Prima ediţie intensivă a programului LEADERS Explore s-a încheiat cu succes

Luni, 30 iulie, s-a încheiat prima ediție LEADERS Explore intensiv. Explore este primul modul de leadership al Fundaţiei LEADERS, un program care pregătește învățarea accelerată din următoarele programe. Explore se axează pe autocunoaștere și pe descoperirea ariilor în care fiecare participant poate să performeze.

Noutatea acestei ediţii a reprezentat-o faptul că, ceea ce se desfaşoară în mod obişnuit pe parcursul a 30 de zile, a avut loc în doar şapte zile, împarţite în trei module de câte două sau trei zile consecutive. Temele abordate de-a lungul celor şapte zile au fost: valori personale, stiluri de comunicare DIsC, echipa, cariera, biblioteca umana. De asemenea, editia a fost o premieră deoarece este prima dată când Explore a căutat studenți la nivel național, spre deosebire de editiile anterioare, în care se puteau înscrie doar persoane din oraşele în care era organizat Explore.

La această ediţie LEADERS Explore au participat 20 de studenti la profil sanatate, (Medicină & Farmacie), 14 economiști (Marketing, REI, Administrație Publică), 23 de ingineri (Automatică, Electronică, Energetică, Inginerie Aerospațială, Chimie, Construcții) si 18 studenți la profilele: Drept, Matematică, Fizică, Jurnalism, Științe Politice, Arhitectură. Aceștia provin din București, Iași, Constanța, Galați, Craiova, Brașov și Ploiești.

Vorbitorii din această ediție au fost: Adrian Oianu – Fashion Designer, Florin Petrescu – HR Manager, Vodafone, Bogdana Diaconu – Public Affairs Specialist, Raiffeisen Bank şi Alexandru Reff – Country Manager, Deloitte.

Programul a avut loc la București, în sălile oferite de partenerul nostru, Athenee Palace Hilton, care s-au dovedit un spaţiu prietenos pentru atelierele noastre.

 

Ploieşti

În Ploiești, elevii au realizat un proiect de dezvoltare comunitară, Mentorul Zilei, pentru tinerii din oraș. Echipa a organizat un eveniment de orientare în carieră, plecând de la faptul că există prea puțină consiliere profesională oferită copiilor, iar aceștia nu au de unde să obțină răspunsuri la întrebările care îi frământă. Evenimentul a avut loc pe 4 septembrie, la Palatul Copiilor Ploiești, și a reunit 40 de elevi interesați de cariera lor. Printre vorbitori s-au numărat Alina Bordeianu, director de vânzări, Cojani Sabina, avocat, Baganagiu Mircea, profesor de limba franceză, Popa Maria, studentă la medicină generală și Eftinou Andrei, student la stomatologie. Aceștia au vorbit despre meseriile actuale sau viitoare ale lor, motivele pentru care le-au ales, lucrurile la care ar trebui să fie atenți cei care vor să le urmeze, cum decurge o zi din viața lor și au răspuns și curiozităților participanților.

Un alt proiect din Ploiești a fost Workshop în criză de timp, un grup de 11 elevi de la diferite licee din au organizat un workshop care a răspuns întrebărilor tinerilor la probleme simple, abordând teme precum studiile în străinătate și dezvoltarea personală. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Copiilor Ploiești și i-a avut ca vorbitori pe Dumitrascu Cătălina, participantă Leaders Explore și elevă în Colegiul Național Ion Luca Caragiale Ploiești în clasa a XI-a, precum și pe Alexandra Anton, Specialist în educație, fondatoarea Yuppy Koti și a Festivalului Internațional de Educație FIEdu. Prin acest workshop, echipa formată din liceeni a reușit să adune într-o zi de vacanță 40 de tineri cu vârste între 16 și 18 ani.

Tot în Ploiești elevii au demarat un al treilea proiect, Ploieștiul Virtual. Din dorința de a ajuta la cunoașterea trecutului și promovarea turismului într-un oraș în care comunismul a distrus marile capodopere arhitecturale, exploratorii prahoveni au realizat o aplicație care să redea frumusețea vremurilor trecute. Astfel, echipa de proiect a recreat prin intermediul tehnologiei realității virtuale (Virtual Reality) imaginea la scară a 21 de cladiri din centrul istoric al Ploieștiului care astăzi nu mai există, folosind puținele poze găsite de tineri ale acestora. Inaugurat printr-un tur virtual în cadrul Muzeului Petrolului, proiectul a presupus un parteneriat cu Asociația Iubesc Ploiești și Ordinul Arhitecților din România, filiala Prahova. În acest moment, proiectul este în stadiul de prototip, reconstituirea orașului nefiind terminată. Fondatorii proiectului () urmează să pună coduri QR scanabile în locurile fostelor clădiri, pe care trecătorii le vor putea scana cu smartphone-ul lor și vedea orașul în perioada sa de glorie.

