Surse de încredere în sine

994
0

Este imposibil ca în perioada asta să nu fi fost la curent cu alegerile din Statele Unite ale Americii, articole, statistici, discursuri și dezbateri prezidențiale. Ce este mereu surprinzător în aceste discursuri este un anume fel de încredere în sine pe care îl regăsim mereu la candidații politici, dar și la cei care au urmat școli de diplomație, comunicare, drept, în SUA. Această încredere reprezintă de fapt o influență personală care transpare din postură, voce, cuvintele alese, modul în care o persoană vorbește.

Îți propunem astăzi o conversație despre comportamentele și obiceiurile pe care le putem adopta în viața noastră care să ne întărească încrederea în noi înșine: și prin modul în care ne percepem noi pe noi și prin ochii celorlalți.

Încrederea în sine este un aspect foarte important din viața noastră, atât la nivel personal, cât și la nivel profesional, și din acest motiv suntem într-o luptă continuă pentru a o dezvolta. Unul dintre motivele acestei lupte este faptul că de multe ori încrederea în sine vine ca urmare a unor reușite, iar aceasta este adesea dependentă tot de factorul încredere. Un alt factor interesant este efectul de multiplicare: oamenii încrezători le inspiră și celorlalți încredere. Gândește-te la colegii de birou și la cei care indiferent de situație sunt optimiști, curajoși, au mereu un plan sau sunt gata să improvizeze. Ei sunt un magnet pentru ceilalți oameni și asta tocmai pentru că stârnesc în noi încrederea de care avem nevoie.

Există câteva elemente de care trebuie să ții cont dacă vrei să-ți dezvolți încrederea în tine și te provocăm să le testezi:

  1. Limbajul corpului: Nonverbalul tranmite mesaje atât către exterior, cât și către noi înșine. Astfel, o postură poate să ne transmită faptul că avem sau nu încredere în momentul și situația respectivă. Încearcă să-ți ajustezi corpul într-o poziție verticală, nu sta aplecat în niciun sens pentru că și astra poate să transmită ceva. Când gesticulezi, folosește mișcări ample, cu o poziție a brațelor și palmelor cât mai deschisă și aproape de corp. Fă contact vizual cu cei cu care vorbești și păstrează-l cu încredere, nu fugi cu privirea ci aisgură-te că mișcările tale sunt lente și sigure. 
  1. Asigură-te că ești informat: de multe ori lipsa de încredere în noi vine din gândul că e posibil să nu știm suficient de mult. Fie că ținem o prezentare, fie că mergem la o întâlnire de business, un research temeinic o să ne ajute să eliminăm multe dintre fricile care duc la pierderea încrederii. Totodată, poți să-ți faci constant evaluări și să te descoperi din perspective noi, fie că-ți faci o listă cu lucrurile la care ești foarte bun, sau îți faci un update la proflul de LinkedIn, este important să fim conștienți de lucrurile pe care le știm, în același timp în care suntem concentrați pe învățare și dezvoltare continuă.
  1. Dezvoltă încredere în ceilalți: îți spuneam că este contagioasă încrederea pe care o emanăm, iar atunci când manifestă comportamente care să îi ajute pe ceilalți să aibă încredere în ei, ne asigurăm că întreținem un mediu propice dezvoltării. Spune-le oamenilor din echipa ta care sunt lucrurile pe care le admiri la ei, pune-i în situații noi și asigurându-i că au sprijinul și încrederea ta. Vei vedea că astfel de comportamente sunt răsplătite prin susținere, curaj și o doză nouă de încredere în tine. 

    Publicat prima dată în Newsletterul LEADERS #141.

    Photo by marcos mayer on Unsplash

Comentarii

Previous articleRadu Păltineanu – Primul pas e cea mai grea decizie
Next articleO să fie mai rău înainte să fie bine …
Adina este trainer LEADERS și creator de content pentru​ programele noastre. S-a specializat, în cei 9 ani de LEADERS, în sponsorship management, parteneriate strategice și în organizarea de evenimente. Gândește în imagini, este pasionată de teatru de improvizație și de pian și veți descoperi aceste pasiuni în toate training-urile sale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.