cifre, ci că la petrecerea de Crăciun de anul trecut cei 23 de oameni din echipă mi-au pregătit un clip, în care-mi spuneau lucruri frumoase, cât sunt de recunoscători. Ăsta e alimentul, hrana pentru mine Și pentru succes, “, spune cu emoție. Ca lider, acesta spune că trebuie să fii matur, curajos, încrezător, să dai încredere oamenilor din echipă, să-i destupi la minte, să le dai energie și dorință de a-și atinge cel mai înalt potențial.

“Nu m-am resemnat și am vrut mereu mai mult, am încercat, m-am căutat. Țara noastra rezistă doar datorită oamenilor care fac schimbări în jurul lor. Buddha a spus că o lumânare poate aprinde alte o mie. E mare nevoie de leadership în țara asta și trebuie să lăsăm mentalitatea asta pitică și fricoasă. N-o sa vină nimeni în haină albă să vă zică: vino și schimbă lucrurile! Începeți voi să schimbați lucrurile, să fiți propriul model. Spor în zbor vă urez!”, a încheiat Valentin Radu, în aplauzele prelungite ale participanților.

 

Zsolt Torok sau cum sa te cateri pe Muntele Destinului

Copilul Zsolt  a fost un copil timid. Ii era rusine sa spuna lectia in clasa, chiar daca invatase foarte bine, ii era frica sa se joace riscant, cum faceau alti baieti de varsta lui. Fragil, dupa un rahitism sever, s-a apucat de mai multe sporturi pentru a prinde putere. Dar visul lui de foarte devreme a fost sa se catere pe munti, desi era ingrozit la gandul inaltimilor si al pericolelor de pe stanci. Toti radeau cand auzeau ce vis are copilul timid si blondut si parca si Zsolt incepea sa le dea dreptate. Prima catarare pe un panou nu a fost sub euforia fericirii, ci sub un apasator sentiment al groazei. Dar, in fiecare zi, baiatul si-a mai invins o frica, a mai urcat un pas pana a ajuns la inaltimi ametitoare: a inceput sa cucereasca varfuri de peste 8000 de metri, in cei mai periculosi munti ai lumii. 

“Sa iei in fiecare clipa, la fiecare pas, decizii de viata si de moarte, asta e profunzimea alpinismului. E un sport al verticalei, esti obligat sa urci si asta iti da o alta perspectiva. Acum nu-mi mai e frica”, marturiseste Zsolt Torok, omul care a dus steagul Romaniei pe cei mai inalti munti de pe Pamant. 

A inceput sa-si aleaga cele mai mari provocari in alpinism o data ce a inceput sa lupte cu “nu se poate”. Asta i-au spus niste rude care i-au trimis o vedere cu un perete dificil de catarat si i-au zis sa pastreze fotografia ca pe un ideal. El nu va putea niciodata sa ajunga la asemenea performanta. Zsolt a pus vederea pe birou si tot ce a facut in urmatorul an a fost in scopul cuceririi acelui perete. In scurt timp, idealul a fost atins.

Dar muntele este un partener dur. Zsolt Torok a  invatat sa-si asculte instinctele si, atunci cand imposibilul a ramas imposibil, nu a ezitat sa se intoarca din drum. “Sa gestionezi esecul este unul din atuurile liderilor”, spune cu modestie. Asta nu inseamna ca a renuntat vreodata definitiv si fiecare incercare a fost o lectie care l-a dus cu un pas mai sus, pana n-a mai ramas nicio stanca intre el si cer.

In anul 2013, alpinistul roman a invatat o alta lectie importanta. Atunci, pentru prima oara in istorie, o echipa romaneasca a ajuns pe varful Nanga Parbat, la 8125 de metri altitudine, al noualea cel mai inalt munte din lume. I se mai spune si muntele ucigas sau Muntele Destinului si echipa romanilor s-a convins de asta. Pe cand se aflau in catarare, lumea intreaga afla cu sufletul la gura ca talibanii au navalit in tabara alipinistilor din Diamir si au omorat 11 oameni. “Era razboi in Pakistan, ne-a fost teama, dar nu ne-am gandit o clipa sa renuntam, desi ramaseseram singuri pe munte.  Am cerut spijinul armatei pakistaneze si asa am reusit sa ajungem in varf”, povesteste calm.

