De când își aduce aminte, Marius a fost pasionat de științele exacte. În școala generală, îi plăceau matematica, chimia, fizica. Și gramatica. Revistele despre calculatoare îl atrăgeau inexplicabil, dar n-a reușit să învețe mare lucru pentru că nu existau mentori care să-i arate primele taine ale informaticii.
Școala de competitivitate
Anii de liceu au fost anii în care s-a format și și-a găsit drumul. A fost admis la cel mai bun liceu din Pitești, în clasa de matematică-informatică intensiv. Cum îi place să fie pregătit pentru ceea ce vine, Marius și-a propus să nu aștepte să înceapă școala până va înțelege ce e cu informatica. “În vară, mi-am cumpărat o carte foarte groasă despre limbajul de programare pe care urma să-l învăț la liceu. Îmi dau seama acum că a fost cea mai bună decizie din viața mea. În timp ce colegii mei încercau să învețe limbajul în clasa a IX-a și a X-a și apoi să rezolve probleme, pentru mine limbajul nu mai era o provocare. Am prins un gust interesant de a rezolva problemele.”
Am observat că nu trebuie să impui, să spui: părerea mea este… Oamenii vor să le asculți părerea. De obicei, liderul ascultă toate părerile și îi aliniază pe toți. Este ca o calibrare. Trebuie să îi înțelegi, să îi ajuți să te înțeleagă și să mergeți împreună în direcția bună. Întrebările fără judecăți de valoare sunt absolut critice. They will change people’s minds.
Liceul a fost o perioadă intensă, cu multe competiții – a mers la olimpiadele de informatică. Fără ele ar fi fost mult mai greu mai târziu. Și tot ele i-au creat anumite mecanisme care l-au ajutat să ajungă unde și-a dorit.
La facultate, s-a pregătit pentru a lucra “în industrie”. A ales Clujul, nu Bucureștiul, deși fusese admis și aici, pentru că, uneori, trebuie să ieși din algoritmi și să ții cont și de alte lucruri când faci alegeri în viață: “”La Cluj, cultura m-a impresionat foarte mult, oamenii sunt calmi și respectuoși. În București, am avut senzația că toată lumea aleargă pentru sine.” A revenit în Capitală pentru a face un master în sisteme distribuite. Au fost 20 de admiși la masterul respectiv, dar unul singur a reușit să termine: Marius. “Când alergi singur, ești pe primul loc. Dar și pe ultimul”, spune amuzat.
Constanta acestor ani a fost permanent competitivitatea: în liceu, a mers la olimpiade și a avut rezultate foarte bune. În facultate, n-a ratat internship-uri la niciunul dintre giganții din domeniu. S-a angajat la Microsoft și timp de trei luni a experimentat viața într-o corporație într-un orășel american, Redmond. “Nu mi-a plăcut. Era un oraș plictisitor – o clădire pentru oameni, una – a companiei, una pentru oameni – una pentru companie. Nu e nimic de făcut acolo”. Rând pe rând, Microsoft, Google, Facebook au fost testate și respinse. Pentru că, deși greii tehnologiei au impact uriaș, ca angajat e dificil să simți că ești parte din acel efect. Marius a lucrat apoi într-o companie mică din București, UberVU, și a simțit că are impact, că poate schimba lucrurile și oamenii prin tehnologie. Dar voia mai mult.
“Data scientists m-au învățat să fac previziuni”
Mai rămăsese Twitter de bifat și, dacă în celelalte cazuri a fost chemat, căutat și curtat, aici a aplicat direct pe site-ul companiei. Nu l-a căutat nimeni și acum, având experiența din interior, înțelege de ce. “Se uită cineva peste aplicații, dar dacă nu atragi atenția cu ceva, trece repede peste și asta a fost”. Apoi, a insistat și a reușit.
Astăzi, Marius este software engineer la Twitter și e complicat de explicat ce face exact. Nici părinților lui nu le este foarte clar cu ce se ocupă fiul, plecat în Statele Unite, în San Francisco, la una dintre cele mai importante companii din lume, dar sunt extrem de mândri. “Mi-e greu să le explic ce fac la Twitter, ei sunt mulțumiți să vadă că șefu’ ăl mare vorbește cu mine și cam asta e dovada lor că îmi merge bine pe-acolo”. Jumătate din echipa cu care lucrează este formată din români.
La Twitter, am avut ocazia de a “lupta” în tranșee cu lideri adevărați. A merge la “război” împreună creează legături profunde între oameni. Te vor ține minte mult timp.
Obsesia de a face lucruri care contează, de impact, însuflețește fiecare palier al vieții lui. În primii trei ani la Twitter, a lucrat la aplicația de iPhone. Apoi, fascinat de data scientists, a început să aplice viziunea lor din știință în mobile. “Data scientists nu cred în coincidențe, cred în cauzalitate. De obicei, faci un experiment, experimentul e singura modalitate de a determina cauzalitatea. Vezi dacă merge și înveți, fie că merge, fie că nu merge. Și, am reușit să avem rezultate formidabile, aplicând cunoștințele de statistică unui domeniu aparent fără legătură: cum percep oamenii conținutul aplicației Twitter.””
