Care este viziunea comună a ta și a echipei tale? Și cum reușești să rămâi conectat la ea, să o împărtășești cu ceilalți și să o definești pe înțelesul fiecăruia? Începem subiectul abrupt deoarece viziunea este o caracteristică prezentă în continuare în lista celor mai importante atribute ale unui lider, fiind neschimbată de contextul global sau digitalizare.

Viziunea este acel element care descrie unde vrea să ajungă organizația / echipa, fiind de multe ori neschimbată pe parcursul anilor. De multe ori viziunea poate să pară ceva lipsit de acțiune, devenit aproape clișeul în rândul echipelor, iar rolul liderului este de a-i da sens în activitățile de zi cu zi ale tuturor membrilor echipei. O potențială provocare a viziunii este faptul că această trăsătură poate fi exersată doar în momentul în care ne aflăm în roluri de leadership. Bineînțeles că suntem conștienți de importanța ei, învățăm, citim și chiar facem exerciții de viziune la nivel personal, dar când vine vorba de definirea unei viziuni împărtășită cu toți membrii echipei și susținută la nivel de leadership niciun exercițiu nu te poate pregăti pentru acest moment.

Cercetătorii care au studiat comportamente de leadership în rândul managerilor au descoperit faptul că doar 3% din timpul petrecut de conducătorii de echipe este alocat activităților de proiecție / imaginare a viitorului. Această concluzie reflectă următoarea realitate: oamenii au nevoie de viziune pentru a ști încotro se îndreaptă și pentru ca acțiunile lor să capete sens, cu toate acestea liderii care le pot oferi această claritate petrec foarte puțin timp în a-i ajuta să se conecteze la o viziune comună.

Fiecare lider a fost la un moment dat lider pentru prima dată, iar acest rol vine cu multe elemente neașteptate. În momentul în care ești oficial liderul unei echipe / organizații, oamenii din jurul tău au brusc alte așteptări din partea ta. Chiar dacă până în momentul “numirii” ați fost parte din aceeași echipă și ați construit împreună, acum așteptarea este ca aceste lucruri să vină de la tine. Și astfel începe procesul de dezvoltare a abilităților pe care noi sau ceilalți ne așteptăm să le fi avut deja. Împărtășirea unei viziuni comune te va ajuta să ai o tranziție mai ușoară într-un rol de leadership și să îi ai în continuare alături de tine pe oameni în procesul de dezvoltare, al tău și al organizației.

Dacă te afli într-un rol de leadership și recunoști provocările menționate anterior vrem să îți lăsăm la îndemână și câteva unelte. Știm că viziunea ca trăsătură de leadership poate fi copleșitoare, din acest motiv te încurajăm să o descompui în elemente esențiale, ușor de manevrat și de înțeles cum ar fi: orientarea către viitor – stabilește obiective ușor de atins, măsurabile, care te aduc mai aproape de imaginea pe care o conturezi împreună cu echipa ta; sens – o viziune este formată din ceea ce contează pentru echipă; împărtășire – ultimul și cel mai important element este cât de deschis este procesul de a crea o viziune către toți membrii echipei. Găsește-ți contextele pentru a-i avea cu tine când definiți cum arată viitorul vostru și vei vedea cum viziunea nu mai este o provocare ci devine un punct forte al echipei voastre.

Photo by Matt Noble on Unsplash

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.