Calmul acesta l-a ajutat sa ia mereu deciziile potrivite, sa masoare forta muntilor, cea care-l ajuta sa-si cunoasca forta proprie.

“Nu sunt cuceritor al inutilului, alpinistii isi depasesc limitele, eu mi le-am depasit si i-am ajutat si pe altii sa o faca. Sa fii lider inseamna sa-i tragi pe altii dupa tine, dar sa te si lasi incarcat de cei din echipa si, uneori, condus. Dar tu ai povara deciziilor, tu esti capul de coarda.”

Seara în care “liderii” s-au scris Leaders – LEADERS 16 ani

A fost odată ca niciodată o seară plină de lumină, în care oameni de toate vârstele și profesiile s-au strâns în jurul unei idei în Sala Atelier a Teatrului Național.

A fost odată o sărbătoare de “sweet sixteen” a unui vis, o seară a muzicii clasice în surdină, a amintirilor și planurilor de viitor, a luminii din priviri, a detaliilor atent căutate. A fost seara în care nu a existat “nu se poate” și, când șn tot Bucurestiul nu au fost găsite hortensii albastre pentru decorațiuni, ele au fost făcute prin vopsirea hortensiilor roz și albe în culoarea-emblemă a LEADERS.

A fost o seară în care care o mână de oameni pasionați au adunat în jur personalități din business, știință, sport, modă, oameni buni care au învățat în comunitatea LEDERS ce înseamnă să conduci și să vrei excelența. A fost seara în care 16 din aceste povești s-au strâns într-o carte-mărturie că se poate.

A fost odată o seară în care s-a sărbătorit adolescența unei idei care, în urma cu 16 ani, părea o nebunie. Un vis al unor oameni tineri și vizionari care au îndrăznit să spere că în România va exista și o celulă a binelui, nu numai una a răului. O celulă care se va divide prin cunoaștere, dăruire, iubire de oameni, leadership autentic.

A fost odată Jim Bagnola, mentorul Fundației LEADERS, un om care a hipnotizat audiența cu vorbele pline de miez, cu șapca în culorile steagului românesc, cu peria cu care a șters pantofii spectatorilor pentru a preda cele mai importante lecții despre un lider: “Liderii nu conduc, ei servesc, răspund nevoilor celorlalți.” “Nu-ți compromite valorile, pentru că nu-ți va plăcea de tine și nu ai unde să te ascunzi de propria persoană.” „Urmează-i pe alții când momentul o cere, dar fii pregătit să preiei conducerea la momentul potrivit.”

Un Jim Bagnola care a îndrumat primii lideri din România, apoi le-a dat încredere că-i pot învăța și pe alții. “Sunt Nașul acestei organizații. Având în vedere că sunt și italian, e foarte potrivit numele, the Godfather. An de an, voi învățați peste 3000 de tineri să fie lideri și acesta e scopul: să predați unei întregi generații leadership-ul”, a spus Bagnola emoționat.

A fost odată Raed Arafat, omul care știe cât e de greu, dar nu imposibil, ca în România să-ți împlinești visul. Aplaudat îndelung, a explicat de ce în iuresul bătăliilor zilnice, e important să ai mereu în fața ochilor idealul pentru care ai pornit la drum. “Trebuie să știi să-ți alegi bătăliile. Fără încrederea celorlalți, fără o echipă, nu poți face nimic. Să văd că există oameni care vor să facă ceva, mă face optimist. Am găsit mereu la LEADERS acea ieșire în aerul respirabil al normalității, LEADERS a adus oameni la un loc și le-a arătat că se poate. Sper ca cei 16 ani sa fie doar începutul”, a spus încrezator secretarul de stat.