Așa a eficientizat lucrurile în companie și a început să obțină rezultatele la care sperase. Impact și eficiență. Dar și enorm de multă perseverență. “Am avut și un proiect de suflet ce m-a plimbat prin toate colțurile sistemelor. A fost ultimul mare proiect legat de felul în care sunt servite reclamele. Am fost 6 persoane la început, dar treptat am rămas singur și, pe măsură ce oamenii plecau – învățam rolul lor. Unul a fost cel de data scientist, apoi cel care servește reclamele, alt rol a fost cel care prezice cât de bună o să fie reclama pentru tine. A fost cel mai tare proiect. Cum spunea Randy Pausch: pereții există ca să îi oprească pe ceilalți. Mi-e greu să renunț și nu o fac până când nu înțeleg că războiul ăsta n-are niciun sens sau câștig bătălia.”
În tot acest parcurs, a înțeles cât de important e leadership-ul și care sunt efectele lui la toate nivelurile. Așa că una dintre misiunile lui la Twitter este să verifice dacă toată lumea merge în direcția stabilită de conducere, dacă tot ceea ce se face este aliniat scopurilor strategice. Marius și-a cristalizat multe dintre ideile despre lideri și leadership în anul 2013, când a participat la unul dintre programele LEADERS. “Această etapă m-a ajutat. La început am fost sceptic, recunosc, dar mi-am dat seama că la LEADERS există substanță. De aceea, sprijin în continuare tineri pentru a participa la programele voastre”.
Am lucrat cu lideri care m-au inspirat, care m-au învățat să caut să lucrez cu oameni mai deștepți decât mine, să pun la un loc o echipă de oameni cu calități complementare și, nu în ultimul rând, să dovedesc că ce am construit chiar merge. Sună simplu, dar este cu mult mai greu decât am crezut. Și am mai învățat că trebuie să dovedești că ceea ce ai făcut merge (râde). Asta e greu. Mă gândeam că fac și gata, dar nu e așa.
Una din lecțiile de leadership pe care ar fi vrut să le fi învățat mai repede este spiritul de echipă. Școala românească i-a arătat cum să fie extrem de competitiv, dar nu i-a dat contextul să lucreze în echipă. Și ăsta e unul dintre lucrurile pe care a trebuit să le rafineze la Twitter. “Ca persoană, sunt individualist, or asta nu merge în echipă, trebuie să fiu mai empatic. Mi s-a spus la Twitter că ar fi bine să-i ascult și pe ceilalți, că lumea știe că pot face singur foarte bine anumite lucruri dar, dacă nu-i asculți pe ceilalți, nu vei ști de ce merg și unde vor merge.”
Și absența soft skill-urilor din curriculum de bază este o altă problemă de care și-a dat seama în State. “Mi-e foarte greu să mă duc în fața tuturor și să spun – ăsta e proiectul meu. E atât de important să poți comunica ce e în mintea ta mai multor oameni! Am observat că cei care au studiat în State, de exemplu, au calități complementare celor tehnice care le amplifică ceea ce întreprind. Sigur, sunt multe contraexemple, dar mie, și nu sunt singurul, nu mi se pare că Europa de Est pune mare accept pe soft skills.”
Lui Marius i-ar plăcea să se întoarcă în România. Dar nu e sigur că și-ar mai găsi locul aici, nu crede că s-ar mai putea adapta mentalității limitative. “În State, limita ți-o impui singur”. Și, momentan, dorința lui de a avea impact și de a reuși este fără limite.
De ce nu are succes Twitter în România?
“Cred că este de natura conținutului, Twitter e focusat mai mult pe ce gândesc oamenii, pe când celelalte platforme sunt concentrate pe ce văd oamenii, cum se văd pe ei. Exemplul clasic: de câte ori pui o poză cu selfie sau am fost aici, ai 100 de like-uri. Când te arăți pe tine printr-o fereastră, oamenii apreciază mai mult. Când dai share unui articol ce crezi că ar trebui să fie citit de toată lumea, mai mult de 3 like-uri nu vezi.Este o diferență de profunzime. Twitter te arată cine ești, e mai autentic. Prin celelalte, pui o fereastră în față pe care o colorezi.
Era o analiză făcută de un angajat de la Twitter. Uite, Obama avea 80 de milioane de followeri, Clinton 40 de milioane și Trump – vreo 18 milioane înainte de alegeri. La Obama și Clinton, nu postau ei chestii, se posta ce credea echipa de campanie și puneau Twitter-uri perfecte, ca o declarație de presă. În același timp, Trump scria el, mânca litere, scria greșit cuvintele, dar se vedea că e autentic, că el scrie. Și asta a rezonat cu susținătorii lui. Persoana explica că nu e vorba despre mărimea audienței, ci despre cât de engaged este audiența. Se pare că, atunci când liderii sunt autentici pe platformele sociale, pot ajunge departe. Trump a și zis că el nu crede că ar fi ajuns președinte dacă nu era Twitter.”
Experiența face diferența. Prinde viteză în programul LEADERS Experience care te pune în situații reale de viață și îți grăbește experiența și forma practică de învățare, în funcție de atuurile și valorile tale.
