Nu e matinal, are un râs molipsitor și mănâncă ciocolată în cantități considerabile. În copilărie a făcut kick boxing și Taekwondo și asta l-a antrenat pentru viață într-un fel aparte: e disciplinat, perseverent și nu crede că există imposibil. A terminat Facultatea de Automatică la Politehnică, dar și-a dat seama repede că nu acesta e drumul lui. O dată intrat în comunitatea LEADERS, a fost limpede că lumea va pierde un programator mediocru, dar va câștiga un project manager de succes. Și fericit.
Victor este omul pe care te poți baza. Pentru el, nu există “nu se poate” și, o dată ce capătă această convingere, nimic nu-i mai stă în cale. Pentru asta, nu trebuie decât să se pregătească puțin. Așa a făcut din copilărie, când a trebuit să facă față „”băieților de cartier”. „La Hala Traian, te duceai după pâine și te întorceai fără”, povestește râzând. Așa că s-a apucat de arte marțiale. A ajuns la centura maro și la însușirea unor valori care l-au modelat. „Am învățat disciplina, respectul, determinarea, lucrul în echipă. În orice sport, tragi să arăți că poți mai mult,” spune convins.
După liceu, drumul îi părea deja trasat. Era bun la matematică și fizică, deci va urma Automatica și va ajunge programator, cu un viitor așezat și sigur. A intrat la facultate pe locul 41 din 500, dar prima zi de școală n-a fost cea a unui boboc entuziasmat. „N-am fost la deschidere, ci am început chiar din prima zi să caut ONG-uri pentru voluntariat. O colegă căreia îi datorez foarte multe m-a chemat în organizația BEST, am aplicat, am intrat și încet-încet am început să ies din zona de confort.”
CĂUTAREA. În vreme ce majoritatea colegilor de facultate se angajau încă din anul II, Victor făcea voluntariat și căuta să se dezvolte în direcția în care intuia că ar fi bun: project management. „M-am dus la interviuri în domeniul IT, dar în project management. Mă refuzau, toți mă voiau programator și îmi făceau oferte în acest domeniu. Căutau mai mult programatori decât manageri. Dar eu n-am vrut să simt că fentez viața, să fac ceva ce nu mă definește.”
În anul 2015, a primit șansa de a se convinge că drumul lui e în project management, când la BEST a fost făcut responsabil pe un proiect: „Era o combinație de seriozitate și fun și eu le țin bine în balanță. Și tematica aleasă era pe construire de karturi. Punctul culminant a fost cu o săptămână înainte de eveniment când, Federația Națională de Karturi s-a retras din eveniment și am rămas fără karturi. Să cumpărăm – erau prea scumpe, așa că am venit cu o idee. Am vorbit cu un prieten de familie, am cumpărat bare de fier, lemne, roți de biciclete, de cărucior și am stat 5 zile în curte, efectiv să montez, să sudez, să tai cu flexul. Nu-mi imaginam că aș fi în stare de așa ceva. Ne-au ieșit trei schelete de karturi și atunci mi-am dat seama că dacă vreau ceva, pot să mă depășesc foarte mult.”
Victor a vrut apoi să treacă la nivelul următor. „Mă uitam la oamenii care au ajuns de succes și voiam să văd cum au făcut. Vedeam că mulți au făcut sacrificii, au renunțat la joburi, la lucruri importante, au renunțat la plase de siguranță ca să ajungă unde și-au dorit și m-am gândit: dacă prin interviuri n-am reușit, dacă prin facultate n-am reușit, dacă prin antreprenoriat nu mi-a ieșit, dacă prin ONG-uri nu mi-a ieșit, trebuie să caut programe care să-mi adauge valoare.”
LECȚIE. A văzut pe un grup de Facebook un anunț despre un program al Fundației LEADERS. „Eram superarogant, ziceam că știu tot despre leadership. Mă gândeam că programul poate îmi oferă acea confirmare decisivă că ce vreau eu în viață se poate, nu sunt doar vise. Am aplicat chiar la limită, am avut apoi interviul unde am dat-o în bară. Credeam că le știu eu pe toate, nu am făcut o impresie prea bună, că nu m-am pregătit…”, spune cu sinceritate și de-atunci și-a jurat că nu va mai face această greșeală.