 Câmpina

În Câmpina, elevii au decis ca prin proiectele pe care le vor implementa să pună accent pe faptul că interacțiunea față în față este mai importantă decât cea virtuală. Tot mai prezentă în viețile tinerilor, elevii din Câmpina au organizat o serie de întâlniri cu liceeni care nu se cunosc între ei. Ideea proiectului este ca tinerii să-și arate adevărata lor identitate, fără să se mai scundă în spatele unui cont de Facebook, întâlnindu-se într-o cafenea din oraș. Desfășurate pe 1 și 15 septembrie, cele două sesiuni au reunit peste 40 de participanți dornici de a stabili o conexiune reală cu alți tineri de vârsta lor. Organizatorii declară că scopul lor, acela de a lega noi prietenii, a fost atins și își propun să continue evenimentele de acest fel.

Proiectul denumit ”Cartea umană” a fost implementat de Alexandru Bejinariu Stamen, Andrei Dumitrache, Mara Andreea Găgeatu, Cosmin Găman, Sonia Ana-Maria Leoloacă, Denisa Andreea Răducu şi Raluca Elena Voineag, elevi ai unor licee din Câmpina. Pentru a intra în proiect, tinerii participanți au răspuns unui scurt interviu, răspunzând unor întrebari despre cartea preferată, citatul preferat și relația cu un prieten. Scopul acestor întrebări a fost acela de a îi determina să fie cât mai deschiși în cadrul întâlnirilor organizate.

Discover yourself, un al doilea proiect implementat de adolescenții din Câmpina, și-a propus să abordeze problema vocației, un subiect de maxim interes în perioada liceului. Astfel, aceștia au organizat în prima jumătate a lunii noiembrie o conferință prin care au pus 200 de elevi ai Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” față în față cu modele de oameni de succes din diferite domenii. Au ales domeniile cele mai dorite de elevi, pe care le-au aflat în urma consultării a 200 de colegi: business, IT și juridic. La eveniment au participat, în calitate de vorbitori, Victor Bălășoiu, avocat, Adrian Bancu din domeniul IT și Teodor Delaport, absolvent al Colegiului Național „Nicolae Grigorescu”, care în prezent conduce firma Ozon Smart.

Verde la explorare, al treilea proiect din Câmpina a presupus ca elevii să dea mai departe lucrurile învățate la LEADERS Explore. 32 de elevi din mai multe clase de a VII-a, a VIII-a și câțiva mai mici din Școala Generală din Poiana Câmpina au participat la un training de discursuri în public alături de exploratorii câmpineni, prin proiectul Verde la explorare. Cele 5 fete implicate în organizarea evenimentului au realizat pe baza cursurilor și experienței pe care deja le au cu vorbitul în public un workshop scurt, dar de efect, în urma căruia toți cei 32 participanți au susținut cu succes un discurs în fața colegilor lor. Discursurile au fost create pe baza unor cartonașe cu sugestii primite din partea trainerilor, după ce anterior aceștia au exersat prin jocuri diferite tehnici de discurs. Toți oamenii implicați au fost foarte încântați de experiență, considerând că și-au îmbunătățit abilitățile oratorice.

Oradea

Exploratorii Orădeni dornici ca orașul lor să fie mai curat, au identificat câteva locuri ce merită mai multă atenție din partea cetățenilor: Malul Crișului Repede (între Podul Ferdinant și Podul Dacia), Pădurea Felix precum și alte zone de pe malul râului.

Prima strângere de deșeuri a acoperit prima dintre aceste zone. Un total de 5 participanți Explore și voluntari au lucrat împreună joi, 30 august, timp de 3 ore,  începând cu 8 dimineața. Au acoperit o parte din zonă și au colectat 2 saci menajeri de 120L de deșeuri. Au făcut o treabă excelentă și au prins încredere și susținerea conducerii orașului că pot realiza mai mult. Urmează în decursul următoarelor luni să curețe și celelalte zone menționate, având ca obiectiv obținerea susținerii mai multor voluntari și responsabilizarea comunității.

Învață mai eficient, un al doilea proiect al elevilor din Oradea, a strâns în total 16 participanți, elevi, tineri precum și un psiholog și un asistent social, pe 4 septembrie, ora 16:00. Printr-un mic exercițiu, fiecare persoană din sală a scris ce schimbări și-ar dori, iar organizatorii le-au centralizat. Pe baza celor mai ocurente sugestii, s-a pornit o a doua discuție. Concluzia întâlnirii: schimbarea trebuie să înceapă de jos, de la elevi și cadre didactice, nu de la sistem. Acum, elevii intenționează să treacă la următorul nivel: întâlniri separate cu elevi, profesori și alți oameni interesați.

