Cei mai mulți dintre noi avem o legătură puternică cu tehnologia prin intermediul telefonului mobil. Poate fi primul căruia îi acordăm atenție dimineața, cât și cel care ne ține companie în fiecare seară înainte să adormim. La fel ca în cazul tuturor relațiilor, cea pe care o avem cu tehnologia / telefonul are un impact destul de mare în viața noastră și ne poate influența echilibrul mental, modul în care comunicăm, modul în care luăm decizii și chiar și ce tip de lideri / coechipieri alegem să fim.

Conform studiilor realizate de companiile de analiză ale aplicațiilor mobile, în anul 2020 oamenii au petrecut în medie aproximativ 4 ore și 18 minute pe telefoanele mobile, o creștere de aproximativ 20% față de anul precedent, fapt care se traduce într-un echivalent de 45 de minute suplimentare pe zi. Mulți dintre noi probabil am depășit această medie până la finalul anului 2020 deoarece mai mult ca oricând am transformat telefonul mobil într-un portal către conexiunea umană care ne-a lipsit, o cale prin care ne-am putut vedea familia, prietenii și colegii, am fost mereu la curent cu ce se întâmplă în toată lumea, telefonul mobil a devenit pentru noi sursă de hrană prin comenzile făcute în aplicații, cât și vocea blândă sau sunetul ploii cu care am adormit atunci când am simțit nevoia de a ne deconecta de la realitate. 

Ceea ce ne propunem să explorăm astăzi împreună se referă la modalitățile în care această relație ne schimbă și ne influențează viețile, cât și observații și idei despre ce am putea face să ieșim pe plus în viitor în legătura noastră cu tehnologia și telefonul mobil:

  1. Disponibilitate 24/7: atunci când suntem mereu conectați, indiferent de device (telefon, laptop, tabletă), suntem tentați să și răspundem la mesajele care vin către noi. Fie că vorbim de mesaje directe sau mail-uri, mesaje venite în softurile de management ale echipelor din care facem parte, dacă am văzut mesajul cel mai probabil o să răspundem / o să devenim preocupați de oferirea unui răspuns. Pe termen scurt un astfel de comportament poate să fie chiar productiv, se elimină mult din timpii de așteptare în luarea deciziilor, problemele se rezolvă mai repede și situațiile sunt mai în controlul nostru, pe termen lung însă această disponibilitate permanentă poate să ne afecteze. Dacă suntem într-un rol de leadership, mesajul pe care îl transmitem este că “suntem mereu aici” ceea ce o să reducă din capacitatea celorlalți de a lua decizii în același timp punând și foarte multă presiune pe ei pentru că vor crede că la rândul lor trebuie să demonstreze o astfel de disponibilitate. 

Așadar, limitele sunt foarte importante în acest caz, iar de cele mai multe ori doar dacă ai “văzut” un mesaj nu trebuie să și răspunzi la el. Istoria ne-a învățat că atunci când cu adevărat lucrurile sunt urgente vom fi sunați.

  1. Oboseală informațională: i se mai spune și anxietate informațională și ne confruntăm cu ea atunci când suntem conectați la informații excesive în fiecare zi. Prin relația strânsă pe care o avem cu tehnologia un astfel de efect apare inevitabil. Fiecare rețea de socializare este în primul rând un canal de “știri”. Printre pozele și statusurile prietenilor noștri suntem conectați la tot ce se întâmplă în lume, suntem bombardați cu fake news și asistăm la conflicte interminabile în secțiunile de comentarii ale articolelor. Acesta este un efect al relației noastre cu tehnologia pe care îl putem controla dacă reușim, ca în orice relație sănătoasă, să punem limite. Prin extensii pe care le putem adăuga în browserele noastre (ex. News Feed Eradicator), vom controla dacă și cât timp pe zi avem acces la feed-ul din Facebook. Astfel, putem rămâne în continuare prezenți pe rețeaua de socializare folosind funcțiile de bază precum notificările sau chat-ul, dar cantitatea de informație venită din exterior este strict în controlul nostru.
  1. Relația cu tehnologia și Relațiile cu ceilalți: poate că în ultimul an s-a întâmplat mai puțin pentru că am fost la distanță de oamenii din viața noastră, însă în viețile personale în relație cu cei alături de care împărțim casele, tehnologia poate fi o sursă de tensiune și conflict. Cum gestionezi? În primul rând, încearcă să separi cât mai mult cele două tipuri de relații. Timpul petrecut cu persoanele din viața ta să fie cât mai puțin întrerupt de notificări, mesaje, să fie cu și despre ce se întâmplă în realitatea voastră și mai puțin în spatele unui ecran. 

Poți face asta păstrându-ți în continuare legătura echilibrată și cu tehnologia, alocând timp conștient și comunicând despre asta. Astfel, când oamenii din jurul tău vor ști că există anumite momente dedicate, nu te vor întrerupe, iar așteptările voastre vor fi aliniate.

Tehnologia va rămâne o parte importantă din viața noastră, iar modul în care alegem să o integrăm, rolul pe care i-l oferim, tipul de comportamente pe care îi permitem să ni le creioneze, toate acestea sunt în controlul nostru. Nu este realist să ne dorim o deconectare completă pentru că viitorul ne arată cât de important va fi rolul aceste relații în viața noastră, însă, putem să ne găsim ritmul și echilibrul necesare fiecăruia dintre noi. 

Publicat prima oară în Newsletterul LEADERS #158.

Photo by Shane Rounce on Unsplash

Comentarii

Previous articleObiective și Intenții
Next articleI Lead My Future
Adina este trainer LEADERS și creator de content pentru​ programele noastre. S-a specializat, în cei 9 ani de LEADERS, în sponsorship management, parteneriate strategice și în organizarea de evenimente. Gândește în imagini, este pasionată de teatru de improvizație și de pian și veți descoperi aceste pasiuni în toate training-urile sale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.