Spadasina Ana-Maria Brânză: “Pentru mine campion e omul care nu renunță”

În fiecare dintre noi există un campion. Ține de noi cum avem grija de el. Așadar, aveți grijă de campionul din voi. Daca eu am reușit, povestea mea poate fi și a voastră. Trebuie doar să credeți în voi. Aceasta a fost îndemnul campioanei Ana-Maria Brânza pentru comunitatea absolvenților Leaders în cadrul evenimentului lunar @Meet the leader.

La 11 ani, a intrat prima dată în sala de scrimă și imaginea cu copiii îmbrăcați în alb a fermecat-o.  Acela a fost momentul în care Ana-Maria Brânză, de trei ori cea mai bună spadasină a lumii si liderul echipei de scrimă care a obtinut medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, și-a propus sa devină un campion.

Pentru mine campion e omul care nu renunță. 

“Cu mintea mea de 11 ani am știut că asta vreau sa fac tot restul vieții. Acolo m-am simțit acasă.”

Cu un costum făcut de părinți dintr-o foaie de cort, Ana a ajuns repede la primul ei concurs național, la Craiova. “Niciodata o sală nu mi s-a parut mai mare și mai impunătoarea ca sala aia de la Craiova”. A ieșit atunci pe penultimul loc, însă cu ambiția care avea să îi definească parcursul, Ana a mers la antrenor și i-a spus că anul următor vine să ia medalia de aur. Și așa a făcut.

Tot la Craiova s-a mutat și pentru a se antrena. Nu mai mergeau părinții la ședințe, ci antrenorii. Iar după această schimbare, au venit repede și competițiile mondiale. Un zbor din cuib, cum l-a descris Ana, susținut de antrenorul ei care a ales să o lase să își întindă aripile, chiar daca asta însemna implicit să renunțe la cel mai bun om al lui.

În 2002, a cântat pentru prima dată imnul pentru Ana-Maria Brânză și pentru câteva secunde a fost cea mai bună din lume la ceea ce făcea ea.

Pentru câteva secunde am fost cea mai bună din lume.

Bucură-te astăzi, de acum încolo trebuie să fii de doua ori mai bună ca să nu îi lași cuiva șansa să zică că a fost doar o întamplare ceea ce ai atins tu, a fost sfatul primit de la antrenor dupa ce a luat medalia și călăuza pentru tot ceea ce a urmat în cariera ei.

Pentru sportivii din România munca a fost mereu un atuu important care i-a ajutat să ajungă pe podium, dar care i-a și ținut în circuit. “Noi am crescut cu gândul la următoarea competiție care trebuie câștigată ca să luam finanțare. Munceam din ce în ce mai mult, până ne-am blocat.  Ne duelam cu sportive care aveau și job și noi făceam două antrenamente pe zi. Noi știam doar să muncim, dar rezultate nu mai erau.”

Acela a fost momentul în care a liderul Ana-Maria Brânză a ieșit la lumină. Au început să comunice în echipă, să spună ce cred, să vină cu propuneri, să se oprească atunci considerau că lucrurile nu funcționează, iar la scurt timp a apărut și prima participare la Jocurile Olimpice. “Mă plimbam prin satul olimpic printre sportivii pe care îi știam doar de la televizor. Eram colegă cu Elisabeta Lipă și alți români de renume.”

Câțiva ani mai târziu, la Londra și mai specific, întâlnirea pe plansă cu echipa Coreei de Sud a fost momentul în care leadership-ul echipei nu a mai funcționat. Fiecare membru al echipei a ales atunci să fie pe cont-propriu, nu au mai respectat procedura internă, și fiecare a vrut să salveze de unul singur echipa. A urmat o înfrângere atât de dureroasă încât nu au mai avut curaj să se privească în ochi timp de patru zile.

“Mi-a ramas o imagine cu mine pe care am vrut să o demontez. Eu înfrantă. Eu neputincioasă.  Eu asta trebuia să combat. Nu mi-a păsat ce cred ceilalți despre mine. Iar momentul în care nimeni nu mai asteaptă nimic de la tine, poți să te bucuri altfel.”

Când tu ai un scop foarte bine definit, nu te poți împiedică de mărunțișuri.

2016, Jocurile Olimpice de la Rio
“Aveam 3 minute să câștig o tușă și sa fim în semifinale. Bineînțeles că am pierdut tușa. M-am întors și i-am văzut pe toți desfigurați cu fețele de Londra Londra.  În ultimele 48 de secunde am dus în prelungiri meciul. Tușa de aur. Am simțit vârful adversarei în jurul mâinii de multe ori și abia după un an am avut curaj să mă uit pe filmare. A fost momentul nostru.

După o pauză de șapte luni, Ana a avut deja cea mai bună performanță a ei la un campionat mondial.  “Încă sunt acel copil care a intrat prima data în sala de scrimă. Simt că atât timp cât pot să fac performanță, trebuie să rămân în scrima. Și după atâția ani, sunt genul ăla de sportiv pe care îl bucură bucățica aia de metal și că pentru câteva secunde e cel mai bun din lume.”

“Nu o sa pot trăi eu cu mine daca nu fac ce simt. În fiecare dintre noi există un campion.  Ține de noi cum avem grija de el.  Așadar, aveți grijă de campionul din voi.  Daca eu am reușit, povestea mea poate fi și a voastră.  Trebuie doar să credeți în voi.

Bucură-te de scrimă, e cel mai bun sfat pe care l-am primit eu.  Bucurați-vă de ce vă place vouă și nu doar la campionat, ci în fiecare zi.

 

Idei care ne-au plăcut și le dăm mai departe:

Autentica by Ana-Maria Brânzăun proiect care aduce împreună 100 de designeri români. Ana poartă la competiții creațiile designerilor romani pentru că vrea să arate o bucățică de Românie frumoasă.

Ar da lege pentru ca alergarea și inotul să fie obligatorii. Sportul te disciplinează și te pregătește pentru ce urmează după sport.

Ana face parte din echipa de campioni Sports-Hub

Întâlnirea cu Ana-Maria Brânza a avut loc în cadrul evenimentului lunar @Meet the leader dedicat exclusiv comunității absolvenților LEADERS. Fundația LEADERS este o organizație care susține oamenii cu valori și principii și ne dorim ca prin programele noastre, Explore, Experience și Challenge, să desăvârșim procesul de formare a liderilor. Alătură-te comunității, vezi aici mai multe detalii despre programele noastre. 

Comentarii

Lasă un răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.