Tu cum descoperi lumea?

0

Fiecare dintre noi vedem realitatea prin filtrul propriu. Luăm informația din exterior și o interpretăm încercând să fim cât mai obiectivi. Însă ceea ce ni se întâmplă de foarte multe ori este faptul că propria noastră minte ne împiedică din a înțelege și vedea lucrurile așa cum sunt și ne interpretează realitatea prin intermediul unor erori de gândire numite și bias-uri cognitive.

Erorile de gândire sunt modele sistematice de abatere de la normă sau raționalitate în judecată și sunt deseori studiate în psihologie și economie comportamentală. Aceste erori apar ca niște instincte umane de bază și nu există o modalitate simplă de a le înțelege. Cheia o reprezintă capacitatea de a conștientiza momentele în care suntem influențați de o eroare de gândire și de a găsi resursele necesare pentru a rămâne obiectivi. Erorile de gândire au fost studiate și aprofundate de către Daniel Kahneman și Amos Tversky, doi dintre cei mai importanți oameni de știință care au studiat prejudecățile cognitive începând cu anii ‘60, parteneriatul și studiul lor materializându-se într-un premiu Nobel pentru economie în 2002. Există în total peste 180 de erori de gândire, iar în 2018 The School of Though le-a clasificat pe primele 24 cele mai întâlnite. Îți prezentăm astăzi trei dintre ele, cele cu care ne întâlnim cel mai frecvent și care îți modelează modul în care percepi și înțelegi lumea:

Acumularea cunoștințelor
Atunci când înțelegi ceva ți se pare evident că toți cei din jurul tău înțeleg. De multe ori uităm de momentele în care anumite lucruri nu aveau sens pentru noi și filtrăm realitatea doar prin intermediul cunoștințelor acumulate în prezent. Deoarece construim rețele complexe de înțelegere uităm cât este de complicată calea către cunoștințele noastre disponibile. Această prejudecată este strâns legată de tendința de retrospectivă în care credem, pe măsură ce un eveniment are loc, că acesta a fost întotdeauna previzibil. 

Bias-ul confirmării
Favorizăm lucruri care ne confirmă credințele existente. Ești mereu pregătit să fii de acord cu ideile care se potrivesc cu preconcepțiile noastre și să respingem informațiile care sunt în conflict cu ele. Această eroare ne afectează gândirea prin mecanisme de tipul raționamente motivate, iar pentru a ne apăra de ea trebuie să avem tot timpul deschiderea că percepțiile noastre pot fi greșite.

Efectul dunning-kruger
Cu cât acumulezi mai multă informație, cu atât vei fi mai puțin sigur pe tine. Experții știu întotdeauna cât de mult nu știu și au tendința de a subestima capacitatea lor. Totodată este foarte ușor să fii încrezător atunci când ai doar o idee simplă despre cum funcționează lucrurile. Eroarea de gândire este explicată excelent prin intermediul unui citat al lui Bertand Russell: întreaga problemă cu lumea este că proștii sunt atât de siguri pe ei, iar oamenii înțelepți atât de plini de îndoieli.

Încearcă să identifici momentele în care privești lumea prin filtrul unui bias cognitiv și dă-ți timp pentru a descoperi latura obiectivă și nealterată a realității. S-ar putea să descoperi o lume nouă!

Comentarii

Previous articleJoaca de-a educația
Next articleLeadershipul matur
Adina este trainer LEADERS și creator de content pentru​ programele noastre. S-a specializat, în cei 9 ani de LEADERS, în sponsorship management, parteneriate strategice și în organizarea de evenimente. Gândește în imagini, este pasionată de teatru de improvizație și de pian și veți descoperi aceste pasiuni în toate training-urile sale.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version