Colegii mei m-au provocat să reflectez asupra termenului de reziliență cu impact în formarea liderilor. În programele LEADERS dedicate tinerilor profesioniști adresăm reziliența psihologică ca fiind o competență esențială în ceea ce privește leadershipul personal. Este o competență pe care noi o considerăm importantă, poate și pentru că în istoricul nostru organizațional au fost câteva momente de criză prin care am trecut și recuperea într-un mod rezilient este ceva care ne definește.
Ne-ul acesta este esențial. De ce? Pentru că sunt două perspective spre care ne putem uita atunci când vorbim despre reziliență: individuală (eu) și organizațională (noi/ ne). Poate că ar fi și perspectiva comunitară extinsă, dar aspectul organizațional cred că poate oferi un model la scală mai mică.
Reziliența psihologică reprezintă capacitatea indivizilor de a trece și de a se adapta în fața adversității, a momentelor dificile din viață precum suferințe, traume, șocuri etc. Este vorba despre o rezistență psihică (tărie) de a înfrunta, gestiona și răspunde în situațiile și contextele complexe, dificile sau schimbătoare prin care o persoană trece. Sunt mulți factori care corelează cu reziliența psihologică, precum:
- suportul relațional
- convingerile pozitive despre sine în sensul încrederii că individul poate gestiona provocarea, optimism și un sentiment de control asupra propriei vieți, dar și
- adaptarea la schimbare și situații incerte prin identificarea de soluții la probleme, mai ales în situațiile stresante.
Cum să construiești reziliența, dacă încă nu ai dobândit-o deja?
O direcție este oferită de Manfred Kets de Vries care pune accent pe autoreflecție ca fiind esențială în procesul de leadership. Acesta pornește de la o paradigmă psihodinamică, care punctează că felul în care acționăm și reacționăm pornește de la dinamica interioară inconștientă. Discuția cu sine îl apropie pe individ de cine este el, adică de nevoile, dorințele și putințele sale care devin conștiente pentru sine și, astfel, oamenii pot lua decizii mai sănătoase.
Altă direcție este oferită de Jordan Peterson, recunoscutul psiholog clinician canadian, în cartea sa “12 Reguli de Viață: un antidot pentru haos”, unde consideră că asumarea responsabilității pentru propria viață a fiecărui individ în parte, disciplina și dezvoltarea punctelor forte pentru a depăși provocările sunt aspecte esențiale în construirea rezilienței.
În ceea ce privește reziliența organizațională, definiția se referă la capacitatea unei organizații de a se adapta și de a prospera în fața unor factori adverși, precum recesiunile economice, dezastrele naturale sau alte evenimente neprevăzute. Aspectele care corelează cu reziliența organizațională sunt similare cu cele de la cea individuală, diferența constă în existența unor sisteme sau procese de backup ce asigură continuitatea în cazul unor perturbări, iar termenul tradus într-o competență de leadership ar fi Change Management (compentență pe care și noi o avem în programul Leaders Challenge, dedicat tinerilor manageri).
Manfred Kets de Vries, psihologul organizațional menționat anterior, a scris extensiv despre tema rezilienței organizaționale. Acesta subliniază importanța construirii unor echipe de conducere puternice, crearea unei culturi a inovației și asumării de riscuri și investirea în dezvoltarea și formarea angajaților.
În ceea ce ne și mă privește, sunt/em în asentimentul lui Kets de Vries, considerăm investiția în formarea oamenilor ca fiind esențială pentru o organizație care se dorește a fi rezistentă în fața adversității. Reziliența organizațională este, în fapt, o rezultantă a celei individuale, mai ales cea a celor care se află în rol de lider.
Peterson, J. (2018). 12 Reguli de Viață – Un antidot la haosul din jurul nostru. București: Editura Trei.
Vries, O. K. (2020). Kets de Vries Institute. Preluat de pe Journal of Insights: https://www.kdvi.com/research_items/843
