Motoarele proiectului România Sănătoasă au fost Rareş şi dorinţa lui de a preveni tinerii în legătură cu problema obezităţii. Ca persoană care a fost afectată de această problemă în copilărie, Rareş, şi-a dorit, de când a reuşit să scape de ea, să transmită şi altora informaţiile care să îi poată ajuta. Dar, în toţi aceşti ani, i-au lipsit mecanismele şi oamenii care să îl ajute. Ceea ce a găsit însă la Experience.
Dacă obiectivul stabilit era de minim 10 traininguri în şcoli generale din ţară, în final s-au ţinut traininguri în faţa a 150 de persoane care, au primit, fiecare, câte un ghid de alimentaţie sănătoasă, iar campania online a avut un reach foarte mare. Trainingurile au avut loc în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, în cadrul unui tur naţional.