Tu ai răbdare să fii creativ?

0

Articol preluat din Newsletterul din data de 5 iunie 2018

Leadershipul și creativitatea/inovația sunt două concepte care se întâlnesc mereu. Conform studiilor peste 67% dintre procesele creative sunt atribuite comportamentelor specifice liderilor.

De asemenea, conform World Economic Forum, creativitatea se află în top 10 competențe necesare pentru a face față celei de-a patra revoluții industriale, chiar pe locul al treilea.

Aștepți ideile noi și originale? Originalitatea stă acum în modul în care putem face asocieri, iar inovația este de multe ori o perspectivă nouă a unei idei.

Deși trăim într-o perioadă în care totul se întâmplă foarte repede, iar inovația este modul prin care am reușit să depășim obstacole, probleme, situații dificile, totul se rezumă la ceva foarte simplu: abilitatea de a o lua de la început și a-ți continua drumul.

Dacă ne uităm în istorie, mulți inovatori au avut și un alt element în comun: răbdarea.

Când lui Leonardo da Vinci, timp de 16 ani, lucrurile nu i-au ieșit așa cum își dorea, fiecare “eșec” pe care l-a parcurs cu răbdarea înțeleaptă l-a determinat să ia fiecare oportunitate ce i-a venit în cale în perioada 1482-1498 l-a adus mai aproape de capodopera sa. Fiecare etapă i-a oferit o experiență care l-a făcut să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită.

Iar în viața fiecărui mare inovator există un interval de acest tip, un interval în care pur și simplu descoperă, explorează, eșuează, o perioadă de care …de multe ori….uităm, și ne ne convingem singuri că este vorba de un talent nativ la mijloc pe care sigur nu-l avem și în concluzie nu merită efortul.

Ei bine, suntem aici să-ți spunem că DA! Merită efortul, iar noi îți punem astăzi la dispoziție câteva resurse pentru a-ți antrena creativitatea și a-ți deschide perspectivele către ceva diferit.

Ești pregătit?

Comentarii

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version