“Sunt două feluri de oameni în lume, prietene: cei cu o frânghie în jurul gâtului și cei care au treaba de a o tăia”. (Tuco, “The Good, the Bad and the Ugly”).
225.000 de copiii se culcă flămânzi în România. Programul național “Cornul și laptele” nu răspunde nevoilor lor nutriționale. Lipsa aportului nutrițional necesar pentru dezvoltarea fizică și mentală armonioasă este în tandem cu creșterea abandonului școlar și a analfabetismul funcțional. O soluție simplă și sustenabilă pentru acești copii care merg la culcare flămânzi este asigurarea unei mese calde la școală.
Marile și micile ONG-uri organizează strângeri de fonduri pentru a le oferi prânzuri la școală. Dar foamea cea mare este în zonele rurale, îndepărtate, dispersate și uneori chiar greu accesibile Din cauza asta se apelează la catering. De aceea, succesul acțiunii este extrem de limitat.
Costurile se ridică la 10-15 lei pentru prânzul zilnic al unui singur copil, de cinci ori mai mult decât prânzul unui copil dintr-o familie cu venituri modeste. Pe lângă faptul că se acoperă o foarte mică parte din nevoi, lumea este descurajată să contribuie.
Dacă vrei să ajuți alți oameni, atunci de ce te omori făcând-o? (parafrazare după Tuco “If you work for a living, why do you kill yourself working?”).
ONG-urile nu pot suplini nevoia a trei mese pe zi sau măcar a celei zilnice la prânz. Cum putem visa ca prin donații și catering să hrănim copiii care adorm flămânzi din întreaga țară?
Costul real al unei mese calde este 3-4 lei, felul 1 si 2, conform experienței de peste 5 ani de zile de a oferi în prezent peste 1900 de mase calde în țară. Deci ce oferi în prezent unui copil poți oferi pentru 4 copii. Dacă te aprovizionezi de la țară, costul poate coborî sub 3 lei, astfel 10 lei să însemne 4 mese calde sau 15 lei , 6 mese calde.
Cantinele sociale sunt o soluție pentru diminuarea risipei alimentare. Risipa alimentară trebuie diminuată cu idei sustenabile și costuri reduse.
Creara unor rețele locale de preluare a surplusului de alimente și gătirea lor este o soluție sustenabilă și cu costuri reduse. Realizarea de parteneriate cu retailerii pentru transportul alimentelor ce urmează să nu mai aibă sau care deja nu mai au aceeași calitate este o soluție pentru a aproviziona constant cantine sociale. Acestea rămân să își achiziționeze doar alimentele suplimentare. Mai mult, spre deosebire de băncile de alimente, posibilitatea de a găti înseamnă și posibilitatea de a primi donații imediate a legumelor perisabile sau “urâte”.
Risipa din restaurante sau la nivelul consumatorului final poate rezolva doar sporadic și doar nevoile din proximitate. Nu e sustenabil să transporți mâncarea rămasă în restaurante acolo unde e nevoie. În primul rând, pentru că nu e predictibil. Câtă mâncare rămâne de donat mâine seară? Ce fac cu ea la ora 10? Unde o depozitez? Unde o duc? Cu ce o transport? Dacă nu rămâne mâncare sau dacă nu e suficientă pentru câți copii au nevoie de ea? Apoi, conform legii, mâncarea trebuie depozitată și transportată în camere și mașini frigorifice, ceea ce costă mult. Și achiziționarea și întreținerea. Costurile cu șoferul, transportul și logistica sunt mai mari decât costul de a găti la o oră distanță.
10 pași pentru organizare
1. Pornim de la modele care funcționează. “O masa caldă” a crescut organic 5 ani de la a oferi 50 de mese calde săptămânal la aproximativ 1900 de mese calde săptămânal. Prin gătit responsabil și organizare sustenabilă, prin voluntariat al ‘echipei de management’ și al celei de contabilitate și prin transparență financiară. Acestea oferă încredere voluntarului și donatorului. Valorile comune și transparența garantează implicarea comunității/ țării.
2. Organizăm și administrăm la scară mică un program la scară mare. Altfel, vorba lui Panait Istrati, orice organizare folosește doar organizatorilor. Supra-structurile/ top managementul să nu fie finanțate ci pe bază de voluntariat.
3. Organizăm parteneriate cu primăriile și consiliile județene pentru aprobări, facilitări și informare la nivel local.
4. Creăm chicinete/semi-bucătării în școli. Re-partenerizarea cu donatorii existenți și strângere de fonduri la nivel național și al diasporei pentru amenajarea și dotarea chicinetelor. E nevoie de aproximativ 2000-3000 euro comparativ cu bucătăriile profesionale care costă peste 15 mii de euro. (Poate cu ocazia asta realizăm și toalete în școli).
5. Parteneriem zonal cu supermarketuri, sere, cultivatori de legume, ferme. Supermarketurile și serele pot contribui cu donații și reduceri semnificative de preț pentru alimente în general și “legumele urâte” sau cele “pentru gătit”. O listă publică a contributorilor le crește prestigiul social și vânzările.
6. Responsabilizăm 2-3 adulți din zonă. Interesul școlilor este să atragă și să mențină copiii în școli, pentru a nu fi desființate. Părinții sunt de asemenea interesați. Voluntari, profesori prin rotație, ori persoane din cei asistați social la sate și/sau care au obligația să presteze muncă în folosul comunității, ori un angajat cu un sfert de normă.
7. Semi-cantinele să se bazeze pe cunoștințele femeilor care înmulțesc pâinea. Ele au gătit de-o viață în condițiile austere ale anilor ‘80 și ale marasmelor economice ale anilor ‘90 și cunosc și resursele rurale și aprovizionarea și rețetele de sezon și cum să înmulțească pâinea.
8. Educăm și împuternicim copiii să gătească meniurile simple și să contribuie la mese complexe. Nu trebuie limitat programul la cei defavorizați pentru a nu stigmatiza.
Chicinetele le dotăm electric pentru siguranța copiilor care trebuie implicați în gătit: fierbător de ouă, fierbător de orez, fierbător de apă, feliator de mere etc. și un aragaz și/sau cuptor. Se poate concepe o semi-bucătărie standard destinată acestor situații.
9. Găsim expertiză voluntară pentru conceperea unor meniuri standard și de sezon care să acopere aportul nutrițional necesar.
10. Replicarea modelului
Scopul acestui articol nu este să combată risipa alimentară ci să adreseze problema copiilor care merg la culcare flămânzi. Pentru asta trebuie discutate hrana la scară largă și educația la firul ierbii. Problema și cauza. Asigurarea unei mese calde trebuie cuplată cu responsabilizarea copiilor pentru a contribui la gătirea unei mese calde și educația în nutriție, ce le crează abilități pe viață. Altfel, unde învață un copil într-o familie dezavantajată economic să facă cumpărăturile inteligent, să gătească și să mănânce sănătos când are propriul buget? Dacă soluția cantinelor sociale este viabilă, sustenabilă și cu costuri reduse și are deja modele de bună practică, problema educației este mult mai spinoasă dar rămâne tot treaba noastră, a fiecăruia, „de a tăia frânghia’.