A fost o seară a absolvenților LEADERS, veniți din toată țara și din toată lumea, ca o reuniune a celor care au crezut și au reușit. “Suntem poveștile care aduc speranță în lumea în care trăim”, spunea unul dintre ei. “Poți transforma aspirațiile în realitate”, mărturisea altul. “LEADER nu a schimbat ce eram, dar a arătat ce puteam fi”, recunoștea un al treilea.

Până la seara plină de strălucire și de oameni aleși, s-a străbătut un drum lung. Un drum plin de cumpene și de încercări. “În anul 2007, pe un ger cumplit în București, am rămas fără bani pentru a plăti curentul și gazele. Ne mai rămăseseră câțiva lei cu care am cumpărat un cablu și am rugat un vecin să ne dea cu împrumut niște curent. Două săptămâni așa am stat. Aveam un soi de naivitate puerilă că noi, din cămăruța aia fără curent și fără căldură, vom schimba România”, povestește Alex Gorun, omul discret și liderul pe care se sprijină fundația și echipa.

A fost odată o seară cu multă căldură și speranță, în care s-au adunat oameni buni, oameni curați, oameni cu sens, oameni care merg seara la culcare împăcați că nu au irosit zilele. Au fost odată 16 ani de LEADERS. 16 ani dintr-o poveste care se vrea fără sfârșit. Că de n-ar fi, nu s-ar povesti. La mulți ani!

Ce vor și ce nu vor românii de la liderii lor – un sondaj de opinie realizat de Fundaţia LEADERS

Principala trăsătură pe care o doresc românii de la liderii lor este competenţa, conform sondajului de opinie “Lideri pentru România”, iniţiat în mediul online de către Fundaţia LEADERS, în luna noiembrie 2015. Principalele nemulțumiri față de liderii actuali sunt determinate de deficiențe în privința caracterului și integrității acestora, precum și lipsa conștiinței că se află în slujba cetățenilor și comunității. Totodată, se pare că românii au început să acorde mai puţină atenţie abilităților de comunicare, pentru a se concentra pe conţinut şi pe credibilitatea vorbitorului.

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 11-15 noiembrie 2015, cu scopul de a oferi românilor ocazia de a-și împărtăși părerea și așteptările de la cei care vor fi liderii perioadei următoare. La sondaj au participat 1243 de respondenţi, cu vârste între 16 şi 79 de ani, din toate regiunile țării.

Lideri competenți, responsabili și corecți

Competenţa conduce cu 16% în topul trăsăturilor unui lider, indiferent de gen, vârstă, mediu, nivel de educaţie sau tip de ocupaţie, fiind urmată îndeaproape de valori precum responsabilitate (14%) şi corectitudine (12%).

Liderul aşteptat, un reper pentru cei din jur

Mergând în profunzime în descrierea liderilor perioadei următoare, 16% dintre respondenţi preferă liderii care motivează oamenii, 15% dintre ei pe cei care încurajează progresul, iar 14% vor lideri cu viziuni clare, care sunt repere pentru cei din jur. Diferenţele mici de scoruri sugerează că, din perspectiva respondenților, viitorii lideri ar trebui să aibă toate aceste calități.

Persoanele fără studii şi cele cu studii preuniversitare şi universitare preferă, în primul rând, calităţile de motivare a oamenilor şi acelea de încurajare a progresului, doar cei cu studii postuniversitare punând pe primul loc existenţa unei viziuni clare. “Acest lucru sugerează că majoritatea respondenţilor au o nevoie reală de redare a încrederii şi speranţei, a convingerii că putem progresa la nivel social şi individual. Acest lucru poate fi realizat prin adaptarea discursului la cerinţele fiecărui grup.” –  Psih. Daniel Bichiş, autorul acestui sondaj de opinie.

