Copilul Zsolt a fost un copil timid. Ii era rusine sa spuna lectia in clasa, chiar daca invatase foarte bine, ii era frica sa se joace riscant, cum faceau alti baieti de varsta lui. Fragil, dupa un rahitism sever, s-a apucat de mai multe sporturi pentru a prinde putere. Dar visul lui de foarte devreme a fost sa se catere pe munti, desi era ingrozit la gandul inaltimilor si al pericolelor de pe stanci. Toti radeau cand auzeau ce vis are copilul timid si blondut si parca si Zsolt incepea sa le dea dreptate. Prima catarare pe un panou nu a fost sub euforia fericirii, ci sub un apasator sentiment al groazei. Dar, in fiecare zi, baiatul si-a mai invins o frica, a mai urcat un pas pana a ajuns la inaltimi ametitoare: a inceput sa cucereasca varfuri de peste 8000 de metri, in cei mai periculosi munti ai lumii.
“Sa iei in fiecare clipa, la fiecare pas, decizii de viata si de moarte, asta e profunzimea alpinismului. E un sport al verticalei, esti obligat sa urci si asta iti da o alta perspectiva. Acum nu-mi mai e frica”, marturiseste Zsolt Torok, omul care a dus steagul Romaniei pe cei mai inalti munti de pe Pamant.
A inceput sa-si aleaga cele mai mari provocari in alpinism o data ce a inceput sa lupte cu “nu se poate”. Asta i-au spus niste rude care i-au trimis o vedere cu un perete dificil de catarat si i-au zis sa pastreze fotografia ca pe un ideal. El nu va putea niciodata sa ajunga la asemenea performanta. Zsolt a pus vederea pe birou si tot ce a facut in urmatorul an a fost in scopul cuceririi acelui perete. In scurt timp, idealul a fost atins.
Dar muntele este un partener dur. Zsolt Torok a invatat sa-si asculte instinctele si, atunci cand imposibilul a ramas imposibil, nu a ezitat sa se intoarca din drum. “Sa gestionezi esecul este unul din atuurile liderilor”, spune cu modestie. Asta nu inseamna ca a renuntat vreodata definitiv si fiecare incercare a fost o lectie care l-a dus cu un pas mai sus, pana n-a mai ramas nicio stanca intre el si cer.
In anul 2013, alpinistul roman a invatat o alta lectie importanta. Atunci, pentru prima oara in istorie, o echipa romaneasca a ajuns pe varful Nanga Parbat, la 8125 de metri altitudine, al noualea cel mai inalt munte din lume. I se mai spune si muntele ucigas sau Muntele Destinului si echipa romanilor s-a convins de asta. Pe cand se aflau in catarare, lumea intreaga afla cu sufletul la gura ca talibanii au navalit in tabara alipinistilor din Diamir si au omorat 11 oameni. “Era razboi in Pakistan, ne-a fost teama, dar nu ne-am gandit o clipa sa renuntam, desi ramaseseram singuri pe munte. Am cerut spijinul armatei pakistaneze si asa am reusit sa ajungem in varf”, povesteste calm.
Calmul acesta l-a ajutat sa ia mereu deciziile potrivite, sa masoare forta muntilor, cea care-l ajuta sa-si cunoasca forta proprie.
“Nu sunt cuceritor al inutilului, alpinistii isi depasesc limitele, eu mi le-am depasit si i-am ajutat si pe altii sa o faca. Sa fii lider inseamna sa-i tragi pe altii dupa tine, dar sa te si lasi incarcat de cei din echipa si, uneori, condus. Dar tu ai povara deciziilor, tu esti capul de coarda.”