Cei de la LEADERS au văzut ceva în el și l-au acceptat până la urmă. „În prima zi, am fost mai retras: mă adaptez mai greu la grupuri noi. A doua zi, ne-am dus la o cantină să facem mâncare pentru alții. Voiam să iau inițiativa, dar am zis să tac din gură, să nu fiu cocoș, să fim toți lideri. Dar toată lumea a tăcut din gură și a ieșit un talmeș-balmeș. A fost suficient să-mi dau seama că, ok, nu le știu pe toate, da, am venit să învăț, dar trebuie să ies în față.”
În ultima seară, a avut o revelație, la simulările de business. „Rodica Obancea era coach pe simulare și ne-a întrebat ce vrem să obținem în urma acestei simulări. Eu am zis că vreau o confirmare, să văd dacă sunt bun.”
Numai că așa au gândit și ceilalți, ca la simularea de business să se facă remarcați. Așa că toți aveau idei care mai de care despre cum ar trebui să arate campania de promovare a Castelului Bran, din care să fie scos din ecuație Dracula. Dar nicio decizie finală nu era asumată. „Ne-am trezit la 3-4 dimineața că aveam doar idei pe o foaie, nimic lucrat. Lumea era deja obosită și s-au dus la culcare. Eu am rămas treaz, nu voiam a doua zi să nu avem nimic, nu voiam un eșec. Am pus toate ideile pe 10 pagini, strategii, task-uri pe ore, am făcut un grup cu toată echipa și când ceilalți s-au trezit totul era gata. Totul a mers strună și a fost votată ideea de Bransylvania”, își amintește cu plăcere.
Victor a fost ales să prezinte în fața juriului conceptul, deși era îngrozit de ideea de a vorbi în public. Dar, cu susținerea echipei și văzând interesul celor prezenți, emoțiile s-au dus și prezentarea a fost extrem de convingătoare. La sfârșit, s-a dus să ceară feedback și de la Rodica Obancea, care l-a privit și l-a întrebat: „Ai venit pentru confirmare? Dacă o să alergi după confirmări toată viața, n-o să te dezvolți deloc.” Nu va uita niciodată aceste cuvinte care i-au schimbat total perspectiva. A căpătat curaj în forțele proprii, în abilitatea de a conduce echipe și de a susține lucrurile în care crede și și-a dat seama că totul depinde de propriile forțe.
ȘANSA. În scurt timp, a venit oferta care i-a consolidat toate aceste descoperiri. Fundația LEADERS căuta oameni pe project management. Mai exact, aveau nevoie de cineva care să-și asume imposibilul: în 8 luni de zile să adune 10 000 de oameni pentru Atelierele Digitale ale Google, în toată țara. „M-am gândit: m-am chinuit atât pentru a găsi o astfel de șansă, să mă sperii acum? Nici gând. Pur și simplu am aplicat aici tot ce am învățat. După o lună jumate de muncă și alergătură aveam 3300 de oameni în Atelierele Digitale, targetul de etapă fiind de 2500. La final de an, pe 14 decembrie am avut ultimul atelier, am ajuns la aproape de 12 000. Cu mult peste estimări.”
În cifre, proiectul Atelierul Digital arată astăzi așa: 50 de orașe, 17 000 de participanți până acum, 17 ambasadori în țară, prima academie organizată în România, primul hub. „Mi-au zis să organizez ateliere în 10 orașe, m-am dus în 30. Mi-au zis 15 universități, m-am dus în 25, am tras să fie mereu mai mult și mai bine.”
Pasionat, a lucrat zi și noapte, la propriu. Și-a amânat licența și examenul pentru carnet de șofer. Simțea că trebuie să recupereze timpul pierdut pe un drum greșit și asta era oportunitatea care avea să schimbe totul. Continua să fie implicat în asociații studențești, a organizat și un eveniment Startup Weekend, a fost speaker la evenimente. Foamea de nou și descoperirea propriului potențial au venit cu prețul lor: a ieșit mai puțin cu prietenii, la teatru, la film, la sală. Și, după tot acest tur de forță, nu e încă pe deplin mulțumit.
„Cu cât mă apropii mai mult de un obiectiv, îl văd realizabil și nu mă mai provoacă. Și trebuie să ridic ștacheta și mai mult. Țintesc tot mai sus.”
Victor are acum planuri mari: să studieze în străinătate – în toamnă pleacă la Lisabona pentru un an în acest sens. Să ajungă în Statele Unite să muncească sau să facă un master; sau un MBA la o Universitate din Ivy League, de ce nu? Pentru că totul este posibil atunci când simți că ești pe drumul tău.