Antreprenorii şi liber-profesioniştii consideră important ca liderul să fie un reper pentru cei din jur, indicând faptul că nu mai sunt dispuşi să preia mesajele şi îndemnurile oricui.

Românii sancționează dur lipsa de caracter a liderilor

39% dintre respondenţi consideră că liderilor actuali le lipsesc caracterul şi integritatea, 27% consideră că le lipsește conştiinţa faptului că se află în serviciul comunităţii, 12% stabilirea şi îndeplinirea unor obiective concrete, iar 11% viziunea pe termen lung. Există o mare aliniere pe vârste, gen, mediu, nivel de educație și categorii socio-profesionale în privința acestor subiecte. Cei mai nemulțumiți de modul în care liderilor actuali le lipseşte conştiinţa că se află în serviciul comunitătii sunt respondenții din grupa 35-45 ani, care probabil se confruntă cu dificultăți în găsirea unui loc de muncă sau în desfășurarea activității lor profesionale.

Lipsa de caracter şi integritate prezintă o creștere liniară a proporției de nemulțumire începând cu vârsta de 35 ani, semn al acumulării frustrărilor prin repetarea a acelorași tipuri de scandaluri sau încălcarea repetată a promisiunilor făcute de lideri.

Cei mai nemulțumiți de lipsa de caracter și integritate a liderilor sunt liber-profesioniştii, urmați de angajaţii full-time, antreprenorii şi studenții.

Este vorba despre cei care contribuie cel mai mult la bunul mers al economiei și societății și care au reprezentat majoritatea persoanelor ce au protestat în mod repetat în ultimii 3-4 ani. Elevii, care sunt alegătorii de mâine, sunt ceva mai blânzi cu această tară a clasei politice, dar au așteptări mari în privința servirii comunității.

Femeile le reproșează liderilor actuali lipsa unor obiective concrete

Chiar dacă nu există diferență de gen în privința ordinii lipsurilor constatate la actualii lideri, femeile par că se plâng mai degrabă de lipsa obiectivelor concrete, iar bărbații de absența viziunii pe termen lung. Aceste rezultate pot proveni din tipul de dificultăți pe care le întâmpină fiecare gen în viața de zi cu zi. Tradițional, femeile din România sunt cele care au grija căminului și copiilor, astfel că au mai multe ocazii să constate efectele neîndeplinirii unor angajamente concrete asupra vieții cetățenilor.

“Mă bucur că am reuşit, împreună cu echipa LEADERS şi Daniel Bichiş, să facem o scurtă radiografie a preferinţelor şi cerinţelor publicului roman cu privire la liderii perioadei următoare. Este important pentru actualii şi viitorii lideri să-și înţeleagă  oamenii cu care şi pentru care lucrează, la orice nivel şi în orice domeniu s-ar afla. De asemenea, consider că este important pentru oricine se află într-o poziţie de leadership, fie că vorbim de mediul politic, de cel de business sau de societatea civilă, să înţeleagă şi să îşi asume faptul că se află în serviciul comunităţii si mă bucur că rezultatele sondajului au evidențiat acest aspect.” – Alexandra Gorun, Director Executiv, Fundaţia LEADERS.

Analiza și interpretarea aprofundată a rezultatelor de către psihologul Daniel Bichiș, împreună cu raportul preliminar al rezultatelor sondajului de opinie (graficele) pot fi accesate online pe http://www.leaders.ro/sondaj. Acestea conţin, pe lângă cele prezentate mai sus, şi alte rezultate, precum tipul de experienţă cerută unui lider, stilurile de leadership agreate, dar şi alte preferinţe sau cerinţe menţionate de către respondenţii sondajului de opinie.

Despre Fundația LEADERS

Fundația LEADERS își propune să fie cea mai puternică sursă de idei și oameni valoroși din România. Contribuim la transformarea modernă a României prin dezvoltarea unor lideri responsabili și a unei mentalități orientată către implicare și acțiune.

Photo by Emily Morter on Unsplash