E cool să fii voluntar, al treilea proiect al elevilor din Oradea a fost primul targ de oportunitati de voluntariat din judetul Bihor a fost desfasurat de exploratori. In total 140 tineri orădeni s-au înscris si au intrat în contact cu una dintre cele 6 organizații prezente la târgul de voluntariat care dezvolta activitati din domenii diverse, sanatate, educatie nonformala etc. Pe lângă acest număr, alte persoane au vizitat târgul, incluzând adulți în trecere, și au discutat cu reprezentații de la standuri. Urmează un al doilea eveniment, în primăvară – vară, nișat pe activitățile de voluntariat din timpul verii, care sunt la mare căutare.

 Braşov

Primul poriect al exploratorilor din Brașov s-a numit POT și reprezintă un cerc al culturii organizat bilunar, cu tematici la alegere relevante mediului în care liceeni trăiesc, al cărui scop este acela de a construi punți între oamenii din Brașov. Proiectul a luat naștere din dorința de a promova atât cultura, cât și libera exprimare. Exploratorii au organizat trei întâlniri, care au reunit un număr de 17 participanți cu vârste cuprinse între 16 și 27 ani.  Echipa POT intenționează să continue seria de evenimente, construind o comunitate de oameni interesați de cultură și extinzând numărul de participanți pe sesiune.


SmART Academy,
al doilea proiect din Brașov, este o academie de cursuri de educație non-formală dedicată elevilor de gimnaziu, care și-a propus să sprijine evoluția educativă și artistică a copiilor brașoveni. Inițiatorii proiectului au convingerea că toți copiii sunt talentați, deștepți și creativi și doar trebuie să găsească domeniul care să le scoată în evidență calitățile. Membrii echipei și-au folosit cunoștințele și abilitățile pentru a organiza șase traininguri independente pentru 25 de elevi cu vârste între 13 și 15 ani, pe teme precum: dezvoltare personală și autocunoaștere, desen, împletituri pentru copii, teatru, curs de limba engleză pentru începători și curs de șah.

Cluj

WelcomeBook este un proiect care pornește de la convingerea că oamenii trebuie să iasă din zona de confort și să încerce ceva neobișnuit, proiectul WelcomeBook a creat o comunitate de cititori care să facă schimb de cărți. Liceenii au organizat două întâlniri de schimb de cărți, una în Cluj-Napoca și una în Gherla, reunind 60 de persoane. Ideea evenimentelor este ca, pe lângă schimbul de cărți, oamenii să schimbe idei și să își facă prieteni noi. La ambele evenimente au avut invitați care au ținut scurte prezentări despre impactul cititului în viața fiecăruia.


SelfFinder al doilea proiect din Cluj este o platformă de promovare și sistematizare a programelor de dezvoltare personală existente pe piața românească, destinate atât tinerilor care se află la început de drum pe plan personal și profesional, cât și celor care doresc să aprofundeze anumite aspecte referitoare la viața lor de zi cu zi.

Proiectul a debutat din dorința de a răspunde unei nevoi comunitare, și anume aceea de a facilita accesul la programele de training destinate unui număr cât mai mare de oameni cu interese și experiențe de viață diverse. Platforma cuprinde linkuri către site-uri ale unor proiecte de dezvoltare personală, psiho-afectivă și profesională, cât și impresii ale unor oameni care au trecut deja printr-un asemenea program și doresc să își împărtășească experiențele.

Timișoara

Sharing Skills, primul proiect, a plecat de la nevoia de orientare în carieră a tinerilor. Echipa Sharing Skills a organizat la finalul lunii august o conferință de două zile, pentru a-i ajuta pe aceștia să capete noi perspective asupra directiei pe care vor s-o urmeze în viitor. Structurată în sesiuni de speech-uri și workshop-uri, conferința a reunit invitați pe teme de marketing, actorie/operă, medicină și muzică. La eveniment au participat peste 40 de liceeni, care i-au ascultat pe Cristian Goia, Christian Rudik, renumitul bariton al Operei Naționale Române Timișoara, Vladislav Gyebnar, medic specialist Chirurgie Plastică, Estetică și Chirurgia Mâinii, Doctor în Științe Medicale

Paint Your Mind al doilea proiect din Timișoara, și-a propus să aducă zâmbetul pe buzele oamenilor triști sau distrași, dar și să aducă mai multă culoare unui oraș cu aspect monoton. Astfel, aceștia au înveselit mai multe zone ale Timișoarei (Strada Mărășești, Parcul Botanic, Strada Take Ionescu, Zona Punctele Cardinale, Piata Mărăști și Complexul Studențesc), pictând trotuarele cu 60 de citate motivaționale.

Le mulţumim sponsorilor acestui program:
Raiffeisen Bank – Partener în Leadership
Saint-Gobain – Habitat and Construction Leader
A&D Pharma – Pharma Partner
MedLife – Health Leader
LATERAL – Creativity Leader
Adrem Invest – Energy Leader
Alcedo – Agro Leader
Athenee Palace Hitlon – Hospitality Leader

Comentarii

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.